Democrația la pachet și pachețele

Momente și evenimente comentate de mine. 15 septembrie 2009. Guvernul Emil Boc, un guvern al unei Coaliții greu de imaginat – PDL-PSD-PC – meșterite de Traian Băsescu, dușmanul de moarte al PSD, își asumă răspunderea în Parlament de trei ori, pe trei Legi: Legea Educației Naționale, Legea privind salarizarea unitară, Legea privind reorganizarea unor autorități și instituții publice. Premierul Emil Boc, devenit unitate de măsură a slugărniciei față de Traian Băsescu, a venit la tribună de trei ori, de fiecare dată asumîndu-și răspunderea.

Cu cîteva luni mai înainte, pe 22 iunie 2009, același Guvern, sprijinit de aceeași Coaliție – PDL-PSD-PC –, își asumă de două ori răspunderea, pentru Codul Civil și pentru Codul Penal.

Asumarea răspunderii e o manevră dubioasă, antidemocratică, ținînd de Democrația expeditivă inventată de Traian Băsescu, în cele două mandate ale sale. Ea e posibilă numai în condițiile unei Coaliții majoritare puternice, și, evident, a unui Parlament cu Opoziție slabă, cum a fost Coaliția PDL-PSD-PC, din 2009, cu o Opoziție alcătuit doar din PNL.

La vremea asumării din 15 septembrie 2009, am comentat în Jurnalul național (unde funcționam ca analist politic, potrivit cartușului redacțional) preț de mai multe editoriale lovitura antidemocratică numită Asumarea răspunderii. Cu acest prilej, am născocit formula Democrație expeditivă, menită a înlocui Democrația originală cultivată de Traian Băsescu. În această săptămînă Guvernul Ilie Bolojan, un guvern al unei Coaliții asemănătoare cu cea din 2009 – PSD-PNL-UDMR, USR – își asumă răspunderea în Parlament – de nu mai puțin de cinci ori. Un salt însemnat față de 2009, cînd asumarea a avut loc de trei ori.

Găsesc de cuviință să reproduc în această săptămînă, la Gîndurile lui Cristoiu, comentariile din 2009 la asumarea răspunderii de către Guvernul Boc. Dat fiind că multe dintre trăsături sînt comune cu asumarea de acum, considerațiile din 2009 sînt valabile și pentru asumarea din septembrie 2025. După 16 ani de post decembrism Democrația noastră a rămas tot expeditivă.

Azi, comentariul apărut în Jurnalul naționale de marți, 1 septembrie 2009.

Democrația la pachet și pachețele

Una dintre cele mai absurde știri citite de subsemnatul în ultimul sfert de veac sună astfel: Premierul Emil Boc a anunțat, la 10 august, după ședința coaliției, că Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament, pe Legea salarizării unice, Legea restructurării agențiilor, Legea privind cumulul pensie – salariu precum și Legea Educației.

Asumarea răspunderii e o procedură la care, de regulă, guvernele apelează destul de rar. Din simplul motiv că ea se găsește la limita dintre democrație și dictatură. Esența democrației constă în dezbaterea și adoptarea legilor în Parlament. Asumarea răspunderii guvernului exclude această realitate specifică regimurilor democratice. E drept, în cazul depunerii și adoptării unei moțiuni de cenzură guvernul cade. S-ar putea spune că asumarea răspunderii e democratică, deoarece Guvernul se supune examenului parlamentar. Da, dar legea pentru care-și asumă Guvernul răspunderea nu se supune, la rîndu-i, controlului parlamentar. În astfel de cazuri există două posibilități:

1. Se depune și se votează o moțiune de cenzură.
2. Nu se votează o moțiune de cenzură. Fie pentru că nu s-a depus, fie pentru că majoritatea parlamentară o respinge.

În primul caz, guvernul cade. În al doilea, guvernul supraviețuiește.

Lesne de dibuit că rezultatul asumării n-are nici o legătură cu legea avansată de Guvern. Chiar dacă în primul caz ea nu e votată, iar în al doilea e votată.

Dacă moțiunea de cenzură e votată, nu înseamnă că legea a căzut, împreună cu guvernul, pentru că era proastă. Aceasta deoarece adoptarea unei moțiuni de cenzură în cazul asumării pentru o lege n-are nici o legătură cu legea. De regulă, guvernele cad în astfel de situații din motive fără nici o legătură cu legea: pentru că s-a schimbat raportul de forțe din Parlament sau pentru că s-a întîmplat ceva la nivelul coaliției de guvernare. De altfel, de regulă, asumarea răspunderii pentru o lege are drept principal motiv verificarea de către Guvern a felului în care stă în Parlament. A spus-o la un moment dat premierul Emil Boc referindu-se la hachițele partenerului de Coaliție zis și PSD. Și anume că Guvernul își va asuma răspunderea pentru legile Educației ca să vadă dacă mai funcționează Coaliția. Nici dacă nu se votează o moțiune de cenzură nu înseamnă că legea e bună. Un exemplu edificator ni-l dă poziția PSD față de legile Educației. Formațiunea lui Mircea Geoană bombăne față de pachetul elaborat de Comisia Prezidențială. Ar fi normal, mai ales dacă ne gîndim că ministrul PSD, Ecaterina Andronescu, e simplu spectator la aceste legi, ca PSD să depună și să voteze o moțiune de cenzură. Astfel, legile Educației, cu care partidul nu e de acord, declarînd că sînt proaste, ar pica. Din cîte se prefigurează, PSD nu va depune și, deci, nu va vota o moțiune de cenzură. Din simplul motiv că PSD se dă de ceasul morții să nu-i fie retezate mîinile vîrîte adînc în butoiul cu miere. Ba mai mult, nici măcar Ecaterina Andronescu nu-și va demisia, deși trecerea prin Parlament a legilor altuia și nu a legilor sale e un gest echivalent cu umilirea absolută.

Să admitem însă că apar momente în care un guvern de Coaliție, precum cel din fruntea României, are nevoie urgentă de trecerea prin Parlament a unei legi. S-a ivit o situație nouă, neprevăzută, și aceasta cere o lege pentru care nu mai e timp de dezbatere parlamentară. În aceste condiții, formula asumării răspunderii se mai justifică într-un fel. Actualul Guvern vrea să-și asume răspunderea nu pe o lege, ci pe un pachet de legi. Iar acest pachet, la rîndu-i, e alcătuit din două pachețele: unul de legi ținînd de Economie (Legea salarizării unice, Legea restructurării agențiilor, Legea privind cumul pensie-salariu) și altul de Educație (Legea învățămîntului preuniversitar, Legea învățămîntului superior, Legea educației permanente). E vorba, așadar, despre legi din domenii diferite, imposibil de reunit într-un pachet cît de cît coerent.

Se vede limpede că, incapabilă să aducă legile în dezbaterea Parlamentului, deși deține o majoritate zdrobitoare, Coaliția fistichie apelează la formula asumării răspunderii. Se iau mai multe legi, se vîră într-un pachet, se asumă răspunderea Guvernului pentru ele și, gata, România s-a pricopsit cu o sumă de măsuri despre care cei care le-au votat n-au habar.

Dacă, după Coduri, va trece de Parlament și actualul pachet de legi, se creează toate premisele pentru a trimite deputații și senatorii în concediu fără plată. Ce rost are să cheltuim atîția bani publici, pentru a vorbi într-un limbaj azi la modă, cu întreținerea atîtor deputați și senatori, cînd lucrurile s-ar putea rezolva mult mai simplu și, mai ales, mult mai puțin costisitor. Din cînd în cînd, aleșii neamului vor fi chemați de acasă, puși să voteze un pachet de legi prin asumarea răspunderii, efort pentru care vor fi plătiți cu ora, după care se vor întoarce acasă.
Dacă tot se zbate Guvernul să micșoreze cheltuielile bugetare, un Parlament care să lucreze cu ziua ar fi soluția de ieșire a țării din Criză!