Destul cu frumusețea, mai lasă și pe mâine

Și doi lei ca să surâzi e un record de ieftinătate și o medicină bună. Niciodată omul nu a fost mai bolnav decât atunci când a început să fie serios și tragic.” (Bilete de papagal, nr 1 din 2 febr. 1928).

Arta de a-l face pe altul să surâdă și a ști, a putea să surâzi. Medicina nu e știință, fără artă.

Medicul care-l face pe pacient să surâdă și nu-l sperie cu boala sau cu diagnosticul, nu-l umilește și care-și permite să surâdă la un moment potrivit, fără a fi perceput ca arogant.

Arta de a trăi modest, ieftin, cu minime nevoi de produse și fără dependență de lucruri, obiecte, produse de larg consum. Nevoia de cărți și de artă, de lucruri estetice se înscrie altundeva, fără a exclude regimul unei existențe modeste în alte privințe.

Economia se bazează pe teoria nevoilor și pe dorințele, nevoile omului de a avea anumite obiecte și lucruri care rezistă trecerii timpului, precum și pe nevoia de produse consumabile, perisabile, care trebuiesc înlocuite.

Citit și parcurs poezia Ulciorul- articolul scris de Maestrul Ion Cristoiu în data de 5 Mai 2025, Gândurile lui Cristoiublog.

Poezia Ulciorul de Omar Khayyam este anti-tragică, și cu un umor direct, lucid, simultan plin de delicatețe și ușor crud. Se înscrie în stilul poetic al ghazalului persan, sau arabic în general, „ghazal signifying discours about love, or talk with women (this from a male- centric point of view, of course)” (Rumi: Swallowing the Sun, pag xxvii, Oneworld Publications, 2008). Traduc în limba română: ghazal semnificând discurs despre iubire, sau conversația cu femeile (dintr-un punct de vedere masculin, desigur). Ghazalul e aducător de tristețe la hanul despărțirii, unde există deja tristețea, motiv pentru care poetul e și călăuză în transcenderea tristeții („să îngropăm tristețea”), temporar, posibil multiplicând-o, în absența comunicării de către poet a ceea ce el conștientizează, și anume, că ulciorul făcut din lutul unui vechi trup de fată, este nu doar o operă de artă, creație ce inveșnicește frumusețea, dacă vasul rezistă, nu este spart sau distrus. Chiar dacă se va sparge, va putea fi reconstituit, refăcut, acest proces putând să-i confere și mai multă valoare și frumusețe. Poate la han va ajunge la un moment dat un rege sau un alt poet, iar ei vor bea din Ulcior, așa cum cei doi beau aici și acum din lutul ars a vas, ce ar fi putut fi al unui antic trup de fată.

Conversația poetului cu femeia poate fi și dătătoare de spaimă, dacă se ia în serios mențiunea despre „duhul rău” – al facerii ulciorului din care vor bea tâlharii. De ce-ar fi duhul rău implicat în actul creator? Doar pentru că din Ulcior vor bea tâlharii? Ce importanță are dacă beau regii sau tâlharii? Poetul nu pare a fi convins că tâlharii sau cei ce ajung la han il vor respecta în forma lui de inutilitate – a frumuseții- și a utilității funcționale – ei vor bea din Ulcior. Lipsa de convingere in forța lutului fetei în fața asa zisului duh rău și pesimismul poetului, nu fac decât s-o întristeze pe fată in fața unei astfel de veșnicii. Erosul are nevoie de tristețe și de misterul Ulciorului.

Mai degrabă, sintagma „duh rău” ar putea face referire, posibil la contextul ascuns, necunoscut, premergător faptului plăsmuirii ulciorului prin actul creator, nevinovat, dincolo de bine și de rău. Un spirit modern investigativ contemporan, sau gândirea care nu se abandonează pe sine total în fericire, bucurie sau plăcere existențială, s-ar putea întreba cum a murit fata cu sute de ani înaintea lui Omar Khayyam sau fata cu care conversează poetul? Ulciorul nu este făcut, zice poetul, din lutul vreunei femei ajunse la maturitate ori bătrâne. Ci dintr-un trup de fată. Sugerează deja cu 800 sau 900 de ani înaintea lui Brâncuși forma perfectă, ideală, atemporală a femeii identică fetei, sau este mai concret, direct, trist si lucid Khayyam?! Sau ușor crud?!

Pentru ca tristețea, sau luciditatea din poezia lui Khayyam trimit cu gândul la asta, in pofida optimismului si a energiei vieții care trăiește clipa. Toate acestea au fost comunicate celei cu care conversează prin ghazal. Există un imbold înspre conștientizare, opusă amăgirii, prezent în raportul master- discipol (calauza- calauzit) sau master- master (De la egal la egal). „Eu nu voi ramane aici. De ce ai ramane tu? Și tu poti ajunge un Ulcior.” pare a spune Khayyam. Dar ce ii ramane?! Anticiparea Ulciorului si realitatea Ulciorului real prezent din care se bea. Și asta poate aduce bucurie. Ghazalul, conversația poate fi reală – scrisă, rostită în timpul întâmplării acțiunii sau după- sau imaginară inspirată de ceva real care nu s-a întîmplat încă, poate într-un viitor. Cea cu care conversează poetul poate fi fată, sau nu – doar prin proiecția poveștii Ulciorului. Nu se spune nimic despre originea și situația socială a fetei.

Traducerile din Omar Khayyam sunt numeroase. Oamenii au avut și au nevoie de acest poet. În Occident și pe continentul american, posibil ca poetul să fi fost înțeles greșit: trăiește clipa; erosul iubirii, sa il trăim și noi. Omar Khayyam este un fel de Călăuză, dar de altă natură decât Călăuza lui Tarkovsky. Tristețea e atot-prezentă, alături de bucurie, de plăcerea existențială anti-tragică. Poate că cei doi doar au contemplat trupul celuilalt, și au băut dintr-o cupă din Ulcior. Pot coexista bucuria și plăcerea? Unul din aforismele reale sau atribuite lui Brâncuși îndeamnă: „Căutați bucuria în tot ceea ce faceți”. Asta persistă, rămâne, ar vrea sa spuna sculptorul Brâncuși. A rămas și în poezia Ulciorul?

Fiind scrisă in secolul al 11- 12, poezia lui Omar Khayyam nu are extazul, romantismul sau patosul eminescian. Prin urmare, nu apare nici reversul existențial: prăbușirea, dezamăgirea, disperarea. Poezia lui Khayyam este și un îndemn la trezvie. „Și tu poți deveni un Ulcior din care vor bea tâlharii”. De ce nu ar bea și un Rege peste sute de ani? Dar de ce nu și un alt Poet, peste o mie de ani? Contează cine bea din Ulcior? Tâlhari, regi, poeți? Din punctul meu de vedere, nu. Poetul Omar Khayyam dacă ar fi fost trădat, s-ar fi putut înfuria, răzbuna pe un Ulcior, spărgându-l?! Tonul și starea indusă de poezie sugerează că nu ar fi făcut asta, știind că orice ulcior ar fi putut fi Ulciorul.

Cu o sută de ani mai târziu, Jalal al-Din Rumi va scrie sute de poezii în urma întâlnirii cu Shams-al Tabriz (Soarele din Tabriz) numit mentorul spiritual al lui Rumi în volumul Rumi: Swallowing the Sun (Oneworld Publishers, Introduction, 2008). Poeziile sunt împărțite pe capitole in categorii, deși nu e sigur că Rumi le-ar fi încadrat astfel sau în vreun fel. Nu se știe de câte ori l-a întâlnit pe Shams; posibil de puține ori. Poeziile au inspirat dansul rotațiilor in cerc, la originea dansurilor dervișilor. În raportul de călăuză – călăuzit in iubire se manifestă o multitudine de sentimente și trăiri transformate în poezie. Gândește prin poezie. Citind poeziile deduci că Shams evită sau nu vrea să-l revadă pe Rumi, sau amână revederea și că Rumi știe asta, că nu i s-a ascuns de către mentorul lui spiritual, inclusiv motivele fiindu-i cunoscute: faptul că are familie și că e gelos, posesiv in raport cu Shams- fiind unele motive. Înghițind Soarele (Swallowing the Sun) Rumi este Unul și este mai mulți.

„I am

above the four mothers

and I am

above the seven fathers

I am

the lodestar jevel

come from the ore

to be revealed.”

(Rumi: Swallowing the Sun, pag.155, Oneworld, 2008)

Traducerea din engleză in limba română îmi aparține.

Eu sunt

mai presus de cele patru mame

și eu sunt

deasupra celor șapte tați

sunt

piatra prețioasă călăuza

stea din minereu răsărită

pentru-a se dezvălui.

Nizzar Kabbani, poet sirian al secolului 20, care a trăit ultima parte a vieții și a murit la Londra, pare a se explica, justifica în unele poezii în fața altora, fie bărbați, politicieni sau femei. Arabian Love Poems (Lynne Riennes Publishers, 1999). Nu am comis violențe fizice, cruzimi asupra femeilor, pare a spune poetul, dar mi-am luat libertatea de a iubi. A fost iubirea lui Kabbani resimțită prea intempestiv – ca o formă de violență – la un moment dat, de către femeie, fie siriană, arabă sau european occidentală?!

Pare a spune Kabbani, că e posibil, dar dorește să justifice asta, făcând referire la conformismul social, la așteptările sociale, la puterea exterioară impusă de autoritatea unei gândiri (dintr-un punct de vedere tradițional masculin) asupra femeii din Siria sau din lumea arabă?! Dar posibil și auto-impusă de aceasta (așadar dintr-un punct de vedere al gândirii feminine), pentru a se proteja.

Poeziile sunt publicate într-un volum la un an după moartea poetului. Titlul volumului Arabian Love Poems trimite greșit la ceva ce ține de mitologia, basmele arabe: „O mie și una de nopți”, Sheherezada sau filmul lui Pier Paolo Passolini, Arabian Nights, inspirat din „O mie și una de nopți”. Kabbani nu scrie in forma tradițională a ghazalului, ci într-un limbaj direct, simplu, conversațional, fără rimă.

„I want to say

If only this one time

That I am not a disciple of Shahrayar.

I am not a murderer

And have never melted women in sulfuric acid.

Rather, I am a poet

Who writes in a loud voice.

Who loves in a loud voice.

I am a child with green eyes

Leaning on the gate of a city

That does not recognize childhood.”

(Nizar Kabbani, Arabian Love Poems, pag. 155, Lynne Rienner Publishers, 1999).

Traducerea din engleză în limba română:

Vreau să spun

Chiar dacă

Acum, o singură dată:

Nu sunt un discipol de-al lui Shahrayar

Nu sunt un ucigaș

Și nu am topit niciodată

Femei in acid sulfuric.

Mai degrabă, sunt un poet

Care scrie cu voce tare,

Care iubește cu voce tare.

Sunt un copil cu ochi verzi

Rezemat de porțile unui oraș

Ce nu recunoaște copilăria.

Referințe:

Ion Cristoiu, „Cum am rămas dezamăgit aflând care e adevăratul autor al Ulciorului”, Gândurile lui Cristoiu, 5 Mai 2025.

Tudor Arghezi, citat din Bilete de papagal, nr. 1 din 2 febr. 2028 accesat pe Google, 6 Mai 2025.

Kabbani, N., Arabian Love Poems (Lynne Rienner Publishers, 1999).

Passolini, 1974, Arabian Nights.

Rumi: Swallowing the  Sun (Oneworld Publishers, 2008).

Se tunde iarba cu mașina pe orizontală. Coasele au luat repaus, ca niște „moaște vii” cu lama de aramă. E preferat zgomotul; animă și îndeamnă la muncă. Alți mușchi sunt puși în mișcare. Un ATV, ac de gămălie uriaș cu ferestre deschise separă câmpul cu viteza unor secunde in două. După el, gâștele, câteva deja in hambarul păzit de asfințit și un câine. De pe o coamă de cal se putea zări locul unde se vor adăposti de furtună câteva rațe sălbatice.

Se-ntorc adolescenții pe caldarîm, salută mașinile de tăiat biruieni și iarbă.

Unghiul drept al câmpului se dedulcește întărind o spinare lată, pământ bătătorit de ocru. E soarele la interfața cu pământul. Cai, berze, corbi și un iepure de neatins- neprins, doar în „Țara Minunilor”, iau în evidență totul pe retină și în mintea lor de necuvântătoare omenească.

Văzuseră lacurile, pungi adânci de zeci de metri, supe de soare molcom ce nu arde, limpezi vulcani acuma stinsi de ape dizolvate-n sare. Mă resimt a personaj urmuzian. A văzut Urmuz loch-uri scoțiene real- imaginare în timp ce trăia sau exista?!

Două furnici uriașe se lovesc de piciorul alb al patului pliaibil. Una zice să-l zvânture mai jos în iarbă, alta, femeie, se impune și-l înalță pe un umăr ca pe-un fir de ață neagră, dând imboldul înspre munca roșie de ciudă. Amândoi il cară ca pe un grăunte de campanie la mușuroiul unde adunaseră și alte lucruri de inutilitate, acuma. Greierii puteau transforma orice. Timpuri potrivite. Cosași poetici. Viori. Erau nepricepuți la altceva, se zice.

Dans acvatic, umbre înviorătoare. Adolescenții târzii se dau pe tobogan in stamba jargoanelor ce râd cu dinții, avertizând cu sunetul unor semințe neinterceptate.

Doar ATV-ul la două ore distanță părea îngrijorat, pregătindu-se mental într-un timp latent, atemporal, pentru virajul în unghi drept necunoscut.

Zburătoare de metal peste câini paznici în spatele porților închise sau deschise. Par a spune: destul cu frumusețea, mai lasă și pe mâine. Atenție la firele de ață, ghemuri deșirate peste câmpuri organizate în dezorganizare.

Comentarii