Despre statul laic și libertatea de conștiință

Evenimentul religios de la Constanța este revelator (o dată în plus) de starea destul de gravă a nației române.
În general evit să mă pronunț asupra credințelor religioase sau religiei în general (care relevă de sferă privată) atâta vreme cât acestea nu interferează cu sfera publică (în general) și nu încalcă libertatea mea de conștiință (în particular).

Respect persoanele care au o credință pentru că aceasta impune un set de valori. Sunt poate subiectivă dar mi se pare mai ales valabil pentru religia creștină. Prin urmare mă conduc eu însămi după morala creștină pentru că este baza civilizației noastre occidentale, în ochii mei, până una alta, cea mai bună. Includ în aceasta civilizație și iudaismul care ne-a dat, nu-i așa, Vechiul Testament. Ce e de contestat în „sa nu ucizi”, „să nu furi”, „să nu faci rău aproapelui tău”, „să îți respecți părinții”?… Respect de asemenea toate marile sărbători ale creștinătății (Crăciunul, Paștele…) nu pentru că aș fi credincioasă, nu sunt, ci pentru că ele marchează tradiția și identitatea unui popor.

Pe de alta parte, separarea bisericii de stat așa cum a promovat-o Franța la începutul secolului trecut mi se pare de un bun simț extraordinar. În zilele noastre mai ales (dar nu numai) trăim împreună populații de religii diverse, creștini, evrei, musulmani, budiști, confucianiști, animiști, agnostici. Daca ne respectăm unii pe alții ne trăim fiecare credință în sfera noastră privata și îi lăsăm pe ceilalți în pace să își trăiască fiecare religia sa, inclusiv aceea de a nu crede în nimic sau de a-si inventa propria teologie.

Toate marile religii monoteiste ale lumii au avut epoca lor obscurantistă. Creștinii au masacrat cu numele lui Iisus pe buze, așa cum fac azi islamiștii cu al lor Mahomed. E nevoie de o anumita evoluție pe scara civilizației pentru a depăși asemenea momente de sălbăticie.

Or, ceea ce vad azi în România este un regres destul de îngrijorător. O buna parte din populație a devenit nu atât practicantă, ceea ce e ok, cât fanatic religioasă. De altfel una din ideile oarecum preconcepute în occident este aceea că românii sunt obscurantiști, cu o atitudine puțin medievală. Sunt șocată de fiecare dată când îi aud pe moderatorii de televiziune abordând un vocabular, practic, seminarist, cu referințe religioase pronunțate. Nu e nici locul, nici rolul, nici epoca. La fel când se transmit în extenso slujbe, fie ele cat de importante, pe toate televiziunile și mai ales la cele de știri. Să îți suprimi rolul de televiziune de informare în cele trei zile de Crăciun sau de Pasti și să transmiți doar evenimente religioase aduce mai degrabă a Iran decât a tara din UE.

Dezlănțuirile pătimașe în jurul evenimentului de la Constanta pentru care ori ești favorabil, ori ești tâmpit dă nota generală a stării de spirit a poporului român. În primul rând, nu cred că merită mai mult de o linie în jurnalele de știri, în cazul în care a fost un eveniment excepțional. În cazul în care a fost o slujbă normală reglementată de către BOR nu merita nici atât, pentru că slujbe se țin în fiecare zi. Și dă-mi voie mie, care nu sunt practicantă, să n-am habar ce e cu slujba asta. Eventual explică-mi daca ți se pare că te-am agresat într-un fel, dar nu mă agresa tu, creștinul, pentru că nu sunt în aceeași linie de conduită cu tine.

Cred că o mare responsabilitate pentru invadarea spațiului public de către faptul religios revine clasei politice care, în loc să separe cele două sfere, publică și privată, se folosește de habotnicia redescoperită a poporului român. Una din marile mize ale construirii României moderne este tocmai evoluția mentalităților în acest domeniu. Și o să aduc un argument din panoplia credincioșilor: Iisus ne recomanda să ne rugăm în privat și să nu facem parada nici de credință, nici de faptele care o înconjoară.

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Despre statul laic și libertatea de conștiință”

📹 Videoblitz 📹
Loading