România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

De la Ajutorul Legionar la Partidul Comunist

Mă sună de la Cluj, Mihai Cistelican, tînărul care și-a făcut un scop în viață din a-mi republica, strînse într-un volum, scrierile mele de tinerețe. A descoperit că foloseam la vremea respectivă și pseudonimul Ion Sireteanu. Cum descoperirea a fost făcută după ce a parcurs colecțiile Vieții studențești și Echinox, Mihai Cistelican mă întreabă dacă merită efortul de a se întoarce la colecții și a relua cercetarea edițiilor pentru a consemna articolele semnate cu Ion Sireteanu.

Îi spun că nu merită.
După credința mea nici articolele semnate cu Ion Cristoiu nu merită osteneala. Și nu pentru că am o părere proastă despre ele, ci pentru că despre capitole mai importante ale vieții mele nu s-a ocupat nimeni să le reamintească. A te ocupa de scrierile de debut ale unei personalități neexplorate în alte domenii înseamnă curată pierdere de timp. Îl rog să-mi trimită ce a găsit cu pseudonimul Ion Sireteanu. Nu de alta, dar investigînd colecția reviste Expres Magazin din 1991 am dat peste mai multe articole apărute sub semnătura Ion Sireteanu. Pe unul dintre ele simt nevoia să-l reproduc aici:

Cum se ajunge ilegalist

La recomandarea Colegiului Central de partid, Secretariatul Comitetului Municipal București hotărăște la 28 septembrie 1971 ca Ursula Șchiopu să fie luată în evidența ilegaliștilor. Faptele pentru care Ursula Șchiopu primește acest important drept în comunism nu au nici o legătură cu eroismul:

«În 1941 a fost antrenată și a activat în mișcarea revoluționară. După ce s-a căsătorit cu tovarășul Bucur Șchiopu, care și el activa în mișcare în anii 1942-43, a pus la dispoziție locuința pentru ședințe de partid, întîlniri și păstrare de material ilegal, a transmis unor tovarăși materiale de partid. Pînă la 23 august 1944 a contribuit cu sume de bani și pachete cu alimente pentru tovarășii din închisori».

Hotărîrea nu menționează însă un amănunt important, pe care-l aflăm de la instituțiile și persoanele care dau referințe asupra ilegaliștilor. În nota trimisă de Serviciul plan-retribuire-personal al Universității București, se spune:

«Din materialele și autobiografia aflate la dosarul personal, prof. Șchiopu Ursula recunoaște că în perioada studiilor universitare, respectiv în 1939 a activat la Ajutorul legionar, participînd la unele ședințe. Într-o referință dată de persoana la care locuise în acea perioadă (cameră pusă la dispoziție de Ajutorul legionar), se menționează că în timpul rebeliunii era îmbrăcată în uniformă legionară și că a avut sarcini pentru alimentarea celor asediați».

Mihai Beniuc e mult mai precis:
«De la ea personal am aflat că fusese în mișcarea legionară, iar în timpul rebeliunii se găsea în strada Roma 25 ca șefă a Relațiilor externe».

Saltul de la extrema dreaptă la cea stîngă e neobișnuit. Cum îl explică foștii tovarăși ai Ursulei Șchiopu? Ion Oprin, autorul unei alte note, scrie următoarele:
«Am discutat și cu tov. Ion Vințe acest caz și a confirmat că, anterior anului 1941, ea a avut atitudini naționaliste, dar a fost mult timp prelucrată pentru a o scoate de sub influența acelor idei. După aceea a sprijinit mișcarea (…)»

Ca să vezi ce rol important avea prelucrarea!
Ion Siriteanu”

Dacă nu mă înșel articolul era rezultatul unei exploatări entuziaste a unui document de care făcusem rost la vremea respectivă, conținut într-unul din dosarele de cadre redactate de Organizația de partid a Capitalei. Nu exclud posibilitatea ca dosarele respective să mai fie pe la mine, printr-unul din sertare. Ar trebui să le caut.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „De la Ajutorul Legionar la Partidul Comunist”

  • așa e, ..acum a văzut că am postat aici, la acest articol, din greșeală
    cam bat câmpii, așa e,

  • Bine online și care-i legătură cu articolul de acum 30 de ani al domnului Cristoiu? Sau asta-i așa, ceva de genul din puțul gândirii tale de la ora 2 noaptea! Acum e mai clar de ce spuneau străbunii că noaptea-i făcută să dormi și nu să bați câmpii cu gânduri ciudate…

  • o lume unipolara nu se mai poate.
    o lume multipolara nu se mai poate.

    o semilume multipolara si o semilume unipolara …asta da, asta e si pe placul unora, insa si pe placul celorlalti.

    ‘operatiunea speciala’ e …chiar speciala, ea e despre Noua Lume, nu e despre ‘pacea din Ucr’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *