De la izoletă la dramoletă. Nelu Tătaru lăcrimează lângă o sticlă de vin

Banii pe care guvernul i-a dat presei, 40 de milioane de euro, nu au fost degeaba, sunt investiți și în producții de film de Bollywood. Până acum, Nelu Tătaru l-a bătut la scor pe colegul Marcel Vela, care excelează în sentimentalisme doar pe Facebook.
Prezent, sâmbătă seara, la emisiunea „La cină”, la Digi24, ministrul, între două îmbucături, povestea cu lacrimi în ochi, de la ceapa de alături, cum a suferit el personal în pandemie.

A început cu dorul pentru fiul lui, în vârstă de 10 ani, la care s-a dus cu greu, de teamă să nu-l infecteze. Doar gândul că a luptat pentru o cauză, a poporului, l-a făcut să riște orice.
„Când mă duceam acasă și mă întâlneam cu fiul meu, a fost momentul când poate mi-a fost teamă să nu-l infectez, trecând prin atâtea focare. Am păstrat reguli de precauție, timpul a trecut, au fost momente care m-au făcut să risc orice, cu precauțiile de rigoare, pentru o cauză”, a povestit protagonistul.

A descris apoi scena îmbrățișării, ca un erou care se întoarce din război. În timp ce-și îndrepta brațele către copil, rememora traseul. „Ne-am apropiat, într-un final, dar trecându-mi prin minte cam toate traseele pe care le-am avut, toate întâlnirile pe care le-am avut în acea săptămână, am realizat că este riscant să mă apropii. A fost un moment greu”, a povestit guvernantul cu lacrimi în ochi. Apoi a lungit momentul dramatic și a povestit discuțiile avute cu copilul, cum stăteau ei seara de povești la telefon, cum îl îmbărbăta copilul: „Nu vă închipuiți cum este în fiecare seară în care vorbim la telefon, ne uităm și pe imagini, discutăm și el mă întreabă: care a mai fost viața ta, tata, astăzi?”
A fost ca în „Moartea căprioarei” a lui Labiș, căci în timp ce povestea, Tătaru și mânca. „Mănânc şi plâng. Mănânc!”.

Întrebat dacă a meritat acest sacrificiu, să stea departe de casă, de familie și copil, Tătaru și-a umezit ochii și a povestit cum el nu a vrut să fie ministru, că s-a trezit chemat la București și împins în fotoliu și cum a avut în jur un cor de bocitoare: „Toată lumea mă compătimea. Mă felicita, dar mă compătimea în același timp”.

Evident, fiind un moment festiv, nu a fost deranjat cu întrebări despre cele 115 milioane de măști pentru defavorizați, despre cei care au murit sau nu s-au putut trata din cauză că spitalele pentru pacienții nonCovid au fost închise.

Emisiunea aici: