Astăzi, de la ora 17.00, ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, un nou dialog cu H. D. Hartmann despre alegerile prezidențiale din S.U.A.

Tot astăzi, după conferința de la ora 18.00, a președintelui Iohannis, Ion Cristoiu va comenta ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, declarațiile acestuia

Dentiștii, între teama de Covid și spaima de a pierde bani

Înainte de primul lockdown, cabinetele dentare din Anglia, mai ales cele private, dacă te aveau ca pacient înregistrat pe listele lor, te făceau să simți că dinții și gingiile sunt o parte esențială a trupului tău, a vieții tale, pe termen lung. Ce severi erau dacă nu te prezentai la programare! Pe lângă faptul că trebuia să plătești consultația dacă nu anunțai cu 48 de ore înainte că nu vei veni, mai și primeai o scrisorică acasă, prin care erai apostrofat cu aerul specialistului fără de care nu poți exista, așa ca să înțelegi ce iresponsabil ești față de dinții tăi și că dacă mai tragi chiulul, locul tău poate fi dat altcuiva, mult mai serios decât tine. Țin minte câteva replici date de dentistul meu, cu o seriozitate desăvârșit profesională, plusată de un grăunte de afecțiune pentru dinții mei: “Mănânci multe dulciuri și acrituri, cei doi dinți din față sunt ușor transparenți.” „Da, îmi plac ciorbele acre.” „O să te rog să reduci din dulciuri. Nu putem să îți dăm alți dinți. Doar dinții aceștia îi ai. Ce dulciuri mănânci?” „În special miere, cel puțin o linguriță în fiecare zi. Nu o să renunț la miere. Are și alte beneficii.” „Folosești floss regulat? La igienist tot la șase luni vii, așa-i? Nu recomand să folosești apă de gură, iar dacă te clătești cu apă cu sare, s-o faci după 30 de minute de la spălatul pe dinți. Data viitoare când vii, adică în șase luni, la control, cu o săptămână înainte de data programării, te rog să ții un jurnal cu ce mănânci, ca să povestim. Încearcă să reduci din miere și prăjituri.” „V-am spus, cu tot regretul, nu voi renunța la miere, iar prăjituri mănânc doar de casă, fără zahăr în exces”.

Veni și lockdownul și odată cu el începură să-ți bată în ecran nenumărate emailuri de la dentist. Tonul era dulce, se simțea că rolurile se schimbaseră și că ei aveau nevoie de pacienți, mai mult decât aveai tu nevoie de ei. Programările la controlul de rutină și la igienist au fost anulate, cu scuze care îți mergeau la inimă și cu o poveste despre Covid. Nu te puteai supăra, îți iubeai dentistul mai mult ca niciodată și îți părea rău pentru el și echipa lui. Doar pentru urgențe te puteai programa. Puteai ține însă legătura cu dentistul și echipa lui, prin întâlniri virtuale, unde ai fi putut primi sfaturi, și răspunsuri la întrebări despre starea dinților și a gingiilor tale. De fapt, era o strategie de a păstra pacienții, de a-i ține dulci și calzi pe timp de lockdown. Eu nu am apelat la asemenea trucuri. Niciun dinte de-al meu nu a suferit pe timp de lockdown.

Veni și ziua liberării de lockdown, iar mai apoi clipa în care medicilor dentiști li s-au dat instrucțiuni despre măști, echipament de protecție și proceduri legale fără de care nu-și mai puteau face meseria, iar cabinetele lor ar fi fost închise. În ecran mi-au bătut alte e-mailuri, acum pe un ton asertiv, hotărât, de luptă împotriva Covidului, dar și supărare, pe bună dreptate, aveau și de ce, pe măsurile impuse de Guvern cabinetelor dentare. Pacienților li se explica întreaga procedură de protecție și li se oferea din nou programarea de control de rutină la dentist și igienist.

Veni și ziua mea la igienist. Mi s-a trimis un link cu niște formulare pentru colectare de informații medicale înainte de vizita la dentist. Câteva întrebări interesante despre zâmbet, piele și ten. Sunteți mulțumită de ele? Doriți să discutați cu cineva despre aceste lucruri? Nu, mulțumesc. Nu-mi dau zâmbetul, nici tenul pentru versiuni îmbunătățite. După ce am trecut de corvoada chestionarelor, am fost acceptată virtual la dentist. Mi se spunea ce trebuie să fac când ajung în fața ușii cabinetului. Să nu intru, ci să fac check in prin portal. Am fost ascultătoare. S-au deschis porțile portalului și mi s-a dat permisiunea să sun la soneria cabinetului. O domnișoară la 20 de ani, cu șorț, mască și mănuși mi-a deschis și m-a invitat să aștept pe niște tălpi desenate în fața ușii de la intrare. În camera alăturată, la recepție, un tânăr sprijinit de ghișeu purta o mască cu steagul Marii Britanii. Nu știu de ce, dar domnișoara a devenit agitată, privindu-mă cum stau pe tălpi. A încercat să scape de mine, temporar, sugerându-mi să aștept afară. Nu am sancționat-o pentru nepolitețe, ci m-am apărat cu ajutorul portalului, care m-a recunoscut și m-a invitat să intru. Este chiar ora fixă a programării mele, nu am venit prea devreme. Doresc să aștept aici, frumos, pe tălpi. Domnișoara a zis că verifică. S-a dus la igienistă, au șușotit ceva. Într-adevăr, eram o pacientă așteptată la acea oră, nu un farseur. Domnișoara paznic s-a întors, m-a întrebat cum mă numesc și mi-a scris numele pe o condicuță, pe un perete, la intrare. Apoi a adus o cutie mare transparentă, cu capac etanș, unde mi-am pus geanta. M-a rugat să o urmez. Am trecut prin sala de așteptare goală, unde pe vremuri era un coșulet cu mere, la discreție, pentru cei care așteptau. Nu mai era niciun măr. Dispăruseră și revistele de pe măsuța elegantă, ce îți făceau odinioară cu ochiul și cereau să fie răsfoite cu mișcări languroase, plictisite. Am intrat în cabinetul igienistei. Ca niciodată, sunt flancată de trei profesioniste, care aveau di tăti: mască, vizieră peste mască, șorțuleț și mănuși. Trei contra unul. M-au scanat cu ochi zâmbitori, să mă simtă: sunt recalcitrantă sau pot avea încredere în mine?! Câteva secunde am simțit tensiunea lor, soră cu frica. Da, eram fată bună. Nici nu scuipam pe unde nu trebuie, nici nu smulgeam măști, de pe fața mea sau a lor. Domnișoara gardian s-a întors la poartă. M-au invitat să șed și m-au întrebat de sănătate. Apoi s-au scuzat că vor lucra manual, fără aparatele de curățat din trecut. Nicio problemă, am zis. Prefer lucrul manual. Era limpede. Făceau și economie de resurse, nu era doar o simplă procedură de protecție. Nici lustru pe dinți cu gust de căpșuni nu mi-au dat. După terminarea tratamentului, când încă eram pe scaun, dintr-un gest reflex, nu mi-am mai pus masca înapoi pe față. Am fost rugată frumos să mi-o pun, în timp ce ascultam cum igienista făcea reclamă unei periuțe șmechere, care ar fi putut ajunge până la măselele mele de minte crescute original. De fiecare dată plecam de la cabinetul stomatologic cu niște periuțe de dinți. Plătite, desigur. Dentistul îmi mai dăruia o periuță la plecare. Nu știu dacă ar mai face-o și pe timp de Covid.

La plecare mi s-a deschis o altă ușă. Ocultată. M-am trezit pe o altă străduță. Nu ieșeai prin același loc pe unde intrai, ca măsură de protecție.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii