Vă mulțumim că ne-ați fost alături și în anul care a trecut, continuăm împreună! Vă dorim sănătate, fericire și noroc. La mulți ani! Echipa cristoiublog

Despre hackeri și despre China în „război mai mult cald decât rece” cu SUA

Fotocopiatorul tău are o conexiune la internet despre care știai sau nu. Eu cred că da. Apoi fotocopiatorul tău a descărcat un soft fără să știi de pe rețea. Ce poate să facă acel soft? Să-ți dea foc la casă, să-și copieze documentele si să le transmită la un hub de colectare? Poate ca da. Poate ca și una și alta. Sau poate în mod sigur produce un scurtcircuit care să supraîncălzească copiatorul și acesta să ia foc. Cineva a făcut astfel de experiențe cu fotocopiatorul înainte de a fi pus la vânzare pe piață, poate și numai din curiozitate. Rezultatul este că biroul tău este inundat de apă prin sistemul de sprinklere (acolo unde acesta este montat) și crezi că totul a fost un accident. Cineva a „întins mâna” din spațiul cibernetic și a făcut ca spațiul tău fizic să devină o mizerie. Acel cineva este un hacker. Inițial, „hacker” însemna doar cineva care putea scrie „instrucțiuni” în limbajul computerelor pentru a le determina să facă lucruri noi. Când creează astfel de softuri și fac ceva ca să meargă acolo unde nu sunt autorizați, hackerii devin criminali cibernetici. Când lucrează pentru armata (oricare ar fi ea), îi numim războinici cibernetici. În acest scenariu, criminalul cibernetic a folosit internetul ca o cale de atac, mai întâi pentru a obține informații și apoi pentru a face pagube. Arma lui erau câteva linii de software, pe care le introducea în computerul copiatorului, pentru că fiecare copiator are un „creier electronic”. Sau ați putea să vă gândiți la asta în felul acesta: a folosit un software pentru a vă transforma copiatorul în armă. A reușit deoarece programul software care rula copiatorul a fost scris pentru a permite oamenilor să adauge comenzi și să dea acele comenzi de la distanță. Designerii copiatorului nu s-au gândit niciodată că cineva ar face din el o armă, așa că nu și-au scris niciodată software-ul într-o manieră care ar face acest lucru dificil sau imposibil de realizat. Același lucru este valabil și pentru proiectanții rețelei electrice și a altor sisteme. Când am citit despre astfel de lucruri era în America la studii. Mai recent, se pare că toți ați auzit de softul Pegasus care îți transformă telefonul/Apple-ul într-o sursă de informații pentru un ascultător extern, eventual din servicii. Apple a anunțat că a dat în judecată NSO Group, cu sediul în Israel, pentru utilizarea programului său spion Pegasus care poate fi folosit în a ataca dispozitivele Apple, cea mai recentă mișcare dintr-o campanie globală, în creștere, pentru a reduce abuzurile de supraveghere împotriva utilizatorilor de smartphone-uri scrie Washington Post. Apple a evidențiat un atac special asupra iPhone-urilor numit FORCEDENTRY, care a fost descoperit de cercetătorii de la Citizen Lab. Apoi a urmat, la scurt timp după, lansarea de către compania Apple a unui „patch” pentru închiderea vulnerabilității. Printre descoperirile Proiectului Pegasus a fost că iPhone-urile, în ciuda reputației ca având o securitate puternică, în comparație cu alte smartphone-uri, aveau puncte slabe pe care Grupul NSO învățase să le exploateze pentru a furniza spyware pe telefoanele țintelor. Tot Washington Post scrie că: În ultimele luni, o investigație internă a descoperit urme de spyware Pegasus în telefoanele a cinci miniștri francezi. Și în Regatul Unit, o hotărâre a Înaltei Curți luna trecută a confirmat că telefoanele prințesei Haya, fosta soție a conducătorului regatului Dubai, precum și cele ale consilierilor săi juridici și de securitate au fost vizate de un hack Pegasus. În iulie, Casa Albă a exprimat îngrijorări guvernului israelian cu privire la programele spion ale NSO. Dincolo de lista neagră a Departamentului de Comerț, membrii Congresului au insistat și pentru sancțiuni financiare mai severe și alte măsuri pentru a combate abuzul de spyware. Probabil că în România nu se va afla acest lucru vreodată. Bine ca nu am Apple al meu este mult mai ușor de atacat. Cred ca am o chinezărie.

Noul Război Rece și geografia

Am făcut acestă digresiune pentru ca să înțelegeți ce va urma în confruntarea dintre SUA și China. Deja avem un război cu tema 5G și unul cu tema semiconductoarelor. Chiar Taiwanul este una din țintele principale fiind cel mai mare producător de semiconductori din lume[1]. Intră lumea într-un nou Război Rece? Aș putea răspunde: și da și nu. Și totuși o rivalitate prelungită însemnă un răspuns afirmativ la întrebare. Nu este similar cu cel dintre SUA și URSS între 1947-1991. Atunci vorbeam de ideologii, de cursa înarmărilor, de zone de putere). Astăzi acolo unde există paralele – bipolaritate în creștere, intensificarea polemicelor, ascuțirea distincțiilor între autocrații și democrații – contextul este cu totul diferit. Va trebui să vorbim în primul rând de geografia celor două. Da geografia și să ne aducem aminte de ce spunea Napoleon Bonaparte „Politica unui stat stă în geografia sa”. SUA are o hegemonie hibridă dată de geografia continentului nord american. Astfel SUA are acces la două oceane pe care le-a legat cu o cale ferată transcontinentală de genul celei trans-siberiană pe care Rusia a construit-o în 1904. Accesul a permis ca americani să dezvolte o industrie militară care să-i salveze pe europeni în cele două Războaie Mondiale. Inițiativa Belt and Road (BRI) a lui Xi evocă îngrijorări similare. „Centura” va fi o rețea de coridoare feroviare și rutiere de-a lungul Eurasiei dar se va constitui și din rute maritime în Indo-Pacific și, dacă încălzirea globală o permite, și în Arctica, susținute de baze și porturi din state devenite prietenoase datorită „beneficiile” financiare ale „Centurii”. Nimic din ce au încercat vreodată germanii sau rușii nu combina o asemenea ambiție cu o asemenea specificitate: China caută o hegemonie hibridă la o scară fără precedent.

Taiwanul si ambiguitatea strategică

Ce ar face Xi cu Taiwanul dacă l-ar captura și cum ar răspunde SUA a cărei ambiguitate strategică este elocventă cu referire la Taiwan? Insula nu este Hong Kong, un oraș ușor de controlat. Nici cu Crimeea nu se aseamănă, cu o populație în mare măsură rusofonă. Nici alte insule mari din regiune — Japonia, Filipine, Indonezia, Australia și Noua Zeelandă — nu se clătină ca piesele unui domino dacă Beijingul ar interveni militar asupra posesiunilor teritoriale ale acestora. Nici Statele Unite, cu capacitățile sale de neegalat de proiecție a puterii, nu ar fi susceptibile „să stea cu mâinile în sân”, așa cum poate ar putea gândi unii chinezi. „Ambiguitatea strategică” pentru americani înseamnă menținerea opțiunilor deschise, fără a exclude deloc niciun răspuns. În 2015, un studiu realizat de RAND Corporation, „The U.S.-China Military Scorecard”, a remarcat că decalajul dintre puterea militară a SUA și cea chineză în Asia de Est se reduce rapid. Flota americană și bazele americane din regiune sunt acum amenințate de capacitățile navale îmbunătățite ale Chinei. Marina Armatei Populare de Eliberare (PLAN) sau Marina chineză are din punct de vedere numeric cea mai mare flotă din lume, cu o forță de luptă totală de aproximativ 355 de nave ( dintre care 2 portavioane) și submarine (54 bucăți), spre deosebire de SUA care are 297 (dintre care 11 portavioane).

Donald Trump și războiul său cu China

Când Donald Trump a preluat administrația în 2017 analiștii din toată lumea au prezis un nou Război Rece între Statele Unite și China. Dovezile au fost: intensificarea concurenței militare în Indo-Pacific (care nu este cu adevărat nouă), războiul comercial dintre SUA și China și solicitările pentru o decuplare economică pe scară largă, plasarea de către Washington a Huawei și a multor alte companii și instituții chineze pe așa-numita listă a entităților de control al exporturilor a Departamentului de Comerț și pe lista Biroului de Control al Activelor Străine a Departamentului de Trezorerie[2], Strategia de securitate națională din decembrie 2017, care clasifică China și Rusia ca adversari ai SUA și descrierea generală de către administrația Trump a politicilor economice internaționale ale Chinei drept „prădătoare”. Puteam spune atunci că nu avem un Război Rece precum cel dintre SUA și URSS în ani 60-70 dar avem destule elemente prin ca să caracterizăm acestă fază ca fiind o fază de început a unui Război Rece sau poate mai bine spus a unui Război Cald.

„Jocul tridimensional Washington-Beijing”

Între SUA și China există o concurență strategică și nu avem o luptă ideologică pentru câștigarea unor terți. Lumea este globalizată iar împărțirea în blocuri economice devine complicată, dacă nu imposibilă. China și SUA sunt în sisteme de alianțe diferite și care nu sunt opuse la fel ca cele două blocuri Pactul de la Varșovia și NATO din timpul Războiului Rece. Joseph S. Nye, un democrat care a servit ca înalt oficial al apărării în administrația Clinton, Vice-Președinte al Comisiei Trilaterale, a scris un eseu în New York Times despre folosirea termenului Război Rece în relația SUA-China. El a declarat că analogia este periculoasă deoarece subestimează și simplifică excesiv realitățile provocării Chinei. Nye a declarat că: „Acțiunile președintelui (n. A.G.-Biden) sugerează că strategia lui de a trata cu China poate suferi într-adevăr din cauza gândirii detașate din Războiului Rece, care ne blochează mintea în modelul tradițional de șah bidimensional – nu este un lucru bun”, potrivit lui Nye, pentru că „competiția cu China… este un joc tridimensional[3].

Nye scrie că „Uniunea Sovietică era o amenințare militară și ideologică directă pentru Statele Unite”, în timp ce relația SUA-China este profund interdependentă – economic, social și geopolitic. El argumentează faptul că strategia de izolare nu ne este de ajutor. Din punct de vedere al PIB-ului URSS era la 40% din PIB-ul SUA iar China este la 70% din PIB-ul SUA. Există aici un pericol ca fiecare conflict sub paradigma de Război Rece să poată fi exagerat de unul sau de altul din guverne. Pragmatic fostul premier australian Kevin Rudd, o voce importantă în arealul Indo-Pacific, consideră China ca o amenințare iar Occidentul mai bine s-ar angaja să lucreze împreună decât să se angajeze în dispute de genul celor generate de Acordul AUKUS. Australia are legături economice strânse cu China ca furnizor de materii prime și produse alimentare. Încă de la începutul ultimului deceniu, guvernul australian a concluzionat că trebuie să-și întărească puterea maritimă. Țara a licitat un contract de miliarde de dolari pentru construcția a 12 submarine cu propulsie convențională din care a răsărit, în condițiile aversiunilor Washington-Beijing o alianță militară centrată pe producția de submarine.

„Războiul Rece probabil și nu doar posibil” (interviul din Der Spiegel)

Der Spiegel i-a luat un interviu fostului premier australian. Am spicuit din acesta câteva elemente de interes. Prima întrebarea din Der Spiegel: S-ar putea să ne confruntăm cu un conflict masiv în Pacific în secolul 21? Răspunsul lui Rudd a fost: Este destul de posibil. Nu este probabil, dar este suficient de posibil ca să fie periculos. Și de aceea oamenii și femeile de stat inteligenți trebuie să facă două lucruri. În primul rând, identificați cele mai eficiente „balustrade” pentru a menține cursul relațiilor dintre SUA și China, pentru a preveni ca lucrurile să scape cu totul de sub control. Și în al doilea rând, găsiți un cadru strategic comun, care să fie reciproc acceptabil la Beijing și Washington, pentru a preveni criza, conflictul și războiul. Der Spiegel: Germania a fost în prima linie a Războiului Rece. Acum, în actuala confruntare dintre SUA și China, Australia este expusă. Este China de astăzi un adversar la fel de formidabil și serios precum a fost Uniunea Sovietică în urmă cu 60 de ani? Rudd: Dacă degenerăm într-un Război Rece – care în acest stadiu este probabil și nu doar posibil – atunci China se profilează ca un adversar strategic mai puternic pentru Statele Unite decât a fost vreodată Uniunea Sovietică. La nivelul armelor nucleare strategice, China are capacitatea suficientă pentru o a doua lovitură. În absența confruntării nucleare, echilibrul de putere din punct de vedere militar, dar și economic și tehnologic, este o problemă mult mai mare pentru Statele Unite în teatrul pan-asiatic decât a fost cazul în Europa. Apoi Rudd a vorbit de noua alianță AUKUS avantaje si dezavantajele noilor submarine și de lipsa unei industrii nucleare australiene. Ceea ce mi-a reținut atenția a fost următoarea întrebare de la ziarul Der Spiegel: Cancelarul german Angela Merkel și-a orientat politica în China spre interesele economice ale Germaniei și a fost adesea criticată pentru acest lucru. Sunteți de acord cu această critică? Și ce sfat i-ați da succesorului lui Merkel? Rudd: O cunosc destul de bine pe Angela Merkel. Ea era cancelar când eu eram prim-ministru. Este un lider politic cu o experiență profundă, respectat în întreaga lume. Și pentru a fi corect, China pe care a întâlnit-o când a devenit prima dată cancelar sub Hu Jintao a fost o China destul de diferită de cea care a evoluat de la ascensiunea lui Xi Jinping. De fapt, China din primul mandat al lui Xi a fost diferită de China după cel de-al 19-lea Congres al partiduluiDer Spiegel: După anunțul recent al acordului AUKUS, pactul de securitate dintre Australia, Marea Britanie și SUA, fostul prim-ministru britanic Theresa May a avertizat asupra consecințelor unei escalade militare, în special în strâmtoarea Taiwan. Cum apreciați acest risc? Rudd: Cred că nici Beijingul, și nici Washingtonul nu își doresc un război pentru strâmtoarea Taiwan, ca o chestiune de politică deliberată. Cu siguranță nu Beijingul, și nu în acest deceniu, deoarece nu este încă pregătit să lupte și se află încă în mijlocul unei reorganizări a regiunilor sale militare și a structurilor sale de comandă comună. O altă întrebare este dacă s-ar putea întâmpla un accident, asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în 1914 după asasinarea arhiducelui austriac, care a dus la declanșarea Primului Război Mondial. Și o ultimă explicație Der Spiegel: Ce anume ai în minte? Rudd: Există mai multe posibilități. O coliziune a aeronavelor militare sau a navelor, de exemplu. Sau un act unilateral al unui nou guvern taiwanez – nu al actualului – având o viziune mult mai decisivă despre independență, ar putea declanșa o criză. Der Spiegel: Cum ar putea fi prevenită o astfel de criză? Rudd: Managementul crizelor în 2021 poate să nu fie cu mult mai bun decât în iulie 1914. Prin urmare, pericolul nu este războiul ca o consecință a unei acțiunii politice intenționate. Este război ca o consecință a calculelor greșite.

„La poalele unui Război Rece” părerea lui Kissinger

Hai să trecem în revistă părerile unor lideri politii și militari despre relația SUA-China: Henry Kissinger — omul care a orchestrat „pelerinajul” secret al lui Richard Nixon din 1971 pentru a-l întâlni pe Mao Zedong — spune că SUA și China se află la „poalele unui Război Rece”. Colegul lui Nye de la Harvard și Graham Allison, cel care a scris „Capcana lui Tucidide”, citează în mod regulat paralele între rivalitatea SUA-China și Războiul Rece dintre SUA și URSS. Fostul amiral american James Stavridis și editorul, colaborator al Time, Elliot Ackerman, susțin că tensiunile dintre SUA și China vor escalada într-un „statut deplin, asemănător Războiului Rece în viitorul apropiat”. În numărul recent din Foreign Affairs sunt 2 eseuri despre conflictul SUA-China. Primul este „Cold War II is already here” (Al doilea Război Rece este deja aici) scris de John Mearsheimer care spunea: „Când se compară cele două războaie reci, devine evident că rivalitatea dintre SUA și China are mai multe șanse să ducă la un război cu împușcături decât a fost rivalitatea SUA-URSS”. Al doilea eseu a lui Hal Brands de la Universitatea Johns Hopkins și al istoricului militar de la Universitatea Yale, John Lewis Gaddis, admite numeroasele diferențe dintre conflictul dintre SUA și China și ciocnirea sovieto-americană. Dar susține în mod explicit utilitatea termenului. Ceea ce se întâmplă acum între SUA și China este „un război rece”, susțin ei, chiar dacă nu este „războiul rece”.

China nu exportă „socialismul cu specific chinezesc”

Disputele maritime dintre China și Japonia, Taiwan și celelalte state din Asia de Sud-Est (inclusiv aliatul SUA, Filipine) sunt motive de implicare ale SUA într-un conflict direct cu Beijingul. Statele nu pot prelua cu ușurință și menține controlul asupra teritoriului maritim. Mai mult, cu excepția importantă a Taiwanului, insulele disputate, stâncile și recifele din apropierea Chinei nu sunt ținte tentante pentru invazie. Dincolo de diferențele de putere și de geografie, alți trei factori fac concurența strategică contemporană dintre SUA și China mai puțin periculoasă decât Războiul Rece dintre SUA și URSS. Dacă Statele Unite și China ar conduce ambele blocuri de alianță opuse și independente din punct de vedere economic bazate pe ideologii fundamental opuse, competiția strategică dintre SUA și China s-ar muta rapid pe uscat și s-ar putea răspândi cu ușurință din Asia de Est în toate colțurile globului. Chiar dacă China nu ar fi capabilă să-și proiecteze propria putere militară pentru a provoca Statele Unite în zone îndepărtate ale lumii, ar putea furniza, antrena și sprijini proxi pro-Beijing compatibili ideologic, care ar putea apoi ataca aliații și partenerii americani în aceste zone. regiuni. Cu alte cuvinte, actuala rivalitate regională dintre SUA și China din Asia de Est ar putea deveni globală. Ar arăta mult mai mult cu Războiul Rece, deoarece conflictele locale dintre mandatarii americani și chinezi ar fi sprijinite de arme nucleare americane și chineze și arme convenționale cu rază lungă de lovire. China este clar nu exportă „socialismul cu specific chinezesc”. China își pregătește datornicii de-a lungul globului împrumutându-i cu bani pentru diferite proiecte (vezi cazul Bosnia Herțegovina). În schimb acasă Beijingul face ordine construind tabere de „reeducare” în masă în Xinjiang și reprimând tibetanii, vocile politice dizidente, jurnaliștii și apărătorii drepturilor omului. Rusia atacă hibrid Europa de Est în schimb China nu este interesată de structurile interne ale altor state. Un Raport RAND declama: „Rusia este un necinstit, nu un egal; China este un egal, nu un necinstit.” Un fost diplomat chinez care a lucrat la ambasada Chinei la Moscova, Shi Ze, a calificat diferențele între cele două state astfel: „China și Rusia au atitudini diferite. Rusia vrea să distrugă ordinea internațională actuală…pentru că se consideră victima sistemului internațional actual, în care economia și societatea rusă nu se dezvoltă. Însă China beneficiază de sistemul internațional actual. Vrem să-l îmbunătățim și să-l modificăm, în interesul nostru, nu să-l distrugem.”

Viziunea Comisie Europene este …genială

Abordarea lui Biden față de China își trage seva din reconstruirea relațiilor deteriorate cu aliații și partenerii americani. Mulți din aliații SUA consideră China că are avea un comportament asertiv. Refacerea coalițiilor concepută de Biden este benefică. Casa Albă reface la ora actuală relațiile cu Japonia și Coreea de Sud alterate de administrația Trump. Quad este pilonul pe care America construiește alianțe în Indo Pacific. Nici Vietnamul și nici Tailanda nu sunt opțiuni viabile și consolidate dar sunt opțiuni de siguranță. Cât despre Europa nu mai fac comentarii spun doar atât: într-un document de securitate din martie 2019, Comisia Europeană a numit China un „rival sistemic care promovează forme alternative de guvernare”. Apoi în același document de strategie al Comisiei Europene aceasta vorbește despre necesitatea cooperării și integrării economice cu Beijing și chiar a unui „parteneriat strategic”. Ce să mai înțelegi mai ales că în finalul anului 2020 UE a încheiat un tratat amplu de investiții bilateral care ar trebui să lege economiile europene și mai aproape de China în viitor(!?). Și încă un lucru: să nu uităm că rețeaua de aliați și parteneri de securitate a Statelor Unite ale Americii include peste 60 de națiuni dintre cele mai avansate din punct de vedere tehnologic economii din lume (Australia, Franța, Germania, Israel, Japonia, Singapore, Coreea de Sud și Regatul Unit). Această rețea de securitate condusă de SUA este cea care oferă Statelor Unite puterea de proiecție economică/militară necesară pentru a fi o superputere cu adevărat globală. Lipsa unei rețele similare pentru Beijing limitează foarte mult proiecția puterii sale economice și chiar militare. Dar dacă China ar deveni expansionistă și agresivă și se va alia cu Rusia „pe bune”?


[1] Consiliul de Administraţie al Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC) a aprobat majorarea cheltuielilor cu 2,89 miliarde de dolari pentru a spori capacitatea, a anunţat vineri cel mai mare producător de cipuri pe bază de contact din lume, transmite Reuters, citată de Agerpres.

[2] Ambele instituții împiedică firmele americane să se angajeze în activități comerciale cu acele entități chineze fără o licență.

[3] With China, a ‘Cold War’ Analogy Is Lazy and Dangerous- 2 noiembrie 2021 New York Times


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii