Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE>
Despre prudență și radicalism
„Personalitatea omenească nu explică personalitatea artistică, departe de a ieși dintr-ânsa, personalitatea artistică, dimpotrivă, poate da direcție personalității omenești.”… „Critica științifică (istoria literară), nu numai că nu ajută la înțelegerea operei de artă, dar prin relevarea personalității omenești, adesea contestabilă, e o dușmancă din cele mai periculoase a operelor de artă și a adevăraților artiști.” (M. Dragomirescu, Critica științifică și Eminescu în E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, 1981).
Prin critica științifică sau istoria literară, Dragomirescu înțelege studiul biografiei, al accidentului din viața scriitorului, al formației lui intelectuale, al împrejurărilor în care s-a produs opera de artă. În alte cuvinte, C.V. -ul creatorului.
În sprijinul acestei școli de critică estetică avem exemplul, misterul lui Brâncuși, despre care nu s-a vorbit mult in timpul vieții, dar nici după moartea artistului, întrucât nu a fost ușor înțeles și cunoscut, iar Brâncuși nu a mers în direcția explicării discursive, a interpretării operei sale, nici nu a făcut vreun efort de a-și deschide sufletul marelui public, sau a oferi informații despre viața lui. Când a fost contactat de cineva anume în scopul scrierii și publicării unei cărți despre el, Brâncuși ar fi refuzat categoric, chiar ușor ofensat: „Încă nu am murit”. (M. Mihalovici, Editura Eminescu, 1990).
Critica literară estetică, prin curentele poporaniste, sămănătoriste, neo-sămănătoriste, tradiționaliste, i-au încurajat sau restrâns pe scriitorii români, prin verdictele mai mult sau mai puțin radicale, pline de patos sau dure, să rămână in limitele inspirației găsite în sufletul autohton, tradițional, al satului, al lirismului pastoral, al țăranului si țărancei românce, al legăturii lor cu pământul, al antagonismului, conflictelor cu boierii, cu asupritorii și exploatatorii țăranului, sau dimpotrivă, cu problemele create de țărani elitelor.
Curentul simbolist, prin deschiderea față de literatura străină, franceză mai ales, ale unor intelectuali din mediile literare românești din perioada interbelică și de după, se opunea curentelor autohton-naționaliste, sămănătoriste și reprezentanții lor intră în polemici mai mult sau mai puțin cordiale, radicale chiar, cu cei percepuți ca fiind oponenți ai modernității, urbanizării și a inspirației oferite creatorilor de viața intensă, a orașului. Volumul Ovid Densușianu (M. Bucur, Editura Tineretului, 1967) și Lovinescu, in Critica Literatirii Române Contempirane (vol. I si II) surprind acele confruntări între critici, jurnaliști, scriitori angajați în promovarea diverselor curente, sau dimpotrivă, încadrați în curente literare de către critici. Toți acestia se implicau astfel in spațiul problemelor și al conflictelor sociale.
Ovid Densușianu era un apărător fervent al modernismului în literatură, al orașului versus satului, deși il accepta și asimila pe acesta din urmă, prin culegerea și analiza folclorului.
Nicolae Iorga, pe de altă parte, genial în a atinge substratul psiho-fizic al cititorilor și ascultătorilor săi, și a genera imbold spre acțiune pe linia tradițional- sămănătoristă – naționalistă, lupta vehement cu literatura, arta „decadenta”, percepută ca fiind sărăcăcioasă pentru sufletul românesc. Cei care se poziționau pe aceste linii apărau substratul autohton- național de influențele literaturii Occidentale (romantismul, simbolismul), motivînd și explicând de ce diferențierea de Occident era necesară. Pe de altă parte, Ovid Densușianu și prietenii săi nu aveau forța stilistică și metaforică de a mobiliza in direcție opusă și a convinge de necesitatea unor schimbari radicale. Lovinescu sesizează că la noi, Curentul simbolist și reviriscența lui apar în anumite momente istorice, având o forță temporară, de stea strălucitor căzătoare, după care se repliază, lăsând locul reapariției, renașterii elementului autohton naționalist. Dar acel potențial de reapariție, de viraj înspre Occident rămâne tot în substrat, afirmă E. Lovinescu.
Prin urmare, sufletul românesc, deși a fost „altoit” de influențe (occidentale sau estice), a rezistat și s-a opus schimbărilor, nu s-a schimbat într-un cuvânt, fie că acest lucru a fost bine sau nu.
Cu toate că a fost „altoit” (termen folosit de Maestrul Ion Cristoiu in articolul „Cum intrăm în veac”, 11 mai 2025), în opinia mea, influențele occidentale și estice prinse de noi, s-au săvârșit în contextul altoirii mai profunde și anterioare – cea fanariotă, termenul cu care își încheie articolul Maestrul Ion Cristoiu.
Ce spații geo- politice au influențat această altoire?! Posibil spațiul sud-dunărean, Balcanii, Marea Neagră ce făcea legătura cu Constantinopolul, cu fostul Imperiu Bizantin, cu fostul Imperiu Otoman, cu Grecia, Levantul și Orientul Apropiat, prin legătura cu Marea Mediterană .
Pentru a înțelege mai bine ce e cu altoirea, am recurs din nou la M. Dragomirescu în E. Lovinescu, Istoria Literaturii Române Contemporane. „Operele de artă cu materialul fizic dependent de substratul lor sufletesc constituie lumea psiho-fizicâ .”..”Frumosul este efectul trezit de ființele sau constructele psiho-fizice, prin urmare rezultatul constatării că în sufletul nostru s-a introdus un nou organism.” (E. Lovinescu, Editura Minerva, 1981). Acest nou organism poate fi înțeles și ca un fenomen, rezultat al altoirii, care se poate întâmpla și altfel decât prin procesul creator. De pildă cazul Kemal Ataturk.
O posibilă explicație: O schimbare, reformă socială radicală, săvârșită cu forța unui act creator, in contextul distrugerii, căderii a ceva uriaș anterior (Imperiul Otoman), in contextul necesității de a rezista forțelor Aliate, după primul război mondial, forțe care-și păstraseră imperiul și coloniile (britanic, francez) și care ar fi putut reprezenta atunci o amenințare pentru turci, în absența replierii lor în limitele spațiului național si al redefinirii identității naționale turce- nu după modelul conservator, imperialist otoman anterior (acela căzuse la modul formal și real), ci prin emularea, împrumutul a ceva occidental (industrializare, modernizare, secularizare). Kemalismul a avut și efecte secundare adverse, prin diferențierea luată față de alte naționalități ale acelui spațiu.
Reflecțiile acestui articol au fost provocate de articolul „Cum intrăm în veac”, Gândurile lui Cristoiu din 11 Mai 2025 si de câțiva termeni folosiți în acel articol: prudență pe linia evoluționismului, versus radicalism pe linia și generator de altoire; citate din Camil Petrescu, pagini din Jurnal, Rapid- Constantinool- Bioran. Dar prudența si radicalismul au mai multe fațete/fețe.
(Prima parte)
Bibliografie:
„Cum intrăm în veac”, articol de Ion Cristoiu, 11 Mai 2025;
Amintiri despre Enescu, Brâncuși și alți prieteni (M. Mihalovici, Editura Eminescu, 1990)
Istoria Literaturii Române Contemporane (E. Lovinescu, vol I si II, Editura Minerva 1981)
Ovid Densușianu (M. Bucur, Editura Tineretului, 1967).
Comentarii
se pare că am prostul obicei sa comentez un text scriind ..mai multe cuvinte decit sint in textil cu pricina :)), ..creca e din fabricație defectul, ia lnsintu că atare :))
asta e prima parte.
păi ..mai e loc, le poți pune și pe celelalte:)))
era un apărător fervent al modernismului în literatură, al orașului versus satului
–
ce e Civilizația umană, altceva decit …Creația omului?
–
prin urmare ‘orasul’ nu va putea fi stavilit, el se va dezvolta in stil fibonacci in cheia primului pas pe care ‘orasul’ l a făcut ( acest pas definindu l …pe ultimul, care e Destinația )
primul pas pe care orașul l a făcut a fost …în afara satului, însă dacă te vei apuca, Monica, să diseci procesul vei observa că primul pas pe care ‘orasul’ l a făcut a fost ..în afara Naturii.
–
prin urmare nu va fi nimic nelalocul lui dacă ‘orasul” devine exponentul Antinaturii, adică dacă ‘orasul’ va fi sinonim cu Artificializarea, dacă …peste puțină vreme ‘orasul’ va fi sinonim cu AI.
–
că pina la urma asta a făcut orașul, ieșind din matca ..satului, l a părăsit!,
părăsind, pas cu pas, Naturalețea care pina mai ieri îl definea
–
dacă referința este Natura, satul,
‘orașul’ ..ce face, altceva decit că pune la îndoială felul de a fi al satului, considerindu l impotent, decadent,
propovăduind perspective proprii Raiului în sânul ‘orasului’ și ‘de Iaf’ în sânul satului
–
de asta tot …propovaduiesc:)) io
‘orașul SI satul’,
pentru că după cum nu inte poți împotrivi Antiadevarului ..fără să devi adept al lui, nici orașului nu i te poți împotrivi, chiar dacă, ..adică mai cu seamă daca ai ales Natura.
deci ..sat sa fie!, însă nu inte poți împotrivi orașului, Civilizației, Creației omului.
–
aceasta a fost și motivația pentru care am spus:
oraș SI sat
Artificial SI Natural
Civilizație SI Creație,
pentru că așa și numai așa se poate face Pace …între dorințele oamenilor.
–
satul nu e sec, el grădinărește curgerea sevei, grădinărind datini, tradiții și obiceiuri, care pina la urma declară ca fiind egale între ele toate anotimpurile, gasindu i și …iernii rostul ei. abia așa, trântind cu egală considerație toate anotimpurile omul va recunoaște ‘orasul”, peste o vreme, că fiind cubul din care Iarna lipsește, in care Infinitul și a făcut culcuș, aducind in dar Nemurirea,
abia așa …alegînd să și înfigă și mai trainic ancorele in sat, în Veșnicia pe care satul o propovăduiește
altoiești, însă semințele care cad pe pământ, asemenea dorințelor care se scutură din oamenii altoiți, vor avea tendința să și genereze propria rădăcina, orbin cazul ăsta cea care e pusă la îndoială e chiar Rădăcina,
de asta am și spus,…de fiecare dată cînd am spus asta, că astea sunt …Vremurile Rădăcinii precizând și care e calea, Calea Rădăcinii
–
satul e capabil să …n aibă nimic împotriva orașului, însă orașul cu niciun chip nu va putea accepta prezenta satului pe tarla, el încercind să l redeseneze după chipul său.
Daia am și zis că ..orașul e rămas in urma, deci tre sa facă un salt cocotindu se la nivelul Civilizației, în timp ce satul ..a cam luat o înainte, prin urmare elnar fi cazul sa și grădinărească rădăcina, intorcindubse către ea
–
problema, atunci cînd lucrezi cu chestii sfinte, cum ar fi ..un neam, e că trebsa folosești un sistem de balanțe, cu niciun chip nu poți lucra cu ..’balanta cu un taler’, că ei îi lipsește fix ‘celălalt taler’, care e Inima,
prin urmare ii va fi imposibil sa l folosească pe ȘI, caz în care din
oraș ȘI sat
mai rămâne doar ..oraș, cu AI ul lui cu tot,
care o fi el Zeu, însă nbare Sevă.
–
prin urmare …cu niciun chip nu i te poți opune Civilizației, orașului, care va deveni peste o vreme ditamai Megapolisul, aspirind cam tot ce mișcă nnjurul lui,
însă poți folosi un sistem de balanțe, balanța, păstrând ambele alegeri pe masă, și aia inimoși având de unde alege, chiar dacă vor alege satul în detrimentul orasului-Rai :)),
nu doar mintoșii, care vor fi ‘oamenii oraselor’, în final fiind oamenii Megapolisurilor, acești oameni fiind ..’antioamenii satelor’
apreciez în mod deosebit textul tau de azi pentru că oferă șansa unei dezbateri, chiardaca ea ar putea fi complexă
( ar putea fi altfel decit complexă, dacă referința e metamorfoza, adică migrarea plenară a omului de lansat la oraș, de la Natura la Antinatură? )
„Critica științifică (istoria literară), nu numai că nu ajută la înțelegerea operei de artă, dar prin relevarea personalității omenești, adesea contestabilă, e o dușmancă din cele mai periculoase a operelor de artă și a adevăraților artiști.”
–
păi da, pentru că opera de arta e răsărită din sat, fiind răsărită din Inteligență, pe cînd cei care descos personalitatea omenească o fac cu ochi de orasean,
or …e de bun simt că un săteansa nu se prea descurce la oraș, adică unul dedat la bunătăți naturale cu greu va fi priceput de către cei care folosesc o cheie de decriptare proprie mintii, proprie orașului, care prin definiție enlipsit de sevă.
–
de la un sătean ceri inteligență, în opera sa, iar de la un orasean ceri deșteptăciune, care sa i fie de folos Civilizației pentru a se dezvolta că o …Creație a omului ce e :))
–
Eminescu a fost despre cum un sătean se descurca la oraș, despre cum opera unui sătean poate fi recunoscuta de orăseni:), și ..mpe vremurile alea orașul nu era atât de depărtat de Natură pe cît e azi, deci ceva recunoaștere se mai manifestă și la oraș 🙂
A fost Brâncuși altfel? nu, tot sătean a fost, tot că un sătean s a manifestat, deci cu mintea și inima, atunci cînd și ancooplit opera, indiferent că făcea asta …în buricul unui ditamai orasul
–
daca cineva ar avea curiozitatea sa studieze fenomenul, disecindu lnpina la măduvă, pesemne că ar ajunge la concluzia că ‘adevaratii artiștii’ mai degrabă s au mișcat că niște împiedicați la oraș, în Civilizație, pentru că …pina la urma enceva de înțeles, ei fiind parte a …celeilalte Creații, care e povestea Oului Absolut, a Sfintei Treimi
prin urmare nu e nimic în neregulă în faptul că ‘adevaratii artisti’ au fost ori ‘muritori de foame’, or …chiar au murit de foame, la propriu,
ci, poate, în faptul că n au fost recunoscuți, că în cazul ăsta sbarbfibgasit și unii care sa le mai fi usurat traiul în buricul Antinaturii :))
e greu să scoți adevărați artiști din sfinți,
creca și sfinții, adevărați artiști fiind și ei, mai întâi au fost păcătoși, abia așa recunoscând belșugul suficienței, din care de altfel s a născut și opera lor, …ca un cub din naștere ciobit pe un colț…
rural, Natura
urban, Antinatură
–
de ce tot bat io toba cu exprimarea prin superpoziții?
păi pentru că ăștia vor sa digitalizeze și satul:))), vor să Artificializeze tot ce mișcă, și satul și orașul, funcționând pe principiul balanței cu un taler, impotentă prin definiție in a face Pace.
Daia am și conchis spunând că …fix filozofii lipsesc din povestea partidelor, că dacă aveau …asistăm și noi la discuții mărețe, prin piețe, despre ‘mersul lumii’ despre Natura, despre Artificial, ..unu mai ștergea ceva, altul mai adăuga ceva, însă în final barim lăsai senzația că …problemele fundamentale sunt dezbătute …pe rupte! 🙂
la un nivel superior sba încetățenit ideea că …digitalizarea e fix ce trebuie!, ..or ..în cazul ăsta cine sa mai simtă că e nevoie de dezbatere publică?!:)
zilele astea am și scris pe undeva că e musai nevoie că cineva capabil sa rupă inerția ..să deschidă discuții pe teme fundamentale, chiar și pe saitul asta, că e al Maestrului și e suficient. Io ..mă mai dau cubtimpla de stele, însă …m am cam plictisit sa vorbesc singur:)) ( Daia am apreciat în mod deosebit textul tau de azi )