România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Democraţia de Ev Mediu

Scriam în septembrie 2005, cu aproape două decenii în urmă:

Dacă ar fi să credem televiziunilor planetare, pe 19 septembrie 2005, au avut loc două evenimente istorice: alegerile din Germania şi alegerile din Afganistan.
Scrutinul din Germania a fost mult comentat pentru rezultatul extrem de strîns, atît de strîns încît cei doi lideri de partide, Angela Merkel şi Gerhard Schroder, s-au proclamat învingători, mai ceva ca în republicile bananiere din America Latină.
Scrutinul din Afganistan a fost mult comentat şi nu oricum, ci în termeni de tiribombă, drept primul scrutin liber din ultimele trei decenii din această ţară.

Nu s-a făcut economie de cuvinte mari în presa occidentală: victorie a democraţiei, viitor luminos, premise pentru… O euforie explicabilă şi printr-un sentiment abia ghicit: mîndria de a fi năşit într-un fel tînăra democraţie afgană.

N-am avut onoarea să călătoresc în această perioadă în Germania. N-am putut vedea astfel la faţa locului realităţile în care s-au desfăşurat alegerile din Germania. Nu cred însă că aş fi adus ceva nou faţă de ceea ce ştie tot românul. Am avut în schimb posibilitatea de a călători în Afganistan în această perioadă. O delegaţie militară română, în frunte cu Ministrul Apărări Naţionale, a vizitat teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan. Mai precis, trupele noastre din aceste teatre de operaţii.

La Kandahar, unde se află Batalionul 151 Infanterie, nici urmă de realităţi afgane. Aici, pe o uriaşă suprafaţă de teren, se întinde baza militară americană de la Kandahar. Realităţile afgane sunt la mare depărtare. Dincolo de munţi.

După Kandahar, am mers la Kabul. Nu doar să-i vedem pe militarii români din campul Julien, ci şi să asistăm la o conferinţă de presă comună a Ministrului nostru al Apărării Naţionale cu Ministrul Apărării din Afganistan. Convoiul nostru – pentru că în Kabul şi-n Afganistan în general, oaspeţi ca noi trebuie să meargă însoţiţi de escortă militară – a făcut un adevărat slalom printre ziduri din saci cu nisip, garduri de sîrmă, cuiburi de mitraliere şi taburi cu soldaţi ţinînd degetul pe trăgaci.

Lăsasem în urmă realitatea alegătorilor, a celor care făcuseră evenimentul din 19 septembrie 2005: inşi adăstînd pe nişte aşa zise trotuare la un ceai, femei cu faţa complet acoperită, privind în jur ca nişte cavaleri prin vizetă, cîte o bicicletă împovărată de doi inşi. Peste tot- adică pe zidurile ca de garaje ale prăvăliilor, pe stîlpi- sute de afişe electorale. O apariţie stranie în realitatea de Ev Mediu din Kabulul anului 2005.

Am trecut apoi printre soldaţii afgani înşiruiţi în Garda de protocol. Uniforme ţipătoare, panaşe, puşti ţinute în dreptul nasului. Mania protocolului, întîlnită la popoarele subdezvoltate.
Din holul întunecos, vegheat de un ins presupus a fi ofiţerul de la Informaţii, şi de un altul, în uniformă de gală, încremenit în poziţie de drepţi lîngă drapelul naţional, poţi ajunge, dacă ai nevoie, la WC. WC-ul Ministerului Apărării al Afganistanului. O încăpere pe podele căruia bălteşte apa. Pute de trăzneşte. Geamurile, care dau în grădină, n-au mai fost spălate de un secol. Uşa are mîner doar pe dinăuntru. Cel de pe dinafară a fost smuls. E drept, mînerul de pe dinăuntru e nou-nouţ. Presupun că ne aflăm în plin proces de schimbare a clanţelor după alegeri. Au înlocuit pînă acum mînerul de pe dinăuntru. Ce pe dinafară l-au smuls. Greu de prevăzut cînd vor pune unul nou.

Într-o astfel de realitate, au avut loc alegerile libere din Afganistan. Considerate de observatori drept libere şi corecte. Şi pe drept cuvînt. Buletinul de vot a avut mărimea unui tratat academic, dat fiind că fiecărui candidat i s-a tipărit nu numai numele, ci şi fotografia. Pentru ca alegătorul afgan analfabet să ştie unde să pună deştul!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Democraţia de Ev Mediu”

  • @M.L.-M. :”scamele”, ca sa va citez, de acel gen s-au tot adunat în ultima vreme, in scris și în rostire. Dacă o ține tot așa, cel pe care-l apărați din oficiu – dreptul și opțiunea dvs. – va fi demn de porecla unui personaj din „Moromeții” lui M. Preda: „Scămosul”. Ceea ce nu-i chiar de colea…

  • Din jurnalul video de ieri, chiar de la prima frază, a reieșit că domnia lui Carol I s-a plasat în epoca de la… „sfârșitul secolului trecut” până la „începutul secolului nostru”! Secolul nostru este al XXI-lea, cel trecut a fost al XX-lea. Domnia lui Carol: 1866-1914. Mai multă atenție n-ar strica…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *