Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

De la regizori la actori gen Cumpănașu. Utilitatea traseismului politic

După ce Ion Cristoiu a anunțat candidatura lui Mircea Diaconu susținut de ALDE și PRO România, mi-am amintit că prin aprilie am auzit de candidatura actorului. Evident că suntem mințiți, luați de proști de către politicienii ALDE și Pro România când ne spun că ei, după ce au auzit de candidatura lui Mircea Diaconu și-au propus să-l susțină, că tot nu aveau pe cine. Scopul unui partid este de a guverna, de a avea cadre prin care să câștige alegerile de toate tipurile. Când aleg o persoană din afara membrilor partidului, reiese că sunt suficient de pregătiți pentru alegeri.

După ce Ion Cristoiu a anunțat acum câteva săptămâni că Alexandru Cumpănașu va candida la prezidențiale, celebrul Justițiar s-a grăbit să nege „asemenea aberații”, ca acum să ceară vreo 2 ani la Cotroceni pentru a se bate cu clanurile, cu interlopii:

Alexandru Cumpănașu, 31 iulie 2019: „Atât de mult s-au chinuit unii nemernici să spună că voi candida după ce am înființat CNMR în urma cu patru ani… Unii au ținut-o langa că voi candida. Nu am avut niciodată gândul de a candida. Daca mi-aș fi dorit aș fi făcut-o. Dacă voiam să conduc țara (președintele conduce țara???) as fi încercat să candidez. Dar nu vreau. Forța coaliției pe care am înființat-o are o forță mult mai mare decât daca aș fi mâine președintele României. Una peste alta, nu voi candida la nicio funcție, stați liniștiți! Si mai încetați dracului cu propaganda pe subiectul acesta!”

Reiese de aici că băieții deștepți s-au prostit. Scenariile date acestor candidați pentru a le interpreta sunt penibile. Refuz să cred că mai sunt oameni în țara aceasta care cred circul regizat de cei din spatele lui Ponta sau că nu conștientizează declarațiile lipsite de logică ale lui Cumpănașu prin care amenință sau prin care declara că a făcut o echipă paralelă pentru anchetarea și prinderea făptașilor. O fi legal?

Cu siguranță, el, Cumpănașu, este singurul unchi îndurerat din România. Atât de îndurerat încât intră în cursa prezidențială.
Odată intrat, poliția și parchetele se vor plictisi iar toți interlopii vor dispărea din România. Vor fugi interlopii din România după ce Cumpănașu o să câștige alegerile ca dracu de tămâie!
Pentru că atributele funcției de președinte sunt tocmai pe acest domeniu, pe penal!

Alexandru Cumpănașu a fost plimbat în această perioadă pe la televiziuni mai ceva ca sfintele moaște. I s-a creionat o imagine de Justițiar, un om care se bate cu sistemul, cu politicieni, procurori, polițiști, cu interlopi care trafichează carne vie și ascund faptele. În fața acestor fapte, instituțiile statului au capitulat dar din fericire există Alexandru Cumpănașu care se luptă pentru a rezolva! Anunțul că îl va da în judecată pe jurnalistul de la Libertatea, arată faptul că nu poate tolera opinii contrare. Ori, acesta fiind identificat de majoritatea ca jurnalist, atacă la rândul său un coleg care a emis o opinie.

Ce reprezintă Alexandru Cumpănașu? Un ins gata să interpreteze diferite partituri. După ce a jucat-o pe cea a anti ungurilor, acum interpretează scenariul unchiului justițiar și încearcă să transforme empatia naivilor în voturi. Voturi, pe care în cazul în care intră în cursă, le va da echipei Victor Ponta, Tăriceanu și Mircea Diaconu. Pentru că așa se ajută sistemul!

Când Statele Unite se implică explicit prin solicitarea ca Ana Birchall să rămână ministrul Justiției ne demonstrează statutul țării noastre care arată că prinde rădăcini în zona babuinilor. Faptul că o fac în acest mod demonstrează că nu le mai pasă de aparențe. Vor omul lor! Acest fapt ne demonstrează că nu le este indiferent cine o să fie președinte. Si au toate posibilitățile să vrea și ei un om care să supravegheze pentru ei ceea ce se întâmplă în România. Cum și Germania, Franța sau altor state nu le este indiferent cine va fi președintele României.

După cum Victor Ponta își urmărește cu abilitate scopul trasat, Călin Popescu Tăriceanu și-a arătat competența limitată ca politician. Chiar mi-ar fi greu să nu-l cataloghez pe primul loc în topul celor mai slabi politicieni din 1990 până azi.

Regia ieftină cu Mircea Diaconu nu putea fi jucată decât de un actor preocupat mai mult cu politica. Prostirea românilor prin sceneta de la Ateneu, apoi cu asumarea acestuia de către Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu ne demonstrează că foaia de parcurs a partidelor politice și a lui Mircea Diaconu au fost trasate în altă parte, ei urmând partitura. Imaginea din primăvara de la Cotroceni, unde Victor Ponta era alături de Dan Barna, Ludovic Orban și Klaus Iohannis ar trebui să ne spună câteva despre ideologia sa.

Despre Victor Ponta s-a scris și se va mai scrie. Rămâne un oportunist, un om care după ce a ajuns premier a arătat că se simte bine în compania dictatorilor. Apropierea de Recep Tayyip Erdoğan i-a oferit o portiță către Balcani. Așa a ajuns ca prietenul său Sebastian Ghiță, în timpul guvernării Victor Ponta, să câștige majoritatea contractelor cu statul iar apoi să se adăpostească în prima sau a doua patrie a lui Victor Ponta. Apropierea de servicii sau de instituții militare îi conferă acestuia un serviciu pe care orice politician onest nu-l poate avea. Accesul la informații sau o plajă largă de recruți. Victor Ponta este cetățean al statului sârb! Este primul prim ministru din istoria românilor care acceptă să aibă cetățenia altui stat. Mai este finul lui George Maior, fost șef la SRI, actual ambasador în SUA. Este rudă cu Gabriel Oprea care este nașul băiatului său și ginerele lui Ilie Sârbu.

Oamenii noi, acești vechi politicieni, oameni fără valori umane, transformă România într-un circ ieftin în care românii, cu siguranță nu merită această bătaie de joc.
După declarațiile explicative ale lui Mircea Diaconu, înțelegem că printre măsurile primordiale ce trebuie luate pentru români este mutarea sediului președinției. La această idee luminată acced și emițătorii Ponta și Tăriceanu. Iar un președinte, consideră actorul, nu trebuie să aibă doctrină și se dă exemplu de independent. După refuzul lui Crin Antonescu de a-l pune pe lista pentru europarlamentare (atunci era de dreapta) a candidat „independent” cu A3 și ajutorul PSD. Acum, pe același schelet de scenariu, ne va da spectacole cu ingrediente ca implicare, devotament, om al satului sau brav român.

Deja divizia PSD de la Pro România a început să încerce să convingă lumea că Mircea Diaconu e cel mai potrivit pentru a fi președinte! Un ins (Adrian Dobre) care era purtătorul de cuvânt al PSD, cel care apăra fiecare decizie a lui Dragnea, după care a declarat că așa nu se mai putea, a trecut la Pro România și ne spune că românii îl vor alege pe Mircea Diaconu deoarece merge cu ARO 10 în comparație cu Klaus Iohannis care merge cu Mercedes.

Atât de detestatul traseism politic își arată utilitatea în aceste momente. Trecerea de la un partid la altul, înființarea de grupuri politice, schimbarea și eventual căderea unui guvern ales democratic arată unde duce traseismul politic. PRO România nu este un partid ales de către cetățeni, este un partid făcut peste noapte, cu scopul destrămării PSD. Chiar dacă este legal, este moral?
Unde este responsabilitatea partidelor politice?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „De la regizori la actori gen Cumpănașu. Utilitatea traseismului politic”

  • ca la teatru, cel ce-si prezinta rolul cel mai bine va primi aplauzele cele mai multe.
    sau… vor fi si mai multi care vor parasi sala.
    prea putini se vor gandi ca ar putea arunca cu rosii, noi suntem un popor cuminte.

  • Bine d-le Cojocaru, Cumpanasu nu, Diaconu nu, Tariceanu nu, Dancila nu, pai noi cu cine votam, ca de Iohanis ne-am cam saturat!

    • Voteaza cu unul Marian Bataiosu, care cica va face „Romania Frumoasa” ca in tablourile lui. Eu am aflat de pe site-ul lui ca si-a anuntat ieri candidatura, ca in presa nu a aparut nimic despre el, ca si despre alti necunoscuti care vor sa-i concureze pe aia pomeniti de tine. Cica omul e cu adevarat un independent, ca nu a calcat pe cadavre ca Alex Cumpanasu si Iohannis, ca nu sustine casatoriile gay ca Iohannis, Dancila Barna si M Diaconu, ca nu a facut politica ca majoritatea candidatilor. El nu intelege ca romanii de astfel de conducatori au nevoie romanii, pentru ca ei sunt agreati de Occident, si nu de presedinti ai Romaniei care sa fie patrioti, drepti, cinstiti si credinciosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *