Ca să-l vadă pe Măritul Ţar, un mujic din Siberia avea nevoie de un an de zile de încercări.
De la mersul pe jos de-a lungul întregii Rusii pînă la jefuirea de către Înalţii funcţionari.
Noi nu sîntem, Slavă Domnului! mujici din îndepărtata Siberie. Sîntem jurnalişti din apropiata Românie.
Şi, totuşi, nici nouă nu ne-a fost prea uşor să ajungem să-l vedem pe noul Ţar al Imperiului de la Răsărit, atotputernicul Vladimir Putin.
Am străbătut două zile de încercări.
Încercările de a ne obişnui cît de cît cu Maica Rusie.
Joi dimineaţa, plecaţi în zori de la Bucureşti, aterizăm pe Vnukovo II, Moscova.
Chiar lîngă avion, e tras un microbuz. Nu e unul din fosta URSS. Dar nici unul din viitoarea Rusie capitalistă.
E juma-juma.
Urcăm în maşină. După zece metri, vehiculul se opreşte drept în uşa sălii de Sosiri. Nu s-ar fi oprit, desigur, dacă nu s-ar fi trezit nas în nas cu amenajarea de sticlă. După avîntul cu care o pornise, am crezut o clipă că a luat-o spre Oceanul Îngheţat de Nord şi nu spre clădirea aeroportului. Mai ales că aceşti zece metri îi puteam face şi pe jos.
Intrăm şi ne punem pe stat.
Şi stăm.
Stăm pînă ni se urăşte. Fără să ne spună nimeni nimic despre viitorul imediat. Ruşii din jur, puzderie, vorbesc la staţii de emisie-recepţie, îndelung şi precipitaţi. După vreo oră sîntem anunţaţi că am greşit. Trebuia să ajungem în altă parte. Din nou în microbuz. Şi din nou maşina o zbugheşte din loc, cu o determinare ce ne face să credem că ne va duce direct în pat, la hotelul la care vom fi cazaţi.
Ajungem la Poliţia de frontieră. Ne verifică paşapoartele o ofiţereasă cu epoleţi şi stele. Evident, urmînd îndeaproape tipicul rusesc. Lectură aprofundată a documentului, ezitări semnificative dacă să ne pună sau nu ştampila, convorbiri telefonice fără nici o legătură cu noi, deoarece respectiva e tare supărată pe soacră-sa, care n-a dus copilul la grădiniţă.
Pagini: 1 2
Lasă un răspuns