Revin mereu cu drag în județul Vrancea, acolo unde am prieteni prețioși care se ocupă de pictură. Tot de acolo sunt multe din amintirile tinereții și maturității mele. Ele sunt legate de drumuri la rude, de vacanțe, de visuri îndeplinite. Unele dintre ele, este adevărat, mai așteaptă să se realizeze.
Începând din acest aprilie al anului de grație 2022, mai am în Vrancea un om apropiat. Un artist special, invitatul rubricii noastre de astăzi.
— Vă rugăm să vă prezentați
— Mă numesc Cristina Calotă, sunt născută în Focşani, în județul Vrancea, unde şi locuiesc. Am copilărit la ţară, la Sihlea, lângă doi bunici iubitori şi, ca un bonus, bunicul meu picta şi făcea fotografii. Aşa că eu asta îmi amintesc din copilărie, bunicul, mustaţa lui, cum ţinea pensula între dinţi, cum mă picta pe nas în glumă, cum mă învăţa să pictez garoafe, lumina caldă ce intra pe fereastra și bătea spre masa lui de lucru, lumina roşie din camera întunecată atunci când developa filmele pentru poze.
Timpul m-a îndepărtat de atmosfera aceea liniştită și m-a purtat, prin anul 2000, spre București, unde am studiat Ştiinţele Economice în cadrul ASE, m-am angajat funcţionar la stat, dar am avut mereu nostalgia că nu am explorat deloc latura aceasta artistică, creativă a mea.
Dar ştiţi cum se întâmplă, dacă ceva îți este sortit vei găsi sau primi. Prin prietena şi colega mea de serviciu, Mioara Andronache – înscrisă la Şcoala Populară de Arte din Focşani – m-am înscris si eu la cursurile de pictură ale acestei instituții sub atenta şi minunata supraveghere a dlui profesor Liviu Nedelcu.
Anul 2020 mi-a adus o mare bucurie, când am primit „Menţiune” la Concursul Naţional de Artă Plastică Ion Irimescu, desfăşurat la Suceava, cu lucrarea „Biserica din Sihlea” (satul copilăriei mele).
— Cum a fost anul 2021 pentru dumneavoastră ca artist ?
— Anul 2021 m-a găsit într-o stare de sete de cunoaştere, mi se pare că sunt atât de multe lucruri de învăţat şi parcă nu am timp să le cuprind pe toate. Am accesat mai multe cursuri gratuite puse la dispoziţie de muzeul de artă MoMA, cursuri foarte interesante şi educative despre arta abstractă contemporană şi nu numai. Am început să studiez şi partea digitala, timid deocamdată, cu diverse instrumente de lucru din programul ProCreate. V-am spus, aș vrea să învăț tot.
Eu pictez de plăcere, tablourile mele sunt toate dăruite prietenilor mei şi surorii mele, care este un adevărat fan al meu. Îmi plac culorile şi oriunde mă uit, la un peisaj, un copac, la agitaţia urbana, la cer, oriunde, îmi imaginez cum aş trece cu pensula peste contururi şi ce combinaţii de nuanţe s-ar potrivi.
— Ce vă doriți pentru anul 2022?
— Pentru anul 2022? Planuri mari, evident. Împreună cu foştii mei colegi de la Şcoala Populară de Arte din Focşani, cu sprijinul domnului profesor Liviu Nedelcu, am format un grup de pictori amatori şi organizam constant, cu ajutorul unor oameni minunaţi, în diferite locaţii din oraş, expoziţii cu ultimele noastre lucrări. Unul dintre spaţiile care ne găzduieşte aceste lucrări este sinagoga din Focşani, prin bunăvoinţa domnului Mircea Rond, căruia îi mulţumesc şi pe această cale.
Eu încerc ca, încet, încet, să cresc timpul dedicat creativităţii, în toate formele ei. Îmi imaginez un viitor în care pictez – cu pensula pe pânză sau cu creionul digital sau în orice formă posibilă şi, în visul meu frumos, activitatea aceasta reuşește să mă mulţumească şi pe plan material.
— Vă dorim să prindă contur acest viitor și să vă realizați tot ce urmăriți pe toate planurile!
— Cred că lumea artei este într-o continua dezvoltare, nu cred că s-a spus tot, este mereu loc de ceva nou pentru că sunt atâtea elemente diferite implicate: oameni diferiţi, fiecare cu viziunea lui, forme, culori, unghiuri, cadre, materiale diferite etc. Nu pot să mă abţin să nu mă gândesc la formula matematica a combinărilor – încercaţi să o aplicaţi pentru toate aceste elemente şi o sa găsiţi un număr imposibil de citit. Deci, lumea artei este nelimitată! Şi sunt şi eu o mică parte din ea.
Am să vă rog, dacă se poate, să publicaţi şi unul dintre tablourile bunicului meu, Mircea Borcan. „Minerul” se cheamă, pictat în anul 1958 când el lucra la construcţia barajului de la Porţile de Fier.
Aici se termină dialogul și încep imaginile. Sănătate tuturor!
Lasă un răspuns