Demisia domnului Shakespeare din funcția de director al Teatrului Escrocilor

Am trecut cu bine de noaptea de Revelion, deși artificiile au mutat zgomotele șoselelelor de centură în buricul târgului. Dacă micuții, copiii, martori ai aparițiilor pe lume ale televizorului și televiziunii, au crezut că actorii și prezentatorii locuiau în cutia magică, pe lămpi, eu, după ce am vizionat câteva programe de varietăți de Revelion, m-aș fi lepădat de impresii și aș fi declarat exponatele din cutii muzeu al fărădelegii artistice. Chiar și diavolul, deși căzut în cap, tot și-a mai amintit că erau câteva porunci pe care nu-și permitea să le încalce, dar i-a făcut plăcere să-i încurajeze pe oameni să facă ce vor. Ce am văzut a fost o paradă de femei frumoase sulemenite și îmbrăcate ca niște curve, dive împopoțonate ca niște matroane, bărbați, altădată decenți, chivernisiți ca niște traficanți de droguri sau pești, derutați, prostituându-se în gaguri de un umor îmbătrânit, dezgolit de amintirea rușinii. Interziceți lenea AI, din 2026 puneți-vă, cu entuziasm, mințile la muncă! Și mai ales, dați-vă jos ochelarii roz de pe ochi, adevărata frumusețe stă în simplitate. Nu înțeleg cum oameni care și-au făcut un nume pe piața artistică, care au făcut averi, se pot prostitua fără să clipească! Sau poate înțeleg, căci nici miliardarii, judecând după manifestările lor, după cum se căsătoresc și se distrează, după cum se îmbracă și după ce tâmpenii numesc discurs, după cum se adună, în clică, și după ce gusturi de neam prost afișează nu se poate să-și fi făcut averile din muncă cinstită. Ca să faci avere din muncă cinstită îți trebuie minte limpede, alegeri logice, coerență, efort; banii se strâng ușor numai din furat, din înșelat vigilența celor de la care s-a furat. După succesul olimpismului de veceu public pe stil parizian, de Revelion friptura și sarmalele au fost înlocuite de o expoziție de cimilituri înjositoare de Toulouse-Lautrec. Altădată programele de Revelion încercau să se încuscrească cu arta, acum au făcut o fixație pentru nuduri, fizice și mentale.

O altă întâmplare pe care încerc să o las, cu pene cu tot, în 2025 este problema rasismului de conversație. Nemernicii ăștia de englezi, după ce că mi-au făcut o programare pentru o sesiune de tortură medicală, în scopul furnizării de informații ținute la secret, au plătit și pentru transport! Pentru că interogatoriul a avut loc în spitalul altui oraș, au trimis un taxi să mă salte de acasă. Taximetristul, un tip jovial, la vreo patruzeci de ani, a primit din partea mea numele de cod Ahmed. Nici nu am apucat să ne agățăm de strada principală, când privirile ne-au fost atrase de o casă încă total acoperită de decorațiuni de Crăciun. De o parte și de alta a porții erau două steaguri britanice, semn că gospodarul scosese la aer tot ce găsise prin casă.

-Ian’ uitați-vă ce rasiști!!! a strigat la mine taximetristul. Bărbatul mă ghicise de brunetă și încerca să smulgă de la mine ceva opinii politice.

-E țara lor, alea sunt steagurile lor … ce vă face să credeți că ar fi rasiști?

-Sunt rasiști! Ian’ uitați-vă, nu s-au mulțumit doar cu atât, au atârnat câteva steaguri și de stâlpii de iluminat de pe strada principală!

-Domnule, nu e nevoie să vă enervați, sunt doar niște oameni care își iubesc țara și nu le e rușine să o arate.

Între timp treceam prin fața unei case cu steagul Mongoliei în geam.

-Alți rasiști! i-am atras atenția taximetristului.

-Ăia nu-s rasiști, doamnă! Anumit îmi răstălmăciți cuvintele.

-Nu, domnule, dar ce diferență e între unii și alții? În fond, și unii și alții și-au arborat steagurile naționale, englezii chiar în propria lor țară.

E drept că în timp ce vorbeam gândurile îmi zburau la vremea când englezii și-au arborat steagul, și nu numai, și în țările altora. Și nu au plecat cu mâna goală, au făcut din steag sac fără fund, dar cel puțin în cazul de față își pupau steagurile în curtea casei. Taximetristul mă privea gânditor.

-De unde sunteți, unde v-ați născut, adică?

-Sunt emigrantă, domnule, născută în România.

-Vedeți, aici e diferența, eu sunt născut aici, englez! Aveți neamuri?

-În România, aici doar un fecior, născut aici, englez.

-Ei, vedeți, în orașul englez (nu dau nume!) în care locuiesc cel puțin 300 de indivizi sunt neam cu mine: unchi, mătuși, verișori de a-ntâia, de-a doua, verișoare, ca să nu mai vorbesc de părinți, bunici, frați și surori. Chiar luna asta avem o nuntă în familie: 600 de invitați!

Niciodată nu m-am simțit mai singură acasă pe lume …