Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Detectorul de talente. Carmen Gheorghe, între pictură și poezie

Doamna Carmen Gheorghe strălucește când parcurge, cu grație, drumul dintre pictură și poezie.
– Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rugăm să vă prezentați.
– Mă numesc Carmen Gheorghe, sunt născută în Huși, un oraș pitoresc din județul Vaslui, renumit pentru vinul produs aici, într-o seară de Crăciun a anului 1968. Mi s-a spus că ninsese din abundență și că am fost adusă acasă cu greu, printre troienele albe și mute, dar acolo mă aștepta soba în care duduia focul făcut de tata. În amintirea orașului meu natal, am chiar un proiect personal: pictez după fotografii vechi clădirile orașului, așa cum au fost cândva. Liceul „Cuza-Vodă” a fost locul unde am descoperit ceva al meu, o apropriere deosebită față de limba și literatura româna. Cochetez cu poezia și când postez lucrările pictate, le însoțesc de un mic text scris, ca o completare a ceea ce mi-a fost drag de la început. Din anul 2000 locuiesc în București și în prezent lucrez ca funcționară.

– Pentru ce ați ales pictura și nu muzica?
– Îmi amintesc, ca și cum ar fi astăzi, ziua de 10.10.2016, când m-am ridicat din pat, unde stăteam de ceva timp, golită sufletește (pierdusem încă un suflet drag pe lângă părinții mei) și într-o stare de abandonare, de negare a tot ce făcusem și crezusem până atunci. Fără măcar să știu ce fac am scos dintr-un sertar un ciot de creion „chinezesc” și o hârtie ce stătea înghesuită în același loc. Am desenat, ca un copil de grădiniță, o fântână cu cumpănă. Dar trunchiul ce susținea cumpăna avea rădăcini, deschiderea prin care se sprijinea pârghia cu piatra atârnată de o parte și lanțul cu găleata de cealaltă parte avea crengi înflorite. Fântâna era transparentă și se vedea găleata scufundată în apă. M-am uitat la schiță și m-am întrebat: „Ce-o mai fi și asta?”. Apoi, totul a urmat ca și cum aș fi fost condusă de mâna, de ceva mai presus decât mine și de câte ori m-am simțit înălțată nu am uitat să privesc în sus, ca să nu mă simt mai înaltă decât sunt. Am întâlnit oameni care m-au îmbunătățit, „crescându-mă” în dorința mea de a mă exprima. Sunt în anul trei la Școala de Artă București, la clasa expert Iuliana Florea Lucan, dar am lucrat în anul doi și cu domnul expert Florian Lucan. Nu pot să nu-mi amintesc ziua în care am dat admiterea: domnul profesor a ieșit în fața ușii unde, noi, aspirații, stăteam cu sufletul la gură, având în mână o bancnotă de un leu. Momentul acela a trezit în mine o dorință și mai mare de a parcurge acest drum și de a-mi înmulți cunoștințele.

– Care sunt temele preferate? Natura statica, portret, peisaj?
– Nu am preferințe și nu aleg. Inspirația îmi vine dintr-un cumul interior și dintr-o dată „ceva îmi sare în ochi”, o copertă de carte, un maieu mototolit aruncat pe un fotoliu, interiorul unei căni cu resturi de cafea, imagini de pe zidurile de la metrou, pereți de bloc pe care s-a scurs praful bătut de ploaie, fotografii din călătorii sau imagini din filme. Ceea ce mă uimește, însă, este că încep într-un fel, având imaginea clară in fața ochilor, dar pe măsură ce pictez sau desenez lucrarea se transformă și mă trezesc că o termin cu totul altfel decât o concepusem.

– Preferați lucrările dimensiuni mari sau mici?
– Lucrările mele preferate de până acum sunt pe dimensiuni mici, făcute cu resturile de ulei rămase pe paletă, de la pânzele mari cu temele de la școală. Dacă există ceva de spus, nu cred că are legătură cu dimensiunea, însă pe suprafețe mari ai un alt fel de libertate de mișcare și în plus, s-ar putea să fii văzut, dacă vrei.

– Ce ne puteti spune despre dumneavoastră, dincolo de dimensiunea artistică?
– Acum știu că tot eu sunt și aici și dincolo. Când sunt la școală e una, dar dacă sunt acasă și lucrez, iar fiul meu dorește o omletă, mă opresc, i-o pregătesc, cu de toate, și o servesc frumos pe tavă, cu tot ce îi trebuie: tacâm, un șervețel și-o „poftă bună!”. La fel și dincolo mă ofer, dar transpunându-mă.

– Unde vă vedeți peste 10 ani?
– Nu știu, mă las purtată de ceea ce mă îndeamnă, o forță care nu-mi aparține, căreia nu mă mai pot opune. Iese, vrea sa iasă și eu mă deschid, dar, mai ales, mă bucur de fiecare moment care pavează, parcă, un drum ce pare cunoscut, dar pe care îl descopăr cu fiecare lucrare adăugată.

– Vă rugăm adresați un mesaj celor care vă admiră lucrările.
– Le mulțumesc pentru susținere, le spun că tot ce fac îmi place, mă bucură, mă încântă (există și o muzică aici că tot a fost întrebarea ”de ce nu muzica?”), că mă miră și pe mine, în aceeași măsură, că tot ce „curge” e o binecuvântare și eu doar încerc să adun, așa, strop cu strop, câte o linguriță, pahar, borcan, poate uneori o găleată. Această simțire e imaterială, ea umple și îmbogățește sufletul și astfel nu se mai pierde în rătăcite cărări, ci se acumulează și se revarsă când timpu-i de cules.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog