Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

Deși e clar că participarea la Guvernare cu PNL va fi un nou dezastru, USRPLUS refuză să treacă în Opoziție

Presa de casă a USRPLUS, în cea mai mare parte Presa care a susținut și susține Gașca procurorilor puși în slujba Binomului SRI-DNA, a declanșat împotriva PNL o campanie virulentă, eminamente tupeistă, menită a convinge că de opt luni, în Coaliția de Guvernare, USRPLUS a fost Comandoul de Îngeri, formațiunea de tip Robespierre pentru implementarea reformelor în Justiție, pentru lupta împotriva Corupției și, mai ales, pentru un alt fel de politică. Nu contest această imagine de frescă bizantină care se încearcă a se schița în ultimul timp de presa vîrîtă pînă-n gît în bătălia dintre Klaus Iohannis și USRPLUS de partea USRPLUS. Din nefericire în această ciorbă de tăiței care dă în clocot pe partea Dreaptă a scenei noastre politice și-au băgat condeiele, o dată cu toată mîna, și jurnaliștii independenți. Ura față de Klaus Iohannis îi face să uite căldările de lături răsturnate în capul jurnaliștilor independenți de liderii USRPLUS și de mașinăria lor de pe Facebook și aiurea. Și pentru ce ne mînjeau cei de la USRPLUS? Pentru că îndrăzneam să susținem ceea ce ei spun pe toate drumurile:
Că AUR nu e un partid fascist și PSD, nu e Ciuma Roșie.

Nu contest această imagine de politicieni în rochițe albe imaculate, pe care nu se vede, nici la telescop, un punct negru, deși cazul Nataliei Morari din Republica Moldova, Icoana luptei împotriva corupției, care a făcut un copil cu unul dintre cei mai corupți inși din Europa de Est și Centrală, și ascuns acest lucru luni întregi, timp în care ea dădea de pămînt cu toți corupții, ne semnalează că acolo unde în public se manifestă radicalismul de ghilotină s-ar putea să fie o balegă morală.

Dacă după cele opt luni de guvernare USRPLUS a ajuns la concluzia că nu se poate guverna alături de PNL, pentru că PNL e un partid corupt, dedat mișmașurilor, interesat în blocarea reformelor, de ce nu intră în Opoziție USRPLUS? De ce trebuie să aiurească scena politică semnînd o Moțiune de cenzură cu „fasciștii” de la AUR? De ce reclamă, zbierînd pe toate canalele, ajutorul PSD la votul pentru Moțiunea de Cenzură?

La emisiunea România9, de la TVR, de luni după-amiază, corect din punct de vedere profesional, Ionuț Cristache a întrebat-o pe Cosette Chichirău „de cînd aveți simpatie pentru Ciuma Roșie?”. Lidera USRPLUS a răspuns:

„Cosette Chichirău: În primul rînd eu nu am folosit niciodată expresia asta, vreau să clarific. Orice partid poate acţiona corect în anumite situaţii.
Moderator: Aaa, aţi reevaluat situaţia.
Cosette Chichirău: Etichetele derivă din acţiuni. Nu există rău sau bun în mod absolut. Noi ne aşteptam să facă bine pentru România.”

Prezent în studio, era cît pe-aci să cad de pe scaun de uimire. Pe vremea cînd PSD era la Guvernare, Cosette Chichirău a fost atît pe Facebook, cît și la tribuna Parlamentului, una dintre cele mai înverșunate luptătoare anti-PSD. Folosind trucul transmisiei în direct cu telefonul mobil, ea îi fugărea pe PSD-iști prin Parlament, și nu numai prin sală, ci și prin anexe, pentru a-i pune în situații stînjenitoare prin întrebări agresive, cele mai multe pamflete la adresa PSD. Lupta ei împotriva PSD a atins culmea prin transmisia în direct din fața Sălii Palatului, unde se ținea Congresul PSD, transmisie aberantă (acolo era Congresul unui partid și nu o ședință a Parlamentului) rezumată la un șir de imprecații la adresa Mafiei care e PSD.

Cu toate acestea, am crezut-o cînd a susținut că n-a folosit formula Ciuma Roșie. Nu-mi imaginam că o persoană în deplinătatea facultăților morale își poate permite să mintă în direct la TV. Jurnaliștii de la Bzi.ro au iscodit Facebookul și au găsit pe Facebookul madmoazelei următoarea postare din 5 septembrie 2018:
„Trebuie să cîștigăm alegerile din 2020 și să scoatem Ciuma roșie de la guvernare pentru totdeauna”.
Și mai înainte, pe 10 august 2018, o altă postare:
„PSD nu e doar «ciuma roșie». E cea mai mare catastrofă care s-a abătut asupra României”.

De ce ajuns USRPLUS în situația stranie de a se alia cu AUR pentru a denunța propriul Guvern? Pentru că USRPLUS nu vrea să intre în Opoziție. Potrivit declarațiilor lui Dan Barna, USRPLUS vrea să guverneze mai departe împreună cu PNL, chiar cu un premier PNL, care să nu fie Florin Cîțu. Așadar, formațiunea care a cîștigat voturi promițînd că va face un Altfel de Politică, o Politică scutită de șmecheriile formațiunilor tradiționale, apelează la o șmecherie ieftină. Liderii USRPLUS știu că bietul Florin Cîțu n-a fost de capul lui în revocarea lui Stelian Ion. Că acest gest brutal, ostentativ brutal, a fost la indicația lui Klaus Iohannis și a dat curs antipatiei, dacă nu chiar urii, PNL (a întregului PNL, cu excepția lui Ludovic Orban) față de USRPLUS, născută din ceea ce liderii PNL numesc mizeriile făcute de parteneri în cele opt luni de guvernare. Știind aceasta, liderii USRPLUS ar fi trebuit să treacă în Opoziție. Aici, așa cum am mai scris, ar fi făcut o Opoziție de Dreapta la Guvernarea de Centru-Dreapta sancționînd toate abaterile PNL și UDMR de la idealurile anticorupției din România. Fără a se alia nici cu AUR, nici cu PSD. Așa cum a procedat PD în 1998, care n-a făcut nici o alianță cu PDSR și nici n-a depus Moțiune de cenzură. Plecarea în Opoziție era cerută și de evoluția Crizei. Contrar înțelepciunii politice, atacurile USRPLUS nu s-au rezumat la Florin Cîțu. Ele s-au extins rapid la PNL. Cîțu și Klaus Iohannis, pînă în 2024. Stîlpul oricărei Guvernări de Dreapta.

Nu era singura soluție.
Alta consta în rămînerea la Guvernare cu orice preț (indiferent ce se scrie pe Facebook) și înarmarea în vederea lui 2024.

Dacă ar fi alegeri nu peste mult timp, starea de spirit a electoratului ar fi contat. Cum însă alegerile sînt în 2024 (anticipatele sînt o fantezie!), electoratul se poate schimba în trei ani de guvernare. Rămasă la Guvernare, USRPLUS putea să se înarmeze astfel:

  1. Făcînd organizații puternice în fiecare localitate. A fi la Guvernare e un avantaj.
  2. Deschizîndu-se către întreaga Presă, nu numai către cea talibană, fără prea mare valoare, deoarece nu se adresează electoratului din afara Bulei de pe Facebook.
  3. Întărindu-se financiar.
  4. Cîștigînd simpatia întregului electorat prin abordarea vieții zilnice și nu doar a Justiției.

Sub conducerea lui Dan Barna, USRPLUS a optat pentru soluția Adio, dar rămîn cu tine!
Lui Klaus Iohannis și Sistemului le-a fost clar că USRPLUS se teme de viața grea din Opoziție.
Și adversarul e ca și cîinele maidanez.
Dacă îți simte transpirația de frică, te atacă!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

18 comentarii pentru articolul „Deși e clar că participarea la Guvernare cu PNL va fi un nou dezastru, USRPLUS refuză să treacă în Opoziție”

  • Romania e in disolutie. Nu va mai faceti iluzii. Nu exista solutii. Catastrofa e absoluta.

  • Domnu’ Cristoiu,

    Parerea mea este ca Johannis a introdus elementul irational in toata ecuatia iar acum culege roadele, ca tot vine perioada de recoltari. Si ma refer aici fix la momentu cand, in ciuda rezultatelor parlamentare, a decis sa acorde prima sansa de a forma guvernul PNL-ului, chiar daca prima clasata era PSD-ul. In mod normal (cel putin in democratiile stabile) formarea guvernului se ofera primei clasate si doar in cazul in care partidul cu cel mai mare scor nu reuseste sa formeze o majoritate parlamentara, atunci se ofera aceasta sansa partidului clasat pe locul doi. Ba mai mult de atat chiar, cunosc situatii in care aceasta sarcina s- oferit chiar si partidelor mai mici, clasate pe locurile trei ori patru chiar. Suna ciudat, insa in politica orice e posibil, si doar asa se pot limpezi bine apele ca in final guvernul care se formeaza sa fie stabil iar opozitia sa nu se tot joace cu „motiunea de cenzura” tocmai fiindca stie ca nu are o alternativa viabila pentru guvernare. In caz contrar, singura optiune care ramane de discutat este cea de alegeri anticipate. Acestea fiind datele problemei, Johannis a „sarit” peste niste etape de dragul de a avea „guvernul meu” si-acum vede ce i-a iesit din palarie cu totul altceva: CIRCU’ MEU, cu jonglerii si tumbe politice nemaivazute, maestrii iluzionismului Boc si Rares, iar specialistu’ in dresura de catei, camile si hipopotami, Catu’ Bi-Biciu’… 🙂

  • USR n-a zis ca nu vrea la guvernare, ci doar ca nu-l mai vor pe Florin Citu. Sigur ca vor la guvernare, ba chiar cu amandoua mainile. Ei spera ca dupa ce le iese manevra in Parlament, sa se intoarca in Coalitie si sa dea cu pumnul in masa cum vor ei. Ca daca nu-i asculta, fac iar „pac la rasboiu”. Penibili.
    Ce sa faca USR la guvernare? Ati vazut un USR-ist normal la cap? Clotilde nu e singura nebuna vesnic certata cu toata lumea.
    Ioana Mihaila de la sanatate a vrut mereu sa ne bage lockdown si era mereu frustrata ca nu se aproba. Ca sa se mai calmeze, a bagat prostia aia cu mastile textile in scoli. Sa interzica si ea ceva, ca altfel intra in depresie 🙂
    Drula la Transporturi a fost pro-clientela la CFR si atat. Cu Tarom insista sa-l puna pe butuci si la Metrorex neaparat trebuie sa se lupte cu mafia. Care o fi pe-acolo, daca nu e, trebuie inventata una. N-a facut nici un milimetru de autostrada, doar a lansat cu pompa un studiu de fezabilitate de 2 ani (!) pentru autostrada Brasov-Fagaras, unde nu-s nici munti si nici poduri. Drumul e drept, dar iti trebuie 2 ani de gandire. 🙂
    Si la fel si in rest: Stelian Ion la Justitie a fost o catastrofa, doar mult zgomot ca sa se arate ca lucreaza. La ministerul Economiei au reusit sa creeze haos in energie si gaze. La telecomunicatii au reusit sa adopte o lege 5G care sa dea inapoi implementarea noilor retele, pentru ca asa a vrut americanul.
    Deci, la ce ii vreti pe USR in guvern? Unde au fost, au creat numai haos, au dat totul peste cap, au luat tot felul de decizii fara sa se priceapa la nimic. Astia guverneaza numai cu mitraliera, iar la primariile unde sunt rastoarna totul cu fundul in sus. Iau ceva ce functioneaza si il transforma in ceva nefunctional. Deci, de ce ii mai vreti la putere??

    • De fapt se bat teutonii cu frantuzii pe starvul bietei colonii Romanica(amerlocii sunt de mult PA,au intrat in Rigor Mortis dupa Afghanistan,dupa ce si au luat o de la Barbosii cu Turban,s a mai trezit pocnitoarea rusesca Trump sa i mai invioreze cu ceva scandalut,ca altfel intrau de tot in descompunere),dar nu se bat direct, ci pun doua cete de cimpanzei din colonica sa se ciomageasca in numele lor,si nu e o mineriada politica,e o marlaniada.Mineriada era ceva mai serios,astia nici mineriada nu stiu sa faca.Cam asta cu cearta cimpanzeilor pe banane,fiecare se bate pentru ala care i da banane.

  • Da’ de ce sa nu se intoarca usereii la dezastruoasa guvernare, maestre ? Ce, noi sa n-avem falitii nostri politici ? Ca, dupa pardalnica asta de pandemie si cumplita scumpete, faliti economici avem destui… ??? Si ce mare branza ? Germania, Franta, Anglia, ba pana si Italia au falitii lor economici. Da’ parca altfel e cand Europa se uita cu jind la falitii tai politici, cand Macron se milogeste de Ciolos sa-i dezvaluie secretul falimentului politic, iar Merkel de Rares Bogdan, taman cand Barna negocia cu Klaus la Cotroceni falimentul tarii. ??? Da’ poti, dom’le ? Te lasa reactiunea pesedista ? Nu vedeti cum se fofileaza pe langa Citu cu motiunea aia ? Ca har, ca mar, c-o voteaza, ca n-o voteaza si noi tot fara faliti ramanem… ??? Asta e, maestre, lipsa de patriotism, care sta la panda si-si ascute ghiarele in ungherele opozitiei sa puna iara mana pe putere si sa manance lefurile si pensiile poporului cu lingura. ??? Da’ pana cand, dom’le, rabda azi si rabda maine, ca n-o intrat motiune-n sac ? Situtia asta e intolerabila. Musai ca tefelistii sa iasa in strada cu papusile lor dungate si licuricii lor de telefon s-avem iarasi faliti la guvernare spre un faliment total al tarii si-un glorios dezastru national. ??? Vivat falitii nostri politici !

    • Am o rugaminte,…puteti va rog sa-mi scrieti aici cum puneti bilele alea galbene si rosii cu mutre. Orice am incercat, nu-mi iese.Nici cu”drag”, cu nimic, imi scrie doar niste chestii gen „javascript:grin(‘:?:’)”…
      Multumesc frumos.

      • Chestiile gen „javascript:grin(‘:?:’)” dupa ce dati click pe postare, apar ca „bilute rosii”, etc in textul publicat. 😎

      • @CPG – Stimate domnule cititor prost gramada, tara arde si dvs. va arde de bilute… ??? Da’, daca bilutele sunt asa importante pentru dvs., am sa incerc sa va lamuresc. Ati vazut urnele cu bile din Parlament ? Ei, se ia o bila alba si se introduce in urna alba, daca votati motiunea, sau viceversa, daca-l sustineti pe Citu. ??? Cam asa e si cu bilutele astea galbene si rosii. Aveti insa grija ca, atunci cand introduceti biluta, sa nu va asezati pe scaunul din prezidiu si sa incepeti sa conduceti sedinta de plen, ca nu garantez ce fel de bile va intra… ??? Sper ca v-am fost de folos.

        • Inestimate dom’le Hatta, eu v-am scris „pe bune”, vad ca dvs raspundeti asa cum va simtiti…”ciudat”.V-as spune pe shleau unde sa va bagati bilutzele, da’ sint o doamna, ce pizda masii…(desi nu se vede-n paranteza asta, incercati va rog giggea, sa cititi printre linii – intre inelar si aratator (asta pt ca nu-mi iese chestia cu bilutza, si-n plus nu exista nici un rotocol de culoare stridenta care sa exemplifice „expresia” asta).
          In cazul in care in ’89 erati neintarcat, sau erati in „planificari”, va aduc la cunostinta ca, gloria dezastrului national a venit imediat cu caderea regimului de atunci pe care toti se lauda ca il cunosc,putini il inteleg. Care regim e mai bun?Nici unul. Ce regim ar fi de preferat? Fiecare cu ce stie si cit intelege, in functie de virsta, majoritatea cistiga. Apropos, pe Macrou nu l-ati citit corect. Tushica Anjelic nu mai are putere, iar falimentul tarii a fost inceput acum 31 de ani destul de haotic. Cu herr la Cotroceni, falimentul merge inainte,planificat,pas cu pas. La felul cum scrieti, in general, credeam ca stiti atita lucru,se pare ca aparentele inseala…Dupa felul cum va exprimati incep sa cred ca „Alex” vine de la „Alexandra”…
          Va multumesc frumos pt lamurire, sarcasmul ieftin pe care mi l-ati aplicat doar asa ca sa va aflati in treaba, probabil mare,vine la pachet cu frustrari care n-au legatura cu situatia politica din tara, mai degraba au de-a face cu situatia dvs personala…
          Va doresc toate cele bune.
          PS: Nu va port pica pt comentariul nepotrivit. Ce veti simti in continuare, depinde de felul dvs de a fi.

  • USR plus l-a vrut musai pe Catu premier … acum nu l mai vrea … spectacolul este grotesc … usr istii sunt niste derbedei ai politicii , ar trebui maturati din politica daca si prostimea care i-a votat s-ar putea trezi din adormiresi din visat la cai verzi p pereti … barbati de onoare nu mai sunt in tara asta ? doar lichelele au ajuns sa faca politica

  • Deși spectacolul politic public este profund dizgrațios are și o latură pozitivă. Măcar pentru scurt timp electoratul poate admira îngrozitoare lăcomie de putere a multora și efectele ei neprevăzute. Lupta asta hidoasă la nivel foarte înalt e doar o reflexie la ce se petrece la baza piramidei sociale. Sigur, mizele diferă semnificativ. Ceea ce le unește: ura. Cine nu gândește ca noi, nu se supune directivelor noastre trebuie să piardă. La noi la bloc s-a dus un război crâncen pentru schimbarea comitetului de administrație. Spectacolul a fost grotesc, a durat jumătate de an și a beneficiat de participarea excepțională a poliției și a DSP-ului. (Ce era interesant, oamenii implicați direct în „luptă” aveau exact comportamentul partidelor pe care le votează. Într-un final a ieșit un fel de remiză, cele două tabere se urăsc și mai temeinic. Un vecin psihiatru a participat la toate ședințele cu scandal. Zicea că a fost un prilej nesperat pentru observații clinice.) Romanii au intuit corect: pâine și circ. Avem circ la discreție. Cu pâinea e mai greu. Cei care preferă cozonacul sau mămăliga nu sesizează. Ca fapt divers, am fost în weekend la cumpărături. Era foarte devreme, prăvălia goală, doar vânzătoare care asculta cu sfințenie ceva. Ce? Era Vadim Tudor cu unul din celebrele lui discursuri. Magazinul e micuț, iar spiritul Tribunului parcă umplea spațiul. Uluită, uitasem ce căutam. Doamna mă privi amuzată și zise:”Da, e chiar el! Ficăței proaspeți, ca de obicei, da?”

  • Ma mira faptul ca nu se trage tare pe competenta ministrilor, parlamentarilor, persoanrlor din aparatul de stat, etc…CV-urile ministrilor/consilierilor sint absolut de panarama….nu exista bilanturi financiare, de realizari, etc la preluarea si predarea unui minister, post, etc…o vrajeala…interlopi…

  • Mai e o chestie…
    Atunci cind iti focusezi tirul pe o singulara parte a Intregului, se prea poate ca din Intregul ce esti, cel prin care se inchide lupta, adica cel impotriva caruia e indreptata reactiunea rezultanta, adica ultima reactiune, să fii chiar tu. ( pentru ca…restul Intregului pe care ataci iti indreapta catre tine, in stil Anti, ..restul Intregului ce esti:))

  • …’rau’ e ce nu e de ‘bun-simt’. ( referinta fiind relativa la modul absolut:)) )

    prin urmare singura ștampila care lipseste pentru ca ‘ciuma’ sa devina de ‘bun-simt’, adica sa nu mai nasca reactiuni, e ca cineva sa se apuce sa stampileze cu ‘ ciuma albastra’:))

    sistemul politic, devenit astfel ‘ciumat’ in mod fundamental, adica in rosu galben si albastru, nu va mai trezi nicio mirare, ‘ ciuma curcubeu’ fdevenind ceva intalnit la orice ora, la orice colț…al politicii:))

    așa că….Haida si cu ‘ciuma albastra’, neamuleee!:)))

  • Problema este rezolvata. Iohanis are guvernul meu, are si Justitia, PNL si PSD impart PNDL-ul si PNRR. USR se va uita la „ciumele” rosii si galbene.

  • Creste probabilitatea ca juma de pnl sa fuzioneze cu usr. Decat…un nou dezastru,…iar si iar,…nu mai bine fuzioneaza?!:)) La nivelul masinariei politica din spatele lui Catu, care dincolo de pnl e a pd-ului, e greu de ajuns, e…cu munca multa, asa ca decat sa-i testeze potenta dind de un nou dezastru,…si altul, si altul… :)), nu mai bine fuzionează usr cu juma de pnl?!, ca oricum, …privind din departare, ce se vede e ca usr, in citeva zile, a betonat bine usile catre…restul parlamentului. Ar rezulta un partid progresist puternic, cu sanse sa sara de 20%, jumatea ailalta din pnl, a lu Orban, putind imbratisa foarte frumos iliberalismul, ca liberalismul oricum e un produs expirat, impotent din el mai ramanand doua seminte, una a iliberalismului iar ailalta a progresismului.
    oricum, peste pnl s-a asternut Iarna. cind va veni primavara…se prea poate ca din pamant sa rasara…progresism si iliberalism:)), ceea ce ar fi chiar….de bun-simt.

  • Domnule Cristoiu, ce fac politicienii nostri e un fel de „Alo, aterizeaza strabunica”. La toti trintorii astia analfabeti functionali, care-si spun cu mindrie ca-s „politicieni”, le trebuie o „strabunica” sa-i zgiltziie sa-i ia Gaia, cind ai de-a face cu curvari si curve, solutia nu e alta decit o „strabunica” cu mintea intreaga, care a vazut destule, care a inteles cind sa taci,cind sa vorbesti,cind sa pui picioru’-n prag si cind sa te dai deoparte. Politicienii din toata lumea, nu doar din Romania, sint imaturi, sint ca niste marionete ale unor scrintiti cu bani, da’ nu cu creier, iar de oamenii fara creier si care au bani, sa te fereasca sfintii…haideti sa-i luam pe rind:
    Cozeta Kakarau – am incercat s-o vad intr-o emisiune a lui Marius Tuca. Mi-a fost imposibil sa vad interviul ala cu ea. Mi s-a parut intruchiparea prostiei crase. Daca o proasta ca femeia asta, se lauda cu „studii inalte” la hamericani, sa ma ierte Dumnezeu, da’ poate intelegeti odata in Romania, ce nivel scazut are scoala amerolaca, si nu numai, scoala vestica in general.Cum ajung toate dobitoacele astea in functii cheie, e peste puterea mea de intelegere. M-am uitat la CV-u’ baragladinei asteia si sa te tii…si asta-i din Iasi ca si unele „ioroparlamentare” de la „brusel”. Ma sa fie, s-a spart conducta cu politicieni de vaza taman la Iasi…Coana asta poate sa se laude cu ce crede creierasul ala al ei, sec rau,si asta a invatat la „case mari” ca si dom’ prim ministru citzu-pirtzu. Toti marii si desteptii, par sa fie educati „in unanimitate” la amerolaci…Asta cum a facut scoala pe acolo? Tot cu bursa de deshteptaciune?Pe banii ei?Pai inseamna ca sta bine cu economiile personale daca si-a permis sa faca scoala asa grozava la amerolaci. Am o dilema totusi…daca e asa shcolita, mai are si-un doftorat tot pe la amerolaci, cum se face ca atunci cind deschide gura, din 3 vorbe 5 sint prostii…mari nu asa oricum.Minciuna nu are frontiere,si astia care s-au lasat „educati” pe la amerolaci, sint educati intii si intii cum sa minta bine si cum sa vorbeasca mult, fara sa spuna de fapt absolut nimic. Asta e bagatoarea de seama din USR care raporteaza la Citzu-pirztu sau herr ciolhanis? Bun, am terminat cu ea, alta”caracterizare” nici nu merita. E un nimeni,un nimic, face jocurile unora, da’ le face prost si e proasta cu craci. Va rog, nu vreau sa mai aud de imbecila asta mincinoasa si prefacuta. Cum si cine a votat o astfel de aiurita? Nu mai intreb pt ca e clar cita valoare au voturile cetatenilor platitori de taxe – ZERO ABSOLUT.
    Citzu-pirzu la rind: – schizoidu’ asta se crede pe cai mari. Problema cu el e ca se crede „intelijent”, (asa se cred toti prostii, asta-i trasatura de baza a prostului), se crede acoperit, nu-si da seama ca unora le sint pe plac tradatorii santajabili, care pot fi folositi cit e nevoie, dupa care se vor debarasa de tradator fara sa aiba probleme de „sentiment” sau probleme cu legea mai ales ca tradatorul,cum am zis, e santajabil. Citeam azi cum Citzu’ se screme din rasputeri sa dovedeasca ca el e”responsabil” si ca le-a spus la USR-isti ca alianta poate merge inainte, da’ sa-si anuleze motiunea. Asta nu intelege definitia cuvintului „responsabil” si crede ca daca el isi conduce viata dupa „principiul cacealma”, poate sa dea cu „cacealmaua” peste ochii tuturor ca de’, ii merge.Asta nu intelege ca daca ai fost prins beat si drogat la volan, daca nu ti-ai platit nici pina in ziua de azi datoria la o banca straina,ba te-ai si ascuns ca un hot, ca un sharlatan de zile mari, asta numai „responsabil” nu te face, in sensul ala inteles de el. „RESPONSABIL” e altceva toarashu prim ministrel, or in halul in care te prezinti, comporti si vorbesti, numai responsabil nu esti; aiurit da, excroc ohoooo, trintor calificat fara drept de apel, incompetent vizibil, analfabet functional nu mai e cazu’ sa pomenesc, ne-ai convind din plin tarashu…Asa ca, fara suparare, sa nu mai aud nici de bovina asta ca n-am o vorba buna de spus la adresa lui. Daca nu demisioneaza, asta arata din nou cit de”responsabil”e.Zice ca nu vrea sa lase tara in haos in plina criza…Toarashu citzu, citi au fost inaintea ta prim ministrii?Citi crezi ca vor fi dupa tine?Crezi ca mai conteaza cine-i prim ministru azi sau saptamina viitoare?Iti zic eu ca NU. Cu sau fara tine, viata merge inainte.Problema e „ca cu tine” merge prost, fara tine poate merge la fel de prost sau mai bine, cine stie?Pina nu te dai deoparte nu avem cum sa stim.Herr ciolhanis pleaca Joi in Elvetia,e sezon frumos pe acolo, si de ce sa nu ia o gura de aer curat…Tot Joi se citeste motiunea minune a USR-ului…Tama Joi unu’ care putea sa le traga un dos de palma la toti pleaca la plimbare in Elvetia, iar altii, tot Joi, se fac ca citesc motiuni si se arata cu degetu’ unii pe altii…asta-i cresa?gradinita?azil de nebuni de legat?ce e asta?Revenind la ideea de „responsabil” si „nu vreu sa las tara in haos”, tov citzu daca era responsabil si credea cu adevarat ca nu vrea sa lase tara in haos, apai demisiona si gata, mergeam inainte. Da’ nu, nu vrea el si pace, iar herr e preocupat cu situatia din Afganistan, incalzirea globala, globalizarea, situatia mushtelor din Antarctica, a paduchilor de la Apucatzii din Deal si Lelitzele din Vale…Pai se mai mira cineva ca PSD creste in sondaje????Eu nu…
    Acum e rindul lu’ herr Ciolhanis: ce mai poti sa spui despre acest plavan?Mintea e invers proportionala cu lungimea…tzifna e egala cu lungu’ nasului…iar viteza lui de reactie ca presedinte de tara e direct proportionala cu viteza cu care-i ies vorbele pe gura, atunci cind reuseste sa le pronunte printre dintii inclestati bine…desi, daca ma gindesc bine, sa dea sfintii daca l-am auzit vreodata, sa spuna ceva cu sens…da’, de…asta-i presedinte de tara…La anu’ si la multi ani! De n-o zbughi-o asta pe la Miami sa nu-mi ziceti mie pe nume…Daca nu se repatriaza si asta dupa mumasa si tatsu, la Miami ajunge ca tot ii place coanei sa poarte mini, or daca se muta cu tata socru, asa ceva nu mai e permis, sare muma soacra si-o s-o dojeneasca ca n-a fost cuminte…deci ce optiune-i ramine lu’ herr?Din dragoste nemarginita pt „nevasta mea” va alege Miami „bici”…oricum are o casa pe acolo…de ce oare?
    A venit rindu lu Orban – asta si-a baut si fumat mintile, e lipitoare cum am mai zis. Se lipeste de cine poate. Ce n-a luat in consideratie e ca daca nu sari repede de la o „gazda” la alta, s-ar putea sa sfirsesti, ca lipitoare, sub shlapu’ unui ratat „ca citzu” ca daca nu s-a prin nea Orban, sa angajeze un psiholog, de ala de-a-devaratelea, si sa-l lamureasca „ca citzu” e un individ cu probleme serioase, nu numai de intelect, ci si comportament, or in curind unu’ dintre ei, orban si citzu adica, o sa dispara…citzu mai bine crapa cu orban in dintzi decit sa-l lase in pace…degeaba face nea orban pe deshteptu’, a cam pierdut terenu’, indiferent de rezultate in viitorul apropiat, nea orban nu va mai avea nici atentia,nici audienta, nici vizibilitatea, nici succesul de acum…”culmea succesului” lui orban a inceput sa se micsoreze, cind o sa ajunga o „gilma”…n-o sa-mi fie mila nici de asta ca n-a facut nimic pt romani, a dat doar din fleanca si aia prost… asa ca du-te orban, du-te….
    Barna la rind – saracutu’ de el, cind il vad si pe asta cum se impiedica mai ceva ca Bambi, parca mi-e mila, parca mi-e sila, nu stiu, poate amindoua…ce cauta prostalau’ asta in politica,ma depaseste. Cum a ajuns el acolo?Probabil la fel ca zi tante Cozeta Kakarau si restul de „valori” – Gavrila Nasui, Jdrula, pupaza aia de la sanatate, cosmeticiana aia Ioana nu stiu cum…toti au ajuns in USR prin aceeasi metoda.Ramine de aflat care a fost tartoru’ principal, intemeietoru’ USR-ului, ca nu cred eu ca a fost caraghiosul ala de nicusor dan. Daca vreodata vom afla a cui a fost ideea formarii USR-ului, atunci vom intelege mai detaliat jocurile de culise.Barna e pus acolo ca sa se compromita grosolan. Sa nu-mi spuna nimeni ca Barna si herr ciolhanis nu se inteleg de minune prin spatele usilor inchise. E imposibil, mai ales ca „ambii-amindoi”(la mishto bineinteles) vin din Sibiu, sa nu-mi spuna nimeni, ca n-o sa cred, ca „duamnele” barna si cealalta cu fuste scurte nu se cunosc, poate au luat si ceaiu’ impreuna, mai stii?
    Am zis, si repet, prea multe partide, in ape tulburi se pescuieste mai usor. Cred ca asistam la o piesa de teatru infecta, scrisa atit de prost, ca nici nu mai merita atentia cuiva de buna credinta. De ce? pt ca in timp ce catastrofele astea de politicieni se prostesc si au fitze, lucrurile merg inainte asa cum au fost stabilite. Am mai spus asta, si-mi mentin punctul de vedere: de ce nu verifica nimeni, jurnalistii de investigatii de ex, ce acte s-au semnat in ultimele 2 luni sa zicem, ce resurse,ce companii s-au instrainat sau sint pe cale de a se instraina.In final aia e miza reala, ce vedem e doar bilci intentionat, azi se scuipa, miine se pupa…sa vedem cine o sa fie gasit responsabil cind si-o baga cineva nasu’ in matrapazlicurile pe care le fac astia sub pretext de gilceava si motiuni,ca o sa fie o incurcatura de zile mari…de la „dileme” o sa ajungem cel putin la „trileme”…Cam aia e…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *