Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | A fost o capodoperă a propagandei străine

Miercuri, 20 decembrie, 1989

Din seara zilei de marți până-n dimineața celei de miercuri, posturile de radio Europa Liberă și Vocea Americii au transmis continuu știri halucinante de la Timișoara; mai mult, s-a difuzat atunci de la un post din cele două o bandă înspăimântătoare cu zgomote de arme automate și urlete de copii care au produs o undă de șoc și de revoltă în întreaga țară. A fost o capodoperă a propagandei străine. Cu asta se pare că se umpluse paharul așteptării. Se pregătea atacul final. Protestanții revoltați pe deoparte, armata, gărzile patriotice, securitatea și miliția pe de altă parte, dădeau focul la fitil. Emanoil îmi dă telefon de la fața locului din fața Operei din Timișoara și cu vădită bucurie îmi spune: „Bastionul a căzut, orașul e în mâinile demonstranților, ei au pătruns pașnic în Clădirea Comitetului Județean de Partid. Nu au fost incidente majore. Au fost aruncate portretele lui Nicolae Ceaușescu și s-a constituit Frontul Democrat Român prima organizație politică, liberă de comunism. Revoluționarii sunt mândri de ei și lansează sloganul Azi în Timișoara, mâine în toată țara”. „Să trăiești, Nicule, e bine, bine de tot”, și închide telefonul, cred că era un telefon public.

Eu bănuiam că Nicolae Ceaușescu nu va lasă puterea cu una, cu două și că este în stare să provoace un război civil ca să fie și tiran până la capăt. Numai că sensul evenimentelor orașului de pe Bega era altul: poporul se deșteptase, el voia capul hidrei și nu ciozvârtele unui regim atrofiat, bolnav și împotriva istoriei.

Se deștepta cu fiecare zi ce trecea poporul, iar din nesomnul său se revărsa o ură ce nu mai putea fi stăvilită, se aprindeau noi focare ce nu puteau fi oprite cu lozinci, cu mită sau parade militare. Armata era pe cale să fraternizeze cu demonstranții, Securitatea își făcea bagajele, pe gărzile patriotice și de tineret nu se putea conta.

Un val de răzvrătire tăcută ocupa pas cu pas localitate după localitate, oraș după oraș și firește și Bucureștiul. O întrebare era dominantă, era amețitoare și ridica numeroase dileme. Se va mai întoarce sau nu dictatorul acasă?

Pe sub prânz l-am chemat pe gospodarul Primăriei, Gheorghe Pascu și l-am rugat ca, după prânz spre seară, să scoată din toate cabinetele și sălile Primăriei tablourile expuse și obiectele de artă și să le depoziteze la subsol într-o sală cu grilaj și siguranță deplină. Erau valori deosebite din patrimoniul Muzeului Orașului și îmi era teamă că vor fi furate sau vor fi distruse de eventualii revoluționari de rea credință. Am avut dreptate. Cele sigilate în depozit au fost salvate și predate Muzeului de Istorie, cele care au rămas în biroul primului secretar au fost sustrase și au dispărut fără urmă.

Tot atunci am vorbit cu domnul Ladislau Hegheduș vicepreședinte al Consiliului Culturii, om de treabă de altfel, bun gospodar și înțelegător de artă să procedeze la fel cu valorile expuse la Muzeul Național, la Muzeul de Artă, la Muzeul Satului dar și la instituțiile subordonate Ministerului. L-am rugat atunci să vadă dacă mai sunt răspândite asemenea valori și pe la alte instituții centrale, cum era obiceiul atunci, dar mi-a spus că nu are nici o informație, dar nici competențe pentru asta. S-a salvat, așadar, ce se putea din valorile patrimoniului național răspândite prin diferite locuri. Cred că multe opere din custodia multor instituții centrale au fost sustrase, așa cum au dispărut și trei lucrări foarte valoroase din biroul primului secretar de la Capitală.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Decembrie 1989. Zece zile cât o viață | A fost o capodoperă a propagandei străine”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *