CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale>

De la fake news-uri cu Stalin la fakenews-uri cu Putin

La Sinaia fiind, caut o carte pentru a-mi biciui inspirația. Lectura cîtorva pagini dintr-un publicist sau scriitor de talent mă împinge să sar de pe scaunul de lectură, un fel de șezlong de plajă, așezat în bucătărie între imprimantă și masă, și să mă apuc de scris. Am – într-un dulap din sufragerie – două rafturi de cărți, toate dubluri ale cărților de la București. Iau dintre ele volumul care reunește Publicistica lui Arghezi între 1914 și 1918. Din cîte-mi amintesc am avut pînă acum două tentative de a citi pînă la capăt volumul. Prima, de pe vremuri, a eșuat, deoarece mă scîrbise condeiul arghezian pus în slujba Triplei Alianțe în timpul Războiului. Pe a doua, încercată după terminarea celorlalte volume de publicistică, nu-mi amintesc s-o fi dus pînă la capăt. În orice caz, din reluarea volumului chiar de la început, nu-mi dau seama dacă l-am citit tot sau nu. Citesc din acesta ca și cum l-aș vedea prima oară mai multe pagini.

Sîntem în plin război Rusia – Ucraina. Atmosfera din presa noastră stă sub semnul rusofobiei multilateral dezvoltate. E drept rusofobia a fost o trăsătură a opiniei publice de la noi. În anii interbelici, ea s-a manifestat ca anti comunism. Regimul de la Moscova era stalinist. România, avînd partener strategic Franța, era folosită ca limes față de barbarii de la Răsărit. Pe lîngă publicistica anti sovietică, dar și antirusă, opinia publică de la noi era intoxicată cu fel de fel de fake newsuri luate din presa poloneză, dușmană de moarte a Rusiei. În prezent subiectul preferat al fake news -urilor de la noi e Vladimir Putin, ca autocrat al Rusiei. Ele sînt luate acum din presa ucraineană. În anii interbelici, subiectul fake news-urilor era Stalin. Iată cum arată un fake news despre Stalin, consemnat de Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice din 1937 preluat de la polonezi. Pe 16 septembrie 1937, el notează:

„Se zice că unicul fiu al lui Stalin, în vîrstă de 12 ani, ar fi fost răpit în drumul de la şcoala pe care o frecventa şi pînă la Kremlin. Telegrama – de origine poloneză – adaugă că Stalin ar fi foarte afectat.”

Pe 21 septembrie 1937, politicianul revine cu amănunte:

„Din Polonia vin veşti complimentare asupra răpirii băiatului lui Stalin. Nu era fiul unic al dictatorului, ci cel mijlociu din trei. Răpirea s-ar fi făcut pe Piaţa Roşie, în faţa Kremlinului, sub ochii a doi agenți ai Poliţiei care nu şi-ar fi dat seamă de ce se întîmplă. Cu toate cercetările GPU-ului nu s-a putut da de urma copilului, dar se crede că lovitura a fost dată de «vechii bolşevici» (troțkiştii), ca să se răzbune de toate condamnările pe care le-au suferit.”

Să mori de rîs!
În 1937, cînd Teroarea stalinistă înfricoșase Rusia și orice rus aștepta să i se bată în ușă la miezul nopții, cineva își permitea să-l răpească pe fiul lui Stalin!

Un fake news indiscutabil. Ar fi fost ușor de demontat dacă presa noastră ar fi fost interesată de adevăr în privința Rusiei sovietice. În 1937, Stalin avea trei copii: Iakov, de 30 de ani, Vasili, de 16 ani și Svetlana, de 11 ani. Nici vorbă de un singur fiu, și acela de 12 ani. Precizările ulterioare corectează doar chestia cu un singur fiu. În rest fake news de cea mai proastă calitate.

De ce sînt cultivate aceste fake newsuri în România interbelică? Pentru că ele dau curs unei iluzii în care e întreținut marele public. Cea a iminentei prăbușiri a Imperiului de la Răsărit. Constantin Argetoianu prezintă cu mare plăcere fake news-ul, deoarece el se manifestă ca un antisovietic crîncen. Pe 18 septembrie 1937 el notează în Jurnal:

„«Epurația» sovietică continuă în Rusia. Fiecare zi, cu arestările şi executările ei. Telegramele de azi vorbesc de 20 noi împuşcări în oraşul Voroşilov (pe unde o fi?). Găsesc că ruşii nu se împuşcă destul între ei. Ar trebui să piară câteva milioane.”

Citez din Enciclopedia României, varianta online, despre Constantin Argetoianu:

„În aprilie 1944 a plecat în Elveţia, cu speranţa că va contribui la obţinerea de către România a unor condiţii mai bune de armistiţiu din partea puterilor occidentale. Gestul surprinzător a survenit pe 8 noiembrie 1946, cînd Argetoianu a revenit în ţara ocupată de trupele sovietice cu speranţa de a-şi relua activitatea politică. Ziarul «Dreptatea», titrînd «Bine ai venit, coane Costică!», nota în paginile sale: «D. Argetoianu se întoarce azi în ţară pentru a-şi verifica abilităţile… Deşi la vîrsta patriarhilor, d-ta ai sprinteneli de campion al decatlonului politic. Ţara ţi se pune la dispoziţie cu încredere. Iată sfori: trage-le! Iată culise: manevrează-le! Iată „poporul”: du-l! Dumneata ai fost totdeauna cinstit cu dumneata însuţi. Ai iubit conservatorismul cînd ai fost conservator. Ai iubit liberalismul cînd ai fost liberal… Acum cînd eşti patriot, fii binevenit şi scoate-ne la liman, mîntuitorule»! În mai 1947 şi-a fondat un nou partid, Uniunea Naţională Muncă şi Refacere, care însă nu a putut rezista acţiunilor comuniştilor de a acapara întreaga putere în stat şi a înlătura forţele de opoziţie. În acel an au fost «decapitate» toate formaţiunile politice care ameninţau ordinea comunistă, iar speranţa bătrânului politician a fost spulberată.

În noaptea de 5/6 mai 1950, Constantin Argetoianu a fost arestat de autorităţile comuniste. Cinci ani mai tîrziu, pe 6 februarie 1955, şi-a găsit sfîrşitul la penitenciarul din Sighet, avînd vîrsta de 84 de ani.”

Ca să vezi!
Cel care-și dorea ca milioane de ruși să piară vine de bună voie în România ocupată de ruși. Pentru a se pune la dispoziția lor.

Multe din articolele lui Arghezi sînt violente pamflete antirusești. Scriitorul e un adept convins al intrării noastre în Război alături de Tripla Alianță. De aceea în timp ce Austria e văzută cu surîsuri, Rusia e trată cu înjurături. Iată un exemplu din tableta O alianță cu Rusia? publicată în Seara, 25 februarie 1914:

„Dar Rusia e împărăția întunericului, a masacrelor, a Siberiei, a celor mai spurcate si mai infame nedreptăţi sociale; imperiul delațiunii și al bombei, e contrazicerea, atît cît va mai dura subt forma ei de astăzi despotică, țaristă, contrazicerea și negarea noastră totală.”

Altădată aș fi reprodus din tabletele antirusești ale lui Arghezi. N-o fac. Dacă aș face-o acum ar însemna să mă înscriu în propaganda guvernamentală antirusă.
În mare parte imbecilă.
Ca orice propagandă de altfel.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

60 comentarii pentru articolul „De la fake news-uri cu Stalin la fakenews-uri cu Putin”

  • Din ce citesc pe aici unii cred că noi ar trebui sa ne facem griji de jurnaliștii ruși, dar sa nu ne facem griji de lipsa de jurnalism de la noi, de știrile false și cenzura din lumea așa-numita „democrată”. Asta îmi amintește de cei care îi arătau cu degetul pe chinezi că și-au închis cetățenii in case din cauza covidului (de parcă nu știam că acolo ar fi un regim totalitar) până s-au trezit și ei cu drepturile tăiate, ba chiar închiși in case cu drept să iasă doar până la magazin, deși, culmea, erau și vaccinați cum le ceruseră bravii și democrații lor conducători.
    Referitor la articolul d-lui Cristoiu: „Mă mira doar faptul că încă nu s-a insinuat că Putin la micul dejun devorează pui de pisica fripți, pe care-i înmoaie în cafeaua cu lapte sau in caviar Beluga și ceva-mi spune că poporul Facebook ar fi in stare sa ia de bună și o asemenea gogomanie. Audacter calumniare, semper aliquid haeret”, se spunea prin părțile noastre cu câteva mii de ani în urmă. Înțeleseseră deja totul. ” (Roberto Qualia)

    • Nic, sunteti o catastrofa.
      Păi, domnule, eu nu îmi faceam griji pentru jurnalistii rusi, ci pentru poporul rus care nu poate fi informat corect, daca Putin le baga pumnul în gura jurnalistilor nesupusi lui.

      • Ce persoana drăguță sunteți, să vă faceți griji pentru bieții ruși care nu sunt informați corect! Nu așa ca noi, care avem parte de știri una și una, toate întru cinstirea adevărului. Unde mai pun că aveți grijă și de noi, cei de aici, sa deschidem ochii. Chiar nu știu cum am putea sa va mulțumim 🙄

        • Ducând în derizoriu discutia, nu faceti altceva decât sa-mi întariti convingerea ca sunteti un troll, dar nu un troll rus, ci un troll banal ratacit si prost informat. Aveti întreaga mea compasiune…

  • Sa inteleg ca e un razboi foarte aproape de noi cu Rusia, care e putere nucleara si dictatura, ca economic suntem pe marginea prapastiei din cauza asta, iar dl Cristoiu isi cauta inspiratia in jurnalele lui Arghezi?

  • Problema dementului Putin acum este cum sa se retraga din Ucraina nesifonat politic foarte rau in fata alor lui.
    Cred ca o sa-si decapiteze niste generali, tapi ispasitori, si o sa comande retragerea. De aceea a si pus deja vreo doi in arest la domiciliu.

  • Observ,maestre,ati luat-o inaintea lui Arafat cu cenzurarea opiniilor.Sa inteleg ca individul Tudy are mare trecere la blogul dvs.Crimeea e ,totusi, teritoriu rusesc oricat va prefaceti ca sunteti presa corecta.La revedere.

  • Sacré sujet maître!
    Nu doriti sa va înscrieti în „imbecila propaganda guvernamentala antirusa”, de aceea gasiti de cuviinta sa scrieti despre stirile false cu Stalin si Putin. Si faceti asta în timp ce Putin, de trei saptamâni încoace, îsi bate joc de propriul popor caruia îi serveste doar stiri false si în timp ce orice jurnalist rus (si nu numai) este pedepsit la 15 ani de închisoare daca pronunta cuvântul „razboi” si „invazie”.
    Pe când un articol despre calitatile dictatorului rus care, acum, „se lupta”, nu prin razboi si invazie, pentru pacea din Ucraina si de pe întreaga planeta?

    • De unde știți dvs care știri sunt false și care nu?unde va documentați?dați click pe google și căutați : extremismul in Ukr,o să găsiți articole din Times,Guardian scrise de presă occidentala,lucruri de care nu aveți habar că există și care schimba datele problemei.Documentati-va și din alte surse ,adevăr absolut nu exista,el este întotdeauna la mijloc.

      • Da,găsim lucruri interesante,despre neo onazism,finanțarea lui,partide extremiste vreo 10 la număr,grupări paramilitare,atrocități,reprezentare în parlament,batalion Azov,da scrise de ziariști occidentali,americani,britanici.Trebuie numai sa deschizi ochii.

      • Adica, nu este adevarat ca Putin a dat legea cu pedeapsa de 15 ani despre care vorbeam mai sus?

        • Raspund eu, pentru ca dv. nu aveti cum sa ma combateti:
          .
          Putin a dat cu adevarat acea lege si de aici se poate deduce foarte simplu ca a dat-o pentru ca poporul rus sa nu fie corect informat si sa dea crezare stirilor false pe care le transmit oamenii lui din mass-media.

          • Eu v-am sugerat sa va documentați despre neo nazism să vedeți macar că acesta exista in Ukr in forme pe care nici nu le-ați bănui,când Putin a zis despre acest lucru ,lumea a spus că el a rămas blocat în al doilea război mondial,eu nu aprob la ce s- a ajuns dar e adevărat exista neonazism și nu doar pe hârtie,nu am eu treabă cu jurnaliștii,cu 15 ani,samd,pe google mai scrie( occidentalii scriu) despre atrocități comise de aceștia.Si in general ne dăm toți cu parerea dar numai slavii știu ce e acolo,restul ,supoziții,zvonuri,interpretări din alta parte sunt apa de ploaie.

          • Aha. Eu sa studiez ceea ce-mi recomandati dv., dar dv. sa nu-mi raspundeti la întrebarea despre ceea ce am afirmat eu si de unde a început de fapt discutia?

          • O știre care nu e fake,in 24 Martie Serbia comemorează 23 de ani de la bombardarea Belgradului timp de 11 săptămâni,2500 de civili sârbi omorâți,și 12500 de răniți,restul e istorie.

          • Alex, domnule, sunteti culmea!
            Nu doriti sa comentati sub nici-o forma stirea pe care am adus-o eu si pentru care m-ati abordat. De Schimbati mereu subiectul…
            .
            Haideti sa va dau si eu o stire adevarata: în acest moment, 3 milioane de ucrainieni au fost nevoiti sa-si paraseasca tara, casele, familiile. Oameni nevinovati pe care Putin îi alunga din propria tara, sub amenintarea armelor. Despre morti si raniti nu va dau cifre, ca sa nu ma întrebati de unde le stiu.
            .
            Dv., chiar vi se pare normal ca Putin în loc sa rezolve pe alta cale problema rusilor din Ukraina, a invadat întreaga tara, omorând atâtia oameni nevinovati?

    • A spus ca nu avea inspiratie, s-a asezat pe sezlong si a inceput sa citeasca din Arghezi sa-i vina. Daca atata inspiratie a venit pe sezlong, tu ce vrei acum, atat se poate, nu e rea vointa.

      • Raspunsul e pentru Dora.

        • Spicy, spre deosebire de alti comentatori care îl critica, eu nu cred ca domnul Cristoiu este pro-Putin si îmi pare foarte rau ca, doar ca sa nu fie în rând cu unii colegi din presa, abordeaza subiectele fierbinti în mod diferit, fara sa-i pese ca uneori greseste.

        • Da, Dora, stiu. Si in politica interna facea la fel, era sau trecea de partea celui mai criticat de presa. Dar acum nu mai e de aplicat asa ceva, e despre razboi si e langa noi. Si exact acum, articolele au devenit atat de trase de par ca nu-mi vine sa cred. Ai vazut pastila video…. dezastru incomparabil mai mare decat articolul asta.

  • Citind articolul d-lui Cristoiu despte fakee news,mi-am pus o intrebare oare de ce tot ce vine de la vest la est e adevărul absolut iar ce vine dinspre est e fake grosolan,a fost destul să dau niste căutări pe google folosind :partide extremiste in Ukr,grupări paramilitare extremiste in Ukr,batalionulAzov,simbolistica nazistă in Ukr și am găsit o grămadă de articole din Times,Guardian,și multe alte publicații occidentale care tratează acest lucru,cine le finanțează,ce reprezentare au in parlamentul lor,cum antrenează copii cu arme,,m-am crucit,uite domle că așa am ras și de Ceaușescu cam zicea in 89 de agenturilor străine,acum nu mai rad după atâția ani,că avea dreptate dreptate…..căutați și voi… dați câteva clickuri și veți vedea cum se schimba datele problemei.

  • Maestre, dintre toți jurnaliștii de pe la televiziuni singurul pe care l-am remarcat este Ciutacu.
    Până acum nu-mi sărea în ochi – emisiune tabloidă iar el băiat de șpriț, de gașcă.
    Dar uite că la ultimile trei mari năpaste abătute asupra României – anticorupția, pandemia și războiul din Ucraina, el, (împreună cu redacția) a rămas cu capul pe umeri.
    Văd că se străduiește din răsputeri să mențină o atmosferă cât de cât curată și normală.
    (invitații ăia permanenți nu-mi plac, dar ce să fac „nobody’s perfect” nu-i așa?)

    • Trebuie Catzu-Matzu dat jos de la putere, cu suturi in fund. Are un rol profund negativ pentru Romania, e o sluga abjecta, un accident genetic cu creierul fisurat de betia puterii.
      Daca liberalii nu-s niste tampiti trebuie sa-l dea jos din functie pe acest impostor slugarnic.

    • Dl Ciutacu e dintre puținii care nu au căzut in ridicol și nu au marșat in spirit de turma.

    • Am ajuns sa ascultam Gold FM la pranz asa cum ascultam Vocea Americii sau Europa Libera pe vremuri.

  • Televiziunile internaționale încă au transmisiuni live și mențin Chat-ul deschis.
    (Probabil în curând ne vor lăsa orbi, surzi și muți pe noi cetățenii de rând. Cam asta vor)
    Oamenii de pe tot globul scriu ce cred:

    „* Since the war, most of the information about Ukraine in all western media is false. How hypocritical and cold-blooded you and Western countries are.

    * We will witness the collapse of the US hegemonic system as nations drift away from the US Petro dollar and become self-sufficient.

    * elenskyy is a NATO/US puppet forcing his citizen into a battle at the behest of US globalists interests.

    * live by the gun you die by the gun

    * Please, wake up, resign and surrender, poor your people

    * We are destroying the system that is destroying the Earth. That system is called civilization. What’s next?

    * Muslims are also human!

    * i believe so..the ability to impose sanctions like this will definitely become a national security issue for everyone country now.

    * Russia has always asked Ukraine to abide by the Minsk agreement, but the Nazi government of Ukraine has been encouraging Russia at the instigation of the United States, and now retaliation has come

    * John: Why not prevent Ukraine from joining NATO and NATO’s eastward expansion?

    * @ John why the world was not stopping America for bombing Iraq?

    * Why didn’t you condemn Ukraine’s bombing of Donbas in the past eight years?

    * I cant see this video in Germany. they blocked itt”

    • Poate nu se înțelege.
      Tot ce scrie în engleză este copiat de pe Chat-ul transmisiunii live CGTN.
      Sunt postări a oamenilor simpli de pe toate continentele.
      M-am gândit că e corect să fie pusă față în față presa guvernamentală cu ce cred cu adevărat cetățenii.

      • Postari selectate, ne dati si noua un link daca va rog?

        • Poți să o găsești singur, postul CGTN

        • Nu sunt aceste comentarii nici la live-urile CGTN de pe youtube, nici la cele de pe facebook, nu vrei sa dai link, ai postat o MARE MINCIUNA.

          • Cam repede insuți!
            Caută când sunt transmisiile live. Atunci funcționează chat-ul. Curge o ferestră în dreapta sus.
            Aceste comentarii pe chat au fost la – „Live Ukrainians flee to northeastern border with Romania” și „Live Ukrainians continue to pour into Poland”, astăzi când au avut camere acolo.
            Eu le-am văzut dimineață.
            Oricum, dacă nu ești în timp real nu mai poți să urmărești chat-ul că este închis
            ” Messages that appeared when the stream was live will show up here”.
            Normal!

          • Lasa, prosteste pe altii: „After your live stream ends, it’ll be archived and viewers can replay the video along with the live chat.”
            Am gasit acele video, nu sunt toate comentariile asa, sunt de toate felurile, ai facut o selectie, uitate-te si de unde sunt cei care pun astfel de comentarii. (au motive sa fie suparati, dar aceste motive vin din trecut).

    • Boicotati corporatiile si mass-media corupta care va indobitoceste si va transforma in niste sclavi, zilnic !

    • Corect, oameni de pretutindeni își pun întrebări, nu toată lumea înghite pe nemestecate propaganda oficială. Și mie mi se pare important de arătat acest lucru. Și eu semnalam acum câteva zile ce spun oamenii din Franța despre cum se comporta presa și cum privesc că a ajuns astăzi să arate democrația și la ei. Și pentru că mă interesează să văd ce se petrece și în alte parti ale lumii cu presa, am aflat că jocul video nu a fost prezentat doar de marele analist Radu Tudor. Imaginile au fost prezentate și la o televiziune din Spania. Culmea, televiziunea se cheamă tot Antena 3: https://www.publico.es/tremending/2022/02/25/antena-3-emite-imagenes-de-un-videojuego-y-de-una-explosion-en-china-como-si-fueran-de-ucrania/

  • pro, anti,…tot aia, adica ‘razboi’.
    potentindu l pe Pro e tot una cu a-l potenta pe Anti.

    Pacea este Non

    atunci cind anti este Anti,
    pro este Pro, iar Pro este Non, adica Pacea.

    adica vine o vreme in care chiar Pacea este Teza, adica Natura este Teza, adica Artificialul este Antiteza, adica AntiPacea este Sinteza.

    Pacea este Adevarul.
    Pacea este Calea.
    Pacea este Viata.

    AntiPacea este AntiAdevarul
    AntiPacea este AntiCalea
    AntiPacea este AntiViata.

    Sinteza pe care Civilizatia o cauta este AntiPacea, adica AntiAdevarul, AntiCalea, AntiViata.

    iar pentru ca Pacea e Iubirea, adica ‘ecuatia de miscare a Cubului’, AntiPacea e imaginea in Oglinda a ‘ecuatiei de miscare a Oului Absolut’, in fapt fiind ‘imaginea din Oglinda a Iubirii’.

    AntiPacea este Matematica ( adica desavarsirea ‘matematicii’ )

    fake news-urile isi cauta ‘desavarsirea’, Natura, Artificialul.
    insa pentru ca Natura E!, generatorii de fake-news-uri implinesc calea Artificializarii,
    pentru ca pe cind Adevarul E! si mai trebuie doar descoperit, AntiAdevarul trebuie construit…la Infinit, daca se opreste se da in vileag ca e chiar Minciuna
    ( sau invers: Minciuna poate tinde sa E! daca si numai daca ea isi poate proiecta la Infinit miscarea )
    ( sau…si mai altfel: o minciuna o poti acoperi cu o alta minciuna si tot asa…pina la Infinit. daca Infinitul…se opreste, dorind o…Duminica, o zi de odihna, …se da in vileag, daia Minciuna e o intreita manifestare a Cifrei 6 ( fara Primavara, fara Iarna…)

    • fara Primavara,fara Iarna,…
      fara Inceput, fara Sfarsit
      …fara(Alfa SI Omega)

    • facatorii de fake-news-uri paveaza calea AntiAdevarului

      ( fake-news…si atat…asa ceva e un nonsens.
      fake-news-urile sint ‘seminte’, ele…incoltesc, cresc si se desavarsesc, pentru ca Universul este o platforma pentru ‘desavarsire’ ( in stil fibonacci )
      generind un fake-news e fix la fel cu ‘a insamanta…graul’,…( in modul, evident )
      daca te joci in Pamant cu seminte…ele vor incolti negresit…pe undeva, unde exista conditii propice

  • ‘Constantin Argetoianu prezintă cu mare plăcere fake news-ul, deoarece el se manifestă ca un antisovietic crîncen.’
    …ce a prezentat nu suna a fake news,

    si nici asta: ‘Ca să vezi! Cel care-și dorea ca milioane de ruși să piară vine de bună voie în România ocupată de ruși. Pentru a se pune la dispoziția lor.’
    Chiar asa. Ca sa vezi!,…chiar vine. Pesemne ca prea putini ar fi ales sa vina, insa tot putini au fost si cei care au zis…’Să pierim cu toții, dar să scape scumpa noastră țară!’
    prin urmare apreciez ca fiind echilibrata varianta…Enciclopediei Romaniei.

  • In Romania, dupa 24 februarie 2022, sentimentul antiPutin sau anti rusesc este perfect explicat sau motivat. In perioada interbelica, sentimentul antisovietic era explicat de amenintarea comunismului. Pentru generatia anilor 1944 – 1965, sentimentul antirusesc este explicabil. In 1989, Gorbaciov, un rus, a ajutat ca romanii sa scape de Ceausescu. Toate tarile din Europa, chiar si SUA au facut comert cu Putin, sefii de stat s-au pupat cu Putin. S-a trait bine, multi au dansat cu Putin. O intrebare: de unde provine sentimentul antirusesc a generatiei de tineri si maturi generatie 1970-2010?

  • Tudy,nu mai manca fasole că te umfli că broscoiul din fabula și ocupi tot spațiul dedicat comentarilor,tu îți scrii de fapt ție,mai bine stai in fata unei oglinzi și îți imaginezi că cel din fata ta e Putin și poți să-i spui tot ceea ce scrii, poți să-i dai pumni,apoi îl trimiți la plimbare

  • Da dar totusi Rusia este un real pericol pentru lume.Insa este drept ca si Occidentul a gresit la greu ,in primul rand greseala Occidentului a fost ca s a iluzionat multa vreme crezand ca Rusia lui Putin va deveni un partener de nadejde al Occidentului.Occidentul a inchis ochii la agresarea Georgiei,apoi la smanglirea Crimeei,apoi a permis Rusiei(prin oligarhii ei bine infipti in inima financiara a Europei,prin faptul ca Occidentul s a complacut in a lua energie ieftina de la rusi,prin faptul ca Putin a fost cultivat in media Occidentala ca un lider carismatic,la faptul ca Occidentul a ramas surd la avertismentele est europene privind amenintarea rusa,la faptul ca ,de fapt Occidentul a permis capitalizarea Rusiei,capitalizare care s a regasit in modernizarea arsenalului nuclear al Rusiei si al armatei Ruse,cu care Rusia acum ameninta Occidentul) sa devina o amenintare.O alta tampenie a Occidentului,a antagonizat China transformand o intr un dusman,si impingand o in bratele Rusiei printr o adevarate campanie de linsaj mediatic(mai ales in mandatul lui Trump,o adevarata catastrofa geopolitica),Trump fiind suspectat ,nu fara temei,ca ar fi actionat precum un cal troian al Moscovei,slabind SUA(si subminand totodata si relatia SUA Europa,pe care insa Administratia Biden a reparat o) din interior,si inveninand relatia Occident China,pana la punctul in care China,satula de insultele administratiei Trump,a decis sa intoarca spatele Vestului,devenind apropiata de Moscova.Dupa care Moscova,multumita de rezultatele obtinute de calul troian Trump a vrut sa intervina militar ,decisiv asupra Europei,insa cerbicia Ucrainei l a impiedicat(cel putin pana in acest moment).

    • Calculul idiot al Occidentului a fost acela ca ar fi putut(in mintea multor cretini),ca ar putea izola China aliindu se cu Rusia lui Putin(ca vezi Doamne Rusii sunt albi si crestini fata de China care au alte religii si sunt de rasa galbena).Occidentul a actionat cumva rasist,nedorind sa imparta lumea cu China,preferand sa faca o alianta asa zis crestina si alba cu Rusia lui Putin care sa izoleze puterea non crestina si non alba China.Uite ca Occidentul a luat o in freza cu Putin,Putin nu e dispus sa faca nici o alianta cu Occidentul(Putin si Rusia sa urasc Occidentul la un mod crancen,Putin avand o psihoza datorata traumelor copilariei care l au dus pe acesta la dileala,familia sa suferind crancen datorita asediului Leningradului asediat de Nemti,in asa fel incat individul sufera de acea psihoza cu nazistii si asociaza NATO si SUA cu armata nazista care incercuia Leningradul,considerand ca NATO face acelasi lucru),insa este dispus sa faca o alianta cu Imperiul Galben a lui Xi,pe care Occidentul il rejecteaza.

      • Ceea ce este paradoxal este ca Putin si Rusia in psihoza lor pentru nazisti au devenit exact ceea ce urasc mai crancen,niste insi care actioneaza in maniera hitlerista(Hitler avea Zvastica,Rusii au acel Z,care poate fi considerat Zvastica Ruseasca,si ce coincidenta Z ,Zvastica,incep cu Z).Se spune ca nu e bine sa urasti pe cineva prea tare pentru ca risti sa devii exact ca si acea persoana,e bine Rusia lui Putin devine exact Germania lui Hitler pe care ea o uraste(Si bietii ucrainieni risca sa devina noii evrei din pacate nu doar ei,ci si altii).Istoria are tendinta sa se repete.Putem sa il consideram pe Putin noul Hitler.Putem sa il consideram pe XI ,imparatul rosu al Chinei noul Stalin.Are Biden puterea si intelepciunea de a deveni noul Roosvelt??? Timpul o va spune.Momentan China si Rusia au un acord de colaborare.Este acesta un nou pact Ribbentrop Molotov al Asiei??? Tot ce este posibil.Diferenta este ca in cazul celui de al doilea Razboi Mondial SUA a facut alianta cu Stalin pentru a l infrange pe Hitler.Insa se pare ca momentan Occidentul nu este dispus la alianta cu Stalin(Xi Jinping) pentru a l combate pe noul Hitler(Vladimir Putin).Sa fie datorita faptului ca noul Stalin este de rasa galbena?Insa noul Hitler pare a fi dispus la o alianta cu noul Stalin.Si atunci??? Asteptam un nou Roosvelt.A dracu istorie cum tot tinde sa se repete.(Apropos tot Vestul a pus umarul si la ascensiunea lui Hitler,si s a complacut vazandu l pe acel dement cum creste fara sa faca nimic,pana ce dementul de Hitler a devenit mult prea periculos,uitandu ne la Rusia lui Putin vedem acelasi scenariu ca si acela al ridicarii celui de al Treilea Reich). Partea proasta,e ca spre deosebire de cel de al Doilea Razboi Mondial Puterile aflate in conflict au arsenale nucleare.Si atunci incotro???

    • A impiedicat o,pe ea,pe Rusia 😳 😳 😳 Cerbicia Ucrainei 😳 😳 😳

      • Apropo de fake newsuri,se falfaie prin media stirea cum ca Putin ar fi ,vezi Doamne teleghidat de Xi Jinping ,Putin fiind un Zombi cica a lui Xi imparatul rosu al Chinei.Asta i buna,rad basinile in mine 😆 😆 😆 .Asta e fake newsul momentului plimbat de americani.Pai dragi parteneri transatlantici Putin este diliu cu acte in regula.Cum poate un dilimache sa fie teleghidat de cineva,un dilimache este de necontrolat,face numai ce i spune dileala lui,ca de aia e diliu.Putin se bate cu nazistii ,cu Hitler care a aderat la Nato,a ramas captiv prin anii 40,delireaza cu nazistii ,e plecat.Cum sa l teleghidezi pe asta???Dilii nu asculta de nimeni decat de fantasmele lor bolnave.Putin are fixurile lui el se bate cu Hitler,cu nazistii,cu Hitler de la Casa Alba,si pe unde l mai vede,fiind atat de obsedat de Hitler ca a ajuns si sa l copie,in comportament si dileala.

        • M-am gândit la o varianta mai simpla,într-un comentariu semnează Tudy1,in răspuns la comentariu semnează Tudy2 și tot așa,nimeni nu ar mai avea ce să zică că Tudy erupe in comentarii precum un vulcan.

        • Gigele, vad ca acest proces de gandire ti-a luat o ora. 🙂

          • Pai îl puneam mai repede dar …nu a încăput,decât după ce am derulat în jos până m-am plictisit,tudy,tudy,tudy,,,,,,

          • Gigi, m-ai surprins placut ca nu te-ai suparat. Nu-ti face probleme ca a scris tudy 4-5 comentarii, lasa ca vine armata de pro-putinisti (pe care nu i-am mai vazut pe aici inainte de razboi) si completeaza pana la 70-80-90 de comentarii care mai de care. Eu nu inteleg de ce nu spun ei direct „faceti o derogare la sanctiuni pentru vodca ruseasca”, eu cred ca asta e, de fapt, problema lor 🙂

  • elocvent si inspirational text. imi vine sa-l pun pe facebook. dar mai bine pun un citat din stalin sa arat si mai clar ca nu-s rusofob. l-am ales pe acesta: „veselia este cea mai remarcabilă calitate a uniunii sovietice.”

    • Daca prostia ar produce suferinta, sunt oameni care ar trebui sa umble urlind de durere.
      Doare?

      • Daca aveti dureri faceti o programare la medicul de familie sau, daca sunt insuportabile, mergeti la camera de garda a celui mai apropiat spital.

    • Macar putem recunoaște ceva ,că vodca rusească e cea mai buna din lume…

    • Nu pot sa te contrazic, nu mai stiu cum e cu astea cu alcohol de pe la 20 de ani, dar pot sa-i inteleg pe viciosi ca si eu sunt cu coca-cola 🙂 Am citit si eu pe alt site ca e o mica problema cu vodca ruseasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *