Popularitatea lui Orban în România este de 57%. Institutul Nézőpont din Budapesta a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie despre percepția premierului Ungariei, Viktor Orban, în rîndul românilor

Despre maturitatea emoţională: atitudini şi inerţii omeneşti (ne)fireşti

Deși mulţi dintre voi ar putea argumenta că „am pus mâna” întâmplător pe „Copiii adulţi ai părinţilor imaturi emoţional” (nu vă impacientaţi, este doar o carte), eu am bănuiala (ca să nu zic convingerea) că fiecare lectură alege şi îi impune cititorului momentul cel mai oportun în care se „lasă” descoperită. De ce susţin această idee? Lucrurile stau destul de simplu în această privinţă. Contextul social al vremurilor de astăzi, mă refer bineînțeles la situația fără precedent a pandemiei mondiale, a adus în lumină și a dezvăluit adevărata maturitate emoțională a omenirii. Atât a celor de la putere, cât şi a mulţimii reprezentate de această autoritate, care (ne-am obişnuit să credem) ne vrea binele şi ştie ce avem nevoie pentru o vieţuire (cât de mult mi-aş fi dorit să scriu „convieţuire”) mai împlinită, mai în siguranţă şi cu (semnificativ) mai puţine responsabilităţi civice. În fond, „cei de sus” sunt susţinuţi şi consiliaţi de o întreagă echipă de experţi şi specialişti avizaţi, care ştiu ei ce trebuie făcut ca totul să fie bine. Faptul că decenii şi decenii la rând ne-am obişnuit cu sfioasa şi înţelegătoarea ascultare faţă de cei ce ne „păstoresc” cu atâta stăruinţă, este un factor ce nu trebuie ignorat şi nici privit cu superficialitate. Ca indivizi, avem o personalitate, o opinie şi o voce distinctă ce merită a fi respectate sau (după preferinţe) ignorate de către toţi ceilalţi; şi asta, chiar dacă ele – personalitatea, opinia, vocea – pot să se pună de-a curmezişul ideii generale asupra unui lucru, fapt sau concept. Printre atâtea alte adevăruri, iată ce spune autoarea Lindsay C. Gibson în această carte teribilă, al cărei titlu „strigător la cer” poate constitui o insultă pentru toate conştiinţele (de „oameni mari”) trecute, cum s-ar spune, prin ciur şi prin dârmon:

„Să te exprimi în faţa unor oameni imaturi emoţional este un act important de autoafirmare, unul care implicit revendică existenţa ta ca individ, cu propriile gânduri şi sentimente. Reţine, un pas  important în abordarea conştientizării mature este să te exprimi – şi apoi să laşi lucrurile să meargă de la sine.
[…] Scopul exprimării sentimentelor este acela de a fi sincer cu tine însuţi…”

Cunoaştem cu toţii realitatea – atât în ceea ce ne priveşte ca firi independente, cât şi pe cea a lumii înconjurătoare. Se spune, peste tot şi în orice moment, că nu mai e nimic de făcut. Că neputinţa noastră este recunoscută şi asumată de fiecare cetăţean în parte. Că trasul din umeri şi târâtul nasului în pământ sunt singurele gesturi pe care ni le permitem, pe care ni le permit. Că aroganţa autorităţilor a depăşit orice limită şi că aşa nu se mai poate. Se mai spune că mămăliga, odată şi o dată, tot o să explodeze. Că o să vină un Vlad Ţepeş sau un Pintea Haiducul şi o să stârpească într-o clipită şleahta asta netrebnică de ciocoi vechi (pe dinăuntru) şi noi (pe dinafară). Şi ar mai fi, Doamne!, câte şi mai câte…

În ceea ce mă priveşte, eu am o cu totul altă părere. Spre bucuria inimii şi sporirea perpetuă a înţelepciunii mele, am avut şi am parte de cunoscuţi, rudenii, prieteni atât de capabili încât unora, vă rog să mă credeţi, le port pică. Nu, nu cu răutate, nici cu invidie, ci, precum v-aţi dat seama, cu admiraţie şi recunoştinţă. Inteligenţi de le fuge mintea şi o lasă în urmă pe a mea „gură-cască”, iscusiţi şi îndemânatici în tot ceea ce fac, harnici cum eu (mă tem) n-aş putea să fiu decât cu mari sforţări, prietenoşi şi săritori (cum n-am prea ştiut să fiu niciodată) şi, nu în ultimul rând, devotaţi şi dăruiţi unor cauze extraordinare. Şi totuşi, stau cuminţi în aşteptarea izbăvirii venite din exterior: de la vecini, din partea amicilor şi a colegilor de muncă sau chiar prin bunăvoinţa vreun străin. Dar dacă tot stăm şi aşteptăm, ce-ar fi să înţelegem că, în adâncul fiinţei noastre, suntem cu toţii temerari şi solidari, mai ales când e vorba de cauze nobile şi că doar îndoielile şi frica (îndesate cu de-a sila în minţile noastre) ne fac să rămânem încremeniţi în confortul îndoielnic al unei iluzii a neputinţei. Ce e de făcut? Ce pot eu să fac, atâta vreme cât grija zilei de mâine mă apasă pe creier şi nu mă lasă noaptea să dorm? – mă întrebaţi, pe bună dreptate. Credeţi-mă, bunii mei cititori, şi eu sunt în aceeaşi oală cu voi. Şi uite-aşa (deşi, probabil, voiam să vă spun cu totul altceva), mi-am amintit brusc de o povestioară cu tâlc, auzită tare demult. O fabulă pe care am să vi-o împărtăşesc cât mai simplu cu putinţă (ca o binemeritată recompensă pentru răbdarea de care daţi dovadă). Nu mai ţin minte exact contextul (poate ştiţi voi şi mă lămuriţi mai în detaliu), dar un om se hotărăşte să îşi îngroape de vii atât calul, cât şi măgarul. Sapă două gropi adânci de tot, împinge dobitoacele în câte una dintre ele şi începe să arunce înapoi pământul. O lopată peste cal, o lopată peste măgar, altă lopată peste cal, altă lopată peste măgar… Aţi prins ideea, da?! Disperat, calul începe să necheze din toţi rărunchii: „O să murim! O să murim!” Măgarul, tăcu o vreme, apoi zbieră, la rândul său, cât putu de tare: „Fă şi tu ca mine! Aşa o să trăieşti şi tu. Nu te teme, n-o să mori.” „Ce să fac, nu vezi că tot aruncă pământ peste mine?”, se tângui cu vocea stinsă bidiviul. Măgarul cel înţelept îi răspunse pe un ton liniştit: „E atât de simplu. Ascultă la mine…”

(Dacă aveţi chef, opriţi-vă aici şi oferiţi-vă un răgaz de chibzuire. Cam ce credeţi că i-a spus măgarul calului? Care ar putea fi soluţia salvatoare pentru a scăpa din acea situaţie fără speranţă? Dacă aţi găsit răspunsul, puteţi să-l comparaţi cu cel de mai jos şi, după caz, să vă felicitaţi singuri. Dacă timpul sau răbdarea nu vă permit să zăboviţi mai mult de-atât, citiţi, vă rog, următoarea propoziţie.)
„Deîndată ce aruncă o lopată de pământ pe mine – continuă măgarul – eu mă scutur numaidecât de el, după care îl bătătoresc bine cu copitele.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Despre maturitatea emoţională: atitudini şi inerţii omeneşti (ne)fireşti”

  • -emil hurezeanu,matur:
    „assange si snowden sunt doi adolescentzi intarziatzi”
    (a uitat de eroul nostru United States Army Private First Class Bradley Edward Manning,
    ala cu 7 ani de parnaie+schimbare de creier si secs,fortzate,stie huhurezeanu de ce).

  • @spicy:
    au „probleme emotionale”,
    serioase dar altele decat afirma.
    au argumentul suprem:
    TREBUIE!
    cat mai impersonal posibil

  • „maturitatea emotionala” inseamna pentru 99.99% o duritate si o vehementza specifica marilor dementi,
    au si scuze:au copil,au o viatza,au o gaura in cur,
    d-astea.in rest parshivi,banditism ne-specific in sange,
    ro-boti buni de re-butat.

  • ce-ar fi să înţelegem că, în adâncul fiinţei noastre, suntem cu toţii temerari şi solitari,
    bai mofo,sper sa nu te superi:
    -erau unu cu „outfit”,cowboy de vestu salbatic din cap pana in picioare,ghete de piele-palarie de piele,
    astepta aiurea la semafor cu masca pe fatza;
    -mai era unu,roacker nene,cred ca avea si chitara la el,aferat tare de tot-prietena lui era in cabinet la raclare…
    sper sa nu te superi-ai hainutze de CIRCAR!

  • Desigur, ascultat-i pe magari, ei nu au probleme emotionale de nici un fel. 😛

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax