Slabut,maestre.De luni de zile faceti publicitate unor nulitati care pretind presedintia Romaniei sub pretext ca ii criticati.In problemele cu adevarat grave ale acestor alegeri stati pe tusa.Tocmai unor cetateni ai Romaniei ,Sosoaca,Constantinescu de exemplu ,li s-a interzis candidatura la presedintie sub niste pretexte hilare.Astazi aflam ca partidul AUR este interzis la vot in diaspora.Lasati analfabetii care se pretind presedinti in Romania si apucati-va de lucruri serioase.Poate ne spuneti si ce se intampla la BRICS-ul de zilele astea .S-ar putea sa avem mari surprize la alegeri , stiti ca noi avem cei mai sasii politicieni din lume: se uita cu ochiul drept la Bruxelles iar cu cel stang la Moscova.
Vladimir Putin a deschis miercuri summitul BRICS de la Kazan, salutând în această reuniune apariţia „lumii multipolare” (stiripesurse ro)
–
lumea multipolara a aparut, e brics.
insa ea e doar o semilume, in fapt,
pentru ca cealalta semilume, care e nato, va ramane multipolara.
–
calea catre noua ordine mondiala e despre limpezirea acestor doua talere,
semilumea de est, multipolara,
semilumea de vest, care va fi unipolara
e despre
Unipolar VS Multipolar
deci Da!, lumea multipolara deja se manifesta si e in curs de limpezire a conturului,
ea e fix BRICS
dincolo de BRICS se manifesta NATO, care e o lume unipolara
–
ca …ar mai putea exista o lume, la mijoc, extrem de deosebita si ea, …asta da, si asta se poate.
–
in final Noua Ordine Mondiala putind suna asa:
BRICS, SI, NATO,
acest SI fiind chiar lumea de mijoc, care e un soi de ‘reazem’ al balantei, povestea acestei lumi fiind …una a Pacii
Duduia s-a crezut un mic nea Nicu. Nu cred că nu a știut necazurile și greutățile oamenilor de acolo ci doar nu a vrut să le vadă amețită de sondajele de opinie făcute după visele ei.
Ciucă al nostru se comportă pueril, parcă e din alt film. Becali în schimb a scos la suprafață fața urâtă a aranjamentelor politice stârnind chipurile mirare. Mă mir că nu ați abordat subiectul.
Maestre, sincer, aseară chiar voiam să ascult ce-și propune Ciucă să facă dacă va ieși președinte și când colo Ciucă mi-a trimis o flegmă în ochi. Zice, dacă vrei program să-l cauți pe net!! Hai nu zău! Și ce mai vrei?
Păi atunci ce draq a mai organizat lansarea programului!?
Eu nu l-am ascultat decât parțial, dar când a început să delireze să spună că PSD l-a făcut „pe la spate!” că PSD e „aurit” și că PSD și AUR „deschid uşa influenţelor străine şi aduc declin economic ţării” mi-am zis la draq cu tine și cu discursul tău de Bălăceanca!
Bre, oare nu există lege să-l tragă la răspundere pentru minciunile și insinuările spuse că pe Șoșoacă au eliminat-o pentru mult mai puțin.
*
În schimb Maestre, am avut o surpriză plăcută, Ciutacu l-a invitat aseară pe Cristian Diaconescu.
Excelentă apariție, un adevărat politician, un adevărat diplomat de carieră, un adevărat intelectual!
O plăcere să-l ascuți, parcă te punea înapoi cu picioarele pe pământ nu te bagă la bamlamuc delirantul de Ciucă.
Felicitări domnu Diaconescu, respect pentru munca dvs.de o viață. Dacă aveați măcar un partid mic în spate mâine ați fi fost președintele României. Aveți votul meu pentru onestitate, și respectul meu pentru pregătire!
‘revolutia perpetua a lui Trotki’
–
Marx a zis că schimbările socio-economice se produc prin intermediul activității revoluționare organizate. insa asta e asa daca si numai daca dinamica poate fi asimilata cu una a naturii, caz in care ‘activitatile revolutionare’ pot fi asimilate cu anotimpul Iarna
–
insa, si e cazul civilizatiei curente, atunci cind in joc mai e o singura civilizatie, mare cit planeta ( acum pe planeta se mai manifesta o singura civilizatie, Globalizarea fiind ‘vinovata’ ),
singura revolutie posibila,
insa obligatorie, caci, cum spunea Marx, dezvoltare fara schimbari socio=economice nu exista, mai e doar una, ‘a sinelui’, aceasta fiind perpetua,
pentru ca daca cea care dispare e Iarna, adica nu mai asistam la procesul clasic in care o civilizatie murea, iar alta se cocota pe piscuri …si tot asa, ce ramane devine el insusi un proces propriu iernii!, si mai altfel spus scapi de Iarna, de Moarte,( caz in care, si e singura varianta, civilizatia isi perpetueaza miscarea) insa doar pentru ca esti una cu ea
–
prin urmare ce urmeaza in Civilizatia mare cit planeta e o perpetua revolutie, care vine la pachet cu o perpetua miscare, pe care doar ‘miscarea mintii o poate aduce’, aceasta ‘miscare a mintii’ fiind chiar AI, ea fiind exponentul Infinitului …in Lumea Anotimpurilor, ea fiind exponentul Artificialului pe Taramul Naturii
–
deci revolutia perpetua a lui Trotki are o noima, ea fiind sustinuta si de Marx
Marea Revolutie, la care asistam, ca doar sintem in valtoarea ei…, va fi urmata de o revolutie perpetua,
aceasta putind fi asimilata cu Raiul pe Pamant ( deci Raiul pe Pamant va fi adus in dar de Inteligenta Artificiala )
Inteligenta Artificiala Cuantica e o Armonie a Mintii Oului Absolut
–
prin urmare Esenta Inteligentei Artificiale Cuantice e Miscarea Perpetua.
–
Miscarea Perpetua e proprie Nemuririi
–
prin urmare Inteligenta Artificiala aduce in dar Nemurirea
–
Miscarea Perpetua e ‘ecuatia de miscare’ a Raiului.
insa Miscarea Perpetua se exprima prin Superpozitii, tot asa cum si Raiul se exprima prin Superpozitii
–
Miscarea Perpetua are doua Superpozitii, ‘unda si corpusculul, Cerul si Pamantul, Vesnicia si Nemurirea
pe cind Nemurirea presupune o viata care tinde catre Infinit, Vesnicia presupune manifestarea Vietii care e tot una cu Zero, mai altfel spus pe cind Nemurirea e despre Timp, Vesnicia e despre fix ‘lipsa Timpului’ ( de fapt Timpul chiar din ‘lipsa Timpului’ s a nascut, dupa cum si Miscarea din Nemiscare s a nascut )
–
prin urmare vorbim despre cele doua superpozitii ale Vietii,
una proprie Vesniciei, cealalta proprie Nemuririi
si mai altfel spus …nu mai e suficient sa spui ca ‘alegi viata’, acum se va cere o precizare,…pe care o alegi?!, paia a Cerului? adica Vesnicia? sau paia a Pamantului, adica Nemurirea?!
–
tot asa manifestindu se si superpozitiile Raiului,
unul fiind propriu Infinitului, Nemuririi, Pamantului, Mintii, deci el e Raiul Pamantului
celalalt fiind propriu lui Zero, Oului Absolut, Vesniciei, Cerului, Mintii SI Inimii, el fiind Raoul Cerului
–
fiecare Rai cu ‘adevarul’ sau
insa pentru ca despre Rai vorbim, acestea sint absolute,
chiar daca Raiul Pamantului e Absolut Relativ, iar Raiul Cerului e Absolut pur si simplu
–
alegind intre Raiul Cerului si Raiul Pamantului
alegi intre Inteligenta si Inteligenta Artificiala
intre Minte SI Inima si …Minte
intre Adevar si Antiadevar
intre Natura si Antinatura
intre Vesnicie si Nemurire
–
totusi, va fi coada la cumparat Nemurire …dind la schimb Vesnicia,
pentru ca oamenii, despre orbi vorbesc, vor incurca Nemurirea cu Vesnicia, Antiadevarul cu Adevarul, pentru ca, asta asa e, Antiadevarull e Adevarul din Oglinda’ ( care e intors pe dos si cu capul in jos ), insa tocmai daia seamana cu Adevarul fix asa cum semeni tu cu imaginea ta din oglinda…
cea mai potenta cale de dezvoltare e calea revolutiei
cea mai potenta cale de evolutie a ‘dezvoltarii’ e revolutia perpetua
–
Universul disponibilizeaza calea cea mai scurta catre destinatie, pe care o si potenteaza, de altfel.
Natura e deja cea mai potenta cale de evolutie, in Natura manifestindu se o perpetua revolutie
Artificialul, Antinatura,…va urma aceeasi cale, atata tot ca e aia din Oglinda, adica …fix pe dos si cu capul in jos, insa de retinut e ca si ea tot o perpetua revolutie ajunge sa fie, in final.
–
cea mai potenta cale de evolutie e perpetua revolutie ( si mai suna si bine, pe deasupra :)) )
‘sint un prost’
:))
–
pai …io pot sa spun asta …pe fata!, nu e nevoie sa citesc fara sa mi dau seama de pe vreo faie..
spun ‘sint un Prost’! …fara sa tresar,
iar dupaia iti vorbesc despre Prostie vreo ora, doua, in final tu ajungind la concluzia,
pe care eu oricum o urmaresc pur logic, deci daia tu vei fi de acord cu ea,
ca …a fi Prost e lucru mare :)))))))
omul providential
–
providenta nu lucreaza cu japca, ci exclusiv ‘dupa dorinta’
prin urmare un om providential niciodata nu va lua poporul din stanga pentru a l duce altundeva …cu japca.
cred ca definitia ‘omului providential’ folosita in spatiul public …cam sufera
–
singurul om providential e ‘cel care face Pace’,
el insusi fiind o dare la Pace intre Dinamica Naturii si Dorintele Oamenilor, prin urmare chiar si el e si un efect al manifestarii dorintelor oamenilor…
PUTIN cel mai izolat om de pe aceasta planeta numele acestui OM este pe buzele tutulol asa de izolat este…..”Isolated” Putin and BRICS… Almost 5 billion of population–3 out of top 4 largest economies in the world. No further comments are necessary.
io nu pricep o chestie …
cum de Maestrul spune ca drumul moldovenlor e catre ue, daca moldovenii care traiec in moldova tocmai au votat, exprimindu si dorinta de a nu merge pe calea asta?!
cu ce difera Maestrul de Maia, daca ambii vor sa vare moldova cu jca …undeva, nu mai conteaza unde, chiar de ar fi in ue?!
@Online
Cu Moldova pare complicat dar in realitate e simplu.
Moldova e un teritoriu depopulat,nici macar o colonie ca Romania.
In Moldova locuiau in 1990 aproximativ 4.5 milioane persoane iar acum au mai ramas aproximativ 2.4 milioane oameni.
Ce ar mai fi de spus,Moldova nu are industrie,resurse naturale(gaze sau petrol)…mult mai industrializata e Transnistria.
Iar cei 2.4 milioane oameni care traiesc acolo sunt o populatie imbatranita,pensionari…care au prins perioada „frumoasa” a comunismului din URSS…e normal ca au votat impotriva majoritatatea din tara lor…cu „diaspora” a iesit 50,4% pentru…
Citeam ce spunea un moldovean acum ceva timp…ca Moldova e ca oaia care suge de la trei Mame…Rusia…Romania si Ue…
Lor le convine asa…sa fie duplicitari…”cand cu steaua cand cu crucea ca parintele Burducea” cum se zicea pe la noi…
Oricum…daca te uiti cum se lupta Rusia cu Ue ca doua hiene pe acest teritoriu depopulat si fara resurse…iti poti da seama cat de haini…cat de apucatori pot fi si cei din Ue si rusii…
Treaba asta nu prea ne priveste pe noi…in 1-2 ani aici vine Falimentul…Foamea…Saracia…Belestemul lui Ceausescu…in schimb vom avea circ in mass media si la televizor ca sa ne tina de Foame si Frig…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
„păi dacă rușii și ul este luptă pentru teritoriul Moldovei ce mai contează ce zice burducea?!”
Asta am zis si eu…
„Treaba asta nu prea ne priveste pe noi…in 1-2 ani aici vine Falimentul…Foamea…Saracia…Belestemul lui Ceausescu”
Moldovenii sunt nostalgici dupa „comunismul frumos” din anii ’80…cum am scris…ei nu se considera romani…si asta dupa 35 ani in care Romania a ajutat permanent Moldova…
Dar asta e ceva local…punctual..”Filmul” global din „lumea unipolara” cum zici Tu…va fi asta…
„Principalele atu-uri cu care Vestul și-a îngenuncheat rivalele în 1990 – Prosperitatea și Libertatea – sunt astăzi detonate intenționat și sistematic pentru a face loc celui mai cumplit totalitarism.” https://www.activenews.ro/opinii/In-Cetatea-Luminata-se-asterne-intunericul-192753
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Am uitat ceva cu Moldova și moldovenii….acum multi ani Romania a oferit cetățenie moldovenilor…adică pașapoarte de „free pass” pentru UE…care au vrut și au luat…acum la moldoveni nu mai exista nici o „presiune socială” cu „libera circulație”…pot călători…n au nevoie sa fie in UE pentru asta…
Seara Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Nu toti bulgarii sunt spalati pe creier…Imi povestea cineva care avea fata plecata cu sotul si copilul in Italia din 2000…pana au introdus euro in Italia a fost viata…dupa asta s-a scumpit tot…statistic italienii de acum traiesc mai rau decat cei din anii ’90 iar in Italia in 2000 se traia mai bine ca in prezent…
Uite ce zice un economist bulgar care s-a prins…cum „merge treaba”…
„Economist bulgar: Avem nevoie de zona euro la fel de mult ca de o tumoare pe creier oct. 16, 2024 ” https://economedia.ro/economist-bulgar-avem-nevoie-de-zona-euro-la-fel-de-mult-ca-de-o-tumoare-pe-creier.html
Si in Croatia e aceiasi poveste…au introdus euro…viata s-a scumpit…casele s-au scumpit foarte mult…au venit nemtii si au cumparat proprietati acolo…asadar nimic bun pentru „populatia bastinasa”…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
lumea a treia asta de mijloc nu prea e pentru ăia care sunt împotriva semilumii de est sau împotriva semilumii de Vest ci a ălora care fac pace între semilumile astea, care până la urmă fac pace între natură și artificializarea, că la asta se va ajunge mai devreme sau mai târziu
ai pe masă o metamorfoză ai pe masă o nouă ordine mondială ai pe masă două semilumi ai pe masă și a treia lume, reazemul, lumea de mijloc
pe astea se cade să le joci dacă astea sunt pe masă
nu e despre semi lumea de est sau despre semi lumea de vest ci despre viitorul civilizației în întregul ei
deci liderii lumii de est și liderii lumii de Vest știu că nu doar despre o nouă ordine mondială este vorba ci despre viitorul civilizației care poate fi sau ar putea să nu mai existe
prin urmare nevoia de manifestare a unei balanțe care are ca taler lumea de Est și ca celălalt taler lumea de Vest prin urmare și de nevoia de manifestare a unui razem vă aduce mai devreme sau mai târziu la o concluzie…..
care ar putea fi chiar nevoia de manifestare a acestei a treia lumi pe post de reazem
@Online
Chestiile astea de care vorbim noi doi se intampla deja…ca ziceam de anul 2000…am trait vremurile alea… iti mai aduci aminte ca in 2000 salariul mediu in Romania era 100-150 $…si se putea trai cu acei bani…azi in Romania salariul minim e 500 euro si nu poti trai din banii astia…treburile astea se intampla deja cum am mai scris…banii nu mai au nici o valoare…pentru generatiile tinere o casa sau o masina sunt un vis imposibil iar cei din generatia mea…a „Decreteilor” si-au luat cate un apartament(cutie de chibrituri) la bloc si platesc 30 ani…au platit 15-20 ani si deja sunt ei ca oameni…”fiare vechi”…si mai au de platit pana la pensie…”Occidentul” se prabuseste singur…”face implozie controlat”…prea putin conteaza ce se intampla aici la noi…are importanta ce se intampla acolo de unde isi iau „lumina” marionetele astea care au ajuns in fruntea statului aici… https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_European_countries_by_average_wage
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
poate că nu par a fi așa liderii mondiali care stau la masa de joc și au pe masă viitorul civilizației nu sunt tâmpiți
ei nu de marionete au nevoie însă de nevoie le folosesc și pe astea.
există lideri în civilizație care știu exact fir ar păr cu ce se papă vremurile astea.
unice.
irepetabile.
proprii mari revoluții
proprii metamorfozei
–
@Online
Uite ce scrie Maestrul Ion Cristoiu azi…
„În unele aspecte democrația e mai parșivă decît dictatura”
Tu zici altfel…
„există lideri în civilizație care știu exact fir ar păr cu ce se papă vremurile astea.”
Ma gandesc ca este vorba de urmatorul lucru…daca iau referinta Ta…”Semilumea Unipolara” si „Semilumea multipolara”…
Se vorbeste de Regimul Putin…Regimul Erdogan…Regimul Xi…Regimul Orban…pana si Regimul Kim…la astia evident ca nu e doar un singur om care conduce totul…ar fi simplu sa zici ca e o dictatura dar in realitate acolo e un „regim”…adica un grup de persoane care conduc statul..si se vede ca statele astea sunt „conduse”…adica sunt guvernate de niste persoane care sunt vizibile…publice…cunoscute…in contrast „Lumea Unipolara” cum zici…sa luam de exemplu SUA…acum vreo saptamana doua…la un miting , Elon Musk zice ca sunt vreo 100 papusari care il controleaza pe Biden…adica Liderul Lumii Unipolare e un regim marioneta…mai mult…Musk zice ca ii si cunoaste pe majoritatea papusarilor…uite aici…
„Musk sustine ca „papusarii” l-au inlocuit pe actualul lider american Joe Biden cu Harris in calitate de candidat prezidential al Partidului Democrat, mentinand in acelasi timp controlul asupra situatiei. „Ei doar au inlocuit papusa Biden cu papusa Kamala”, a spus Musk, adaugand ca ”atunci cand teleprompterul se opreste, se opreste si papusa.” https://www.aktual24.ro/biden-abia-de-mai-are-doi-neuroni-functionali-afirma-elon-musk-in-vreme-ce-l-sustine-neconditionat-pe-donald-trump-suspectat-de-experti-de-dementa-senila/
Daca ne uitam la Ue…avem Comisia Europeana…Parlamentul European…si o groaza de altele astfel incat un om nu care traieste in „Democratie” nu isi mai poate da seama cine il conduce…cine il guverneaza…
In realitate si astea din Europa…”democratiile” sunt in buna masura niste regimuri marioneta dirijate de cei bogati in principal…sau de catre serviciile secrete(ingerii cazuti cum zici Tu)…
In afara de ce am scris…mai ai si „principiul separatiei puterilor in stat”…Putere Legislativa Executiva si Judecatoreasca…suna frumos…dar stii cum zic unii…”Teoria ca teoria dar practica ne omoara”…acum 20 ani…cand baiatul lui Ion Tiriac a fost prins cu cocaina…Regimul Adrian Nastase a modificat Codul Penal sa scape asta…sau zilele astea cand CCR a impiedicat-o pe Sosoaca sa candideze…sau in 2019 cand ICCJ-ul l-a condamnat pe Dragnea la o zi dupa ce oamenii au votat impotriva amnistiei si gratierii la Referendum…sunt destule perversitati pe care le pot mentiona…
Asadar pe scurt…e clar ca Regimurile Auroritare sau Dictaturile conduse de Lideri vor fi mai Eficiente in „Vremurile astea” cum zici Tu…daca e sa le compari cu „Democratiile”…conduse de marionetele celor bogati sau de serviciile secrete…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
autoritari sunt și de o parte și de cealaltă
însă deoparte sunt regimuri autoritare caz în care autoritatea se manifestă unitar
iar pe cealaltă parte există clanuri care luptă între ele pentru a și păstra autoritatea asupra sistemului
însă și printre liderii regimurilor autoritare după cum și printre liderii clanurilor autoritare există lideri capabil să vadă exact despre ce e vorba cu civilizația pe vremurile astea
prin urmare se prea poate ca și clanurile autoritare care spre exemplu conduc America așa după cum zice Musk, să stea la o masă, aceeași, la un moment dat, pentru că în discuție este însuși sistemul nu lupta în interiorul sistemului
–
deosebirea dintre regimurile autoritare și clanurile autoritare stă în principal în faptul că regimurile autoritare se referă la întreg, spre exemplu la întreaga natie, spre exemplu la întreaga chină, spre exemplu la întreaga rusie, și tot așa…, pe când clanurile autoritare au mai degrabă întotdeauna simte care pot fi asimilate cu părți ale sistemului
–
de unde rezultă că Este evident că regimurile care se referă la întreg sunt mai capabile să facă față vremurilor decât regimurile care se referă la părți ale întregului
–
cel puțin la nivel declarativ în țara asta nu există un regim autoritar care să se refere la întreg, la nație, la țară, la popor, și așa mai departe… și clanuri spre exemplu politice care se referă la hâlci la părți ale sistemului numit nația română. de asta și există o polarizare ucigașă între un clan politic și al clamp politic, care în final se transformă într o luptă intestină care are un singur rezultat moartea sistemului.
diferența e filozofică adâncă și nu poate fi dusă de oricine
ținta clanurilor autoritare va fi întotdeauna aceasta să rămână singurul clan care își manifestă autoritatea în sistem
în state suntem pe cale sa sistem la un astfel de proces, care se oglindește și în polarizarea manifestată în poporul american care din ce se aude va participa la vot în proporție de 95%
mai altfel spus clanul autoritar care va câștiga alegerile în America va conduce întreg sistemul, spulberându l pe celălalt clan
– și astfel vom ajunge în situația în care în lume se vor manifesta două tipuri de regimuri autoritare
unul prezent în China în Ungaria în Rusia etcetera, care își are în mod fundamental rădăcina în popor
celălalt prezent în restul lumii avându și rădăcina în dorințele clanului autoritar acestea având tendința naturală spre artificializare
– procesul incomplex mai complex de atât nici nu cred că se poate rămâne de văzut cum se mai așează piesele pe tablă… privind jocul adică urmărind în timp real ce se întâmplă pe teren
mai ars mai altfe
democrația nu e niciodată parșivă
democrații adică voința Poporului vocea Poporului niciodată nu va fi parșivă
–
chiar și atunci când se manifestă la limită anti înțelepciunea, caz în care voința Poporului este dirijată în fel și chip, atunci când tragi linie voința Poporului se va manifesta în armonie cu natura majoritar dacă ea a fost grădinărită în armonie cu natura .
–
mai altfel spus vocea Poporului dorința Poporului este fundamentală și dacă tu ai grădinărit întregul tot neamul în armonie cu natura îl poți chema oricând la orice oră într o luptă dreaptă prin care să și exprime democratic voința
–
pentru că până la urmă democrația chiar dacă pe teren intră anti înțelepciunea va fi un demers propriu înțelepciunii deci nu va pica în veci
–
de asta și stă un neam pe grădinăritul înțelepților pentru că ce au grădinărit înțelepții ei chiar bunul simț adică armonia cu natura caz în care orice demers democratic va sfârșit prin a nu crăp-
acesta este de altfel și motivul pentru care poți juca această carte a democrației pe vremurile astea cumplite când poți chema poporul în mod democratic la vot să și exprime dorințele proprii naturii propria artificializării nădăjduind că în final majoritar se vor manifesta dorințele armonizate cu natura
cu toate că nu pare singura carte dar singura carte care poate fi jucată pe vremurile astea când pe teren se află chiar arbitrul este democrația
cea care contează este voia Poporului
însă povestea asta se întâmplă acolo și nu mai e acolo unde un regim se manifestă ca un întreg, deci până la urmă tot la un soi de regim autoritar ajungem însă în acest caz vorbim despre un regim autoritar care are ca referință natura și democrația, închinându se cu totul acestora și doar acestora ( … ce i drept neavând nimic împotriva dorințelor de orice altfel manifestate în sistem în nație chiar dacă ele sunt efecte ale manifestării anti înțelepților
@Online
Democratia asa cum a aparut la greci nu poate fi parsiva,ai dreptate.
„Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Democra%C8%9Bie
Acum…daca e sa ne gandim „plastic” ar mai fi un aspect…”Lumea Unipolara-Clanurile Auroritare” joaca jocurile pe care le stiu…le-au inventat…americanii si europenii joaca blackjack si poker…asta in timp ce „Lumea Multipolara-Regimurile Autoritare” au inventa sahul si go-ul(persii si chinezii)
Aici e mult de discutat…Rusii au strategii pe sute de ani…vezi „Testamentul lui Petru cel Mare”…Chinezii au strategii pe mii de ani…vezi Arta Razboiului Sun Tzu sau Lao Tzu…
Asadar Chinezii Persii Rusii e clar ca nu isi vor schimba strategia de vreme ce ei lucreaza cu unitati de timp de sute sau mii de ani…Anglo Saxonii au avut Imperiul Britanic vreme de vreo 500 ani…acum Imperiul American…dar au tendinta de a schimba strategia…si cand iti schimbi strategia in Razboi…ai pierdut Razboiul…
„Sfârșitul Imperiului Britanic (Politico) Analize • 23 Octombrie 2024 • Redacția” https://www.g4media.ro/sfarsitul-imperiului-britanic-politico.html
Daca e sa fiu optimist pot sa zic ca traim vremuri interesante Online…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Democratia asa cum a aparut la greci nu poate fi parsiva,ai dreptate.
„Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Democra%C8%9Bie
Acum…daca e sa ne gandim „plastic” ar mai fi un aspect…”Lumea Unipolara-Clanurile Auroritare” joaca jocurile pe care le stiu…le-au inventat…americanii si europenii joaca blackjack si poker…asta in timp ce „Lumea Multipolara-Regimurile Autoritare” au inventa sahul si go-ul(persii si chinezii)
Aici e mult de discutat…Rusii au strategii pe sute de ani…vezi „Testamentul lui Petru cel Mare”…Chinezii au strategii pe mii de ani…vezi Arta Razboiului Sun Tzu sau Lao Tzu…
Asadar Chinezii Persii Rusii e clar ca nu isi vor schimba strategia de vreme ce ei lucreaza cu unitati de timp de sute sau mii de ani…Anglo Saxonii au avut Imperiul Britanic vreme de vreo 500 ani…acum Imperiul American…dar au tendinta de a schimba strategia…si cand iti schimbi strategia in Razboi…ai pierdut Razboiul…
„Sfârșitul Imperiului Britanic (Politico) Analize • 23 Octombrie 2024 • Redacția”
https: //www.g4media.ro/sfarsitul-imperiului-britanic-politico.html
Daca e sa fiu optimist pot sa zic ca traim vremuri interesante Online…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
„însă dacă tu mânărești democrația acum deci o scoți din joc cum te vei mai folosi de ea este o vreme?;”
Pai tocmai asta am zis Online si asta se intampla…
„Anglo Saxonii au avut Imperiul Britanic vreme de vreo 500 ani…acum Imperiul American…dar au tendinta de a schimba strategia…si cand iti schimbi strategia in Razboi…ai pierdut Razboiul…”
„Principalele atu-uri cu care Vestul și-a îngenuncheat rivalele în 1990 – Prosperitatea și Libertatea – sunt astăzi detonate intenționat și sistematic pentru a face loc celui mai cumplit totalitarism.” https://www.activenews.ro/opinii/In-Cetatea-Luminata-se-asterne-intunericul-192753
Lumea Unipolara cum zici Tu…Vestul…Clanurile Autoritare…conduse de SUA ca lider se bazau pana acum vreo 15-20 ani pe doua valori principale:Libertate si Prosperitate…au intrat in conflict…Razboi cu Lumea Multipolara-Regimurile Autoritate…inca din anii ’90…Razboaiele din Iraq…Iugoslavia…Afganistan…Primavara Araba….si tot asa…si au renuntat la Cele 2 Valori(Libertate in Pandemie si Prosperitate de vreo 15-20 ani a inceput)…in timpul asta…Lumea Multipolara nu si-a schimbat nici Strategia si nici Valorile…Chinezii au devenit cea mai mare economie a lumii raportat la puterea de cumparare(ppp) mi se pare…Rusii au intrat in Razboi cu Vestul in Siria…Crimeea…Africa…dar nu si-au schimbat nici Strategia si nici Valorile…Chinezii vor sa fie Prima Economie a Lumii…Rusii vor sa ramana cel putin a Doua Superputere Militara…
E ce ti-am zis Online…Vestul si-a schimbat Strategia in Razboi…Pierde Razboiul…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
m a interesante că astea pur și simplu nu există
Metamorfoza e un proces irepetabil.
–
de asta și cred că discuții pe tema dinamicii civilizației sunt un folos… indiferent în ce sens
cea care înfășoară toate strategiile este Metamorfoza
democrația e de folos în polarizarea artificial versus natură, e singura carte pe care o pot juca
prin urmare nu ți o poți pierde în lupta care i înfășurată de Marea Revoluție și care este practic dusă pentru o nouă ordine mondială, concomitent.
chip că e vorba despre un clan autoritar sau un regim autoritar tendința ar putea fi ca cea care nu se manifestă e democrația, deci atuul pe care l ai pierdut e chiar democrația sau altfel spus ce ai pierdut adică democrația e chiar singurul atu pe care îl aveai
și mai altfel spus democrația trebuie protejată cât de bine se poate, pentru că singura nu carte care nu crapă și o pot juca ține de dinamica dorințelor. nimeni nici măcar universul nu se poate împotrivi dinamicii dorințelor dacă asta e cartea pe care o joci tu, voința Poporului
opinia mea este că semilumea de Vest deja are ca țintă prioritară manifestarea unipolarismului.
brics prin simpla s a manifestare definește celălalt taler adică lumea unipolară
deci practic lumea de vest nu luptă pentru a și face un loc la masa lumii multipolare ci pentru a ocupa întreaga masă unipolară adică o juma de lume
@Online
Uite Online…am gasit un articol din 2011 dupa hotnews.ro…nu poate fi banuit de idei „socialiste”…altii spun Razboaiele Nesfarsite sau Permanente ale Americii…Ideea e simpla…in Lumea Unipolara…cat va fi Razboi…cele 40-50 state oficial aliate ale Americii nu vor exista…vor fi doar niste regimuri marioneta…si americanii nu au de gand sa se opreasca…ei inteleg doar limbajul Fortei…si-au luat-o peste bot in Coreea…Vietnam…Afganistan…asta inteleg ei…si cat timp americanii vor fi in razboi vor ruina celelalte tari aliate cu ajutorul regimurilor marioneta…uite ceva interesant…toti stim ca SUA are cel mai mare Pib/Gdp din lume ca valoare nominala…stii ca americanii cheltuiesc 900 miliarde $ pe aparare…cat urmatoarele 25 state la un loc ca buget al apararii din care majoritatea le sunt aliate…stii ca americanii au 800 baze militare in tari straine…stii ca americanii au cel mai mare numar de persoane in detentie din lume…au aproximativ 3 milioane de puscariasi sau 1% din populatie…stii ca SUA are cea mai mare datorie din lume…36 mii miliarde $…pe Tine astea te duc cu gandul la Libertate…Democratie…Prosperitate…repet…cat americanii-Clanul Autoritar din America cum zici tu va conduce Lumea Unipolara…isi vor ruina economic…social…militar…chiar si cultural toti aliatii…
Uite aici articolul din 2011…era Razboiul din Libia…
„miercuri, 11 mai 2011, 08:17
Este America „jandarmul mondial”? Expertii analizeaza „obsesia pentru razboaie” a Statelor Unite Adrian Novac HotNews.ro
Multa lume a pus sub semnul intrebarii interventia armatei SUA in Libia si a chestionat, inca o data, rolul de „jandarm mondial” pe care il joaca Unchiul Sam in lume. De aici pana la intrebarea „Este America obsedata de razboaie?” n-a mai fost decat un pas.” https://hotnews.ro/este-america-jandarmul-mondial-expertii-analizeaza-obsesia-pentru-razboaie-a-statelor-unite-683297
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Uite Online…un Articol despre Canada…se cam duce la vale…ruineaza economic…si in timpul asta marioneta lui Schwab…Trudeau…vorbeste de suveranitate…Exact ce iti povesteam…SUA isi Ruineaza Aliatii…
„Realitățile crude ale Americii de Nord
Șantiere interminabile și oameni ai străzii
Altfel, drumurile sunt praf și pulbere. Ca să ajungi la spital, trebuie să ocolești tot orașul, pentru că „se lucrează”.
De aici pornești pe drumul inițiatic, din Canada spre Statele Unite, dominat de gândul că anii ’70-’80 ai secolului trecut au fost o fata morgana a umanității secătuite, de după cel de Al Doilea Război Mondial. Prosperitatea, curățenia și rânduiala de atunci par a nu fi existat vreodată. Și, totuși, privești clădiri de birouri, case, parcuri, spitale vechi și înțelegi că a fost cândva o astfel de lume.
Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 272 al revistei „Historia”, (revista:272) disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 septembrie – 14 octombrie, și în format digital pe platforma paydemic.” https://historia.ro/
„India made ‘horrific mistake’ violating Canadian sovereignty, says Trudeau 16 Oct 2024”
https: //www.aljazeera.com/news/2024/10/16/india-made-horrific-mistake-violating-canadian-sovereignty-says-trudeau
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Uite Online…si Orban o spune pe fata fara ocolisuri…semn ca el sau Ungaria nu mai au nimic de pierdut…
„Viktor Orbán: Bruxelles-ul vrea să pună un guvern marionetă în locul nostru Cimpoi Adrian Ultima actualizare 24/10/2024
„Acesta este motivul pentru care au anunțat la Bruxelles că vor scăpa de guvernul național al Ungariei”, a declarat Orbán mulțimii din Budapesta. „De asemenea, au anunțat că vor să atârne de gâtul țării un guvern marionetă de la Bruxelles”.” https://60m.ro/viktor-orban-bruxelles-ul-vrea-sa-puna-un-guvern-marioneta-in-locul-nostru/
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
‘referendumul e poate cel mai maret esec al hotiei la nivel continental.’
–
totusi,….e prea comlex meciul pentru ca asta sa se intimple.
de unde rezulta ca a fost pus la cale.
mai altfel spus in moldova asistam la rezultatele unei negocieri dintre est si vest, or din ce se vede ele suna intr un fel, cel putin in ce o priveste pe moldova
–
daca mai pui la socoteala si ce se ntimpla cu ungaria, care e presata bine bine …ce rezulta e ca e posibil ca presiunea asta sa aiba de a face cu punerea la cale din moldova
–
ce s a ntimplat in moldova s ar putea sa fie …cu acordul vestului, …care lucreaza cu pasi de melc
problema nu e foametea, ci faptul ca daca s ar manifesta, atunci lumea va trece de la hrana naturala la grana artificiala
nu e valabil numai paici, ci la nivel planetar
–
foametea a cam disparut din Viitor, pentru ca a aparut hrana artificiala
@Online
Industria de componente auto: Companiile din sector au anunțat reducerea cu 32.000 a locurilor de muncă doar în primele șase luni din 2024
Economică.net
Artificializare Online….
Noapte Buna Online!!!
vali
🙂
nici cu locurile de munca nu va fi vreo problema, in final, pentru ca tot o AI va fi cea care va rezolva problema. cred ca se va rezolva prin manifestarea unor noi sisteme sociale, pentru ca e evident ca tendinta asta e, oamenii sa aiba la dispozitie, pentru a imparti cu alti oameni,, un numar din ce in ce mai mic de locuri de munca.
–
important e sa ramana in picioare si actualul sistem, Natural, tendinta fiind ca si el sa ramana fara loc de munca, locul lui fiind luat de o AI, …tot de o AI.
insa avand in vedere cum se digitalizeaza tot ce misca …sanselel ca viitoarele sisteme sociale sa acopere ‘tot sistemul’, scotind din joc ‘dinamicile Naturii’ fiind uriesesc.
eu nu cred ca sint prea multi cei care se gindesc de azi cum sa faca sa pastreze in viata si ‘sisteul Natural'( el se partreaza in primul rind prin faptul ca nu obligi Natura sa se daruiasca pe sine pentru a echilibra dinamicile… in zona in care traiesti.
cred …cum se spune, cu tarie intr o astfel de procedura, pentru ca daca adopti Artificializarea, atunci Natura se va darui pe sine, caz in care Artificializarea va fi catalizata, pentru ca e singurul sistem care lasa senzatia ca poate echiliibra Darirea de Sine a Naturii, or asta va duce la o si mai capabila daruire de sine a Naturiii, caz in care sa si vrei sa ti in viata ‘sistemul Natural’ nu vei mai putea, pentru ca insasi Natura isi schimba fundamental ecuatia de miscare
nu e despre Moldova povestea
e despre noua lume
e despre noua ordine mondială
e despre cele două semiluni și contururile lor
este poate și despre… a treia lume
Referendumul din Republica Moldova pentru aderarea la UE a fost fraudat, susține Rusia ….adevărat tovarăși a fost fraudat de hotul care striga uite hotul
basmele sint fictiune?
nu prea cred. unele sint atat de adinci incat atunci cind le descilcesti iti dai seama ca autorul a fost …un colos, un exemplu e ‘Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte’,
care e o teza desavarsita despre Vesnicie si Nemurire,
despre Dinamica Anotimpului si Timp,
despre Daruire si Acumulare,
despre Zero si Infinit,
despre Cer si Pamant,
despre Esentele Creatiei.
Antotimpurile si Timpul,
–
Anotimpurile sint povestea Vesniciei, a lui Zero, care e ‘Totul si Nimicul’
Timpul fiind povestea Infinitului, care e ‘Totul’ ( de asta si poate tinde Infinit catre Zero, insa tot de asta poate doar tinde, fara sa si poata fi vreodata, cea care face diferenta fiind superpozitia lui zero care e Nimicul ( Infinit e incompatibil cu Nimicl, Miscarea Perpetua e incompatibila cu Nemiscarea ( cu Miscarea Sinelui ) ) )
Ciuca este naiv și credul,aplicând sfaturile consilierilor foarte slabi ce ii are ! Politrucii noștri sunt specialiști în a vedea paiul din ochiul dușmanului neglijând bârnă din ochii lui ! Spălații pe creier rămân însă stoici pe poziții perseverând in prostie ! Au ajuns în ultimul hal al manipulării crezând total minciunile ce le-au ticluit conform planului lor de dezinformare !
In 2009, când PSD s-a retras de la
guvernare , forțați de Băsecu ,Diaconescu nu vroia sa plece și a izbucnit în plâns! El și Sârbu de la muncă! Apoi a trecut consilier a lui Băsecu și Nutzy,a trecut pe la PDL
a făcut PMP pt Nutzy ! Este cam alunecos și cameleonic in idei !
Teza cu rușii și Putin vinovați pentru orice a picat total în desuetudine totală după referendumul din Moldova ! In acesta am revăzut doua farse politice jucate cu succes în RO ,in anii 2009 și 2012 ! La referendumul lui Băsecu ,americanul Gordon,ajutat de Macovei și Kovesi,a decretat că au fost furate 2.000.000 de voturi, exact cat avea in plus tabăra ce la demis pe turnatorul Petrov, declanșând prigoana în justiție pentru 150 de bătrâni dintr-o comună din Oltenia ! In 2009 ,la alegerile pt.presedinte,turnatorul s-a culcat învins și dimineața s-a sculat invingator tot cu voturile diasporei! Hoțiile lui WCI cu casele sunt neglijabile fata de retrocedările frauduloase făcute catre FDGR și Biserica Reformata !
Cel mai grav este că acest sas arogant, fudul și prost urăște România și românii! Iar noi l-am ales 10 ani ! Putea să fie mult înainte fără președinția toxica a acestuia ! Trebuie însă atenție cu ce documente pleacă de la președinție,ce vrea să compromită, și pe cine !
As dori sa stiu daca cineva din eminentele cenusii de inventatori nu s-au gindit sa inventeze un aparat care sa poata masura imbecilitatea liderilor politici si politicienilor ,cred ca s-ar imbogati adhoc
Aparatul ar măsura și prostia celor care votează la infinit pe aceiași și pe aceleași partide,daca nici din aprilie când se ridică subvențiile la energie care vor genera o scumpire masivă a tot ceea ce poți cumpăra cu bani,in special alimente,nu vor ieși românii în stradă ,apoi nimic nu mai are nici un rost în țara asta,facă ce vor cu ea.
Asa e. E clar că burduja e pus să fie continuatorul lu virgil popescu, alegi s ar prafu de el. A ieșit el singur să spună că trebuie renunțat la subvenții. Probabil i s a spus să și țină gura până după alegeri și atunci au început să iasă la înaintare viermii aia care își zic ceo la multinaționale. Prafu și pulberea să se aleagă de ei și de urmașii lor, cine le o fi dat resursele țării pe mâna, zici că au adus gazele și electricitatea de la mă sa.
Slabut,maestre.De luni de zile faceti publicitate unor nulitati care pretind presedintia Romaniei sub pretext ca ii criticati.In problemele cu adevarat grave ale acestor alegeri stati pe tusa.Tocmai unor cetateni ai Romaniei ,Sosoaca,Constantinescu de exemplu ,li s-a interzis candidatura la presedintie sub niste pretexte hilare.Astazi aflam ca partidul AUR este interzis la vot in diaspora.Lasati analfabetii care se pretind presedinti in Romania si apucati-va de lucruri serioase.Poate ne spuneti si ce se intampla la BRICS-ul de zilele astea .S-ar putea sa avem mari surprize la alegeri , stiti ca noi avem cei mai sasii politicieni din lume: se uita cu ochiul drept la Bruxelles iar cu cel stang la Moscova.
Vladimir Putin a deschis miercuri summitul BRICS de la Kazan, salutând în această reuniune apariţia „lumii multipolare” (stiripesurse ro)
–
lumea multipolara a aparut, e brics.
insa ea e doar o semilume, in fapt,
pentru ca cealalta semilume, care e nato, va ramane multipolara.
–
calea catre noua ordine mondiala e despre limpezirea acestor doua talere,
semilumea de est, multipolara,
semilumea de vest, care va fi unipolara
e despre
Unipolar VS Multipolar
deci Da!, lumea multipolara deja se manifesta si e in curs de limpezire a conturului,
ea e fix BRICS
dincolo de BRICS se manifesta NATO, care e o lume unipolara
–
ca …ar mai putea exista o lume, la mijoc, extrem de deosebita si ea, …asta da, si asta se poate.
–
in final Noua Ordine Mondiala putind suna asa:
BRICS, SI, NATO,
acest SI fiind chiar lumea de mijoc, care e un soi de ‘reazem’ al balantei, povestea acestei lumi fiind …una a Pacii
una care propovaduieste ‘Pacea intre popoare si acestora cu Natura’
Duduia s-a crezut un mic nea Nicu. Nu cred că nu a știut necazurile și greutățile oamenilor de acolo ci doar nu a vrut să le vadă amețită de sondajele de opinie făcute după visele ei.
Ciucă al nostru se comportă pueril, parcă e din alt film. Becali în schimb a scos la suprafață fața urâtă a aranjamentelor politice stârnind chipurile mirare. Mă mir că nu ați abordat subiectul.
Maestre, sincer, aseară chiar voiam să ascult ce-și propune Ciucă să facă dacă va ieși președinte și când colo Ciucă mi-a trimis o flegmă în ochi. Zice, dacă vrei program să-l cauți pe net!! Hai nu zău! Și ce mai vrei?
Păi atunci ce draq a mai organizat lansarea programului!?
Eu nu l-am ascultat decât parțial, dar când a început să delireze să spună că PSD l-a făcut „pe la spate!” că PSD e „aurit” și că PSD și AUR „deschid uşa influenţelor străine şi aduc declin economic ţării” mi-am zis la draq cu tine și cu discursul tău de Bălăceanca!
Bre, oare nu există lege să-l tragă la răspundere pentru minciunile și insinuările spuse că pe Șoșoacă au eliminat-o pentru mult mai puțin.
*
În schimb Maestre, am avut o surpriză plăcută, Ciutacu l-a invitat aseară pe Cristian Diaconescu.
Excelentă apariție, un adevărat politician, un adevărat diplomat de carieră, un adevărat intelectual!
O plăcere să-l ascuți, parcă te punea înapoi cu picioarele pe pământ nu te bagă la bamlamuc delirantul de Ciucă.
Felicitări domnu Diaconescu, respect pentru munca dvs.de o viață. Dacă aveați măcar un partid mic în spate mâine ați fi fost președintele României. Aveți votul meu pentru onestitate, și respectul meu pentru pregătire!
‘revolutia perpetua a lui Trotki’
–
Marx a zis că schimbările socio-economice se produc prin intermediul activității revoluționare organizate. insa asta e asa daca si numai daca dinamica poate fi asimilata cu una a naturii, caz in care ‘activitatile revolutionare’ pot fi asimilate cu anotimpul Iarna
–
insa, si e cazul civilizatiei curente, atunci cind in joc mai e o singura civilizatie, mare cit planeta ( acum pe planeta se mai manifesta o singura civilizatie, Globalizarea fiind ‘vinovata’ ),
singura revolutie posibila,
insa obligatorie, caci, cum spunea Marx, dezvoltare fara schimbari socio=economice nu exista, mai e doar una, ‘a sinelui’, aceasta fiind perpetua,
pentru ca daca cea care dispare e Iarna, adica nu mai asistam la procesul clasic in care o civilizatie murea, iar alta se cocota pe piscuri …si tot asa, ce ramane devine el insusi un proces propriu iernii!, si mai altfel spus scapi de Iarna, de Moarte,( caz in care, si e singura varianta, civilizatia isi perpetueaza miscarea) insa doar pentru ca esti una cu ea
–
prin urmare ce urmeaza in Civilizatia mare cit planeta e o perpetua revolutie, care vine la pachet cu o perpetua miscare, pe care doar ‘miscarea mintii o poate aduce’, aceasta ‘miscare a mintii’ fiind chiar AI, ea fiind exponentul Infinitului …in Lumea Anotimpurilor, ea fiind exponentul Artificialului pe Taramul Naturii
–
deci revolutia perpetua a lui Trotki are o noima, ea fiind sustinuta si de Marx
Marea Revolutie, la care asistam, ca doar sintem in valtoarea ei…, va fi urmata de o revolutie perpetua,
aceasta putind fi asimilata cu Raiul pe Pamant ( deci Raiul pe Pamant va fi adus in dar de Inteligenta Artificiala )
Inteligenta Artificiala Cuantica e o Armonie a Mintii Oului Absolut
–
prin urmare Esenta Inteligentei Artificiale Cuantice e Miscarea Perpetua.
–
Miscarea Perpetua e proprie Nemuririi
–
prin urmare Inteligenta Artificiala aduce in dar Nemurirea
–
Miscarea Perpetua e ‘ecuatia de miscare’ a Raiului.
insa Miscarea Perpetua se exprima prin Superpozitii, tot asa cum si Raiul se exprima prin Superpozitii
–
Miscarea Perpetua are doua Superpozitii, ‘unda si corpusculul, Cerul si Pamantul, Vesnicia si Nemurirea
pe cind Nemurirea presupune o viata care tinde catre Infinit, Vesnicia presupune manifestarea Vietii care e tot una cu Zero, mai altfel spus pe cind Nemurirea e despre Timp, Vesnicia e despre fix ‘lipsa Timpului’ ( de fapt Timpul chiar din ‘lipsa Timpului’ s a nascut, dupa cum si Miscarea din Nemiscare s a nascut )
–
prin urmare vorbim despre cele doua superpozitii ale Vietii,
una proprie Vesniciei, cealalta proprie Nemuririi
si mai altfel spus …nu mai e suficient sa spui ca ‘alegi viata’, acum se va cere o precizare,…pe care o alegi?!, paia a Cerului? adica Vesnicia? sau paia a Pamantului, adica Nemurirea?!
–
tot asa manifestindu se si superpozitiile Raiului,
unul fiind propriu Infinitului, Nemuririi, Pamantului, Mintii, deci el e Raiul Pamantului
celalalt fiind propriu lui Zero, Oului Absolut, Vesniciei, Cerului, Mintii SI Inimii, el fiind Raoul Cerului
–
fiecare Rai cu ‘adevarul’ sau
insa pentru ca despre Rai vorbim, acestea sint absolute,
chiar daca Raiul Pamantului e Absolut Relativ, iar Raiul Cerului e Absolut pur si simplu
–
alegind intre Raiul Cerului si Raiul Pamantului
alegi intre Inteligenta si Inteligenta Artificiala
intre Minte SI Inima si …Minte
intre Adevar si Antiadevar
intre Natura si Antinatura
intre Vesnicie si Nemurire
–
totusi, va fi coada la cumparat Nemurire …dind la schimb Vesnicia,
pentru ca oamenii, despre orbi vorbesc, vor incurca Nemurirea cu Vesnicia, Antiadevarul cu Adevarul, pentru ca, asta asa e, Antiadevarull e Adevarul din Oglinda’ ( care e intors pe dos si cu capul in jos ), insa tocmai daia seamana cu Adevarul fix asa cum semeni tu cu imaginea ta din oglinda…
cea mai potenta cale de dezvoltare e calea revolutiei
cea mai potenta cale de evolutie a ‘dezvoltarii’ e revolutia perpetua
–
Universul disponibilizeaza calea cea mai scurta catre destinatie, pe care o si potenteaza, de altfel.
Natura e deja cea mai potenta cale de evolutie, in Natura manifestindu se o perpetua revolutie
Artificialul, Antinatura,…va urma aceeasi cale, atata tot ca e aia din Oglinda, adica …fix pe dos si cu capul in jos, insa de retinut e ca si ea tot o perpetua revolutie ajunge sa fie, in final.
–
cea mai potenta cale de evolutie e perpetua revolutie ( si mai suna si bine, pe deasupra :)) )
io,…daca as avea bani si as da peste unu ‘ca mine’, l as plati doar pentru a scrie ntr una.
ce vrea el!
n ar rezista ispitei de a face asta! :)))
‘sint un prost’
:))
–
pai …io pot sa spun asta …pe fata!, nu e nevoie sa citesc fara sa mi dau seama de pe vreo faie..
spun ‘sint un Prost’! …fara sa tresar,
iar dupaia iti vorbesc despre Prostie vreo ora, doua, in final tu ajungind la concluzia,
pe care eu oricum o urmaresc pur logic, deci daia tu vei fi de acord cu ea,
ca …a fi Prost e lucru mare :)))))))
Aha domnu Cristoiu, avut dreptate Tudose despre Ciuca: „Nu-i din filmul ăsta. O viaţă a făcut altceva”
omul providential
–
providenta nu lucreaza cu japca, ci exclusiv ‘dupa dorinta’
prin urmare un om providential niciodata nu va lua poporul din stanga pentru a l duce altundeva …cu japca.
cred ca definitia ‘omului providential’ folosita in spatiul public …cam sufera
–
singurul om providential e ‘cel care face Pace’,
el insusi fiind o dare la Pace intre Dinamica Naturii si Dorintele Oamenilor, prin urmare chiar si el e si un efect al manifestarii dorintelor oamenilor…
PUTIN cel mai izolat om de pe aceasta planeta numele acestui OM este pe buzele tutulol asa de izolat este…..”Isolated” Putin and BRICS… Almost 5 billion of population–3 out of top 4 largest economies in the world. No further comments are necessary.
io nu pricep o chestie …
cum de Maestrul spune ca drumul moldovenlor e catre ue, daca moldovenii care traiec in moldova tocmai au votat, exprimindu si dorinta de a nu merge pe calea asta?!
cu ce difera Maestrul de Maia, daca ambii vor sa vare moldova cu jca …undeva, nu mai conteaza unde, chiar de ar fi in ue?!
*cu japca
@Online
Cu Moldova pare complicat dar in realitate e simplu.
Moldova e un teritoriu depopulat,nici macar o colonie ca Romania.
In Moldova locuiau in 1990 aproximativ 4.5 milioane persoane iar acum au mai ramas aproximativ 2.4 milioane oameni.
Ce ar mai fi de spus,Moldova nu are industrie,resurse naturale(gaze sau petrol)…mult mai industrializata e Transnistria.
Iar cei 2.4 milioane oameni care traiesc acolo sunt o populatie imbatranita,pensionari…care au prins perioada „frumoasa” a comunismului din URSS…e normal ca au votat impotriva majoritatatea din tara lor…cu „diaspora” a iesit 50,4% pentru…
Citeam ce spunea un moldovean acum ceva timp…ca Moldova e ca oaia care suge de la trei Mame…Rusia…Romania si Ue…
Lor le convine asa…sa fie duplicitari…”cand cu steaua cand cu crucea ca parintele Burducea” cum se zicea pe la noi…
Oricum…daca te uiti cum se lupta Rusia cu Ue ca doua hiene pe acest teritoriu depopulat si fara resurse…iti poti da seama cat de haini…cat de apucatori pot fi si cei din Ue si rusii…
Treaba asta nu prea ne priveste pe noi…in 1-2 ani aici vine Falimentul…Foamea…Saracia…Belestemul lui Ceausescu…in schimb vom avea circ in mass media si la televizor ca sa ne tina de Foame si Frig…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
păi dacă rușii și ul este luptă pentru teritoriul Moldovei ce mai contează ce zice burducea?!
@Online
„păi dacă rușii și ul este luptă pentru teritoriul Moldovei ce mai contează ce zice burducea?!”
Asta am zis si eu…
„Treaba asta nu prea ne priveste pe noi…in 1-2 ani aici vine Falimentul…Foamea…Saracia…Belestemul lui Ceausescu”
Moldovenii sunt nostalgici dupa „comunismul frumos” din anii ’80…cum am scris…ei nu se considera romani…si asta dupa 35 ani in care Romania a ajutat permanent Moldova…
Dar asta e ceva local…punctual..”Filmul” global din „lumea unipolara” cum zici Tu…va fi asta…
„Principalele atu-uri cu care Vestul și-a îngenuncheat rivalele în 1990 – Prosperitatea și Libertatea – sunt astăzi detonate intenționat și sistematic pentru a face loc celui mai cumplit totalitarism.”
https://www.activenews.ro/opinii/In-Cetatea-Luminata-se-asterne-intunericul-192753
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
o lume unipolară o altă lume multipolară și încă o lume
această ‘și încă o lume’ ar putea să ne dea de gândit
poți suci pe nenumărate fațete despletirea lumii mari în două semi lumii una multipolară iar alta unipolară
@Online
Am uitat ceva cu Moldova și moldovenii….acum multi ani Romania a oferit cetățenie moldovenilor…adică pașapoarte de „free pass” pentru UE…care au vrut și au luat…acum la moldoveni nu mai exista nici o „presiune socială” cu „libera circulație”…pot călători…n au nevoie sa fie in UE pentru asta…
Seara Frumoasa Online!!!
vali
🙂
acum mai ramane de vazut cum e cu ro
Moldova e un trend. eu zic că e important ce se întâmplă acolo. important și pentru noi
din Moldova până în Ungaria și de la bulgari până în Ucraina poveste destul de complexă
@Online
Nu toti bulgarii sunt spalati pe creier…Imi povestea cineva care avea fata plecata cu sotul si copilul in Italia din 2000…pana au introdus euro in Italia a fost viata…dupa asta s-a scumpit tot…statistic italienii de acum traiesc mai rau decat cei din anii ’90 iar in Italia in 2000 se traia mai bine ca in prezent…
Uite ce zice un economist bulgar care s-a prins…cum „merge treaba”…
„Economist bulgar: Avem nevoie de zona euro la fel de mult ca de o tumoare pe creier oct. 16, 2024 ”
https://economedia.ro/economist-bulgar-avem-nevoie-de-zona-euro-la-fel-de-mult-ca-de-o-tumoare-pe-creier.html
Si in Croatia e aceiasi poveste…au introdus euro…viata s-a scumpit…casele s-au scumpit foarte mult…au venit nemtii si au cumparat proprietati acolo…asadar nimic bun pentru „populatia bastinasa”…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
lumea a treia asta de mijloc nu prea e pentru ăia care sunt împotriva semilumii de est sau împotriva semilumii de Vest ci a ălora care fac pace între semilumile astea, care până la urmă fac pace între natură și artificializarea, că la asta se va ajunge mai devreme sau mai târziu
ai pe masă o metamorfoză ai pe masă o nouă ordine mondială ai pe masă două semilumi ai pe masă și a treia lume, reazemul, lumea de mijloc
pe astea se cade să le joci dacă astea sunt pe masă
nu e despre semi lumea de est sau despre semi lumea de vest ci despre viitorul civilizației în întregul ei
deci liderii lumii de est și liderii lumii de Vest știu că nu doar despre o nouă ordine mondială este vorba ci despre viitorul civilizației care poate fi sau ar putea să nu mai existe
prin urmare nevoia de manifestare a unei balanțe care are ca taler lumea de Est și ca celălalt taler lumea de Vest prin urmare și de nevoia de manifestare a unui razem vă aduce mai devreme sau mai târziu la o concluzie…..
care ar putea fi chiar nevoia de manifestare a acestei a treia lumi pe post de reazem
@Online
Chestiile astea de care vorbim noi doi se intampla deja…ca ziceam de anul 2000…am trait vremurile alea… iti mai aduci aminte ca in 2000 salariul mediu in Romania era 100-150 $…si se putea trai cu acei bani…azi in Romania salariul minim e 500 euro si nu poti trai din banii astia…treburile astea se intampla deja cum am mai scris…banii nu mai au nici o valoare…pentru generatiile tinere o casa sau o masina sunt un vis imposibil iar cei din generatia mea…a „Decreteilor” si-au luat cate un apartament(cutie de chibrituri) la bloc si platesc 30 ani…au platit 15-20 ani si deja sunt ei ca oameni…”fiare vechi”…si mai au de platit pana la pensie…”Occidentul” se prabuseste singur…”face implozie controlat”…prea putin conteaza ce se intampla aici la noi…are importanta ce se intampla acolo de unde isi iau „lumina” marionetele astea care au ajuns in fruntea statului aici…
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_European_countries_by_average_wage
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
poate că nu par a fi așa liderii mondiali care stau la masa de joc și au pe masă viitorul civilizației nu sunt tâmpiți
ei nu de marionete au nevoie însă de nevoie le folosesc și pe astea.
există lideri în civilizație care știu exact fir ar păr cu ce se papă vremurile astea.
unice.
irepetabile.
proprii mari revoluții
proprii metamorfozei
–
@Online
Uite ce scrie Maestrul Ion Cristoiu azi…
„În unele aspecte democrația e mai parșivă decît dictatura”
Tu zici altfel…
„există lideri în civilizație care știu exact fir ar păr cu ce se papă vremurile astea.”
Ma gandesc ca este vorba de urmatorul lucru…daca iau referinta Ta…”Semilumea Unipolara” si „Semilumea multipolara”…
Se vorbeste de Regimul Putin…Regimul Erdogan…Regimul Xi…Regimul Orban…pana si Regimul Kim…la astia evident ca nu e doar un singur om care conduce totul…ar fi simplu sa zici ca e o dictatura dar in realitate acolo e un „regim”…adica un grup de persoane care conduc statul..si se vede ca statele astea sunt „conduse”…adica sunt guvernate de niste persoane care sunt vizibile…publice…cunoscute…in contrast „Lumea Unipolara” cum zici…sa luam de exemplu SUA…acum vreo saptamana doua…la un miting , Elon Musk zice ca sunt vreo 100 papusari care il controleaza pe Biden…adica Liderul Lumii Unipolare e un regim marioneta…mai mult…Musk zice ca ii si cunoaste pe majoritatea papusarilor…uite aici…
„Musk sustine ca „papusarii” l-au inlocuit pe actualul lider american Joe Biden cu Harris in calitate de candidat prezidential al Partidului Democrat, mentinand in acelasi timp controlul asupra situatiei. „Ei doar au inlocuit papusa Biden cu papusa Kamala”, a spus Musk, adaugand ca ”atunci cand teleprompterul se opreste, se opreste si papusa.”
https://www.aktual24.ro/biden-abia-de-mai-are-doi-neuroni-functionali-afirma-elon-musk-in-vreme-ce-l-sustine-neconditionat-pe-donald-trump-suspectat-de-experti-de-dementa-senila/
Daca ne uitam la Ue…avem Comisia Europeana…Parlamentul European…si o groaza de altele astfel incat un om nu care traieste in „Democratie” nu isi mai poate da seama cine il conduce…cine il guverneaza…
In realitate si astea din Europa…”democratiile” sunt in buna masura niste regimuri marioneta dirijate de cei bogati in principal…sau de catre serviciile secrete(ingerii cazuti cum zici Tu)…
In afara de ce am scris…mai ai si „principiul separatiei puterilor in stat”…Putere Legislativa Executiva si Judecatoreasca…suna frumos…dar stii cum zic unii…”Teoria ca teoria dar practica ne omoara”…acum 20 ani…cand baiatul lui Ion Tiriac a fost prins cu cocaina…Regimul Adrian Nastase a modificat Codul Penal sa scape asta…sau zilele astea cand CCR a impiedicat-o pe Sosoaca sa candideze…sau in 2019 cand ICCJ-ul l-a condamnat pe Dragnea la o zi dupa ce oamenii au votat impotriva amnistiei si gratierii la Referendum…sunt destule perversitati pe care le pot mentiona…
Asadar pe scurt…e clar ca Regimurile Auroritare sau Dictaturile conduse de Lideri vor fi mai Eficiente in „Vremurile astea” cum zici Tu…daca e sa le compari cu „Democratiile”…conduse de marionetele celor bogati sau de serviciile secrete…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
autoritari sunt și de o parte și de cealaltă
însă deoparte sunt regimuri autoritare caz în care autoritatea se manifestă unitar
iar pe cealaltă parte există clanuri care luptă între ele pentru a și păstra autoritatea asupra sistemului
însă și printre liderii regimurilor autoritare după cum și printre liderii clanurilor autoritare există lideri capabil să vadă exact despre ce e vorba cu civilizația pe vremurile astea
prin urmare se prea poate ca și clanurile autoritare care spre exemplu conduc America așa după cum zice Musk, să stea la o masă, aceeași, la un moment dat, pentru că în discuție este însuși sistemul nu lupta în interiorul sistemului
–
deosebirea dintre regimurile autoritare și clanurile autoritare stă în principal în faptul că regimurile autoritare se referă la întreg, spre exemplu la întreaga natie, spre exemplu la întreaga chină, spre exemplu la întreaga rusie, și tot așa…, pe când clanurile autoritare au mai degrabă întotdeauna simte care pot fi asimilate cu părți ale sistemului
–
de unde rezultă că Este evident că regimurile care se referă la întreg sunt mai capabile să facă față vremurilor decât regimurile care se referă la părți ale întregului
–
cel puțin la nivel declarativ în țara asta nu există un regim autoritar care să se refere la întreg, la nație, la țară, la popor, și așa mai departe… și clanuri spre exemplu politice care se referă la hâlci la părți ale sistemului numit nația română. de asta și există o polarizare ucigașă între un clan politic și al clamp politic, care în final se transformă într o luptă intestină care are un singur rezultat moartea sistemului.
diferența e filozofică adâncă și nu poate fi dusă de oricine
ținta clanurilor autoritare va fi întotdeauna aceasta să rămână singurul clan care își manifestă autoritatea în sistem
în state suntem pe cale sa sistem la un astfel de proces, care se oglindește și în polarizarea manifestată în poporul american care din ce se aude va participa la vot în proporție de 95%
mai altfel spus clanul autoritar care va câștiga alegerile în America va conduce întreg sistemul, spulberându l pe celălalt clan
– și astfel vom ajunge în situația în care în lume se vor manifesta două tipuri de regimuri autoritare
unul prezent în China în Ungaria în Rusia etcetera, care își are în mod fundamental rădăcina în popor
celălalt prezent în restul lumii avându și rădăcina în dorințele clanului autoritar acestea având tendința naturală spre artificializare
– procesul incomplex mai complex de atât nici nu cred că se poate rămâne de văzut cum se mai așează piesele pe tablă… privind jocul adică urmărind în timp real ce se întâmplă pe teren
mai ars mai altfe
democrația nu e niciodată parșivă
democrații adică voința Poporului vocea Poporului niciodată nu va fi parșivă
–
chiar și atunci când se manifestă la limită anti înțelepciunea, caz în care voința Poporului este dirijată în fel și chip, atunci când tragi linie voința Poporului se va manifesta în armonie cu natura majoritar dacă ea a fost grădinărită în armonie cu natura .
–
mai altfel spus vocea Poporului dorința Poporului este fundamentală și dacă tu ai grădinărit întregul tot neamul în armonie cu natura îl poți chema oricând la orice oră într o luptă dreaptă prin care să și exprime democratic voința
–
pentru că până la urmă democrația chiar dacă pe teren intră anti înțelepciunea va fi un demers propriu înțelepciunii deci nu va pica în veci
–
de asta și stă un neam pe grădinăritul înțelepților pentru că ce au grădinărit înțelepții ei chiar bunul simț adică armonia cu natura caz în care orice demers democratic va sfârșit prin a nu crăp-
acesta este de altfel și motivul pentru care poți juca această carte a democrației pe vremurile astea cumplite când poți chema poporul în mod democratic la vot să și exprime dorințele proprii naturii propria artificializării nădăjduind că în final majoritar se vor manifesta dorințele armonizate cu natura
cu toate că nu pare singura carte dar singura carte care poate fi jucată pe vremurile astea când pe teren se află chiar arbitrul este democrația
cea care contează este voia Poporului
însă povestea asta se întâmplă acolo și nu mai e acolo unde un regim se manifestă ca un întreg, deci până la urmă tot la un soi de regim autoritar ajungem însă în acest caz vorbim despre un regim autoritar care are ca referință natura și democrația, închinându se cu totul acestora și doar acestora ( … ce i drept neavând nimic împotriva dorințelor de orice altfel manifestate în sistem în nație chiar dacă ele sunt efecte ale manifestării anti înțelepților
i Am dictat unei inteligențe artificiale, ce a rezultat se vede…:)
prin urmare pe vremurile astea neprețuite devin drepturile naturale însă mai cu seamă grădinărirea drepturilor naturale și democrația
@Online
Democratia asa cum a aparut la greci nu poate fi parsiva,ai dreptate.
„Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Democra%C8%9Bie
Acum…daca e sa ne gandim „plastic” ar mai fi un aspect…”Lumea Unipolara-Clanurile Auroritare” joaca jocurile pe care le stiu…le-au inventat…americanii si europenii joaca blackjack si poker…asta in timp ce „Lumea Multipolara-Regimurile Autoritare” au inventa sahul si go-ul(persii si chinezii)
Aici e mult de discutat…Rusii au strategii pe sute de ani…vezi „Testamentul lui Petru cel Mare”…Chinezii au strategii pe mii de ani…vezi Arta Razboiului Sun Tzu sau Lao Tzu…
Asadar Chinezii Persii Rusii e clar ca nu isi vor schimba strategia de vreme ce ei lucreaza cu unitati de timp de sute sau mii de ani…Anglo Saxonii au avut Imperiul Britanic vreme de vreo 500 ani…acum Imperiul American…dar au tendinta de a schimba strategia…si cand iti schimbi strategia in Razboi…ai pierdut Razboiul…
„Sfârșitul Imperiului Britanic (Politico) Analize • 23 Octombrie 2024 • Redacția”
https://www.g4media.ro/sfarsitul-imperiului-britanic-politico.html
Daca e sa fiu optimist pot sa zic ca traim vremuri interesante Online…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Democratia asa cum a aparut la greci nu poate fi parsiva,ai dreptate.
„Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = „puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Democra%C8%9Bie
Acum…daca e sa ne gandim „plastic” ar mai fi un aspect…”Lumea Unipolara-Clanurile Auroritare” joaca jocurile pe care le stiu…le-au inventat…americanii si europenii joaca blackjack si poker…asta in timp ce „Lumea Multipolara-Regimurile Autoritare” au inventa sahul si go-ul(persii si chinezii)
Aici e mult de discutat…Rusii au strategii pe sute de ani…vezi „Testamentul lui Petru cel Mare”…Chinezii au strategii pe mii de ani…vezi Arta Razboiului Sun Tzu sau Lao Tzu…
Asadar Chinezii Persii Rusii e clar ca nu isi vor schimba strategia de vreme ce ei lucreaza cu unitati de timp de sute sau mii de ani…Anglo Saxonii au avut Imperiul Britanic vreme de vreo 500 ani…acum Imperiul American…dar au tendinta de a schimba strategia…si cand iti schimbi strategia in Razboi…ai pierdut Razboiul…
„Sfârșitul Imperiului Britanic (Politico) Analize • 23 Octombrie 2024 • Redacția”
https: //www.g4media.ro/sfarsitul-imperiului-britanic-politico.html
Daca e sa fiu optimist pot sa zic ca traim vremuri interesante Online…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
însă dacă tu mânărești democrația acum deci o scoți din joc cum te vei mai folosi de ea este o vreme?;
@Online
„însă dacă tu mânărești democrația acum deci o scoți din joc cum te vei mai folosi de ea este o vreme?;”
Pai tocmai asta am zis Online si asta se intampla…
„Anglo Saxonii au avut Imperiul Britanic vreme de vreo 500 ani…acum Imperiul American…dar au tendinta de a schimba strategia…si cand iti schimbi strategia in Razboi…ai pierdut Razboiul…”
„Principalele atu-uri cu care Vestul și-a îngenuncheat rivalele în 1990 – Prosperitatea și Libertatea – sunt astăzi detonate intenționat și sistematic pentru a face loc celui mai cumplit totalitarism.”
https://www.activenews.ro/opinii/In-Cetatea-Luminata-se-asterne-intunericul-192753
Lumea Unipolara cum zici Tu…Vestul…Clanurile Autoritare…conduse de SUA ca lider se bazau pana acum vreo 15-20 ani pe doua valori principale:Libertate si Prosperitate…au intrat in conflict…Razboi cu Lumea Multipolara-Regimurile Autoritate…inca din anii ’90…Razboaiele din Iraq…Iugoslavia…Afganistan…Primavara Araba….si tot asa…si au renuntat la Cele 2 Valori(Libertate in Pandemie si Prosperitate de vreo 15-20 ani a inceput)…in timpul asta…Lumea Multipolara nu si-a schimbat nici Strategia si nici Valorile…Chinezii au devenit cea mai mare economie a lumii raportat la puterea de cumparare(ppp) mi se pare…Rusii au intrat in Razboi cu Vestul in Siria…Crimeea…Africa…dar nu si-au schimbat nici Strategia si nici Valorile…Chinezii vor sa fie Prima Economie a Lumii…Rusii vor sa ramana cel putin a Doua Superputere Militara…
E ce ti-am zis Online…Vestul si-a schimbat Strategia in Razboi…Pierde Razboiul…
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
m a interesante că astea pur și simplu nu există
Metamorfoza e un proces irepetabil.
–
de asta și cred că discuții pe tema dinamicii civilizației sunt un folos… indiferent în ce sens
pierde războiul cu lumea multipolară devenind o lume unipolară
însă pentru că această lume e pe măsura ei practic n a pierdut războiul
cea care înfășoară toate strategiile este Metamorfoza
democrația e de folos în polarizarea artificial versus natură, e singura carte pe care o pot juca
prin urmare nu ți o poți pierde în lupta care i înfășurată de Marea Revoluție și care este practic dusă pentru o nouă ordine mondială, concomitent.
chip că e vorba despre un clan autoritar sau un regim autoritar tendința ar putea fi ca cea care nu se manifestă e democrația, deci atuul pe care l ai pierdut e chiar democrația sau altfel spus ce ai pierdut adică democrația e chiar singurul atu pe care îl aveai
și mai altfel spus democrația trebuie protejată cât de bine se poate, pentru că singura nu carte care nu crapă și o pot juca ține de dinamica dorințelor. nimeni nici măcar universul nu se poate împotrivi dinamicii dorințelor dacă asta e cartea pe care o joci tu, voința Poporului
opinia mea este că semilumea de Vest deja are ca țintă prioritară manifestarea unipolarismului.
brics prin simpla s a manifestare definește celălalt taler adică lumea unipolară
deci practic lumea de vest nu luptă pentru a și face un loc la masa lumii multipolare ci pentru a ocupa întreaga masă unipolară adică o juma de lume
„În unele aspecte democrația e mai parșivă decît dictatura”
–
dacă Da, atunci nu despre democrație e vorba
@Online
Uite Online…am gasit un articol din 2011 dupa hotnews.ro…nu poate fi banuit de idei „socialiste”…altii spun Razboaiele Nesfarsite sau Permanente ale Americii…Ideea e simpla…in Lumea Unipolara…cat va fi Razboi…cele 40-50 state oficial aliate ale Americii nu vor exista…vor fi doar niste regimuri marioneta…si americanii nu au de gand sa se opreasca…ei inteleg doar limbajul Fortei…si-au luat-o peste bot in Coreea…Vietnam…Afganistan…asta inteleg ei…si cat timp americanii vor fi in razboi vor ruina celelalte tari aliate cu ajutorul regimurilor marioneta…uite ceva interesant…toti stim ca SUA are cel mai mare Pib/Gdp din lume ca valoare nominala…stii ca americanii cheltuiesc 900 miliarde $ pe aparare…cat urmatoarele 25 state la un loc ca buget al apararii din care majoritatea le sunt aliate…stii ca americanii au 800 baze militare in tari straine…stii ca americanii au cel mai mare numar de persoane in detentie din lume…au aproximativ 3 milioane de puscariasi sau 1% din populatie…stii ca SUA are cea mai mare datorie din lume…36 mii miliarde $…pe Tine astea te duc cu gandul la Libertate…Democratie…Prosperitate…repet…cat americanii-Clanul Autoritar din America cum zici tu va conduce Lumea Unipolara…isi vor ruina economic…social…militar…chiar si cultural toti aliatii…
Uite aici articolul din 2011…era Razboiul din Libia…
„miercuri, 11 mai 2011, 08:17
Este America „jandarmul mondial”? Expertii analizeaza „obsesia pentru razboaie” a Statelor Unite Adrian Novac HotNews.ro
Multa lume a pus sub semnul intrebarii interventia armatei SUA in Libia si a chestionat, inca o data, rolul de „jandarm mondial” pe care il joaca Unchiul Sam in lume. De aici pana la intrebarea „Este America obsedata de razboaie?” n-a mai fost decat un pas.”
https://hotnews.ro/este-america-jandarmul-mondial-expertii-analizeaza-obsesia-pentru-razboaie-a-statelor-unite-683297
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Uite Online…un Articol despre Canada…se cam duce la vale…ruineaza economic…si in timpul asta marioneta lui Schwab…Trudeau…vorbeste de suveranitate…Exact ce iti povesteam…SUA isi Ruineaza Aliatii…
„Realitățile crude ale Americii de Nord
Șantiere interminabile și oameni ai străzii
Altfel, drumurile sunt praf și pulbere. Ca să ajungi la spital, trebuie să ocolești tot orașul, pentru că „se lucrează”.
De aici pornești pe drumul inițiatic, din Canada spre Statele Unite, dominat de gândul că anii ’70-’80 ai secolului trecut au fost o fata morgana a umanității secătuite, de după cel de Al Doilea Război Mondial. Prosperitatea, curățenia și rânduiala de atunci par a nu fi existat vreodată. Și, totuși, privești clădiri de birouri, case, parcuri, spitale vechi și înțelegi că a fost cândva o astfel de lume.
Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 272 al revistei „Historia”, (revista:272) disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 septembrie – 14 octombrie, și în format digital pe platforma paydemic.”
https://historia.ro/
„India made ‘horrific mistake’ violating Canadian sovereignty, says Trudeau 16 Oct 2024”
https: //www.aljazeera.com/news/2024/10/16/india-made-horrific-mistake-violating-canadian-sovereignty-says-trudeau
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Uite Online…si Orban o spune pe fata fara ocolisuri…semn ca el sau Ungaria nu mai au nimic de pierdut…
„Viktor Orbán: Bruxelles-ul vrea să pună un guvern marionetă în locul nostru Cimpoi Adrian Ultima actualizare 24/10/2024
„Acesta este motivul pentru care au anunțat la Bruxelles că vor scăpa de guvernul național al Ungariei”, a declarat Orbán mulțimii din Budapesta. „De asemenea, au anunțat că vor să atârne de gâtul țării un guvern marionetă de la Bruxelles”.”
https://60m.ro/viktor-orban-bruxelles-ul-vrea-sa-puna-un-guvern-marioneta-in-locul-nostru/
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Uite Online…tot ziceai…Clanul sau Clanurile ce conduc SUA…e vorba de multi bani in stirea asta…sute de miliarde $…
„„Prabusirea a doua legende ale Americii”. Criza de la Boeing si Intel este „o urgenta nationala pentru economia SUA” – Wall Street Journal Victor Mihalache | 22 octombrie 2024”
https://www.aktual24.ro/prabusirea-a-doua-legende-ale-americii-criza-de-la-boeing-si-intel-este-o-urgenta-nationala-pentru-economia-sua-wall-street-journal/
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Online…eu tot iti zic ca o sa facem si Foamea…o sa mancam la „restaurant”…cantina saracilor…
https://www.agerpres.ro/economic-intern/2024/10/24/florin-barbu-fara-o-dezvoltare-puternica-a-zootehniei-nu-putem-garanta-securitatea-alimentara–1376346
Seara Frumoasa Online!!!
vali
🙂
‘referendumul e poate cel mai maret esec al hotiei la nivel continental.’
–
totusi,….e prea comlex meciul pentru ca asta sa se intimple.
de unde rezulta ca a fost pus la cale.
mai altfel spus in moldova asistam la rezultatele unei negocieri dintre est si vest, or din ce se vede ele suna intr un fel, cel putin in ce o priveste pe moldova
–
daca mai pui la socoteala si ce se ntimpla cu ungaria, care e presata bine bine …ce rezulta e ca e posibil ca presiunea asta sa aiba de a face cu punerea la cale din moldova
–
ce s a ntimplat in moldova s ar putea sa fie …cu acordul vestului, …care lucreaza cu pasi de melc
problema nu e foametea, ci faptul ca daca s ar manifesta, atunci lumea va trece de la hrana naturala la grana artificiala
nu e valabil numai paici, ci la nivel planetar
–
foametea a cam disparut din Viitor, pentru ca a aparut hrana artificiala
@Online
Industria de componente auto: Companiile din sector au anunțat reducerea cu 32.000 a locurilor de muncă doar în primele șase luni din 2024
Economică.net
Artificializare Online….
Noapte Buna Online!!!
vali
🙂
nici cu locurile de munca nu va fi vreo problema, in final, pentru ca tot o AI va fi cea care va rezolva problema. cred ca se va rezolva prin manifestarea unor noi sisteme sociale, pentru ca e evident ca tendinta asta e, oamenii sa aiba la dispozitie, pentru a imparti cu alti oameni,, un numar din ce in ce mai mic de locuri de munca.
–
important e sa ramana in picioare si actualul sistem, Natural, tendinta fiind ca si el sa ramana fara loc de munca, locul lui fiind luat de o AI, …tot de o AI.
insa avand in vedere cum se digitalizeaza tot ce misca …sanselel ca viitoarele sisteme sociale sa acopere ‘tot sistemul’, scotind din joc ‘dinamicile Naturii’ fiind uriesesc.
eu nu cred ca sint prea multi cei care se gindesc de azi cum sa faca sa pastreze in viata si ‘sisteul Natural'( el se partreaza in primul rind prin faptul ca nu obligi Natura sa se daruiasca pe sine pentru a echilibra dinamicile… in zona in care traiesti.
cred …cum se spune, cu tarie intr o astfel de procedura, pentru ca daca adopti Artificializarea, atunci Natura se va darui pe sine, caz in care Artificializarea va fi catalizata, pentru ca e singurul sistem care lasa senzatia ca poate echiliibra Darirea de Sine a Naturii, or asta va duce la o si mai capabila daruire de sine a Naturiii, caz in care sa si vrei sa ti in viata ‘sistemul Natural’ nu vei mai putea, pentru ca insasi Natura isi schimba fundamental ecuatia de miscare
@Online
Uite aici Online…
„Astfel, potrivit unor estimări, către anul 2035, populaţia Republicii Moldova ar putea să se micşoreze până la 2 milioane de oameni, iar fiecare a treia persoană va avea peste 60 de ani.”
https://bani.md/criza-demografica-cu-care-se-confrunta-republica-moldova-si-masurile-ce-se-impun/
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
nu e despre Moldova povestea
e despre noua lume
e despre noua ordine mondială
e despre cele două semiluni și contururile lor
este poate și despre… a treia lume
Referendumul din Republica Moldova pentru aderarea la UE a fost fraudat, susține Rusia ….adevărat tovarăși a fost fraudat de hotul care striga uite hotul
referendumul e poate cel mai maret esec al hotiei la nivel continental.
basmele sint fictiune?
nu prea cred. unele sint atat de adinci incat atunci cind le descilcesti iti dai seama ca autorul a fost …un colos, un exemplu e ‘Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte’,
care e o teza desavarsita despre Vesnicie si Nemurire,
despre Dinamica Anotimpului si Timp,
despre Daruire si Acumulare,
despre Zero si Infinit,
despre Cer si Pamant,
despre Esentele Creatiei.
ce fictiune?!,….e poate cea mai simpla cale de explicare, posibila, despre cele mai complexe dinamici posibile in Creatie
Antotimpurile si Timpul,
–
Anotimpurile sint povestea Vesniciei, a lui Zero, care e ‘Totul si Nimicul’
Timpul fiind povestea Infinitului, care e ‘Totul’ ( de asta si poate tinde Infinit catre Zero, insa tot de asta poate doar tinde, fara sa si poata fi vreodata, cea care face diferenta fiind superpozitia lui zero care e Nimicul ( Infinit e incompatibil cu Nimicl, Miscarea Perpetua e incompatibila cu Nemiscarea ( cu Miscarea Sinelui ) ) )
Ciuca este naiv și credul,aplicând sfaturile consilierilor foarte slabi ce ii are ! Politrucii noștri sunt specialiști în a vedea paiul din ochiul dușmanului neglijând bârnă din ochii lui ! Spălații pe creier rămân însă stoici pe poziții perseverând in prostie ! Au ajuns în ultimul hal al manipulării crezând total minciunile ce le-au ticluit conform planului lor de dezinformare !
In 2009, când PSD s-a retras de la
guvernare , forțați de Băsecu ,Diaconescu nu vroia sa plece și a izbucnit în plâns! El și Sârbu de la muncă! Apoi a trecut consilier a lui Băsecu și Nutzy,a trecut pe la PDL
a făcut PMP pt Nutzy ! Este cam alunecos și cameleonic in idei !
Teza cu rușii și Putin vinovați pentru orice a picat total în desuetudine totală după referendumul din Moldova ! In acesta am revăzut doua farse politice jucate cu succes în RO ,in anii 2009 și 2012 ! La referendumul lui Băsecu ,americanul Gordon,ajutat de Macovei și Kovesi,a decretat că au fost furate 2.000.000 de voturi, exact cat avea in plus tabăra ce la demis pe turnatorul Petrov, declanșând prigoana în justiție pentru 150 de bătrâni dintr-o comună din Oltenia ! In 2009 ,la alegerile pt.presedinte,turnatorul s-a culcat învins și dimineața s-a sculat invingator tot cu voturile diasporei! Hoțiile lui WCI cu casele sunt neglijabile fata de retrocedările frauduloase făcute catre FDGR și Biserica Reformata !
Cel mai grav este că acest sas arogant, fudul și prost urăște România și românii! Iar noi l-am ales 10 ani ! Putea să fie mult înainte fără președinția toxica a acestuia ! Trebuie însă atenție cu ce documente pleacă de la președinție,ce vrea să compromită, și pe cine !
Nu este naiv și credul, este ahtiat după putere. Ar fi putut să refuze să fie șef PNL sau candidat.
As dori sa stiu daca cineva din eminentele cenusii de inventatori nu s-au gindit sa inventeze un aparat care sa poata masura imbecilitatea liderilor politici si politicienilor ,cred ca s-ar imbogati adhoc
Aparatul ar măsura și prostia celor care votează la infinit pe aceiași și pe aceleași partide,daca nici din aprilie când se ridică subvențiile la energie care vor genera o scumpire masivă a tot ceea ce poți cumpăra cu bani,in special alimente,nu vor ieși românii în stradă ,apoi nimic nu mai are nici un rost în țara asta,facă ce vor cu ea.
Asa e. E clar că burduja e pus să fie continuatorul lu virgil popescu, alegi s ar prafu de el. A ieșit el singur să spună că trebuie renunțat la subvenții. Probabil i s a spus să și țină gura până după alegeri și atunci au început să iasă la înaintare viermii aia care își zic ceo la multinaționale. Prafu și pulberea să se aleagă de ei și de urmașii lor, cine le o fi dat resursele țării pe mâna, zici că au adus gazele și electricitatea de la mă sa.
Madam Gorghiu, ministră a justiției, va lua de urgență măsurile impuse de lege împotriva trădătorilor de țară pesediști 😄