CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Democrații americani spun că ar prefera să părăsească țara decât să rămână și să lupte, dacă SUA ar fi invadate

După cum relatează și rebelnews, un nou sondaj sugerează că majoritatea republicanilor și independenților ar rămâne să apere Statele Unite în cazul unei invazii din partea unei puteri străine. Democrații, în schimb, ar fugi spre „pășuni mai verzi”. Sondajul a fost realizat de către organizația de cercetare de centru-stânga, Quinnipiac University.

În timp ce lumea este martoră la ceea ce se întâmplă în Ucraina, americanii au fost întrebați ce ar face dacă s-ar afla în aceeași poziție în care se află acum ucrainenii: ar rămâne și ar lupta sau ar părăsi țara? Dumneavoastră puteți analiza întrebarea respectivă, care „poartă” numărul 8 (și restul întrebărilor), aici: https://poll.qu.edu/poll-release?releaseid=3838. „O majoritate (55%) spun că ar rămâne și ar lupta, în timp ce 38% spun că ar părăsi țara. Republicanii spun în proporție de 68-25% și independenții spun în proporție de 57-36% că ar rămâne și ar lupta, în timp ce democrații spun, în proporție de 52-40%, că ar părăsi țara”, au relatat reprezentanții organizației de cercetare. O altă concluzie a sondajului sugerează că democrații susțin un răspuns militar american împotriva lui Putin mai mult decât orice alt partid. Ironic, având în vedere că un număr mai mare de democrați au declarat că nu ar rămâne și nu ar lupta pentru Statele Unite dacă ar fi atacate.

Universitatea Quinnipiac a mai pus și următoarea întrebare: „După cum probabil știți, Statele Unite sunt membre ale NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. Tratatul său de apărare colectivă prevede că un atac asupra unei țări NATO este un atac asupra tuturor țărilor NATO. Dacă președintele rus Vladimir Putin depășește granițele Ucrainei și atacă o țară NATO, ați susține sau v-ați opune unui răspuns militar din partea Statelor Unite?” 77% dintre independenți au spus că ar susține un răspuns militar al SUA, 82% dintre republicani au spus că l-ar susține, iar 88% dintre democrați au spus că l-ar susține. Alte concluzii ale sondajului includ rezultate precum: „Aproape de sfârșitul celei de-a doua săptămâni a invaziei Rusiei în Ucraina, în timp ce SUA și aliații săi iau în considerare intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei, americanii spun în proporție de 71-22% că ar susține o interdicție asupra petrolului rusesc chiar dacă aceasta ar însemna creșterea prețului la benzină în Statele Unite. Democrații (82-12%), independenții (70-22%) și republicanii (66-30%) susțin cu toții interzicerea petrolului rusesc.”

„În ceea ce privește măsurile pe care administrația Biden le-a luat până acum pentru a pedepsi Rusia pentru invazia din Ucraina, 56% dintre cei care au răspuns consideră că nu sunt suficient de dure, în timp ce 30% spun că sunt aproximativ corecte, iar 3% spun că sunt prea dure.”

În plus, „americanii sunt împărțiți în ceea ce privește modul în care Joe Biden a gestionat răspunsul la invazia Rusiei în Ucraina, 42% dintre ei fiind de acord, 45% dezaprobând, iar 13% neavând o opinie. Acest lucru se compară cu situația de acum o săptămână, când 39% îl aprobau, iar 47% îl dezaprobau. În ceea ce privește aprecierea generală a activității sale, americanii îi acordă lui Biden un rating negativ de 38-51%, cu 11% care nu oferă o opinie.” Nici nu este de mirare, având în vedere că se vând „la greu” produse, accesorii și diverse materiale inscripționate cu deviza: „Let’s go Brandon!”. De ce? Ei bine, vizualizați următoarele materiale:

YouTube player

https://www.shopletsgobrandon.com/

https://officialhodgetwins.com/

YouTube player
YouTube player
YouTube player

 

YouTube player

Concluzia? Administrația actuală s-a auto-sabotat. Iar drumul pentru o nouă abordare este deja pavat. Întrebarea este alta, dacă Trump o să fie din nou președinte, în anul 2024, teoretic la alegerile din ziua de marți, 5 noiembrie, oare el nu o să aleagă calea izolaționismului? Având în vedere relația sa specială cu Putin, ce se va întâmpla cu statele care nu investesc în propriile armate și nu investesc într-o cultură de securitate sănătoasă și rațională, bazându-se pe patriotism și nu ca în prezent, pe fake news și plocoane?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Democrații americani spun că ar prefera să părăsească țara decât să rămână și să lupte, dacă SUA ar fi invadate”

  • ar fugi in Florida….

  • Iar Rusia va reveni „in lume”,ca jucator doar post Putin,pentru ca regimul Putin este compromis definitiv.Da lumea vrea sa aiba relatii in continuare cu Rusia.Insa nu cu Putin si camarila sa.Nu se poate o lume fara Rusia.Se poate o lume fara Putin si camarila.

  • Iar revenirea lui Trump va fi catastrofala pentru SUA,pai izolationismul american va face Europa sa se orienteze spre China,Rusia slabita economic si decimata si militar in Ucraina, dupa razboiul cu regimul Biden se va orienta tot spre China,si asta inseamna o Eurasie dominata clar de China(Europa si Rusia la butoniera Chinei).Pai imi imaginez ca niciodata Establishmentul SUA nu va permite asa ceva ci mai degraba o Noua Ordine Mondiala,cu o Rusie sub dominatie Chineza si o Europa sub Hegemonie Americana.Si atunci se va mentine Status Quoul actual.De aceea izolationismul american nu este viabil.

  • Nu iese Trump in 2024 ,pentru ca nu l va lasa Establishmentul sa mai iasa.I fac un dosar in Justitie si l termina.Poate va veni un presedinte republican ,dar nu Trump,ci unul tot din Establishment.In SUA nu conteaza cine este presedinte,nu confundati SUA cu Rusia lui Putin,in SUA conduce Establishmentul.Ca si in China,unde Establismentul se numeste Plenara Partidului Comunist Chinez,dar tot un Establisment si Europa este condusa de Establishmentul de la Bruxelles.Ideea e ,ca de fapt se vrea inlaturarea lui Putin pentru ca este singurul lider de mare putere care conduce de unul singur o tara.Asa ceva nu se va mai permite.In Noua Ordine Mondiala conducerea Lumii se va face prin Establishment.Plus ca pana la sfarsitul lui 2024 mai este muult timp.Nu se stie cum va arata lumea atunci .Poate va fi la capatul celui de Al treilea razboi mondial.Poate Establishmentul Mondial se va scapa de Putin.Poate va fi Razboi Nuclear,si vor ramane doar supravietuitorii din orasele subterane construite pentru Elita.Poate Putin va fi debarcat din interior cu ajutorul unor oameni ai Establishmentului Mondial bine infiltrati in Rusia care sunt pregatiti sa preia puterea dupa ce l vor debarca pe Putin.Cine stie? Ne hazardam sa vorbim de sfarsitul anului 2024.Hai sa iesim din 2022.Ca sa nu mai vorbim ca Putin are o imagine atat de groaznica incat nimanui nu i va trece prin cap sa se asocieze cu el.Oricine o va face va fi spulberat mediatic.Chiar si China,ei se asociaza cu Rusia ca tara nu cu Regimul Putin,sa nu ne facem iluzii,prietenia”ca o stanca” a Chinei este gandita ca o prietenie cu o Rusie post Putin,Putin i incurca pe Chinezi,pentru China Putin pute a hoit,nu insa si Rusia,pe care China si o va pune la butoniera si si o va atrage in sfera sa de influenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *