Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Detectorul de talente: Ion Drăgan – Pictura, tratament pentru Parkinson

O impresionantă poveste de viață are domnul Ion Drăgan, care a făcut 70 de ani pe data de 7 august. Este imobilizat în scaunul cu rotile, dar și așa a ținut să facă drumul București – Breaza, pentru a mă cunoaște, iar la final mi-a oferit un tablou răvășitor.

Dar, să începem cu începutul:
– Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați.
– Mă numesc Ion Drăgan, sunt un pictor născut în București pe 7 August 1951, unde am locuit în cea mai mare parte a vieții mele și unde locuiesc și acum.
Am trăit patru ani în preventoriu când eram mic. În primii ani de școală am învățat foarte bine, înainte de a fi trimis la preventoriul pentru copii de la Gheorghieni, actualul județ Harghita.
Deși am rămas în urmă cu materia, am fost primit în cadrul Liceului „Gheorghe Șincai”, dar a trebuit să mă transfer la fără frecvență din cauza unor probleme de familie. Am făcut câteva școli profesionale și liceul la seral. Am lucrat în multe meserii, unde am reușit de fiecare dată, printre acestea enumerându-se electrician întreținere la sere, lăcătuș mecanic, instalator calorifere, strungar, pentru care am făcut școala de calificare la Otopeni și am practicat meseria cel mai mult timp. Ca strungar, am obținut categoria maximă în scurt timp și am activat ca reglor și maestru. În acea perioadă, în timpul liber confecționam podoabe pentru femei, mărțișoare, sculptam deseori în lemn și os, am creat 47 de lucrări, mai având nevoie doar de trei lucrări pentru a participa la o expoziție la Sala Radio în colaborare cu casa de cultură.
Din păcate, piesele mele au fost puse pe foc de către o persoană cu probleme mintale. Din cauza dezamăgirii pe care am simțit-o nu am mai practicat arta până la 65 de ani. Între timp, am crescut pești exotici, am avut un atelier de mase plastice, am construit case și instalații de încălzire, apoi am înființat prima fabrică de mezeluri din București. După revoluție, am avut o grădină de 10.000 de metri pătrați cu pomi fructiferi, dar și legume. Cu 7 ani în urmă, din cauza unui accident vascular cerebral, am făcut boala Parkinson, boală care mi-a trezit iar spiritul artistic. Pictând iar am realizat că încă aveam talentul dobândit în tinerețe, iar din dorința de a verifica acest lucru am chemat un critic de artă. Rezultatul m-a surprins plăcut. Prima expoziție a fost în cadrul Palatului Parlamentului în sala Constantin Brâncuși cu ajutorul doamnei Eugenia Florescu, critic de artă și muzeograf. Cu toate că, așa cum susținea și dânsa, nu am primit de la ea sfaturi tehnice, sprijinul moral și sufletesc primit de la dumneaei m-a ajutat enorm. Prima mea expoziție s-a numit „Artă pentru viață”, urmată de alte două expoziții la Viena, una personală și una colectivă împreună cu Adriana Art Gallery, urmată de o expoziție personală la Casa de Comerț a municipiului București. Am mai avut în plan câteva expoziții, pe care as fi dorit să le susțin alături de doamna Eugenia Florescu, dar din păcate aceasta nu mai este printre noi.

– Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?
– Toată viața mea, fiind înconjurat de activități ce țin de îndemânare și coordonare, am fost îndrumat către sculptură inițial, iar această legătură cu partea vizuală a artei a rezultat în iubirea mea pentru pictură mai târziu. Alegerea picturii în locul sculpturii a rezultat din cauza bolii Parkinson, eu fiind lipsit de forța pe care o aveam în mâini înainte de aceste probleme. Totuși, fiind încurajat de toți cei din jurul meu am ajuns să îmi placă pictura mai mult decât sculptura.

– Care sunt tehnicile preferate ?
– Stilul în care lucrez este unul liber, instinctual, lipsit de studii în detaliu a artei. Cel mai mult îmi place să lucrez în pată de culoare, fără a folosi vreo schiță sau un șablon înainte de a începe. Datorită felului meu liber de a picta, tablourile mele se aseamănă cu lucrările din perioada suprarealismului prin existența elementelor fantastice.

– Vă simțiți bine în tablouri de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?
– Îmi plac picturile cu suprafețe mai mari deoarece acestea îmi oferă posibilitatea de a crea un tablou cu compoziții mai elaborate.

– Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură?
– Suferind de boala Parkinson am viața și cariera grav afectate sub toate aspectele. Sunt alergic la medicamentația oferită de către doctori, iar boala este într-un stadiu grav. Singura mea speranță este o operație în străinătate, care este foarte costisitoare.

– Este o altă întrebare la care doriți să răspundeți? Care este? Formulați răspunsul …
– Regret mult faptul că nu am avut parte de o educație superioară și că nu cunosc limbi străine, dar plănuiesc că, dacă mă fac bine, să învăț fluent două limbi străine.

– Înainte de a vă mulțumi pentru acest dialog interesant, vă rog la final să adresați un gând pentru cititorii acestui interviu care vă descoperă cu plăcere universul dumneavoastră artistic.

– Eu am un motto al meu, „Ce m-aș face în lumea reală fără Dumnezeu, prietenii mei dragi și lumea imaginară?”. Deviza mea e Iubire, Prietenie și Culoare. Atâta timp cât caii mei aleargă liberi pe câmpii mai există o speranță ca Dumnezeu să mai scrie un capitol în povestea vieții mele, oferindu-mi răgazul de a zbura peste piscuri imense ce îmi apar în vise chiar și cu aripile frânte. Când voi ajunge sus voi lovi cu căciula de pământ și voi striga „Ce nebunie frumoasă!”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog