Despre încredere. Sau scrisoare de după adolescență

Este perioada în care puii zboară din cuib. Părinții, în special mamele, rămân pe peron, iar batista pe care o flutură cu zâmbetul pe buze o umple imediat de lacrimi.

Gabriela Enea, psiholog, a descris experiența proprie a acestui moment unic.

„Prin clasa a VII-a m-a anunțat că vrea să se facă actriță. Că ăsta este cel mai important lucru pentru ea și că nu prea vede rostul examenului de capacitate. I-am explicat că a fi actor este mai degrabă o chestiune vocațională și că, ce să zic, ar fi «util» să dea totuși și examenul de capacitate. Că poate… cine știe. Dincolo de discuția în contradictoriu, exista un sâmbure care mă ținea pe linia de plutire – încrederea în ea și în deciziile ei. La capacitate a luat 9,80 și a mers la Sf. Sava.

Prin clasa a VIII-a mi-a explicat, cu date “științifice”, că trece la un regim alimentar vegan. A asezonat discursul cu unul patetic conform căruia și animăluțele au viață și trebuie să trăiască, nu să fie mâncate.

După un an de veganism, am trecut la perioada de psiho-veganism denumită simbolic «căprească» a vieții în care, timp de doi ani, a mâncat frunze. Din când în când se desfăta cu un regal culinar format din vinete, roșii, dovlecei și pepene verde. «Sigur» că nu de foame, dar mânca pepenele cu coajă. O dureau dinții și gingiile, dar se uita la mine amenințător și, scrâșnind din dinți, îmi spunea: «Așa îmi place».

Când a ajuns la o greutate corporală similară unui exemplar canin de talie medie, nici măcar înaltă, mi-a declarat triumfător, olimpian și convingător, că și-a găsit «echilibrul» în viață. Discuțiile noastre pe subiect, timp de trei ani, puse cap la cap, i-ar face invidioși pe regizorii serialului «Tânăr și neliniștit». Nici cu ajutor specializat nu am reușit mare lucru. I-am spus mereu că sunt total împotriva a ceea ce face, dar că indiferent de deciziile ei, voi fi alături de ea (motiv pentru care vă stau la dispoziție cu cele peste 8752 de rețete care includ doar vinete, roșii, dovlecei).

Cum nici visul american nu durează o veșnicie, nici cel vegan nu e mai prejos. Perioada de revoltă adolescentină a luat sfârșit printr-un episod medical destul de dur, în urma căruia doctorul i-a spus că pleacă din spital cu condiția urgentă de a trece la un regim nutrițional normal.

Deși prezint încă simptomatologia unui episod de stres post-traumatic, un lucru constant pe perioada celor trei ani a fost încrederea fără rezerve pe care am avut-o în ea și în deciziile ei. Nu cele de moment, cele din viitor.

August 2020. Suntem la terminalul Plecări al Aeroportului Otopeni. Bagaje mari, echivalentul a 19 ani de viață. N-am scos niciun cuvânt pe drumul de acasă la aeroport. Probabil nici dacă tai, nu curge sânge. Am atâtea să-i mai spun… la ce să fie atentă, la ce să aibă grijă, să se ferească de oameni și situații toxice etc. Mă abțin. Am încredere în ea. Și în deciziile ei. Diferența dintre atunci și acum este că acum este despre viață. Viața ei.

P.S. Înțeleg că Imperial College of London e o mega «chestie». Perfect! La fel şi facultatea de medicină-cercetare. Înţeleg că de acolo se dă «ora exactă» în cercetarea mondială. O singură dorință aș avea. Tu, ca proaspăt boboc, să cercetezi poate găsești «secretul» care sigur îți va aduce premiul Nobel: cum să mănânci orice și, eventual, să şi slăbeşti. Hai, spune tu că nu am idei strălucite! Doar mă știi! Am încredere în tine și în deciziile tale.

Drum bun în viață, Rafaela! Go girl!”

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Despre încredere. Sau scrisoare de după adolescență”

  • Bine ca ti permiti sa ti dai fata la studii la Londra ,99% nu si permit,si la ce nivel de examene sunt acum si la nivelul scolii de azi sunt acum,unu care ia 9 la capacitate in zilele noastre,pe vremea mea nu lua nici 6,da atunci se facea scoala.Iar cat despre discutiile in contradictoriu cu parintii nici nu se punea problema pe vremea pubertatii si adolescentei celor ca si mine.Spuneai parintelui ca vrei sa te faci actor si ca nu vrei sa dai capacitatea,sau ca vrei sa devii vegan,sau ca ai tu idei diferite de parinti,pai se rezolva scurt,doua perechi de palme ,sau o cearta sanatoasa si ti bagai mintile in cap,si nu te cocoloseau parintii,nu bagau bani pe studii nu stiu unde(nu si permiteau).Nu ai bani cati vrei,si nu ti ajung cat iti dam,dute si munceste,fa ti singur,cam asta era viata generatiei mele,nu statea nici un parinte sa ti caute in coarne,ma uit la generatia asta de printisori,beizadele,sensibilosi,la prima greutate se rup,daca nu ar fi parintii lor bogati si cocolitori sa i sustina,si asa multi o iau razna si fac nefacute(beizadele).Ca sa nu mai vorbim ca 90% dintre copii nu sunt din categoria astora care merg la studii cu avionul,sunt amarati care nu si temina liceul,muncesc de la 14-16 ani ca sa si intretina familiile,sunt crescuti cu pumnul si injuratura,merg kilometri ca sa ajunga la scoli,sau cresc in “cartierele dormitor”ale marilor orase,pleaca prin Europa sa munceasca ca si necalificati,si sunt vai de ei.Drum bun in viata si astora,daca drumul lor necajit se poate numi drum.

    • Sau alte fete care ajung pe piata prostitutiei,pacalite de falsi prieteni ca li se gasesc slujbe bune prin Occident,si care sfarsesc prin bordeluri clandestine,sclave,in toata Europa.Sau sparanghelisti,capsunari,constructori care muncesc la negru intoata Europa,sau exploatati chiar de patronii Romani,cand aia nu si aduc Stanezi din Stanuri sa le lucreze moca.Sau copii argati de la tara care muncesc cu ziua prin gospodarii pentru o bucata de paine.Drum bun si lor in viata.

      • Daca am gresit la tastare,asta e pentru ca am o stare de spirit mai agitata un pic.