Joe Biden se retrage din cursa prezidențială: „Este în interesul partidului meu și al țării”

Despre un partid care apare și se dezvoltă în jurul unei Personalități

Dovadă că nu mai e nimic nou sub soare, Takismul e dezvăluit de Tudor Arghezi în tableta Partidul Conservator-Democrat, în Facla, 29 septembrie 1912. Publicistul sesizează în ivirea și afirmarea Partidului Conservator – Democrat condus de Take Ionescu un mecanism întîlnit și în postdecembrism:
Un partid care apare și se dezvoltă în jurul unei personalități.

Fără ideologie, fără program, doar prin simpla putere de seducție a Fondatorului. Putem găsi un corespondent azi în takism?
Nu cred.

Corneliu Vadim Tudor a fost ultimul, dacă nu chiar primul și singurul politician care a reușit să strîngă în jurul lui și nu în jurul unui Program, o masă de aderenți, cei mai mulți fanatici:

„«Takismul», cum s-a numit apoi, cu mai multă pricepere Partidul Conservator-Democrat, n-a venit în orice caz cu nici o idee. Drept orice filosofie, takismul a avut un idol, pe domnul Take Ionescu, și-atît. El a fost partidul nemulțumirilor, al speranțelor, al orgoliului domnului Take Ionescu și, timp de-atîția ani, cît a durat, ca o dorință neizbutită, takismul nu și-a putut găsi formula și intelectul care să o speculeze.

Dar dacă takismul ar fi fost o idee și ne-ar fi mulțumit mai mult, ca o justificare socială a mișcărilor la care a dat loc, atunci persoana domnului Take Ionescu ar fi însemnat mai puțin. Cînd ai formulat o idee îmbrățișată de mai mulți, și takiștii sînt numeroși într-adevăr, însemnează că ai pus în cîteva cuvinte sau într-un program o idee concepută de mai nainte de toți partizanii tăi, o idee care se găsea, ca să zicem așa, plutind în aer și care nu-ți aparținea decît întrucît aerul acela era sorbit și de dumneata; căci sînt idei, și în special cele sociale, care se nasc absolut singure.

Ceea ce este ciudat și admirabil, și făcut să satisfacă mîndria bărbatului care provoacă fenomenul, este că în takism, nimic nu s-ar fi făcut fără domnul Take Ionescu, care-i tot takismul. Dacă ar fi ca partizanii să sufere persecuții și înfrîngeri grave, takiștii ar muri toți, nu pentru idee, cum se zice, ci numai pentru Take Ionescu. Cu toate că în orice argument și în orice luptă entuziasmul vine ca o sugestie, cu toate că în orice mișcare numeroasă impulsiunea vine de la șefi, ideea comună își are partea cea mai mare în acțiune. La takiști, Take Ionescu e totul: și argument, și evanghelie, și entuziasm; și, dacă nu mă înșel, fenomenele de soiul acesta sînt rare în toată istoria. Foarte rar un om vine între oameni și se prezintă ca un fel de semizeu, cu succesul domnului Take Ionescu. Domnul Iorga, care și-a luat rolul de apostol cu gravitate, a încercat și domnia sa acest costum; însă domnul Iorga a rămas ridicul, atunci cînd ar fi putut să izbutească într-altă formă.

Succesul domnului Take Ionescu nu se poate explica ușor. Se zice că șeful takiștilor are o forță de farmec extraordinară și o aplecare firească de-a provoca jertfa absenței de la putere, cea mai grea ce se poate cere de la obișnuiții noștri politicieni.

O dovadă că takismul n-a fost o idee, este, pentru cei nesimțitori la argumente mai intelectuale, și faptul că după concentrarea conservatorilor cu conservatorii-democrați, adică neintrarea domnului Take Ionescu în partid și reîntoarcerea sa, zilele acestea, la guvern, Partidul Conservator-Democrat a dispărut ca și cum n-a existat niciodată și cum de fapt nici n-a existat.”

*

De sărbătători. Titus Sabinus, „cavaler roman de rang ilustru”, e condamnat la moarte de Senat pentru primejduirea vieții Împăratului, la cererea lui Tiberius. Sentința a urmat unei intrigi ticăloase, ivite și din legea care da delatorilor, în caz de condamnarea la moarte a celui pîrît, o parte din avere. Aplicarea pedepsei are loc la calendele lui ianuarie, zi de sărbărtoare la romani. Tacitus, în Anale, cartea a IV-a, face o descriere de mare talent a atmosferei:

„Condamnatul era tîrît la moarte și, deși i se acoperise fața cu haina și i se pusese lațul de gît, el, încordîndu-se, răcnea din toate puterile, «Iată cum începe anul, acestea sînt victimele care sînt jertfite pentru Seianus.»

Însă ori încotro Sabinus își arunca privirile, oriunde ajungeau cuvintele lui, lumea fugea, se făcea pustiu: nimeni pe străzi, nimeni în for. Unii însă se întorceau, se arătau din nou, ei înșiși îngrozindu-se de propria spaimă (genial! strigătul nostru). «Care este ziua – se întrebau ei – în care nu se pedepsește nimeni dacă în zilele de sacrificii și urări, cînd datinele cer să ne ferim pînă și de cuvinte pîngăritoare, se pun lanțurile și ștreangul?»”

Diferă cu ceva atmosfera asta de cea de pe vremea lui Stalin cînd venea vorba de arestarea unui coleg, a unui membru al familiei chiar?

Tacitus, istoricul de geniu, găsește de cuviință să-l explice pe Tiberius pentru decizia de a-l trimite la moarte pe Sabinus chiar de sărbători:

„Nu fără chibzuință Tiberius a înfruntat o ură atît de mare; e o măsură îndelung căutată, gîndită, ca nu cumva să se creadă că ceva ar putea împiedeca pe noii magistrați de a deschide temnița așa precum deschid templele și altarele.”

Povață de excepție pentru cei care se miră de abuzurile prea mari ale unor dictatori sau de sfidarea opiniei publice. Trebuie să vîri frica în toți cei vinovați și nevinovați, arătînd că ai putere și ești conștient de asta.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Despre un partid care apare și se dezvoltă în jurul unei Personalități”

  • La noi nu se coaguleaza vreun partid in jurul vreunei personalitati…la noi s-a adunat cuibul de hoti a lui Basescu, scapat cu spagi si hotii cu tot, de kovesi si pe promisiunea ca li se va da drumul la hotii, ca pana sa fuga la Bruxelles, au inceput sa comploteze impotriva poporului. Si-au pus in gand, banditii scapati de justitie si curatati lacrima de predoiu, sa o ajute pe kovesi sa ajunga iar in vie la presedintie. Care personalitate din gruparea lui Basescu avem aici si care ii este talentul? Blaga..Falca..Boc..Flutur, Stolojan cu kuru in 2 luntre ca intotdeauna, Videanu, ii recomanda Famiglia, vocea si talentul de a fura…CINE A ALBIT DOSARELE SPAGARILOR INTERNATIONALI ASCUNSI LA BRUXELLES? KOVESI! HAITA LUI KOVESI SI COLDEA! DE LA RAPIREA DIN IRAK S-A DAT DRUMUL LA HOTIE CU CAMIONUL…28 MARTIE 2005…

  • Pe vremea când eram doar un copil ce asculta conversațiile bunicii cu alții de leatul ei, am învățat câteva expresii care, amuzându-mă, mi s-au agățat de imaginație. (Domnul Cristoiu a repus în circulație una din ele: „generalii bese-n cizme”.) De la ei am auzit comparația: „vorbește de parcă e Tăkiță-gură de aur”. Mult mai târziu, când am conștientizat cine a fost Take Ionescu mi-am dat seama că acei oameni fuseseră la rândul lor niște copii pe vremea când talentul oratoric și fascinanta persuasiune a iscusitului politician făceau furori. (Deci nu avuseseră capacitatea de a evalua ei înșiși retorica lui Take.) Arta cu care T.I. își îmbrăca ideile în cuvinte devenise proverbială, înrădăcinându-se în mentalul colectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *