Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Despre manipularea prin artă. O tema de meditație, dacă tot este sâmbătă!

De ceva vreme, adică în ultimii 30 de ani, îndeletnicirea de a citi a trecut în viețile multora pe ultimul loc sau a dispărut cu desăvârșire. Filmele au devenit varianta facilă de a ne umple ziua, dar și mintea cu informații. Pentru mulți elevi ele reprezintă o mină de aur, datorită faptului că suficient de multe cărți din programa școlară sunt ecranizate, existând chiar și filme documentare (un fel de rezumat) făcute de BBC după romane celebre, niște comentarii literare vizuale. Cei care au mai și citit știu că un film nu poate surprinde toate nuanțele și dedesubturile unei expuneri narative, ba mai mult, acțiunea și contextul pot fi modificate sau trunchiate din nevoi regizorale, de timp sau dimensiune epică.

Filmele sunt de diverse genuri,  și scopul lor, pe lângă nevoia de a crea o industrie a divertismentului ușor accesibilă maselor, a fost unul complex. Filmele pot transmite prin mult mai multe mijloace o informație decât poate face o carte. O imagine, dublată de un sunet, are capacitatea de a se înregistra în subconștient și a produce efecte mult timp. În acest context, filmele au servit drept instrument de propagandă și manipulare multă vreme și continuă să o facă și în ziua de azi. Diverse teme greu acceptabile pentru marea masă de oameni sunt ecranizate sub diverse forme pentru a-și face loc în mentalul colectiv. În momentul în care este necesară scoaterea și implementarea temei în piață, oamenii deja au informația înregistrată, eventual și finalul evenimentelor în lumină paradisiacă. A se vedea filmul Pandemic, cel mai elocvent și la îndemână exemplu.

Unul din cele mai cunoscute mecanisme de manipulare este „Fereastra Overton”, tehnologie folosită pentru a face lumea să se obișnuiască cu ceea ce, în mod normal, nu ar putea accepta. Această tehnică punctează strict pașii prin care o idee „imposibilă” este transformată în comportament, atitudine unanim acceptată și legală, ba chiar într-o oportunitate și, eventual, într-un moment providențial. Mai multe vă las plăcerea de a descoperi singuri despre modul în care ea este folosită mai ales prin platformele de social-media.

În acest context, nu poți ignora diversele caricaturi educaționale, rulate pe internet, ce abordează mai multe teme. Una care mi-a atras atenția în mod deosebit este cea care face diferența dintre „Boss” și  „Leader”. Prima dată, reacția a fost aceea de a spune „Ok! Corect”; dar prin repetarea lor, am început să simt un disconfort, ca și cum mi-ar fi intrat o pietricică în pantof. Cu cât trecea timpul, disconfortul s-a mărit, devenind un veritabil bec roșu  aprins.

Întrebările nu s-au lăsat așteptate. De ce șefii nu își promovează subalternii? De ce nu poți avea încredere în cei din subordinea ta, încât să îi susții? De ce oricât ai lucra, susține, proteja, promova pe unul sau pe unii trădarea își urmează cursul ei firesc? De ce este riscant să te erijezi în lider?

Răspunsul a venit destul de simplu! Pentru că așa am fost educați! Iar acesta este unul din programele bine implementate la nivel de mental colectiv. Cum am fost educați în această direcție? Prin filme de Oscar, reprezentative. Și am să vă ofer două exemple: primul este filmul „Totul despre Eva” cu Bette Davis (1950) și celălalt este „O femeie face carieră” cu Melanie Griffith (1988).

Daca le-ați văzut sau nu, vă invit sa le revedeți în cheia mai sus prezentată.

P.S. A se remarca faptul că cele două filme au fost lansate în ani de cotitură din punct de vedere istoric și cultural, iar pentru ca impactul să fie cel scontat este folosită emoția feminină. Exercițiu de imaginație, schimbați actrițele în bărbați.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Despre manipularea prin artă. O tema de meditație, dacă tot este sâmbătă!”

  • ‘manipularea’ se poate manifesta perpetuu?
    nu prea cred!
    ea se opreste atunci cind devine ‘bun-simt’.
    iar ea devine bun-simt atunci cind e insasi paradigma.
    asa e si cu ‘Raiul pe ‘pamant”. el e rezultatul unei manipulari, insa atunci cind ea devine bun-simt, ea devine chiar sistemul. adica cei manipulati devin una cu ‘manipularea’, ei fiind, fix in momentul ala!, lipsiti plenar de ‘manipulare’, pentru ca sistemul in care se misca e insasi Manipularea!
    prin urmare in curind, paici, manipularea va disparea, pentru ca ea, fata de ea insasi…e bun-simt, absolut relativ, insa absolut in manifestarea lui relativa, asa ca nicio grija, nu manipularea ar trebui sa fie preocuparea, ci manifestarea Referintei Absolute, ca ea e singura care sta in picioare in fata Referintei Absolut…Relativa.
    orice proces de manipulare se exprima in varianta relativa, de regula fix cum a fost ea gandita de cei care se preocupa cu manipularea,
    insa ea se exprima asa in mod relativ,
    in mod absolut…ea inseamna mai mult decot exprimarea relativa:)), iar aceasta exprimare a manipularii, care e una absoluta, e indreptata impotriva celor care manipuleaza, devenindu le acestora…Coaja…oului ce zic ei ca sint:))), adica cei manipulati in mod absolut sint exclusiv cei care manipuleaza:))))),
    ailalti, adica cei manipulati, sint asa exclusiv in mod relativ…, cind li ‘se va cere’ absolutul, ei il vor exprima, ca absolutul din ei acopera orice exprimare relativa, fie ea chiar absolut exprimata:)

    • absoluta manifestare a relativului naste ‘doctrina Anti!’,
      iar asta se petrece fix in momentul in care manipularea se desavarseste,
      iar asta se petrece fix cind manipularea e rezultatul unei ecuatii matematice,
      pentru ca astfel devine implacabil ca ea sa devina rezultatul unei ecuatii Matematice, caz in care ea devine chiar ecuatia ‘miscarii’, ‘vietii’,
      or ‘viata’ e AntiViata,
      adica AntiIubirea.

      azi, manipularea si matematica sint legate ombilical

      • ‘doctrina Anti!’ ( a AntiNaturii ) urca pe Tron… Artificialul.
        ‘punerea la indoiala’ se manifesta, astazi, din afara ‘sistemului’,
        ‘doctrina Anti!’ e povestea AntiOmului!

  • Tot arta ne ajuta si sa supravietuim in momente dificile.
    Acum 10 ani Ricardo Muti le cerea spectatorilor sa cante impreuna celebra arie „Va pensiero”. Si ce a iesit a fost extraordinar.
    Pe atunci lumea protesta impotriva taierilor din cultura.
    Azi putem canta acelasi „Cor al sclavilor” impotriva degradarii democratiei.
    „O, mia patria, si bella e perduta”

    https://www.youtube.com/watch?v=G_gmtO6JnRs

  • Manipularea prin Arta,…asa ceva nu exista, practic e un nonsens.
    A,..manipularea prin Antiarta!, asta Da!, asa mai merge.
    Pentru ca exista Arta si Antiarta, asta Anti fiind si ea o arta…

  • ‘Daca le-ați văzut sau nu, vă invit sa le revedeți în cheia mai sus prezentată.’
    …sa zicem ca nu le am vazut. Caz in care tre sa le vad, mai intai,( intr o cheie neutra, creca:)) ), abia dupaia, deci cind le revad, ca de invitat ma inviti nu sa le vad, ci sa le revad!:)), s o fac in cheia pe care o specifici!:)))
    ….pare complcat, traseul:))

  • Draga Smarandita, devine tot mai clar ca raspunsul la urmatoarea intrebare se adanceste n ceata:

    Oare, dintre noi doi, care o fi mai ciudat?!:))))))

  • ‘fereastra lui Overton’ pare a fi doar o procedura-efect, care si are cauza in filozofia ingineriei fragmentare, a lu Popper.
    prin urmare esenta ‘ferestrei overton’ e ‘ingineria fragmentara’

    care e esenta ‘ingineriei fragmentare’?
    pai…’dinamica Melcului’

    care e esenta ‘dinamicii Melcului’?
    trecerea intr o perceptie de bun-simt de la o paradigma la alta paradigma. din paradigma in paradigma, prin manifestarea bunului-simt in fiecare fragment al translatiei, negru poate deveni noul alb, iar aceasta paradigma va fi acceptata cu bun-simt,
    pentru ca esenta ingineriei fragmentare e ‘dinamica bunului-simt’

    acuma hai mai adanc:
    care e esenta bunului-simt?
    ‘intelepciunea’. asta e faza, ca esenta bunului-simt e fix ‘intelepciunea’

    ce e ‘intelepciunea’?
    ca sa n-o mai lungesc, ca e mult de zis, zic asa: e ‘dinamica starii de echilibru’

    cu ce se ocupa ‘dinamica starii de echilibru’?
    pai cu ce altceva decit cu ‘pacea’ si ‘Pacea’, astea doua fiind superpozitiile Pacii.
    deci ‘dinamica starii de echilibru’ se ocupa cu:

    ‘starea de echilibru absolut’, asta mai fiind cunoscuta si sub numele de Iubire, Iubirea fiind Ecuatia de Miscare a Oului Absolut,

    ‘starea de echilibru absolut relativ’, ca exista si o astfel de stare, ea putind fi obtinuta prin manifestarea chestiei care mai e cunoscuta,…prin unele medii, pe numele asta: Antiiubire.
    Antiiubirea fiind tot o ecuatie de miscare, insa ‘intoarsa pe dos!, in oglinda!, cea care e vizata de o oglindire fiind Ecuatia de Miscare a Naturii ( deci a Oului Absolut )

    manifestarea ‘starii de echilibru absolut relativ’ e tot una cu manifestarea Raiului pe Pamant. spe aceasta stare de echilibru se indreapta Civilizatia, iar pasii pina acolo sint si vor fi randuiti in stil Popper, intotdeauna manifestandu se ‘dinamica Melcului’, adica dinamici care devin bun-simt…mai nainte de a schimba paradigma!

    alt palier e important: Dinamica Dorintelor
    azi nu se mai lucreaza cu inginerii fragmentare doar in Prezent, ci si in Viitor! asta e faza cea mai tare pe vremurile astea, ca se lucreaza in Viitor. si procedindu se asa, esti Pa!, ca indiferent ce faci talica cu Pasul 1, al lui Overton, el, devenind Realitate, s-a nascut dintr un Viitor in care…urmatorii Pasi Overton, in fapt Popper, exista!:)), prin urmare vor deveni Realitate in mod implacabil.

    prin urmare zic asa: cea mai acoperitoare dinamica e Dinamica Dorintelor, Popper si Overton sint mici copii, filozofiile lor sint de folos exclusiv pe componenta Pamant a Curcubeului, deci ca Efect, Cauza, care se asambleaza dupa bunul plac al unora, e asamblata in Viitor, si din Dorinte e asamblata!

    ‘Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara’ e o poveste expirata. Papa!, gen.
    ea s-a metamorfozat astfel:
    Dati-mi pe mana Dorintele unei lumi si nu ma mai intereseaza cine o conduce, fragmentar.

    orice dinamica de tip Popper sau Overton tre sa rupa ‘dinamica Melcului’, cu niciun chip nu tre sa ramana pe ‘dinamica Melcului’.
    prin urmare dinamicile Popper si Overton, sau care or mai fi, dar care se preocupa cu dinamici de tip Melc, in fapt cu dinamici care il pot metamorfoza pe alb in negru, pastrand manifestarea bunului-simt, pot fi neutralizate exclusiv prin manifestarea plenara a lipsei de bun-simt! insa neutralizarea va avea efect cel mult absolut relativ, pentru ca in mod absolut, dinamicile lui Popper si Overton sint infasurate de cea mai capabila dinamica din …Creatie chiar!: Dinamica Dorintelor.

    Daca oamenii au inceput sa-si doreasca un anume Viitor, papa!, ala esti!, pentru ca dorintele, odata dorite, se vor implini in mod implacabil!, asta fiind o Lege a Creatiei.

    abia acu am auzit de Overton, asta, pe mine nu prea ma mai intereseaza dinamicile invechite, or astea doua sint invechite, mai importante sint aseta noi, care lucreaza cu Viitorul, care ‘construiesc’ in Viitor, caz in care Viitorul devine realitate…chiar ca nu mai poti face nimic!, nimic la modul absolut. abia sta fiind matul!

    • povestea de mai sus e una in care se manifesta ‘bunul-simt’
      cu el, cu bunul-simt, lucreaza si Inteleptii si Antiinteleptii.
      cei mai performanti Antiintelepti folosec matematica.
      cel mai capabil Antiintelept e insasi Matematica.
      ( mai departe nu mai povestesc, ca creca va plictisesc foarte foarte foarte rau, deja!:))) )

      nu exista dinamici de tip Popper sau Overton sau…cum s-or mai numi ele, ca habar n-am!, insa care folosesc ‘dinamica Melcului’, care sa nu fie legata ombilical de matematica!
      e imposibil!
      intotdeauna Antiinteleptii folosesc matematicieni, se prea poate ca ei insisi sa fie matematicieni de succes, care s-au mai ridicat un nivel, devenind si filozofi…

      Iar asta pentru simplul fapt ca singura capabila sa cloneze Iubirea, adica Ecuatia de Miscare a Naturii, este Matematica!
      Matematica,…Antiiubirea, …tot aia.

      de unde rezulta ca dinamicile lumii mari deja sint simulate. tot ‘ce se vede’ a fost simulat, mai nainte, si ‘se vede asa’ pentru ca a aratat ‘bine’ in simulator.
      asta e opinia mea si abia astept s-o puna la indoiala cineva, si s-o indoaie pina crapa in jdemii de bucatale!

      • Smarandita, ultimul nivel al manipularii este asta: Manipularea Dorintelor.
        Acest Nivel le infasoara pe toate celelalte, indiferent cum se numesc ele si cu ce se ocupa., pentru ca acest Nivel e…unul care se ocupa cu desavarsirile.

        tot asa cum inteleptii, aia Batrani, se ocupa cu Seminte, …Viitorul pe care ei l-au insamantat rasarind, adesea, dupa ce ei au parasit deja…lumea asta, tot asa lucreaza, azi, si Antiinteleptii, tot cu ‘seminte’ pe care le planteaza in Viitor.

        Dinamica Dorintelor. asta e stiinta de baza pe ultimul nivel al Manipularii.

        • si, …ca tot a venit vorba despre filme, filmele sf sint varf de lance, azi. acolo se manifesta dorinte extrem de capabile!, iar ele…se armonizeaza cu dorinte neimplinite de cind e omul pe planeta, pentru ca in mod absolut…dorintele dorite in mod relativ…arata altfel decit credem.

          important e sa se lucreze cu superpozitiile istoriei,
          Istoria Trecutului si Istoria Viitorului.
          pentru ca Dinamica Dorintelor lucreaza deja cu ele.
          Istoria Trecutului e doar partea din Istoria Viitorului…care s-a implinit!, prin urmare ea povesteste despre dorintele deja implinite!…sau care n-au reusit sa se implineasca!…intorcandu-se in istoria Viitorului.
          faza e ca fix Istoria Viitorului e cea care naste realitatea, or…’povestea manipularii’ tre sa migreze brus in Viitor, pentru a avea vro sansa de a ‘vedea’ imaginea de pe un pisc!

          • Dinamica Dorintelor, stiinta suprema care se ocupa cu manipilarea…suprema se manifesta, e scrijelita, in Istoria Viitorului. prin urmare si! acolo se cuvine sa migreze manipularea.

          • ar mai fi mult depovestit, insa …ceva esential tot mai trebuie adaugat: oamenii care misuna in civilizatie sint pe masura dorintelor care se manifesta in Viitor si stau sa se nasca in realitate. asta e faza, ca ei sint fix pe masura dorintelor care stau sa se nasca,….si cu care vor intra in armonie

          • superpozitiile au devenit fundamentale, ele coexista insa n-au intersectie. ele sint legate ombilical de superpozitiile ‘Starii de Echilibru’, intre care cea absoluta e…’facatorii de Pace’, Starea de Echilibru Absolut’ e o stare…Vie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *