Comisia Europeană pregătește o propunere de a impune noi taxe la nivelul țărilor UE, pentru a rambursa sutele de miliarde puse la dispoziția statelor membre pentru redresarea post-COVID-19

Despre disonanțe și a fi în ton cu ceva, cineva

Soarele și-a trecut buricul degetelor prin înghețul din iarbă și privirea prin geamurile grădinițelor. Era într-o vineri mai spre amiază.
La scurt timp după ce soarele a dat târcoale, educatoarele i-au scos pe cei mici în lume, ca să mai iasă și ele dintre betoane și jucării, poate și din speranța că micuții vor chema primăvara, să vină mai repede. Trei grupuri de copii de la trei grădinițe diferite, mi-au ieșit în cale în zone diferite. Educatoarele și-au luat și oboseala sau plictisul cu ele, așa cum îți pui din rutină aceeași poșetă uzată sau rucsacul pe umăr. Pe un trotuar, câțiva copii, cei mai din fruntea grupului, legați între ei prin fulare, se mișcau încet ca o Mocăniță de munte. Interesant cum ei priveau la fulare, în timp ce ceilalți, din proximitatea doamnelor educatoare, se atingeau cu privirile de realitate, ceea ce le aprindeau luminițe în ochi. Cei mai mici dintre cei mici, privind trist la fulare, mi-au amintit de grădinița cu program prelungit, de pe lângă fabrica Steaua Roșie de pe vremuri. Acolo am mers și eu vreo 6 luni până m-am îmbolnăvit de hepatită de la un ac nesterilizat, în urma unui vaccin administrat la grădiniță. Și acolo ne plimbau legați unii de alții, ca pe niște vagoane prinse în cordoanele de la uniforma de culoare bleu deschis. Am păstrat acea imagine într-un străfund de memorie, cu emoția clară de neplăcere.

Revenind la prezent, o altă disonanță se crea între cuvintele educatoarelor care dădeau instrucțiuni pe voci autoritare deschizătorilor de drum, și ziua aceea frumoasă cu care copiii ar fi trebuit încurajați să fie în ton.

Mai târziu, pe o pajiște mărginită de o alee asfaltată și un pârâu cu miros de zăpadă și ierburi de mlaștină, alt grup de copii de grădiniță. Central stage, un băiețel încotoșmănit într-o salopetă de schi, sta tăvălit într-o râna, ca un pui de focă iarna, pe plajele de la Marea Nordului, din nordul comitatului Norfolk. Una din cele două educatoare ducea muncă de lămurire cu puiul de focă să se ridice în poziție de drepți, ca ceilalți copii ascultători, răsfirați în cele patru puncte cardinale, ca niște stâlpi sub soarele de februarie. Copiii care ascultau de instrucțiunile doamnei erau cu ochii ațintiți pe colegul din iarbă. Din nou, m-a surprins neplăcut autoritatea din voce și felul cum educatoarele pierdeau un timp prețios, al libertății și jocului, dând atâta atenție negativă unui comportament original, creativ, cel mai adecvat și în ton cu realitatea și vârsta acelor copii. Educatoarele parcă încremeniseră în lupta cu încăpățânarea puiului de focă, ce nu se lasă convins sau prostit. Știa instinctiv că avea dreptate și că așa trebuie să se exprime pentru a fi în ton cu nevoile vârstei lui și cu natura ce nu asculta de doamna, ci de soare. Aș fi fost curioasă să știu ce simțeau copiii nelalocul lor de cuminți care nu mai știau nici ce-și doreau de la acele clipe, forțați să fie martorii luptei pierdute de educatoare. Un comportament mai adecvat ar fi fost ca ceilalți copii să fie lăsați să zburde, într-un perimetru păzit de educatoare, în timp ce puiul de focă ar fi stat tolănit în soare. El dădea tuturor un mesaj că s-a săturat de reguli, comenzi, instrucțiuni, cum să cânte, să bată din palme sau să joace într-un scenariu de joc impus de adulți. Just give us a break. Mi-ar place să cred că din puiul de focă va ieși un lider.

Al treilea grup, cel mai fericit, pe strada îngustă pe unde nu trec mașini, cred că era cu copiii de la fosta Steaua Roșie. Doamna educatoare era prezentă, fără să se bage în jocul copiilor.
Seara, meditând asupra întâmplărilor, mi-am amintit de grădinița libertății, unde fiecare zi era o bucurie, unde învățătura și jocul erau parcă una. Grădinița de limba germană de pe strada Crișanei, anii 1974-1977. Prima zi de grădiniță: în timp ce stăteam toți în bănci și o ascultam pe domnișoara educatoare, o fetiță ridică mâna și zice că o scapă. Domnișoara de etnie germană, se oprește din vorbă (cred că ne spunea o poveste) și o lasă pe fetiță să meargă la toaletă. Imediat îi întreabă și pe ceilalți dacă vor și ei. Toți o zbughesc pe ușă, dând năvală la wc -uri. Eu rămân pe loc în bancă. Mă întreabă conspirativ: tu nu? „Eu nu am nevoie”. De fapt aveam nevoie să fiu doar eu cu ea, s-o sorb din priviri, face to face, one to one, așa cum stăteam chiar în fața ei. Mi se părea deosebit de frumoasă, cu părul scurt ondulat, înaltă, subțire, cu o voce care liniștea și te făcea cuminte fără să-ți ceară să renunți la tine. Și apoi, voiam să-i dovedesc că aveam niște calități: puteam să mă țin până la pauză și îmi plăcea mult de ea.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Despre disonanțe și a fi în ton cu ceva, cineva”

  • @Monica,

    Exact ce discutam. Oamenii, in cazul nostru educatoarele, creeaza Realitatea. Copiii isi gasesc ceva ori pe cineva cu care sa intre in rezonanta si deci se „integreaza”. Dar ce se obtine in final prin educatie? Fix ce s-a decis de catre cei care au creat Realitatea. Pe vremea copilariei noastre, eram invatati de „educatori”, buni ori rai, poezii si cantece in care-l prea-slaveam pe Ceausescu. Am fost facuti „pionieri” si-apoi „UTC-isti” tocmai fiindca am gasit ceva cu care sa rezonam: colegi, profesori, etc. Dar asta este exact ce si-a propus PCR-ul, adica Stapanii Realitatii, sa formeze societatea dupa ideile si valorile decise de ei, acei cativa „alesi”. Asta a facut si Hitler si toti conducatorii lumiii, la timpul lor. Au „gandit” o Realitate in care toti, cu mic cu mare, au fost convinsi si-apoi constransi sa-si ocupe „locul” si sa stea cuminti in „banca lor”. Educatia are scopul de a ne „forma”, iar forma este intotedauna stabilita de cei care decid Realitatea. Rosie, neagra, albastra ori… curcubeu… 🙂

    • Paul,
      Da, educația în sine este și dureroasa, pentru că are ceva agresiv, indiferent de valoarea ideilor-cunoștințelor care ti se inculca. Ca să fie mai suportabilă, ar trebui să ne simțim bine în căldura prezentei celor care ‘formează’. Desi ar trebui sa existe un ‘contract’ (nescris) al raportului formare-libertate, chiar si pentru copii. Adica educatorii, formatori, parintii să fie mult mai atenti la reactiile copilului în confruntarea cu educatia, în loc de a fi doar preocupați de rezultate. De la înțelegerea și respectul față de reacții începe educația cu libertate. Altfel, agresiune.
      Si poate fiecare adult ar trebui sa practice anti-Educația odată educați. Adică golirea minții de imagjnile-ideile (cunoscute) despre ceilalți si despre noi înșine. Nu concentrare, tehnici, practici de disciplină (Si astea-s tot un fel de agresiuni), ci ceva parte din viata – să se poată întâmpla și intr-un tren, pe o strada la plimbare, sub un nuc, etc

  • Adorabila comparatia cu puiul de foca, foarte fin spiritul tau de observatie, de acord cu felul în care ai fi rezolvat problema…
    Testele psihologice aprofundate repetate cât se poate des ar trebui sa trieze foarte bine cadrele didactice pe tot parcursul carierei lor, ceea ce nu se întâmpla deocamdata în România.
    Este foarte posibil ca „puiul de foca” sa ajunga lider, dar este posibil si ca doamna educatoare sa contribuie la distrugerea din fasa a potentialului micutului de a se dezvolta în acest sens.

    • Pe plajele din Norfolk e o comunitate uriașă de foci, pe timp de iarnă. Imi amintesc de o foca- părinte care s-a luat dupa mine- se enervare sau se speriase că m-am apropiat prea mult de familia lor. Sau pentru ca le-am facut poze. Avea o viteza de deplasare surprinzătoare. Si făcea și gura.
      Si apoi erau aia mici, puii, unii de culoarea nisipului, pietrelor, afundati pe jumătate în nisip. Era sa-l calc pe unul. M-ar fi nenorocit părintii lui.

      • Am cautat pe internet si le-am vazut. Cred ca-s „neamuri” cu cele din Picardie, Baie de Somme, dar pe astea nu ai voie sa le vezi decât de pe mare. Întotdeauna m-au impresionat ochii lor mari ca de extraterestri, iar corpul îmi inspira mila.

  • Stiu ca aproape orice citim lasa cate ceva in noi, mai mult sau mai putin. Pe urma mai uitam de text, uneori si de unde am citit, dar ramanem cu acel ceva. Simt ca „povestea” aceasta o voi purta aproape integral in mine, cu toate imaginile ei si cu tot ce are tulburator. Poate pentru ca mi-a atins corzile sensibile: copii, libertate, educatie. Multumesc.

    • O sa mai fie si alte articole despre copii, libertate, educatie. Am cateva noi imagini de la care să pornesc.

Împușcarea ursului – secret de stat | Ion Cristoiu la „Marius Tucă Show”
”Marius Tucă Show”, 5 mai 2021. Invitați: publicistul Ion Cristoiu și generalul SIE Silviu Predoiu. Publicată de Aleph News pe Miercuri, 5 mai 2021
Invitații cristoiublog