Motto: La valeur n’attend pas le nombre des années (Pierre Corneille)
Maturitatea artistului nu e proporțională cu vârsta. Sunt creatori cu mulți ani după actele de identitate, dar fac lucrări copilărești, cum sunt și artiști maturi la vârsta de aur a tinereții.
Din a doua categorie face parte și invitata noastră de astăzi, domnișoara Maria Cristiana Dănilă.
Portofoliul său de lucrări este dovada cea mai bună că performanța nu așteaptă o mare vechime în experiența artistică. Vom avea șansa să vedem câteva dintre ele, după următorul dialog introductiv:
-Vă rugăm să vă prezentați.
-Mă cufund într-o lume a creativității portretistice, o specialitate grea care mă definește. Mă numesc Maria Cristiana Dănilă, am acum o vârstă de 19 ani, sunt studentă la UNARTE.
-De când ai intrat în această lume a artei?
-Am început să desenez, nu glumesc, de foarte mică. De la 2 ani lucram cu plăcere cu creioanele, ca și cum ar fi fost a doua mea natură. Închegam povești pe agende, pe caiete de desen, îmi îngăduia timpul să fac din aceasta pasiune, o adevărată trăire – permanent desenam.
M-am înscris pentru examen în clasa a IV-a la Liceul de artă Nicolae Tonitza, am întrat la examen cu media 10, la fel la intrarea în clasa a IX- a am fost printre puținii care au obținut 10. A urmat și alt examen în clasa a XI-a pentru a alege specialitatea spre care mă vedeam potrivită și m-am îndreptat spre grafică. Din nou, m-am bucurat că am obținut la specialitățile specifice, media 10. Deci eram bucuroasă că am obținut confirmarea alegerii mele de a deveni un grafician de succes.
-Cum a fost la prima expoziție ?
-La vârsta de 6 ani, tatăl meu, pictor restaurator, mi-a organizat prima mea expoziție personală, la care au participat copii, dar și pictori consacrați, colegi de-ai tatălui meu, care au intuit în mine un mic talent.
Am fost privilegiată, că de mică am participat la expoziții unde am fost felicitată pentru performanțe. Pentru mine, desenul era ceva la îndemână, tot timpul desenam și mă bucuram de descoperirile mele când progresam în ceea ce numeam eu construcția personajelor, a proporționalității lor, valorarea acestora pentru redarea volumelor, redarea spiritului și expresivitatea în portretistică, surprinderea în mișcare a siluetelor pe care trebuia să le construiesc.
Am momente când mă gândesc cât de repede au trecut anii copilăriei și cum practic, pentru mine, un obiectiv mare a fost atins intrarea la facultatea de artă. Sunt dornică să devin un bun grafician, am speranța că voi fi binecuvântată de Sus, am aceasta dorință și voi munci și mai mult ca să mă specializez.
-Care sunt temele preferate ?
-Îmi place în mod deosebit să lucrez portrete, dar și construcții tematice cu multe personaje, așa ca o poveste bună de urmărit de privitor.
Îmi place să surprind prin acea amprentă pe care le-o insuflu personajelor pe care le închipui cu mimică, gestică și detaliul vestimentar.
Tematica mea se va adânci la detaliu acolo unde un zâmbet sau o grimasă dau întreaga măsură a caracterizării personajului înfățișat.
-Ce tehnică de lucru preferați?
-Lucrez ușor în creion, cărbune, acuarelă, carioca, tuș, liner, creioane colorate.
-Preferați suprafețe mai mici, ori mai mari?
-Nu am frică de suprafețe mari, lucrez cu dezinvoltură pe planșe de 1m pe 70 cm, am ușurință în a aprecia dimensionarea și structurarea persoanelor redate. Am încercat să aplic principiile anatomice și deja vad că greșelile de construcție sunt eliminate.
Mă pricep să redau tot ce înseamnă realist sau abstract, viață sau trăire a ei.
-Ce vă doriți pentru viitor ?
-Îmi doresc un viitor bun cu tot ceea ce implică el. Un parcurs în străinătate, un serviciu care să mă provoace la creativitate maximă, o cale care să se deschidă în domenii artistice inovatoare.
Acum învăț si limba japoneză și doresc să devin și o chitaristă compozitoare.
Pasiuni doar nu și obiective certe.
-Vă mulțumim. Impresionant. Vă dorim mult succes în drumul dumneavoastră spre notorietate.
Lasă un răspuns