Despre 2021 fără patimă, dar cu precizie

Privesc la foile de calendar care au mai rămas până la finalul lui 2021. Le poți număra deja pe degete.
La ora 24, în data de 31, intrăm în 2022, iar anul trecut, va intra cuminte în istorie. Ce rămâne în urma lui ? Amintiri, rememorări, vise, sentimente și tot felul de fapte bizare.
Pentru prima dată după mult timp, am întâmpinat anul în altă parte, nu la București, și în Breaza de Prahova.

Deschid agenda cu însemnări și văd de toate. Preocupările legate de funcția mea de ofițer de presă la Federație Română de Șah. Aniversările fetelor mele, ca în fiecare lună ianuarie, iar soția în februarie. În mai, este fiul. Iar în septembrie, cele două nepoate.

Am publicat câteva volume de publicistică, dar și de arte vizuale.
Evenimentul anului poate să fie considerat, din punct de vedere sportiv, Olimpiada niponă.

Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, desfăşurate mai târziu cu un an faţă de data la care erau prevăzute, au fost o reuşită din punct de vedere sportiv şi organizatoric, în ciuda numeroaselor restricţii impuse de pandemia de Covid-19.
Întrecerile s-au desfăşurat aproape în totalitate fără spectatori, însă spectacolul sportiv în arene s-a ridicat, de cele mai multe ori, la înălţimea aşteptărilor.

Amânarea cu un an a celei mai mari competiţii polisportive a planetei a adus cu sine importante creşteri ale bugetului, însă, în cele din urmă, Jocurile Olimpice de la Tokyo au costat mai puţin cu 150 de miliarde de yeni (1,4 miliarde de dolari) faţă de aşteptări. Prima estimare a costurilor, făcută în 2013, în dosarul de candidatură al capitalei nipone, a fost de 734 de miliarde de yeni, dar organizatorii au crescut bugetul total la 1,64 trilioane de yeni în decembrie 2020 de la 1,35 trilioane, în urma amânării Jocurilor cu un an.

Aceasta a fost a doua ediţie a Jocurilor Olimpice de vară găzduită de Tokyo, după cea din 1964, şi a patra a Jocurilor în Japonia, luând în calcul şi ediţiile de iarnă din 1972 (Sapporo) şi 1998 (Nagano). De menţionat că Sapporo, care candidează şi pentru Jocurile de iarnă din 2030, a găzduit probe şi la Jocurile de vară din acest an (maraton, marş).

În programul Olimpiadei de la Tokyo au fost incluse discipline sportive noi, precum baschet 3×3, freestyle BMX, dar şi softball, karate, escaladă, surfing şi skateboarding.
Delegaţia Statelor Unite ale Americii a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii, cu 39 de aur, China s-a clasat pe locul secund, cu 38 de medalii de aur, iar Japonia, care a dominat întrecerile de judo şi lupte, a ocupat treapta a treia a podiumului, cu 27 de medalii de aur.

Flacăra olimpică a fost aprinsă pe Stadionul Olimpic din Tokyo, pe 23 iulie, la ceremonia de deschidere de jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka.
Pentru prima oară la Jocurile Olimpice s-a decis ca delegaţiile să aibă portdrapel o femeie şi un bărbat.
La competiţii au participat 11.483 de sportivi, reprezentând 206 comitete olimpice naţionale.

Eroii Jocurilor au fost doi înotători, americanul Caeleb Dressel şi australianca Emma McKeon. Dressel a cucerit în total cinci medalii de aur la JO 2020, în timp ce McKeon a obţinut şapte medalii, 4 de aur, 3 de bronz. O altă reprezentantă a Australiei, înotătoarea Kaylee McKeown, a încheiat cu 3 medalii de aur şi 1 de bronz. Sportiva sud-coreeană An San (tir cu arcul) a cucerit 3 medalii de aur, ca şi neozeelandeza Lisa Carrington (kaiac) sau atleta jamaicană Elaine Thompson-Herah.

Remarcabile sunt performanţele reuşite de Elveţia, în proba de cross-country la montain bike, cu un podium integral la feminin (Jolanda Neff, Sina Frei, Linda Indergand), şi de Jamaica la 100 m plat (Elaine Thompson-Herah, Shelly-Ann Fraser-Pryce, Shericka Jackson).

Cubanezul Mijain Lopez Nunez a devenit primul sportiv care câştigă patru titluri olimpice consecutive la lupte greco-romane, impunându-se la categoria 130 kg. Selecţionata masculină de baschet a Statelor Unite a câştigat şi ea al patrulea titlu olimpic consecutiv.
Concursul de atletism a mai evidenţiat o raritate, italianul Gianmarco Tamberi şi qatarianul Mutaz Essa Barshim cucerind medalii de aur la săritura în înălţime (2,37 m).
Călăreţul australian Andrew Hoy, medaliat cu argint în concursul complet pe echipe, a devenit, la 62 de ani, cel mai vârstnic medaliat olimpic după 1968. Hoy a cucerit la Tokyo a cincea medalie olimpică (dintre care trei de aur), dar prima după Jocurile de la Sydney din 2000.
Gimnasta uzbecă Oksana Ciusovitina a disputat, la vârsta de 46 de ani, a opta sa Olimpiadă, în timp ce jucătoarea siriană de tenis de masă.
Hend Zaza a fost cea mai tânără sportivă de la Tokyo, la vârsta de 12 ani.

Atletul italian Lamont Marcell Jacobs, născut la El Paso, a cucerit, surprinzător, medalia de aur în proba de 100 m plat, succedându-i în palmares legendarului sprinter jamaican Usain Bolt, campion olimpic în 2008, 2012 şi 2016. Jacobs (9 sec 80/100, nou record al Europei) a devenit primul campion olimpic al ”Bătrânului Continent” pe această distanţă de la britanicul Linford Christie în 1992.

Legendara gimnastă americană Simone Biles, cvadruplă campioană olimpică la Rio, în 2016, s-a retras din concursul pe echipe, acuzând o presiune prea mare, iar ulterior a renunţat la finalele de la individual compus, sărituri, sol şi paralele, obţinând bronzul la bârnă, pe lângă argintul cu echipa.

Jocurile de la Tokyo nu au fost lipsite de controverse, cea mai cunoscută fiind cea a atletei belaruse Kristina Timonovskaia, care a părăsit Jocurile de la Tokyo temându-se de represalii în ţara sa din cauza criticilor la adresa autorităţilor sportive. Sportiva, care a criticat cu vehemenţă Federaţia de atletism din Belarus, susţinând că a fost forţată să participe la proba de ştafetă 4×400 m, deoarece alţi doi sportivi nu au efectuat un număr suficient de controale antidoping, când ea ar fi trebuit să alerge iniţial la 100 m şi 200 m, a primit ulterior cetăţenie poloneză.

Un judoka algerian, Fethi Nourine, a decis să renunţe la Jocurile Olimpice de la Tokyo pentru a evita să concureze împotriva unui adversar israelian, aflat pe partea sa de tablou, fiind suspendat ulterior pentru o perioadă de zece ani.

România a participat cu 101 sportivi şi a obţinut patru medalii, una de aur prin Nicoleta Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş, la dublu vâsle feminin, şi trei de argint prin Ana-Maria Popescu, la spadă individual feminin, Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, la dublu rame masculin, şi Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari, la patru rame fără cârmaci masculin.

Acum trecem la fotbalul nostru cel de toate zilele.
Turneul final al Campionatului European de fotbal, amânat în 2020 pentru 2021, s-a desfăşurat, aşa cum era prevăzut, în mai multe oraşe de pe continent, în condiţii de pandemie, dar a fost un succes şi s-a încheiat cu victoria frumoasei echipe a Italiei.

EURO 2020 trebuia să marcheze împlinirea a 60 de ani de la prima ediţie a Campionatului European, dar pandemia de Covid-19 a împiedicat desfăşurarea sa la datele stabilite, media de spectatori, având în vedere restricţiile, fiind una decentă, 21.500 spectatori.

Italia a defilat în grupă, câştigând meciurile cu Turcia, Elveţia şi Ţara Galilor, dar a avut nevoie de prelungiri în optimi în faţa Austriei (2-1), a câştigat cu acelaşi scor în sferturi, în faţa Belgiei, iar în semifinale şi finală s-a impus la loviturile de departajare în faţa Spaniei, respectiv a Angliei.

Revelaţia turneului final poate fi considerată echipa Danemarcei. Danezii au pierdut primele lor două meciuri din grupă, dar au câştigat cu 4-1 în faţa Rusiei şi au prins in extremis optimile de finală. A urmat o victorie la scor (4-0) cu Ţara Galilor, iar în sferturi un succes în faţa Cehiei (2-1). Danemarca s-a oprit, nemeritat, în semifinale, învinsă de Anglia în prelungiri, după ce a fost dezavantajată de arbitraj.

Dezamăgirea competiţiei poate fi considerată campioana mondială Franţa, care a fost eliminată de surprinzătoarea echipă a Elveţia, la Bucureşti, în optimile de finală, după un meci de senzaţie. „Les Bleus” au condus cu 3-1 în min. 75, dar Elveţia a marcat de două ori în ultimele zece minute regulamentare şi a trimis meciul în prelungiri, câştigând cu 5-4 la loviturile de departajare. Un alt meci spectaculos a fost cel dintre Spania şi Croaţia, câştigat de iberici cu 5-3, după prelungiri. Croaţii au marcat în min. 85 şi 90+2, dar au fost surprinşi în extra-time în 20 de minute de fotbal furibund.
Portugalia, care era deţinătoarea titlului, s-a calificat în optimi de pe locul al treilea din ”grupa morţii” de la Budapesta (cu Franţa, Germania şi Ungaria), dar a fost eliminată de Belgia, cu 1-0.
O altă echipă cu pretenţii care nu a confirmat a fost Olanda. ”Portocala mecanică” a impresionat în grupă, pe care a încheiat-o cu cel mai bun atac (8 goluri), dar a fost surprinsă în optimi de Cehia (2-0) şi a părăsit competiţia.

Arena Naţională din Bucureşti a găzduit patru meciuri, trei din Grupa C, Austria – Macedonia de Nord 3-1, Ucraina – Macedonia de Nord 2-1 şi Ucraina – Austria 0-1, precum şi un meci din optimi, spectaculosul Franţa – Elveţia.
România a mai fost reprezentată şi de doi arbitri, Ovidiu Haţegan (Polonia – Slovacia, Italia – Ţara Galilor) şi Istvan Kovacs (Olanda – Macedonia de Nord).

Portarul echipei Italiei, Gianluigi Donnarumma, a fost ales cel mai bun jucător al turneului final. Spaniolul Pedri a fost votat cel mai bun tânăr jucător.
Trofeul de golgheter s-a revenit portughezului Cristiano Ronaldo, cu 5 goluri (la egalitate cu cehul Patrik Schick, dar lusitanul a avut şi un assist). În total s-au marcat 142 de goluri în 51 de meciuri, cu o medie de 2,78 goluri pe meci.
Italia s-a ales cu premii de 34 de milioane de euro pentru titlul cucerit.

EURO 2020 a avut unul dintre cele mai dramatice momente din fotbal, la partida Danemarca – Finlanda, când mijlocaşul danez s-a prăbuşit pe teren şi a fost nevoie de resuscitarea sa pe teren după un stop cardiac. În cele din urmă, fotbalistul şi-a revenit şi a fost transportat la spital, unde a fost supus unei intervenţii de implantare a unui defibrilator cardiac.

Finala Italia – Anglia, de pe Wembley, a fost umbrită de incidente produse în afara şi în stadion de suporterii care au forţat accesul deşi nu aveau bilete. Peste 400 de fani au reuşit să intre în stadion fără bilete, fiind operate numeroase arestări după ciocnirile dintre suporteri şi poliţie.

În orașele din peninsulă, tinerii acoperiți cu steagul italian trăiesc, la cote maxime, loviturile de departajare, iar la final explozie de bucurie cu lacrimi. Un tânăr mai înalt vine în fața camerei de luat vederi și strigă din toate puterile: „Incredible! Incredible!”. Cred că acestea sunt imaginile anului cu omul care strigă cu ochii în lacrimi „Incredible! Incredible!”.

Un loc aparte în reprezintă capitolul Breaza.
Vă prezentăm un autointerviul despre o carte unde veți găsi realitatea brezează în stare pură.
Volumul se intitulează ,,Șapte dimineți” și a apărut Editura Ateneul Scriitorilor. Autori sunt Dan Iacob, scriitor din Piatra Neamț și A. Bunescu, gânditor din orașul Breaza.

– Suportați niște întrebări dure?
– Abia aștept.

– Scrieți în ziare și reviste, vorbiți la tv și radio. Pentru ce acum o carte despre Breaza?
– Un mare scriitor, puțin cunoscut la noi, dar premiat peste hotare și renumit pe mai multe continente, e vorba de Horia Vintilă, are un text emoționant în care se adresează cititorilor din viitor. Peste 5 decenii, ziarele și revistele se vor găsi greu, dar în bibliotecă este o carte va arată cum a fost anul 2021 pentru umanitate, pentru prahoveni în general și brezeni în special. Asta e principala rațiune de a volumului.

– Ce cuprinde el?
– La mijloc sunt câteva interviuri cu Dan Iacob, pe vremea pandemiei. Dar temele sunt strălucite: civilizație, creștinism, oamenii și locurile care ne-au marcat personalitatea. Aici intră Constantin Noica și Vasile Lovinescu. Dan Iacob are și el întrebări la care răspund eu așa că veți afla secretele a două vieți dedicate culturii, spiritualității. În sumar mai sunt texte semnate de Iacob despre marile teme ale ființei, dar și gândurile mele despre Breaza și realitățile ei. Aici intră oamenii săi de cultură – amintesc pe sculptorița Elena Surdu Stănescu, actorul Răzvan Vasilescu, sau nume precum Marina Voica, Sanda Țăranu. Apoi apar iile semnate de Anda Mănescu. Mai este un interviu cu actrița Anda Onesa, fosta stea a ecranelor din România, acum cu multiple calificări în…SUA. Sunt apoi pagini despre Amfiteatrul Parcul Brâncoveanu fosta groapă, despre inegalabilul Mitropolit Bartolomeu Anania, la care m-am gândit mult la Breaza. Am lansat cartea la Piatra Neamț, la o întâlnire a reprezentanților Uniunii Scriitorilor și Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Am avut deja la Breaza câteva lansări mai mici, din cauza condițiilor sanitare, acum pregătim un eveniment.

Marele secret al cărții aparține însă domnului Iacob care ne deschide o poartă spre …nemurire. Știu, sună bizar, dar cine va citi va înțelege.
Am vorbit despre realitățile din Breaza la posturile de televiziune Realitatea TV și Prahova TV
Prima dată, în calitate de ofițer de presă și purtător de cuvânt la Federația Română de Șah, iar apoi invitat de doamna Luiza Rădulescu Pintilie, care conduce Ziarul Prahova.

La Realitatea TV am anunțat ca Breaking News deschiderea, la 1 iunie, a evenimentelor din Amfiteatrul Parcul Brâncoveanu. Știu cum s-a pus fiecare roabă de ciment aici, cum a evoluat șantierul – chiar m-am împrietenit cu paznicul de noapte – cum s-a turnat asfaltul și s-a montat scena. Luni de zile locul a rămas pustiu, din motive triste pe care le știți.

La Prahova TV am povestit, în două emisiuni, cum sunt oamenii speciali, cum este aerul, cum este Crucea de pe Gurga și toate celelalte.
În mod involuntar, am promovat Breaza și prin intermediul artelor vizuale. M-am trezit într-o bună zi că a venit la poștă un pachet uriaș. Doamnele de acolo mă cunosc ca pe un cal breaz și nu le mai miră nimic în ceea ce mă privește. Deschid, un tablou uriaș în care se recunoaște ușor peisajul din Breaza. În prim-plan apar dând un autograf pe un exemplar din cartea ,,Valul grecesc”. Autorul este pictorița Ana Croitoru.

Ca fiecare om, am și eu momentele mele de slăbiciune. Mă mai lasă entuziasmul și mă pierd cu firea. Pentru asemenea cazuri, am o rețetă grozavă să îmi revin rapid la realitatea trepidantă din jurul nostru. Fac o vizită la Podul Vadului, la familia Ștefan. Gabriela și Constantin Ștefan. Gabriela a fost colegă cu mine la celebrul Colegiu Național ,,Sfântul Sava” din București. Vă dați seama câte avem noi de povestit mereu. Ulterior, l-am descoperit și pe soțul ei, Constantin, zis Costin Biciclistul din Podul Vadului. Explicația numelui este simplă. În familia sa a existat un om care se ocupa de biciclete și așa era cunoscut în toată zona.

Dar să trecem la subiect. De fiecare dată când merg la ei, îmi arată câte ceva grozav din gospodăria lor. La cea mai recentă vizită, am rămas cu gura căscată la ,,grădinile lor suspendate”. Ca să nu mai stea aplecat, eventual în genunchi, pentru a lucra pământul de pe mica suprafață din curte, omul a ridicat niște jardiniere elegante din lemn, cam la 80 cm și acum lucrează la ele elegant, stând relaxat în picioare. Totul este la nivelul mâinilor. Rezultatul? O impresionantă și delicioasă recoltă de salată, ceapă, usturoi, ardei iute, pătrunjel, plante aromatice și căpșuni. Te și miri unde intră atâtea.

Alte minuni din gospodăria familiei Ștefan sunt: sectoare ale unei grădini zoologice în miniatură. Zone speciale pentru iepuri, prepelițe, găini, etc. Asta pe lângă dulăul și mâța despre care vă voi relata cu altă ocazie. Doamna Ștefan ne-a arătat și cămara din pivniță ca în filme. Roadele muncii sunt frumos rânduite după culori: borcane, sticle, carafe cu gemuri, dulcețuri, bulion, siropuri și alte lichide de diferite tării.

Cu alte ocazii am admirat siderat numeroasele soiuri de roșii și flori cultivate peste tot, inclusiv pe treptele unor scări. Totul demonstrează clar inventivitatea unor oameni pricepuți, dar și capacitatea de a nu se lăsa învinși de greutăți.

Se simte pretutindeni influența binefăcătoare a bisericii care se înalță în spatele casei.
În plus de asta, este farmecul inegalabil al unei noi convorbiri cu soții Ștefan. Mereu sunt cuceritori prin sinceritate, umor de bună calitate. Plus o acidă analiză a realităților din jur, pentru care au mereu ,,o mie de soluții” așa cum spunea filozoful Constantin Noica.

Am văzut în Breaza și alte gospodării interesante – nu numai la decorații și plantații superbe, dar cu gâște, găini de toate soirile, porumbei, stupi de albine, care dovedesc clar hărnicia și conectarea la bogăția lumii vegetale și animale. Sperăm să le putem cunoaște.

În lumea antică, Grădinile suspendate ale Semiramidei erau una din cele șapte minuni ale planetei. Au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea, în urmă cu peste 2.500 de ani, pentru una din soțiile sale.

Acum, avem și noi minunile noastre de la Breaza de Prahova.
A apărut o noua carte, să vedem ce scrie în ea ? De cele mai multe ori, pentru a ne lămuri întoarcem volumul pe dos și vedem ce este notat acolo. De data asta întâlnim cuvintele criticului literar Christian Crăciun, din Florești, județul Prahova.

Aristotel și Silvia Bunescu alcătuiesc o familie în duh. Se vede foarte bine asta din conținutul și din compoziția cărții de față. Ca un concert la patru mâini, cei doi, alcătuiesc portretele unor oameni care sunt într-adevăr „călăuze întru lumină”. Sau fac geografia spirituală a unui loc fericit între altele care este Breaza. Este o carte sapiențială, pornind de la două premise simple, atât de simple că tind să devină invizibile astăzi: 1. Există Lumina și 2. Există oameni care o poartă în inimă și care ne pot călăuzi spre ea. Un catalog de astfel de întâlniri transfiguratoare, fie directe, fie intelectuale aflăm în aceste pagini, de la Sf. Paisie Aghioritul și Sf. Francisc de Assisi, la Mitropolitul Bartolomeu Anania și Monseniorul Vladimir Ghika, de la Constantin Noica la Ioan Alexandru și de la Rudolf Steiner la Elisabeta Fiodorovna. Se alcătuiește treptat un fel de țesătură între aceste nume, adică marele text al înțelepciunii smerite a credinței. Este, într-adevăr, o carte purtătoare de lumini a cărei principală calitate este autenticitatea trăirii lor. Căci lumina nu se ,,vede”, se trăiește!

Știu, Breaza are multe virtuți, dar nu știați că întinerește. Orașul ne întinerește. Cum așa? Nu este de la are, care are, desigur un rol important în proces. Este vorba despre arta. Cum te poate întinerii arta? O să vă explic. În noua carte intitulată ,,Șapte dimineți”, pe care o semnez cu modestie, la pagina 255 este un capitol intitulat ,,Elena Surdu Stănescu, un artist care întinerește umanitatea”. Este un capitol dedicat orașului Breaza, iar la partea culturală subliniez că marele sculptor, premiat la nivel mondial, care are casă și atelier în această urbe de peste 3 decenii, întinerește lumea dacă îi privești operele. Tema aceasta magică pleacă de la o pictură din tezaurul Galeriei Naționale din Berlin. Lucas Cranach cel Bătrân semnează un tablou care are în stânga un peisaj arid, iar în dreapta unul luxuriant. În stânga, oameni atinși de trecerea timpului timp de decenii sunt aduși cu șareta, trăsura, ori chiar roaba și lăsați la marginea unui bazin cu trei trepte. Intrând în apă și mergând spre malul opus, trupurile întineresc în câteva secunde și ajung afară cu 30 de ani mai puțin. Sunt gata să înceapă o nouă viață. Un proces similar este resimțit și de cel ce privește lucrările doamnei Stănescu. Despre toate acestea am avut privilegiul să vorbesc la o emisiune de aproape două ore la Radio România Actualități. Cum în cărțile mele sunt pagini dedicate Brezei, am relatat și cu cum e pe acolo, subliniind ecoul favorabil al ziarului local, dar și al publicației Breaza culturală.

Mai am de anunțat o nouă apariție editorială, pe care o semnez cu soția de această dată. Se numește ,,Călăuze întru lumină” și are și ea pagini despre Breaza. Sper să revin din nou și să fac iar plimbări în parcul central, spre Dealul Gurga, jos spre albia Prahovei, la Lac de Verde și așa mai departe.

Mă gândesc la programul artistic variat rezervat brezenilor, ori care se află în vizită. La interval de numai câteva zile ce au avut ei de văzut și de ascultat? Muzică de bună calitate, film cu o peliculă de valoare istorică, dar și teatru cu un spectacol mereu bine primit de public.

Începem cu prima ediție a Festivalului de jazz, pop și rock din Breaza inițiat de tânărul Cristian Munteanu. El a intrat și pe scenă în cadrul trupelor Project C și Blak Ice. Blak Ice este un grup format încă din anii de liceu, deci au o mare omogenitate. Componență: Cristian Munteanu, Sabrina Stoica, Tudor Suruceanu, Victor Tudor și Radu Pescaru.

A urcat pe scenă Emil Bîzgă cvartet format din Emil Bîzgă trompetă, Alex Pădureanu pian, Andrei Frâncu contrabas, Roberto Porta percuție și invitată Ruxandra Zamfir voce. Merită să rememorăm pentru cititori câteva date din cariera lui Emil Bîzgă, cel care a cântat alături de nume mari ale jazzului mondial precum Ray Charles şi Jimmy Cobb.

Cariera renumitului trompetist cuprinde numeroase concerte solo, cele alături de Orchestra Niedersachen Jazz, Bucharest Radio Big Band şi Opera din Hanovra şi apariţii în cadrul numeroaselor festivaluri din ţară sau din străinătate, precum Festivalul de Jazz Richard Oschanitzky (Iaşi, România), Festivalul de Jazz Patras (Grecia), ZeitTon Festival (Viena, Austria), Festivalul Miles Davis (Cracovia, Polonia) sau Festivalul de Jazz de la Montreux (Elveţia). Programul a fost completat fericit cu tinerii din orașul Câmpina reuniți în trupa Iefunk.

Evenimentul a fost organizat de avocat Ioana Munteanu, în colaborare cu Primăria Orașului Breaza și Centrul Cultural „Ion Manolescu” Breaza, care au asigurat partea logistică. După ce precizăm că fondurile au fost asigurate de sponsori, trecem la arta cinematografică. Este vorba despre prezentarea unei pelicule de mare valoare „Directorul nostru” – regia Jean Georgescu, un eveniment realizat de Centrul Cultural „Ion Manolescu” Breaza. Este o mare șansă de a revedea prestația unică a artistului care a fost Birlic. Filmul în sine este o satiră la adresa birocrației. Gh. Ciubuc (Vasiliu-Birlic) este un funcționar modest care nu vrea decât să treacă neobservat pentru a se ocupa de treburile familiei (cum ar fi plantarea răsadurilor de varză) și care se pricepe la tâmplărie/tapițerie. El este chemat la un dialog tovărășesc cu directorul (Alexandru Giugaru). Îi raportează directorului neregulile de la contabilitate. De aici pornește cavalcada, o reacție în lanț plină de neprevăzut. Spectatorii s-au amuzat copios.

Al treilea moment este rezervat teatrului cu spectacolul „Păcală” – susținut de oamenii de la „Țăndărică” București. A fost un alt eveniment realizat de Centrul Cultural „Ion Manolescu” Breaza.

Erou popular, sursă de inspiraţie pentru Creangă şi Slavici, Păcală adună înţelepciunea şi umorul omului simplu. Păcală este pus în situaţii diverse, comice, se luptă cu reprezentanţii societăţii civile: jandarm, popă încercând să-i pedepsească conform justiţiei populare. Dar, până la urmă el este cel păcălit. Spectacolul, pus în cheie parodică, este plin de haz, antrenant şi aduce în prim-plan lumea satului românesc. Copii învaţă să nu se lase păcăliţi, dar şi primii paşi ai unei hore româneşti!
Alături de cei mici s-au amuzat și adulții.
Cu alte cuvinte, trei evenimente de valoare, trei momente artistice de care spectatorii își vor aminti cu plăcere
Pe data de 25 brumărel, 2021, a avut loc inaugurarea oficială a Monumentului Celor Trei Regi ridicat pe Bulevardul Republicii, în dreptul Bisericii Sf. Nicolae.
Reabilitarea a fost coordonată de sculptorița Elena Surdu Stănescu. A mai lucrat sculptor Elena Bobi Dumitrescu, iar turnarea a fost efectuată de Tapio SRL din Cluj – Napoca.

Cum Breaza devenise în perioada interbelică, datorită în principal generalului Ion Manolescu, un sat model și era adesea vizitat de familia regală, fiind pe drumul înspre Sinaia, s-a ridicat aici, la loc vizibil pe drumul național și chiar în capătul străzii ce venea de la gară, un interesant monument care-i evoca pe cei trei regi care își aduseseră contribuția până atunci la modernizarea României: Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea. Construit în anul 1934, ansamblul era format din câteva blocuri de piatră ce purtau basoreliefuri cu stema țării, coroana regală, chipurile din profil ale regilor și o placă memorială cu înscrisuri – toate operele în bronz ale sculptorului Ion T. Aldea. Peste ani și ani au rămas doar blocurile de piatră.

„Felicit Primăria Orașului Breaza și orașul în sine că, după atâția ani, au repus în forma în care trebuie să fie acest monument. El este realizat în anul 1934 de sculptorul Aldea. Monumentul a fost refăcut complet după fotografii, deoarece nu a mai fost nici un act, nu mai sunt documente, în afară de fotografii”, a spus Elena Surdu Stănescu.

În continuare, ea a precizat: ,, Acum, monumentul respectă întru totul ideea inițială, așa cum a fost la început. Eu sunt legată de acest oraș, deoarece de 30 de ani am și eu o căsuță în Breaza și mă bucur că este o stațiune extraordinar de bună, un oraș frumos, cu foarte mult potențial. Ține de autorități să îl aducă la un nivel contemporan, deoarece este un oraș cu tradiții, personalități care trebuie să își valorifice această istorie. Toate sunt personalități care au însemnat ceva în istoria neamului și înseamnă și în continuare. Arta oglindește mereu epoca, artistul este oglinda societății și a epocii în care trăiește. E bine să nu ne uităm trecutul, o țară fără trecut se pierde. Nu mai este țară. Trecutul, tradiția și idealurile sunt subliniate de multe personalități actuale”.

La final, doamna Elena Surdu Stănescu, artist cu un impresionant palmares național și internațional, a precizat că în fiecare an, toamna, când este aniversarea sa, deschide o expoziție personală de sculptură. Anul acesta, toamna sa a fost dedicată finalizării procesului de reabilitare a Monumentului Celor Trei Regi din Breaza.

Ați remarcat faptul că am evitat dramele, situația pandemică și celelalte fațete negative ale realității. Și așa sunt prea multe, ce să mai scriu și eu despre ele? O sinteză cu însemnări făcute de-a lungul anului în ziare, ori în Agerpres, încearcă să contureze ce a fost semnificativ.
Cu ce rămânem din 2021? Care este secvența sa definitorie? Poate cu imaginile anului cu omul care strigă cu ochii în lacrimi „Incredible! Incredible!”.