Decebal și Serviciile Secrete

Curmându-și singur zilele pentru a nu cădea în mâna cotropitorilor romani, Decebal ne-a făcut să înțelegem definitiv că noi, românii,  n-aveam decât  două  alternative în fața istoriei: sinuciderea sau slugărnicia ! Dacă vrem să rămânem vii, trebuie să ne asumăm condiția inferioară de slugă a stăpânului străin de aiurea sosit să ne ia totul. Dacă îl vom înfrunta, șansele de izbândă sunt nule și ne va aștepta  spânzurătoarea sau temnița grea, umilința neîndurătoare. A, mai există și exilul – ba forțat, ba voluntar -, însă și ăsta-i un fel de sinucidere…

Ce mult mi-aș dori  să mă înșel, dar întâmplările  de la Decebal încoace mă obligă la rece luciditate, una deloc confortabilă… Priviți-l numai pe președintele cu  rucsac (cacofonia e obligatorie !) și-mi veți da dreptate – el e ultimul pe lista  nesfârșită a domnitorilor valahi părelnic  vii umblând în genunchi  prin saloanele  occidentale  și nu doar ! Unul dintre argații ălora de-afară, mândri nevoie  mare că le poate  mângâia  fesele cu buzele moi și   lipicioase.

*

„Statele moderne sunt creația  Serviciilor Secrete!” Astfel cică li se bagă în tărtăcuță încă de pe băncile școlii  viitorilor lucrători cu informații speciale. Și li se explică pe îndelete că ei vor constitui coloana vertebrală a tuturor  instituțiilor  publice și mai puțin publice ! Că, de, cu președinte  ba bețivan, ba hoț, ba curvar,  ba nu știu cum, e risc maxim să lași ditamai țara pe seama lui! Aidoma li se zice și despre ceilalți politicieni, reprezentând, chipurile, puterea executivă și legislativă. De a treia autoritate – judecătorească – nici nu se sinchisesc, de vreme ce au împărțit-o pe…„ dispozitive de securitate”! Vasăzică,  statele moderne nu numai că sunt creația  Serviciilor Secrete, dar sunt și  jucăria lor. De-a pururea, din păcate… Așa că  nu vă mirați dacă mâine, poimâine, veți fi nevoiți să alegeți succesorul lui Nicușor Dan dintre  Tzancă Uraganu și Mr. Bit…

Păi, nu ?, eu te-am făcut, eu te omor !