Despre Timisoara – Revoluții și involuții | Colindele interzise, cantate atunci de mine, au fost ofrandă

20 decembrie ’89. Ziua în care întreg orașul a știut, a simțit, a făcut totul pentru a distruge comunismul. Dacă în cele 6 zile, oamenii erau în stradă spontan, individual, atașându-se apoi grupurilor sau manifestanților încolonați, închegați adhoc care veneau spre piața Operei, sau spre comitetul județean de partid, în

20 decembrie ’89, prima mare întreprindere care a întrerupt lucrul, a rupt porțile și au ieșit masiv în stradă, a fost ELBA! Acești oameni s-au împărți în grupuri și au mers și la întreprinderile învecinate respectiv, la Electromotor, la fabrica de panglici, la Kandia și au strigat îndemnul să întrerupă lucrul și să iasă toți în stradă. Apoi au pornit masiv pe diverse artere spre centru, parte dintre ei plecând în zona industrială din Calea Buziașului. În jurul amiezei, în Piața Operei era o mare de oameni, care strigau: „Armata e cu noi”, „Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”, „Libertate”, „Jos Comunismul”… Ultimii au ieșit cei de la UMT, aduși de coloana formată de la alte întreprinderi. Lozinca, pe care încă o mai aud strigată, era : „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică”. Pe la ora 14 împreună cu câțiva prieteni, ne-am dus spre gară, unde, mă înștiințase tata, că vor veni trenuri cu craioveni, olteni, înarmați(!!) Așa a fost, au venit mulțime de oameni, cărora le-am povestit că nu suntem huligani, că vrem libertate, ca și ei! Le-am spus cum au împușcat copii și oameni nevinovați, cât de mulți sunt răniți și arestați…. Am plecat cu toții, frați adevărați, înspre Piața Operei. Armata fusese deja retrasă, și au început sa vină în piața camionete de la fabrica de pâine, încărcate și să împartă pâine tuturora. Mâncam, rupând din aceiași pâine câți apucam; mâncam, plângeam și ne îmbrățișam! Erau din Balș, din Craiova, din Arad, din Lugoj… erau frații nostri trimiși să ne cumințească, să ne înăbușe! Dar, în final au decis să moară cu noi, sau să traim toți liberi! S-a scandat pentru prima dată: “Morții! Unde ne sunt morții!” Morții! Ne vrem morții! Și, pentru prima oară s-a scandat: „SĂ FIE JUDECAT AICEA ÎN BANAT!”

21 decebrie ’89. Ziua în care se ridica Bucureștiul. Lugojul se ridicase cu o zi înainte. Dacă până ieri, ar fi fost zvonuri prin țară despre ceea ce se petrecea la Timișoara, în seara de 19 decembrie ’89, într-un discurs televizat, Ceaușescu, întors de grabă din Iran, declara drept „acte huliganice și mâna agenturilor străine” la Timișoara, care încearcă destabilizarea țării, confirmând astfel că la Timișoara se ÎNTÂMPLĂ!!! Dacă se mai îndoia cineva de Timișoara, știrea, dată prin televiziune, aducea certitudinea. Elena Ceaușescu, sugerează „raderea Timișoarei de pe harta țării, se poate trăi și făra Timișoara” ar fi spus ea. Noi, Timișorenii și oltenii veniți „să ne dea o lecție”, eram din toiul nopții pe stradă! „PENTRU MORȚII DIN BANAT VREM SĂ FIE JUDECAȚII!!! SĂ FIE JUDECAȚI, AICEA ÎN BANAT!!!” striga Timișoara într-o singură respirație. Proclamația de la Timișoara se năștea febril, urmând sa fie anunțată. În balconul operei se trăiau momente incendiare, care erau transmise mulțimii prin stații. Europa Liberă vorbea despre noi. Eu mă aflam acolo cu fiul meu de mână. Revoluția era a noastră a întregii suflări, de la mic la mare și trebuia menținută! Spaima că am putea fi mitraliați, ne crea un curaj înspăimântat. Atunci am cântat eu colinde în Balconul Operei, devenit bastion al Revoluției noastre! Freamătul sutelor de mii de oameni, s-a transformat în rugăciunea vieții peste spaima morții! Niciodată nu voi mai trăi un sentiment de asemenea vibrație cu mine însămi, cu întreaga suflare aflată acolo în Piața Operei, cu cosmicul care ne trimisese Primăvara în decembrie… Atunci, l-am simtit pe Dumnezeu coborât între noi. Și colindul meu s-a revărsat peste mulțimile adunate, peste două sute de mii, veniți din toate părțile, să vadă, să creadă! Sunt speculații ale cifrelor, dar în aceea zi, veniseră garniturile de trenuri, cu gorjeni și doljeni, trimiși cu ciomege să ne cumințească!

Coborâse noaptea peste Timișoara și colindele interzise, cântate atunci de mine, au fost ofrandă. La scurtă vreme, s-a răspândit știrea că piața Operei va fi mitraliată. Panica a cuprins mulțimea, în balconul Operei, bastion al revoluției, se spunea că au știri despre elicoptere care se îndreaptă spre noi și ne vor mitralia. Unii credeau că este doar o diversiune pentru a ne împrăștia. Alții, spuneau că nu ne putem lua riscul să fim măcelăriți cu toții… în cele din urmă mulțimea a fost anunțată despre ceea ce se aflase și că ar fi bine sa nu fim „eroi fără minte”, să plecăm cu toții, pentru a reveni mâine. Lumea, a plecat puhoi în toate părțile. Mi-am luat fiuțul și am început să alerg spre casă. Când am ajuns la Fântâna punctelor cardinale, în întunericul de pe bulevardul Take Ionescu (denumirea de acum) se vedea până departe un șir de lumini ale unor vehicule care înaintau. Mi-am dat seama ca erau tanchetele pe care le văzusem parcate la intrarea în Lugoj, cu trei zile în urmă, când revenisem de la spectacolul amânat! Îngrozită, l-am tras pe Tudor ca să ne ascundem în fântână. Fiul meu a început sa plângă : „Nu, mamă, te rog, ne înecăm”. Știam că fântâna nu avea apă și ne-am aruncat acolo pe burtă… nu știu cât! Poate 5 minute, poate 10, poate o jumătate de oră… nu îmi dădeam seama. Mi s-a părut o veșnicie… Și, nu se mai sfârșea huruitul acelor mașini! Într-un târziu s-a făcut liniște. Am ieșit și am continuat fuga înspre casă. Vecinii, care așteptau venirea mea (dintre ei fuseseră mulți acolo, în piață) au ieșit și mă îndemnau sa fug de acasă, nu cumva să mă caute și să mă lichideze, sau să ne baricadăm și orice amenințare ar fi să nu deschidem… Din fericire, nu m-a urmărit nimeni. Erau prea ocupați cu propria piele. Simțeau începutul sfârșitului.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Traian Băsescu: „Anticipatele sunt la mâna PSD”
Circulă pe Net
Filmele lui decembrie ’89 comentate de Ion Cristoiu