Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
De la băltirea pur și simplu la băltirea cu sclipici
Joi, 13 august 2020, la cristoiuTv, invitatul dialogului de după amiază a fost Dan Cristian Popescu, un politician pe cît de talentat, pe atît ambițios, care candidează la primăria sectorului 2, deși judecînd după prestația sa din interviu și după ce știu eu despre el, ar fi trebuit să candideze la primăria Capitalei.
Interviurile mele sînt iscodiri ale personalității care stă în fața mea prin intermediul Zoom. Așa cum am spus de zeci de ori pînă acum, fac aceste interviuri, costisitoare nu numai din punctul de vedere al consumului de bani, dar și din punctul de vedere al consumului de timp, de energie, de inteligență pentru mine însumi. Marius Tucă, unul dintre puținii oameni din România care știu ce înseamnă să faci zi de zi o emisiune în direct, mă sfătuia într-una din zile să reduc ritmul acestor interviuri, care duc, pe lîngă consumul de energie, și la răpirea mea de la alte preocupări, mai înalte decît cele ținînd de gazetărie. Repet, așadar. Fac aceste interviuri pentru mine însumi. Nu mă interesează dacă le urmărește cineva. Mă interesează doar ca eu să-mi satisfac printr-un interviu curiozitatea lacomă în legătură cu cineva. Și din fiecare interviu am aflat despre un politician, despre un ziarist, despre un actor, lucruri pe care eu cel puțin nu le știam. Despre Dan Cristian Popescu am aflat că în zilele lui decembrie 1989, elev fiind, s-a numărat printre revoluționarii care controlau la baraje mașinile bucureștenilor pentru ca nu cumva teroriștii să se fîțîe încolo și încoace prin Marele Oraș. Tot despre el am aflat că, în 1990, elev fiind, s-a înscris împreună cu alți colegi, în PNL. Spuneți-mi azi un elev care se înscrie într-un partid politic, așa din entuziasm! Important pentru mine a fost să aflu că invitatul a fost în echipa de campanie a lui Emil Constantinescu. Împreună cu el am evocat noaptea magică a victoriei lui Emil Constantinescu la prezidențialele din 1996. Am fost de acord cu Dan Cristian Popescu asupra adevărului că 17 noiembrie 1996 a fost ultima zi de entuziasm al românilor, entuziasm, născut și înflorit din credința sinceră în puterea democrației de a face minuni. Am reamintit cu acest prilej telespectatorilor că vineri, 24 iulie 2020, am difuzat, împreună cu comentariile mele după 24 de ani de traversare a mlaștinei tranziției, înregistrarea transmisiei în direct de ProTv-ul lui Adrian Sârbu a nopții alegerilor, cea din 17 noiembrie 1996, inclusiv a manifestației din Piața Universității, cu Emil Constantinescu ivit în balcon.
Ce n-am reamintit în emisiunea de joi, 13 august 2020?
Că la o lună de la acest moment de entuziasm publicam în Evenimentul zilei din 18 decembrie 1996, un comentariu care exprima primele mele semne de pierdere a entuziasmului din 17 noiembrie 1996. Republic aici textul de acum 24 de ani nu numai pentru valoarea sa istorică (un ziarist care fusese în prima linie a luptei pentru Schimbare începea să se întrebe dacă e vorba cu adevărat de o schimbare), dar și pentru valoarea sa în prezent. Ca mine, vor fi mulți jurnaliști cinstiți care după alegerile din decembrie 2020, cînd sînt sigur că va cîștiga Dreapta, se vor trezi dezamăgiți de ceea ce ei au crezut a fi Schimbarea.
După noiembrie 1996, s-a încins, pe maidanul comun al presei și politicii, o gîlceavă despre cauzele fundamentale ale spectaculoasei răsturnări produse prin alegerile parlamentare și prezidențiale. Ion Iliescu și ai săi pedeseriști au pretins că electoratul și-a dat votul fostei Opoziții amăgit de făgăduielile electorale populiste. Drept urmare, fostul președinte și fostul partid de guvernămînt și-au axat tactica bătăliei împotriva Puterii, din tranșeele Opoziției, pe monitorizarea, cum i se zice azi urmării, felului în care noua Putere își onorează promisiunile. Analiștii politici lucizi au găsit însă o altă cauză fundamentală a evenimentului crucial din noiembrie 1996. Ca și la alegerile locale din iunie, a fost vorba de un vot negativ. Românii au pus ștampila pe alte partide decît PDSR nu seduși de viitorul promis de ele, ci scîrbiți de trecutul trăit sub regimul Iliescu. Atît de tare s-au săturat băștinașii de cei șapte ani pedeseriști, că ar fi fost în stare să voteze și Clisura Dunării, dacă aceasta s-ar fi înfățișat, pe buletine, ca o alternativă la PDSR. Au optat, totuși, pentru fosta Opoziție, și nu pentru Clisura Dunării, nu numai pentru că respectiva n-a avut timp s-o pună de-un partid, ci pentru că fosta Opoziție a lăsat impresia, timp de șapte ani, prin criticile aduse lui Ion Iliescu și PDSR-ului, că, o dată ajunsă la putere, va fi altfel. Repet – și ar fi bine ca atît actuala minoritate, cît și actuala majoritate parlamentară să bage asta bine în cap – în 1996, românii au votat Schimbarea. Nu schimbarea unui partid cu altul, nu înlocuirea unor funduri proprietare de fotolii cu altele, mai arătoase. Ei au votat schimbarea unui stil de a conduce țara.
Ce a fost rău și mai rău sub regimul lui Iliescu? Nu rămășițele mentalităților comuniste. Nu disprețul ciocoiesc față de cei mulți și alegători. Nu datul în floare al corupției. Nu continua degradarea a vieții cotidiene. Mai rău și mai rău sub defunctul regim a fost băltirea. Am risipit, cred, un transatlantic de vorbe împotriva acestei bătute pe loc timp de șapte ani, împotriva acestui „lasă că merge și așa!”, transformat în politică de guvernămînt, împotriva acestui „Să nu-mpingem poporul român la treabă, pentru că, asemenea Cetățeanului Turmentat, amețește!”. Într-un cuvînt, împotriva stilului Iliescu de a face politică. Punîndu-și pecetea asupra tuturor guvernelor postdecembriste, Ion Iliescu a adus pe români la exasperare. Exasperarea născută din conștiința că în timp ce din casa țării cad bucăți mari de lut și acoperișul mai are un pic și lunecă pe sprîncena ferestrelor, astupîndu-le, guvernanții stau nepăsători sau, în cel mai bun caz, ne explică, nu fără o anume bucurie, cum se dărîmă pe ei și pe noi toți șandramaua.
Așa cum am mai scris, în noiembrie 1996 a avut loc o revoltă asemănătoare celei din decembrie 1989. În ultimii ani ai lui Ceaușescu – pot depune mărturie – ne scoteau pe toți din minți nu cultul deșănțat al personalității, nu sacrificiile inutile impuse poporului, nu centralizarea economică excesivă, ci băltirea. Excepție făcînd sporirea de la o lună la alta, ca număr și proporții, a aniversărilor, plenarelor, congreselor și consfătuirilor, în România nu se întîmpla nimic. Un lucru asemănător l-au încercat românii și în 1996, cînd au aflat de ambiția lui Ion Iliescu de a candida și pentru al treilea mandat. Cu toții ne-am dat seama, înspăimîntați, că celor șapte ani de băltire li se vor mai adăuga încă patru. Și atunci s-a petrecut miracolul! Dintr-o exasperare de mărimea celei din decembrie 1989, românii s-au ridicat împotriva neliniștitoarei perspective de a mai trăi încă patru ani de stat pe loc. Și, într-o mișcare năprasnică, măturătoare, pe care numai revolta o poate alimenta, au votat împotriva lui Ion Iliescu și a PDSR. Au făcut aceasta sperînd că fosta Opoziție va pune capăt eternei băltiri de șapte ani. Că, ajunsă la putere, această Opoziție, atît de harnică la datul cu gura împotriva paraliziei generale a țării, va pune în mișcare sîngele lenevit al societății. Că imediat după alegeri noii stăpîni se vor comporta în așa fel încît să dea întregului popor român semnalul că a venit, în fine, vremea să se apuce de treabă. Nu de alta, dar cît s-au aflat în opoziție, actualii puternici i-au criticat pe foști pentru lipsa de voință politică. Or tocmai semnalul de voință politică l-au așteptat românii de la învingătorii în alegeri. Emil Constantinescu și forțele care-l susțin n-au primit votul, cum nu ostenesc a pălăvrăgi Ion Iliescu și PDSR, pentru că punătorii de buletine în urne au crezut că va curge lapte și miere în perioada următoare. E suficient să ne aruncăm o privire asupra structurii votului pe vîrste, profesii și zone ale țării, pentru a ne da seama că actuala Putere a fost preferată de partea activă, dinamică, harnică a societății românești, de acea parte care a vrut să punem capăt o dată tăndălelii și să ne apucăm de treabă. Să facem șosele și autostrăzi, să punem în mișcare mașinăriile împăienjenite, să terminăm blocurile rămase în paragină și să ridicăm, alături, altele, noi, să așezăm pe șine trenuri moderne și în aer, avioane de care să nu ne fie rușine. Pentru a munci, pentru a face ceva, au votat ardelenii, proletarii, intelectualii, tinerii. Pentru a ieși din băltirea iliescistă a optat în favoarea fostei Opoziții partea activă a societății românești, cea care vrea ca țara să atingă standardele lumii civilizate, parte ce a crescut din 1990 și pînă acum de la un an la altul.
Ce putem constata însă? Ca într-un blestem, noii guvernanți repetă păcatul de căpătîi al foștilor: teama de schimbare, de măsuri radicale, de tăiere în carne vie, de împungere a românilor pentru a-i trezi din toropeala ucigătoare și a-i face să le umble brațele și mintea. De o lună de zile, de la alegeri adică, România stă pe loc. Dinspre palatele Puterii nu vine nici un semn că ar trebui să ne apucăm de treabă. E drept, acolo, prin săli și birouri, se întîmplă multe lucruri. Se împart șefiile, se taie, felii-felii, halca lăsată de fosta Putere. Se amenajează încăperile, se înlocuiesc fotoliile, se înnoiesc mapele. Se schimbă fostele secretare cu altele. Acolo unde ochii secretarelor sînt la fel de dulci cu actualul ca și cu fostul ele rămîn pe loc. E drept, din cînd în cînd, puternicii zilei ies din ascunzătoarea birourilor. Nu pentru a ne anunța măsurile așteptate de întreaga țară, nu pentru a ne zice: „și-acum la muncă, domnilor!”, ci pentru a face frumos în fața camerelor de luat vederi ale Televiziunii Române, dispuse să-i lingușească pe actualii cu aceeași disperare cu care au făcut-o și cu foștii. Cînd nu acordă interviuri, cînd nu dau declarații, cînd nu se răsucesc pe-o parte și pe alta, să iasă cît mai bine la televizor, ca să-i vadă familia cît sînt de frumoși, noii stăpîni ai țării sărbătoresc. De o lună de zile o ducem tot într-o sărbătoare. Sărbătorea victoriei din noiembrie 1996. Sărbătoarea victoriei din decembrie 1989. Sărbătoarea pregătirilor de sărbătorile de iarnă. Sătui de statul pe loc de șapte ani, de pălăvrăgeala electorală din 1996, de lanțul sărbătorilor din ultima lună, românii ar vrea să se apuce în sfîrșit de treabă. Nu de alta, dar la un moment dat ți se face lehamite de atîta lehamite. Crezînd că noii stăpîni s-au trezit din mahmureala victoriei în alegeri, ba chiar că au terminat cu împărțirea ciolanului, românii și-au pus salopetele, și-au suflecat mînecile, și au dat să învîrtă roata economiei. Totul s-a dovedit o iluzie. Confundîndu-ne cu un neam căruia îi place să zacă, în prostie, pe cuptor, guvernul a decis ca între Crăciun și Bobotează să fie o singură zi de lucru. Și aceea, între noi fie vorba, zi mai degrabă de salariu decît de lucru.
În noiembrie 1996 am votat Schimbarea. Ca să constatăm că am votat schimbarea băltirii pur și simplu cu schimbarea băltirii cu sclipici!
Comentarii
Maestre, imi pare rau, sa stiti, ca traiti cu impresia ca nu sunteti urmarit de romani. Eu abia astept sa apara noul dvs. gand, ca sa-l iau la cunostina. Si de fiecare data cand va citesc gandul, gandul meu se duce catre ganditorul de la Hamangia, uneori chiar catre ganditorul lui Rodin. Asa va vad eu, cum l-a vazut Rodin pe ganditorul lui cand i-a facut chip cioplit. Maestre, va repet: sunteti genial! Sunteti mare! Sunteti o binefacere pentru romani! Sunteti calauza noastra in labirintul timpului prezent! Fiti binecuvantat, Maestre! Va urmaresc si va voi urmari, Maestre!
Cronicari
Cică nişte cronicari
Duceau lipsă de şalvari.
Şi-au rugat pe Rapaport
Să le dea un paşaport.
Rapaport cel drăgălaş
Juca un carambolaj,
Neştiind că-Aristotel
Nu văzuse ostropel.
„Galileu! O, Galileu!
Strigă el atunci mereu –
Nu mai trage de urechi
Ale tale ghete vechi.”
Galileu scoate-o sinteză
Din redingota franceză,
Şi exclamă „Sarafoff,
Serveşte-te de cartof!”
Morală
Pelicanul sau babiţa.
URMUZ
https://www.youtube.com/watch?v=EFTL2TuFnco
E dupa Vasile Voiculescu – Capul de zimbru.
Nu am vazut filmul, dar Ada Milea e tare: TERTIUM NON DATUR!
„Contraria non contradictoria sed complementa sunt.” NIELS BOHR
@
a gresit, putin…
sint opuse si complementare.
‘punerea la inoiala’, opusul,…tot aia. ‘punerea la indoiala’ e Temelie in Creatie. ‘complementaritatea’ se intelege tot atit de usor pe cit de usor se intelege ‘si nu ne duce pe noi in ispita’.
povestea e Minte VS Inima. pe cind Mintea se misca singura, Inima alege sa se miste la Brat cu Mintea. prin urmare Minte VS Inima se transforma in
Minte VS ‘Minte care s-a culcusit in Inima’.
–
singurele proprietati ale particulelor care nu pot fi masurate in acelasi timp cu altele sint cele absolute, iar, intotdeauna, ele sint de tip Yin-Yang.
–
masurind ‘unda’ sau ‘corpusculul’ folosesti ori ‘tot timpul’, ori lipsa lui, sau…ori ‘tot spatiul’, ori lipsa lui.
‘corpusculul’ foloseste ‘tot spatiul’, adica ‘lipsa timpului’, pe cind ‘unda’ foloseste ‘tot timpul’, adica ‘lipsa spatiului’. Timpul si Spatiul sint fetele aceleiasi Monede, dinamica Monedei fiind de tip yin-yang, in fapt fiind insusi ‘principiul Yin-Yang’
–
orice particula fundamentala se suprapune peste Moneda, deci are ‘doua fete’, una e a ‘tot timpului’ iar cealalta e a ‘tot spatiului’ ( ‘tot timpului’ si ‘tot spatiului’…din Univers, evident )
–
fizica cuantica e expirata, ea tocmai se ridica la un nivel superior, acesta fiind ‘fizica granitei’, a granitei Universului. de ce? pai pentru simplul fapt ca.., natura duala, dar plenara, a particulelor care se plimba pe ‘granita Universului’ le defineste ca fiind…singulare. mai exact, spre ex, in Univers exista un singur foton. doar unul, care…in lipsa Timpului umple…tot Spatiul, iar in lipsa Spatiului umple… tot Timpul.
ce sa faci cu doi fotoni in Univers, daca un foton e…peste tot! ocupind tot spatiul, adica insusi Spatiul? ( caz in care din timp mai ramane doar definitia )
:)))
deci…daia, peste o vreme, o informatie ‘pusa’…intr un foton…aici, poate fi ‘citita’ instantaneu intr o alta galaxie, aflata la miliarde de ani lumina:)), pentru ca, in fapt, e vorba despre…acelasi foton!:))), ca daca e doar unul in univers…daia!:)))
–
Timpul este AntiSpatiu, iar Spatiul este AntiTimp? pai…nu prea. pentru ca Mintea e Minte…iar Inima e si Minte, nu doar Inima. mai altfel spus, exista Hrist si Antihrist, nu Antihrist si Antiantihrist :))
–
fizica cuantica, devenind, pe vremurile astea, stiinta care studiaza granita Universului, va opera cu tot atitea particule citi Apostoli au fost:))))
fizica cuantica va fi si cea care va permite, prin translatorul numit computer cuantic, traducerea pe limba Realitatii a dinamicilor posibile exclusiv pe granita Universului, mai exact va aduce in Realitate…Timpul, adica ‘tot timpul’, adica ‘tot timpul din Univers’ :)))) :))))))
–
ce va urma? pai…ce altceva, daca tot ai Timpul pe mana:))! te apuci si studiezi Natura, disecind-o pina la maduva, descoperindu-i ecuatia de miscare perpetua, …pe romaneste asta insemnand ‘descoperirea’ Nemuririi!:)))
–
rezumat: Minte VS ‘Minte coborata in Inima’
deci…scoboriti-va mintea-n inima, …cit mai e Spatiu, ca in curind Spatiul va disparea!:)))), pe ecrane rulind, in schimb, Nemurirea, adica insusi Timpul, adica ‘tot timpul’, adica tot timpul din Univers!:)))))
:)))))
„fizica cuantica, devenind, pe vremurile astea, stiinta care studiaza granita Universului, va opera cu tot atitea particule citi Apostoli au fost:))))”
…unicul foton fiind ‘centrul rotii’, referinta, absoluta, ca nimic nu e mai nemiscat decit fotonul, ala care e doar unu’:))
–
incet, …poate chiar pîș-pîș,…toate stiintele, deci si alea pseudo, se vor unifica, ca…daca au aceeasi Radacina, daia!:)))
era clar ca e doar un foton pe lumea asta, ca Hristos, lumina lumii, e unul, nu mai multi:)))
baltirea a ajuns baltire mondiala.
baltire..adica aia sora cu moartea.
fara valuri, lumea mare va intepeni.
ro, lumea mare,…tot aia. prin urmare ro va fi cu valuri, altfel nu prea se poate.
–
o varianta e Natura, ailalta varianta e seaca. alta varianta…nu mai exista.
Sigur, ar fi fost grozav ca tocmai în perioada covidului, atunci când toti baltesc din motive sanitare, guvernul penelist sa faca el singur minuni, sa construiasca autostrazi, scoli si spitale, sa puna pe roate economia care functioneaza prost de vreo 30 de ani…
Pacat ca nu au ramas la conducere în aceasta perioada pesedistii, pentru ca Dragnea, Viorica, Vâlcov si ai lor s-ar fi descurcat de minune si ar fi înaltat România pe „noi culmi de civilizatie si progres”.
Ba, mi-e mila uneori de tine cat de retard esti.. Baga astia tara in vrie si atat ai de spus: credeti ca era mai bine cu Dragnea, Veo si Valcov????
Ba, dar ai putea sa privesti invers: l-au bagat pe Dragnea la puscarie, urmeaza probabil si Valcov, au tras-o pe Veo pe linie moarta..PENTRU CE ?
Sunt ei cu ceva mai buni??? Daca nu, macar nu mai da din fleanca aia, ca esti obositor si groaznic de penibil! K nentu´ Klauss.
Iar esti în calduri, cățea?!
Marș!
Iar te-ai transformat in dovleac dupa ora 12, ghiorlan sinistru???
Când am aflat că în Toronto, Euharistia a fost interzisă şi când l-am ascultat pe preotul de acolo, vorbind cu mare durere, în Biserică, despre interzicere, mi-am amintit de întâmplarea Biblică a legiunii de diavoli, scoşi de către Hristos, din omul posedat, ce au intrat în porcii care s-au aruncat apoi în mare.
La fel şi acum, o hoardă întreagă de diavoli a intrat în oamenii care aleargă să se arunce de pe malul înalt, printr-un tăvălug de distrugeri si atacuri anticreştine, în antiliturghia răului.
Apoi m-am gândit la romanul “Demonii“ al lui Dostoievski, căci, aşa cum remarcă şi un personaj din roman, avem de a face cu pandemia păcatului şi a legiunii de îndrăciţi care nu se vor opri decât pe fundul mării, după ce vor rade totul în calea lor, înecându-se în propria lepădare.
“Revoluţia“ pe care o vedem acum începută în lume este revoluţia porcilor îndrăciţi.
Monumente arse, falsificarea istoriei, distanţarea (anti)socială, izolarea, carantina, frica, ura faţă de Ortodoxie, lepădarea de sfanta biserica si impartasanie… toate acestea nu sunt decât goana nebună a “turmei de porci“ către marginea prăpastiei şi, de acolo, în mare… marea infernului.
Maestre, păstrați-vă banii că la anu este posibil să nu se mai plătescă pensiile și salariile.
Împrumuturile uriașe făcute de Cîțu și Orban deja ne-au adus sub limita siguranței zilei de mâine.
Îndatorarea acesta chiar a devenit o problemă de siguranță națională. Va fi dezastru, dezastru.
Tu crezi ca Ion Cristoiu traieste de pe o zi pe alta doar cu banii din pensie? Dumnealui însusi a scris aici pe blog ca s-a facut mogul de presa, devenind asociat al lui Adrian Sârbu la Mediafax!
.
P.S. Las-o mai moale cu emotiile astea puternice datorate politicilor economice, ca-ti fac rau la starea psihica! Parca, în vremurile trecute, erai foarte multumita când pesedistii înglodau tara în datorii ca sa-ti plateasca tie si altora o nenorocita de pensie marita.
Aici nu esti doar prost, esti si prost informat..Mai studiaza ce e acum Mediafax !
Proasta esti tu! Întreaba-l pe Ion Cristoiu!
Hai mai bine s-o intrebam pe ma-ta, daca nu esti in stare sa dai un search pe goagal, ghiorlane!
E mai rău decât băltire! Nu mai există entuziasm, speranță, nimic.
S-au câștigat alegerile nu prin promisiuni și planuri de viitor ci prin invrăjbire și ură.
A fost ales un președinte sterp, găunos numai prin lozinci insigatoare. Nu e posibil să votezi „vom distruge pesediștii!”
Apropos, momentul când Dragnea era dus la penitenciar arată exact ce au reușit să facă din populație. A fost urmărit cu mașini, injurat, scuipat. S-a aruncat cu obiecte în el.
Pentru ce atâta ură?
Maestre, ne-au transformat în zombi care umblă bezmetici și sunt atrași doar de sânge.
Urmează o lungă perioadă de stagnare. Am ajuns rău, rău de tot.
Doamne Adriana,
Schimbarea suntem noi, noi toti, nu deznadajduiti…Noi, noi toti, oamenii de treaba suntem inca majoritari. Sa facem bine in jurul nostru, sa mergem la biserica, sa aprindem o lumanare, sa ne rugam, sa facem bine in jurul nostru.
Daca noi ramanem ancorati in Hristos, stanca cea tare care sparge valurile viatzii, atunci pentru noi Dumnezeu mai tzine lumea in care traim, si sufletul in oase, precum spunea candva parintele Arsenie Boca.
Nu se poate sa capitulam, Hristos a biruit deja raul, meciul e jucat, e 20-0 pentru cei buni si pentru noi, trebuie doar sa intram putzin in teren sa atingem mingea si noi, si sa facem ceva bine in jurul nostru!
Tineti minte ce va spun, vin vremuri grele, dar Dumnezeu mai tine lumea pentru noi daca ramanem in dreptate, cinste si omenie. Nu va schimbati in rau ci in mai bine, si in mai bine!
Daca cei 15000 de specialisti au fost doar sclipici, acum ce va fi !?
Parca domnul Ciumara era profesor universitar ! Domnul Radu Vasile la fel!
Va veni dreapta cum ziceti dumneavoastra!
Daca ne uitam la calibrul persoanelora asa zise dreptace si tinem cont de primele 9 luni de guvernare dreptace ,incepem sa credem ca o sa intre in istorie si PNL-ul dupa PNTCD!
Nu ca astia de acum ar avea vreo legatura cu partidele istorice!