Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

De la începutul Războiului românii au fost cu fundu-n două luntri în Raport cu Germania

În 1996, se tipărește la editura Machiavelli, cartea Mareșalul Antonescu, un dictator nefericit. Chiar dacă Mareșalul e pus azi la index și cei interesați de Istorie citesc despre el pe furiș, atenți să nu fie văzuți și sancționați, totuși numele mai spune ceva cititorilor. Numele autorului, Ion Gheorghe, nu spune însă nimic. Nici măcar pentru că Ion Gheorghe a fost un mare poet dinainte de 1989, azi uitat, la un loc cu toți poeții României.

Ion Gheorghe, autorul cărții, e generalul Ion Gheorghe, între 1943-1944 ambasadorul României la Berlin.
A fost anterior atașatul militar al României la Berlin, între 1940-1943.
La 23 august 1944, a refuzat să recunoască Lovitura de stat și a rămas în Germania. A fost condamnat la moarte în contumacie prin sentința dată de Tribunalul Poporului pe 21 februarie 1946.
Între 1945 (după capitularea Germaniei) și 23 aprilie 1947 a fost internat succesiv în patru lagăre americane din Germania, la reeducare, ca general fascist și fost ambasador al României fasciste.
După ce a ieșit din lagăr, în 1948, a înființat Organizația de Rezistență Națională a Românilor din Exil.
Activitatea sa din Exil l-a propulsat în atenția Securității. A murit în 1957, în RFG.

Ambasadorul cel mai important al României în timpul Războiului din Est, generalul Ion Gheorghe s-a remarcat prin notele sale trimise de la Berlin la București, de o excepțională luciditate.
Luciditatea îi definește și lucrarea de referință Rumaniens Weg zum Satellinten-Staat (Calea României spre statul satelit), apărută în 1952 la editura Kurt Vowingnckel Verlag, Heidelberg, tradusă la noi în 1996 sub titlul nițel senzaționalist Mareșalul Antonescu, un dictator nefericit.

Contrar titlului și contrar așteptărilor, cartea lui Ion Gheorghe nu e una de memorii. Sînt desigur și pagini care pot trece drept Memorii: Seara de 23 august 1944, la Castelul Alt-Maflitz, unde se mutase Ambasada noastră la Berlin, după distrugerea de către bombardamentele americane, cînd doar secretarul de stat neamț știa de Lovitura de stat, fără să le-o spună însă gazdelor, astfel că pînă și Pamfil Șeicaru, aflat în drum spre Elveția, habar n-avea de cotitura de la București; descrierea Cartierului general al lui Hitler după eșecul Complotului din iulie 1944. Ele, memoriile, nu se scurg în sine, după propria lor lege, ci supuse demonstrației care se vrea cartea. Cu toate acestea, cartea atrage, convinge, se citește cu pasiune, pentru că autorul crede în tezele expuse și mai ales pentru că aceste teze sînt aparte în contextul scrierilor despre Relația dintre România și Germania în timpul Războiului Sfînt.

Să mă explic.
Toate scrierile despre Relația noastră cu Germania au pus accent pe eforturile noastre de a fi independenți. Procesul Mareșalului a avut drept punct central chestiunea dacă România a fost sau nu o colonie a Germaniei. Propaganda rusească pe Front s-a bazat pe teza românilor care au fost trimiși de Antonescu să lupte contra Rusiei împotriva voinței lor, pentru a face pe placul lui Hitler. La Procesul poreclit al Marii Trădări Naționale acuzațiile aduse Mareșalului au fost de înlesnire a jefuirii noastre de către nemți. Apărătorii postumi ai Mareșalului au insistat și insistă pe apărarea de către acesta în fața lui Hitler a intereselor noastre naționale.

Ce observă generalul Ion Gheorghe?
O chestiune de bun simț.
De bună voie și nesilită de nimeni, România a intrat în Alianță cu Germania în Războiul împotriva URSS. A făcut asta, deși Germania ticluise Diktatul de la Viena, deși Ungaria devenea automat aliata noastră. Generalul avertizează însă că-n clipa cînd am pornit Războiul alături de Germania trebuia să fim conștienți că viitorul nostru depindea de cel al Aliatului. Indiferent că ne plăcea sau nu Germania. SUA și Anglia au fost alături de Rusia pînă la finele Războiului chiar dacă URSS le era mai mult dușmană decît prietenă.

Ce face însă România?
Beneficiază de ajutorul nemților pentru a recuceri Basarabia și Bucovina. Folosește recolta bogată din Transnistria din 1943 pentru a avea o piață bogată de produse agricole. Se fălește pînă la Stalingrad cu victoriile pe cîmpul de luptă.

În tot acest timp – observă Ion Gheorghe – România tratează Germania din punct de vedere economic mai ceva ca un dușman. Germania impusese strîngerea curelei pentru a putea aproviziona Frontul. România se răsfață cu alimente, cu bunăstare, astfel încît mulți observatori străini se întreabă dacă pentru bucureșteni e război. Cînd vine vorba de a da Germaniei cereale, România pretinde valută. Cînd vine vorba de contribuția pe Front, România vrea ca Germania să-i dea armament pe de a moaca. Mai mult, România bate din picior ca Germania să arbitreze în favoarea sa conflictul cu Ungaria. Germania nu putea face așa ceva cîtă vreme ungurii luptau alături de nemți și români împotriva rușilor. Așa cum a dovedit chiar Alianța împotriva Germaniei, pînă la doborîrea dușmanului nu se pune problema rezolvării conflictelor din interiorul Alianței.

Potrivit lui Ion Gheorghe, România a fost ca de obicei cu fundul în două luntri. Mareșalul se iluzionează c-ar putea negocia cu Occidentalii pe sub mînă. Întreaga elită românească vrea să se negocieze cu Aliații împotriva Germaniei în timp ce militarii români își dădeau viața pe front alături de nemți. Firește, nu luptau împotriva americanilor sau englezilor. Nu luptau direct. Luptînd împotriva rușilor luptau de fapt și împotriva americanilor și englezilor.

Lovitura de stat de la 23 august 1944 a avut loc fără ca românii să tresară pentru a se întreba:
E corect să-i faci asta Aliatului de trei ani împotriva Rusiei sovietice?
Ofițerilor, soldaților, politicienilor, jurnaliștilor, simplilor cetățeni li s-a părut normal ca peste noapte nemții să ne fie dușmani, iar rușii prieteni.

Presa de după 23 august 1944 s-a grăbit să scrie că Alianța cu nemții a fost anormală. Că singura alianță normală e cea de acum, cu sovieticii.
Cartea lui Ion Gheorghe ne explică de ce-a fost așa:
De la început românii au fost cu fundu-n două luntri.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „De la începutul Războiului românii au fost cu fundu-n două luntri în Raport cu Germania”

  • @Domnu’ Cristoiu,

    Se pare ca istoria se repeta… unii cu luntrea, altii cu fundu’… doar e mai simplu sa-ti muti fundu’ decat sa-ti faci luntre… 🙂

  • Extraordinar articolul!! Felicitări! Dar, pentru interesul meu, prea „zgârcit” în conținut.. Prea strict legat de titlu.. Mai este mult de adăugat la acest capitol al istoriei. Și mai sunt și alte capitole, deosebit de importante, care stau ascunse, neștiute, neînțelese și mincinos prezentate. Nădăjduiesc și în alte deschideri de acest fel, pertinent, neutru și lucid.

  • Domnule Cristoiu, ne-ati obisnuit cu analize mai fine. De ce luati de bun tot ce spune autorul Ion Gheorghe, evident un filo-german? Sa analizam cateva afirmatii: 1) „Cînd vine vorba de a da Germaniei cereale, România pretinde valută. ” – Auzi nerusinare din partea Romaniei – pretindea sa fie platita! Ba mai mult – in VALUTA! Nu intr-o moneda de hartie, adica fara valoare! 2) „România vrea ca Germania să-i dea armament pe de a moaca.” – Mica lectie de tactica militara – orice armata are nevoie de artilerie, aviatie, etc., care sa sustina infanteria, altfel pierderile umane sunt URIASE si nu avantajeaza nici armata respectiva, nici aliatii (in cazul de fata, Germania); pentru ilustrare, vezi cazul Odessa, unde romanii au pierdut 50 000 de oameni pentru ca au refuzat, in mod gresit, bombardarea de catre aviatia germana a orasului (Antonescu vroia sa se faleasca cu cucerirea unui oras important, fara a apela la nimeni). 3)”România bate din picior ca Germania să arbitreze în favoarea sa conflictul cu Ungaria” – deci Romania trebuia sa stea cuminte si sa asiste la atrocitatile ungurilor in Ardeal, (vezi Wikipedia despre masacrele anti-romanesti de la Ip, Treznea si altele) ca doar ERAM ALIATI!? 4) „E corect să-i faci asta Aliatului de trei ani împotriva Rusiei sovietice?” „Aliat”?! – care aliat – am inteles ca ati fost in URSS, domnule Cristoiu, pe unde au luptat romanii – de Cotul Donului sunt convins ca stiti – acolo „aliatii” germani taiau cu topoarele mainile soldatilor romani care incercau disperati sa se urce si ei in camioanele cu care fugeau, pardon, faceau „o reasezare a liniei frontului” ei, „aliatii” germani; Aliatul asta le-a dat ungurilor o buna bucata din Ardeal si rusilor Basarabia si Bucovina (adica le-a dat rusilor, DUPA CARE „ne-a ajutat sa le recucerim” – chiar nu sesizeaza nimeni ironia tragica a acestei succesiuni de evenimente?); nu datorita „aliatului” german, care s-a inteles cu rusii, zeci, sute de mii de romani au fost deportati in Siberia si Kazakhstan?! De unde pana unde loialitate pentru un astfel de „aliat”? 5) „Romania e cu fundul in 2 luntri” – chiar nimeni nu observa ca Romania avea/are cea mai ingrata pozitie geografica posibila – este intre 3 imperii: rus, otoman, austro-ungar; cate tari din Europa mai au acest „privilegiu”? De aceea Romania e de fapt cu fundul in TREI luntri; pentru ca nu poate fi altfel.

    • Are dreptate Cristian,o tara mica ,asezata intre imperii nu isi permite sa fie consecventa daca vrea sa supravietuiasca,ea intotdeuna va trebui sa joace la mai multe capete ,numai asa poate supravietui.Iar Germania,pai ei au facut infamul pact Ribentrop Molotov,care a insangerat Europa,impreuna cu rusii(au impartit Europa frateste) dupa care s au luat de gat unii pe altii,iar pentru Romania si Germania si URSS ne erau la fel de dusmane,doar ca noi am mizat pe calul cel prost (Germania lui Hitler),si ne am luat o in freza.Plus ca nu aveam ce cauta dincolo de Nistru,intradevar era dreptul nostru sa trecem Prutul,dar trebuia sa ne oprim la Nistru,acolo se termina dreptul nostru,dincolo de Nistru era treaba nemtilor si a rusilor sa se macelareasca,nu a noastra.

  • Am ascultat in eseul dv., „Tara talambului din fundul clasei”, felul cum securitatea se ocupa de cautarea anti-ceausistilor la sedintele cu Fanus Neagu… asa cum astazi se folosesc, de catre americani contra altor americani, twit-urile sau postarile pe Facebook ca sa-l denunti pe unul sau altul pentru rasism sau ca e anti-gay sau anti-trans…

    Iata de ce, Maestre, ar fi bine sa terminati de lucrat la instoria proletcultismului in Ro, pentru a ajuta partenerul strategic sa priceapa ce i se intampla, si ca suntem cu 50 de ani mai avansati in acest domeniu.
    *
    In alta ordine de idei, v-ati pus problema ca trageti de nas cam tot timpul de cand v-ati vaccinat?

  • Cum am ajuns la vârsta sa am insomnii am citit și articolul ca tot nu aveam ce face.
    Opinia mea este ca poporul nu avea chef de alianță cu Germania lui Hitler și nici cu Rusa lui Stalin. Nu avea chef nici de război. Și dacă tot a fost băgat în balamucul asta și a trebuit sa aleagă între doi violatori a avut cerință minima ca „alesul” sai fie măcar cel mai tare din parcare.

    • Cam asa e ,Bogdan,corect.Si cam aceeasi dilema o avem noi dar intre SUA si Rusia(a disparut Germania lui Hitler si URSS ul lui Stalin),locul Germaniei lui Hitler l a luat SUA (marele licurici),locul URSS ului lui Stalin l a luat Rusia Putinista,dar faza e aceeasi pentru noi,nu s a schimbat nimic de la Al Doilea Razboi Mondial incoace pentru noi.(Tot intre doi violatori sta saraca Romanie).