Despre Taxa pe frică sau promovarea „pătaților”

Violență pamfletară. Tudor Arghezi atacă și Biserica, mai precis Sinodul, nu doar înaltele fețe, sînt luate pe rînd în cătarea flintei publicistice:

„Iar a venit maiul și a trecut, iar s-au jucat episcopii de-a parlamentul, iar s-au grămădit arhiereii în București. Dacă din aceasta «sesiune» n-au rămas slujnice violate și gravide sunt aproape sigur că negoțul de vinuri, de pastramă, de țuică și cîrnați s-a resimțit îmbucurător. Unde se-adună șaisprezece arhierei români, Scriptura pretinde că acolo este și Domnul cu ei; or cînd e Domnul în stomacul unui preasfințit, acesta echivalează cu niște nori de lăcuste carnivore. Se taie mai multe vite la abator, se frig mai multe fleici în capitală și numărul sacalelor odorante care circulă noaptea se întreiesc. O sesiune sinodală se încheie îndeobște cu niște descărcări uriașe de materii, în Dîmbovița; un fel de Bobotează caldă, estivală cînd apele Argeșului, Dunărea și chiar Mediterana, prin legătură se sfințesc din nou și de-a binelea.

De data aceasta a fost însă un cazan mai mult, o deșertăciune, ca să zicem așa, a episcopului Teodosie. Acest nou titular al Romanului, ursit-a Pronia, să se bucure de avantajul deosebit de-a nu fi, ca o rîmă, de la creier și pînă la tălpile picioarelor, decît un venerabil intestin gros. I se vede, ca și cum ar fi de geam, prin moalele capului și prin inimă, îi trece prin spinare și prin înghițitoare, în vîrful degetelor, prin încheieturi.” (T. Arghezi, Sesiunea sinodului de primăvară, Facla, 9 iunie 1912)

*

Dosarul. Gheorghiu-Dej, dar nu numai el, a folosit promovarea oamenilor pătați, cu dosare grele din trecut, despre care aceștia știau și din a căror cauză erau în stare de toate mîrșăviile în slujba noului proprietar al trecutului lor. În memoriile sale, publicate la Evenimentul Românesc în 1988 sub titlul Ultimele zile ale URSS, Petru Lucinschi dezvăluie că șmecheria era practicată și de PCUS. El o numește inspirat Taxa pe frică:

„Pentru mine a fost o adevărată descoperire faptul că în biografiile unor conducători importanți erau căutate dovezi ale unor acte ilegale. Fapte care discreditau persoana respectivă. Pînă una-alta, erau ascunse opiniei publice. Evenimentele ulterioare demonstrau în ce scop erau «păstrate la rece» aceste dovezi, cum s-ar spune într-un limbaj special.

Venea şi momentul cînd activistul respectiv trebuia strîns cu ușa și tot ce fusese ținut secret se dădea acum în vileag. Acest lucru îl știau cu toții și de aceea stăteau cuminţi. Sau, cum se mai spunea, nu prea îndrăzneau «să ridice» capul. Conducătorul compromis nu era scos din funcție. I se făcuse însă educaţia.

Afacerile mari erau muşamalizate. Astfel, în biroul Comitetului Central al partidului comunist al Moldovei fuseseră examinate «dosarele personale» ale lui N. Bradulov, ministrul de Interne, I. Cebanu, procurorul republicii, N. Zaicenko, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, E. Calenic, secretar al CC.

La Moscova, în arhiva CC, există materiale compromițătoare, pentru vremea aceea, în dosarul personal al lui Semion Grossu, fost prim-secretar al CC al Partidului Comunist al Moldovei.
În felul acesta, Bodiul a știut să adune în jurul său persoane care erau obligate să-i susțină totalmente politica. Aceasta era taxa pentru frică…”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *