Guvernatorul BNR: Orice război comercial între Statele Unite şi Uniunea Europeană are impact şi asupra României. În Europa nu va fi numai un impact inflaţionist, un eventual război comercial cred că va crea recesiune>
Devine tot mai clar: în afacerea Coldea ținta e Kovesi
Marele general Stoltenberg a convins greii( ha ha ha) NATO să permită Ucrainei să atace Rusia cu arme Occidentale…doamne ajuta-i pe cei fără creier când vor exploda lopețile atomice in capul nostru!
Babatez, tot citind si ascultand presa si MSM plus media alternativa, si trecand peste zgomotele de fond cu campania electorala, cu plecarea lui Coldea1.0 dupa care va veni Coldea 2.0 sau Binomul 2.0 dupa Binomul 1.0, se desprind cateva lucruri esentiale. Fiscul a scapat caii pe miriste, cenzura e tot mai puternica, in Europa se trece accelerat la armata obligatorie iar NATO face orice ca sa intre in razboi direct cu rusii, in prima faza cu statele Chihuahua, apoi si cu cateii mai maricei, SUA fiind cea care crede ca va veni la sfarsit doar sa smantaneasca oalele. De asemenea cred ca americanii s-au gandit ca o ultima concesie cu scopul de a-si prezerva macar o parte din cascavalul global, sa faca o intelegere subterana cu chinezii si sa-si faca fiecare partea, dar numai daca vor reusi sa sparga nuca Rusia. Ramane doar sa vedem cat de parolisti sau cat de fraieri vor fi chinezii daca pun botul. Repet, tot scandalul din Romania e facut doar pentru a ne lua ochii de la ce ni se pregateste la scara globala. Pana una alta, ochii geana pe Odessa si Transnistria ca pe butelie si priviti mai de la distanta. Treaba se-mpute pe zi ce trece.
@
cea care se va adinci e granita între cele două semilumi
ce e deasemenea clar e că pe oriunde exista potențiale războinice se vor usca motive pentru că ele să fie consumate plenar, energia rezultata fiind deasemenea folosita la nașterea noii lumi ( adica la demolarea asteia și la constructiabalteia, pe o temelie nou-nouta )
atacuri in adîncime?
ok, cu cit mai in adîncime cu atât granita se muta mai spre Nipru. însă totul se întâmplă …pe teren, adică se face cu consum de energie, nu prin dare la pace, care duce la sleirea unora și avantajarea altora, situație folositoare unora, daca referinta e noua lume.
eu cred că înțelegeri mai exista, însă la destinație ajungi numai dacă te țin opincile, adică prin forte proprii. de ce așa? pai pentru că mai nou se poate cîștiga și pe flux si pe reflux. daca o dadeau din prima la pace în ucr …mai ajungea ue in halul în care e?
acum operațiunea trebuie sa se adinceasca, deci și ue se va adînci pe aceeași carare, adică UE tre sa inainteze pe calea pe care a luat o, deci operațiunea tre sa se adinceasca
Am uitat. Cum se face ca dintr-o data si asa hodoronc tronc, pe iubitii nostri conducatori i-a apucat dragostea de autostrazi, drumuri expres si poduri, mai ales prin estul tarii? Mai stiti ce-a zis Hodges, apropos de chestiune, n-asa?
Prezumptia de nevinovatie trebuie aplicata oricarui om, indiferent ca ne place sau nu de acel om.
Dar faptul ca tocmai lui Coldea i se intampla asta, pentru mine, este un lucru minunat.
Coldea, „marele” Coldea, cel care a distrus zeci de vieti ci nemerniciile lui, impreuna cu Kovesi, gusta din propria ciorba.
Pofta mare, zic.
Tovarăși hai sa facem un pic de brainstorm sau un scenariu S.F. STUDIU DE CAZ…2 persoane orice asemănare cu persoane reale este pur si simplu întâmplatoare
Tovarășul CRISTOIU +COLDEA=P.C.R.(pile cunoștințe relații) sunt la același nivel datorita ocupațiilor lor fiecare dintre EI având acces la multe informații mai mult sau mai puțin clasificate.
Tovarășul Cristoiu are același stil de viata comunist fără sa fie patronul unui edituri celebre muncind din greu pentru fiecare gadget care îl cumpăra pe când tovarășul Coldea este milionar nu in lei ci in euro ,etc
Concluzia mea este ca tov.Coldea este un AS in afaceri LEGALE .
P.S.TOV.CRISTOIU a spus ca va apărea ceva mare înainte de alegeri pentru deturnarea lor spre o direcție anume posibil sa se mute privirea de la PATRIOT sau coana KODRUTA a intrat pe o ușă la U.E. unde scrie clar ACCESUL PERMIS DOAR PERSOANELOR AUTORIZATE.
Totuși nu ați observat ca războiul din Ucraina se desfășoară in funcție de cotațiile de la bursa?
Maestre, poate n-ați știut dar după Iohannis și Clotide a scris o carte publicată, unde altundeva, decât Humanitas.
Cică e o carte autobiografică de parcă viața ei ar interesa pe cineva. Nu știm de cine a fost defapt scrisă fiindcă e că e în limba română ori ea nu știe limba decât minimal.
Se pare că toți dintr-o dată au vocație de scriitori ca și cei trecuți prin închisoare care pentru reducerea pedepsei au scris cărți.
Probabil Clotide și-a făcut antrenamentul pentru viitor.
E bună postura de apărător dar în cazul de față sunteți extrem de părtinitor cu toți cei ce poartă epoleți. Oricum se interpretează discuții din spațiul public care sunt departe de conținutul unui dosar în care se tot adună probe și nu este la vedere în faza de urmărire penală.
Alegerile Dvs. în materie de personaje din lumea politică se vede că n-au fost cele mai inspirate. Am să dau exemplu curățenia din sectorul în care locuiți și care este similară celei din Montmartre, adică detestabilă. Este din nefericire tot atribuția primăriței…
La alegerile cele din urmă este întrebat poporul și nu aliatul extern X sau Y.
Maestre, aveți dreptate trebuie respectată prezumția de nevinovăție dar totuși trebuie să recunoașteți că acest Coldea timp de 20 nu a fost o persoană oarecare.
A fost unealta de bază care a executat ordinul dat pentru România de intervenție asupra politicului, pentru distrugerea unui anumit partid – PSD – sub stindardul anticorupției.
El ar putea fi judecat atât de ușor, cu probe de atâte: trafic de influență, abuz în serviciu, depășirea competențelor, așa cum au fost judecați mii de politicieni iar mulți dintre ei condamnați degeaba.
Doar pe trafic de influență cred că s-ar strânge o tonă de dosare care să fie cărate cu cărucioarele.
De ce draq nu s-a rezumat la fișa postului să răspundă el.
Cuplul diabolic Coldea-Koveși este de nedespărțit în mintea tuturor, ticăloșiile lor nu poat fi uitate.
Așa că este greu să-i acorzi acestui personaj prezumția de nevinovăție.
Se pare că după pensionare Coldea nu s-a potolit, a continuat să facă ce știa mai bine, șantaj și escrocare.
Adik nu s-a săturat să strângă bani.
*
Aseară am ales un joc și pentru prima dată am ascultat emisiunea de la Anca Alexandrescu timp de 3 ore cap-coadă.
A fost invitat generalul (r.) Dumitru Iliescu.
Exceptând amănuntele a spus lucruri pe care toți le știam. De exemplu că lupta cu tema „corupția” a fost comandată de SUA.
Păi asta se știa fiindcă au declarat pe față chiar ultimii șase ambasadori ai SUA inclusiv cea prezentă.
Apoi că tot ambasadorii SUA au dat ordinul de distrugere a PSD – celebra listă cu arestări.
ȘI așa Băsescu – Iohannis – Coldea – Koveși au instaurat în Româmia inchiziția medievală și poliția politică de tip stalinist.
Iohannis cu asta s-a ocupat în mandatele sale, de PeeSeeDee, PeeSeeDee, PeeSeeDee.
Coldea scria dosarele, Dumbravă transmitea judecătorilor sentințele iar Koveși pregătea prin procurorii săi și șefii de închisori saltelele ude la Beciul Domneasc. Procurorii au lucrat cu cătușe și amenințări cu pistolul la tâmplă la interogatorii.
Ce am aflat nou din interviul dl. Iliescu a fost că SUA a dat un miliard și jumătate la SRI pentru indeplinirea acestui deziderat, și pentru „fidelizarea presei”.
Da, mereu m-am întrebat cum s-a finanțat și cât a costat campania uriașă a mass-media împotriva PSD fiindcă au fost inplicate cu mici excepții de la toate marile și micile posturi TV și Radio, la ziare și până la angajarea de troli.
Toți au fost „fidelizați” (!) adik vânduți cauzei.
Și astăzi după atâția ani campania încă mai funcționează.
*
Dar ce mă bucură că după atâția ani de mizerie care în care România a involuat totuși acțiunile desfășirate de SUA de asupra României NU au mers. Dovadă votul. PSD a ieșit de fiecare dată pe locul întâi la vot.
Lui Iohannis mă mir că nu i-a crâpat fierea în el de ciudă că eforturile sale au fost degeaba.
Nici lui Iohannis românii nu-i pot acorda prezumța de nevinovăție fiindcă de când a fost „fidelizat” a pus 3 guverne impotente – Cioloș, Orban și Cîțu care NU câștigaseră alegerile și care au adus numai pagube economice României.
(HAA, Haa guverbele astea erau gata „fidelizate” și ele, unele de același stăpân altele de unii mai din europa.
*
Poza cu Ciucă și Nicușor Dan care se prăpădeau de râs împreună e clar că e poză de campanie electorală.
PNL se dovedește duplicitar ca întotdeauna.
Păi cine să creadă că Nicușor Dan este tipul să spună bancuri iar Ciucă că e tipul capabil să înțeleagă un banc!?
PSD, PSD nu trebuia să salvezi PNL, nu merită!
Imi place ! In timp ce mafia psd-pnl isi imparte tara, „suveranistii” se mananca intre ei, ca sa pecetluiasca , pe veci, domnia ciumei pesedisto-penelista. Suveranistii au mancat-o pe Duana Sosoaca si acum se lupta intre ei, pentru un securist. Halal natiune !
Asta v-am spus-o demult, da’ daca nu intrati si prin „subsol” din cand in cand, ce sa va fac?… 🙂
Paul a scris pe 24/05/2024 la 16:26
Asta-i miscarea facuta de gasca lu’ Geoana ca sa dea sah la gasca lu’ Kovesi.
Cred ca jocu’ cu alegerile e facut deja in favoarea lu’ prostanacu’ de la NATO…!
@cib
Cre’ ca jocu’ din comentariul tau (l-am vazut abia acum, sorry!) il explica colonelu’ cand vorbeste despre miscarea pe care o va face cat de curand Germania. Si, ca sa vezi coincidenta, nemtii tocmai au declarat ca Europa e pe moarte… hehe!… si fix inainte de intalnirea cu colegu’ francezu’ Macron!… 🙂 https://www.youtube.com/watch?v=nunYirITgT0
Le vezi tu bine, uneori mai bine ca seniorii chiar.
Chestiunea e ca noi avem acces la informatii incomplete si adesea ni se servesc gogoase golite de continut. Important este sa nu pierdem din vedere „the big picture”.
Ca lumea se schimba sub ochii nostrii e o axioma greu de combatut. In punctul asta are @online dreptate. Da’ cine ce vrea sa faca e putin mai dificil de stabilit.
Explicatia colonelului despre planurile NATO versus BRICS mi se pare corecta fiindca tine cont de tot ce se stie pana la ora asta.
Da’ vorba aia: om trai si-om vedea… (au spus orbii)… 🙂
‘Ca lumea se schimba sub ochii nostrii e o axioma greu de combatut.’
pai da, dar eu zic ca lumea e in schimbare fundamentala, plenara, nemaivazuta nemaiauzita, io zic ca schimbarea e in fapt o metamorfoza, or asta …vad ca e usor de combatut, …toti cei care zic ca lumea se schimba sub ochii nostri au si tendinta de a spune ca …’noi lumi’ au mai existat in istorie, deci nimic nou.
io zic ca totul e nou, tura asta, pentru ca metamorfoza e o translatie de la natural la artificial, deci de la sistemul numit Natura la sistemul pe care io l numesc Antinatura,
–
mai simplu: sintem in plina Revolutie Mondiala, in plina Metamorfoza ( Revolutie Plenara )
cu toate ca sintem …putin sint cei care se comporta ca atare. insa sint, nimic de zis…
exista operatiunea speciala din ucr
pe care unii o numesc razboi
–
exista operatiunea speciala din gaza
pe care unii o numesc razboi
–
daca o exista, atunci si taiwan tot o operatiune speciala va fi
insa pesemne ca unii o vor numi si pe asta razboi
–
de unde rezulta ca unii stiu prea bine cu ce se papa vremurile, vorbind despre ‘operatiuni speciale’ ( care prin definitie se pandemizeaza, insa nu pot deveni ‘razboi mondial’ pe motiv ca aceasta definitie a disparut de pe ecrane, si a consumat potentialul plenar )
iar altii o tin danga langa cu razboiul care se poate mondializa, deci si ei stiu prea bine ceva,…insa ce anume nu e prea clar( pentru ca ‘razboiul mondial’ e imposibil, definitia lui si a consumat plenar energia )
crizele pandemice au preluat stafeta ‘mondializarii’ din ‘razboiul mondial’, iar intrarea in armonie a crizelor a preluat stafeta ‘razboiului’, din ‘razboiul mondial’
–
si sa vrei nu mai ai de unde sa faci rost de un razboi mondial. insa si daca ai face rost de unul el ar fi …mic copil pe linga Revolutia Mondiala, pe linga Metamorfoza. asa ca nu vad de ce or fi atat de ‘tristi’ unii ca n au parte de razboi mondial
@Online
„mic copil pe linga Revolutia Mondiala, pe linga Metamorfoza”
Vad ca e chef de vorba…Online…treaba e simpla…s-au incaierat Rusii si Chinezii cu Americanii…victime colaterale suntem noi europenii…unii au mijloace de productie(Chinezii),altii au resurse(Rusii)…si americanii ce au…Blasfemii ca sa folosesc un termen religios…ideologii la limita sau in cadrul bolilor psihice…e clar cine va castiga…singura necunoscuta e cat va mai dura acest proces…Revolutie Mondiala,Metamorfoza….cum zici tu…Americanii au incercat doua manevre clasice de diversiune(distragere a
atentiei)…Plandemia si Razboiul..nu le-a iesit…pana la anul zic ca se cern lucrurile…din punctul asta de vedere e irelevant cine va castiga alegerile in America…ei sunt oricum pe topogan….
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
‘doua manevre clasice de diversiune(distragere a
atentiei)…Plandemia si Razboiul’
–
io zic ca au fost pasi. pasi spre o destinatie. si ei au fost facuti.
daca referinta e Civilizatia, atunci diferenta o face Ai, nu petrolul.
petrolul …si a trait traiul si a papat malaiul,…daca referinta e Civilizatia
AI si nimic altceva ( in afara de ‘procedurile de Echilibrare pe care le initiaza Natura ) nu e ‘de luat in seama’ pe vremurile astea, daca referinta e Civilizatia.
–
Civilizatia e pe moarte. ura si la gara. numai are scapare,…pe cale naturala. moare. daca existau doua civilizatii…prelua legatura aia care ramanea, insa Globalizarea a dus la manifestarea unei singure civilizati, Civilizatia ( mare cit planeta )
deci …Ai e singira scapare, alta n ai de unde sa faci rost.
asa ca …ochii pe AI, daca referinta e Civilizatia.
din aceasta perspectiva …cine stie de unde sare iepurele, poate de la americani,…poate de la chinezi,…poate de la altcineva. cine stie?!
–
ce e clar e ca ‘sanatatea civilizatiei’ se va inrautati si doar se va inrautati. e pe moarte si problemele se adincesc.
doar IA o mai scapa.
–
cum? …habar n am, insa mai departe ‘se merge’, daca referinta e Civilizatia, exclusiv pe mana AI. de ce asa? …pai …cine stie ce se mai intampla pe planeta… de ajungem intr o pozitie atat de deosebita
e n regula sa ai grija de relația cu Natura,..având grijă ce Artificializezi, pentru că va veni vremea,…și cum se zice ea e aproape, cînd daca nu te mpaci bine cu ea singură soluție mai e doar una, sa Artificializezi tot, inclusiv carnea de porc
@Online
Uite tradatorii…oricum…numai la mine pe bloc sa nu cada vreo racheta…poate sa cada in alta parte…
„Financial Times: NATO dispune de doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic A.F. Internaţional / 30 mai” https://www.bursa.ro/financial-times-nato-dispune-de-doar-5-procente-din-apararea-aeriana-necesara-pentru-a-proteja-flancul-estic-60907253
„Ciolacu, despre propunerea de a da Ucrainei un sistem Patriot: „Dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina nu înseamnă că nu mai acoperă România” R.S. Politică / 30 mai”
https: //www.bursa.ro/ciolacu-despre-propunerea-de-a-da-ucrainei-un-sistem-patriot-daca-un-sistem-acopera-si-parte-din-ucraina-nu-inseamna-ca-nu-mai-acopera-romania-02907255
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
daca, in opinia mea, diferența o face AI și QC atunci …aia e, astea fac diferența.
și dacă vei cumpără n viu toată planeta, daca nu ai și astea doua n buzunare …geaba
aia cu UE e pe moarte e de grădinița.
cea care e pe moarte e Civilizația mare cit planeta și …nici oua pentru inca o civilizație de acest tip nu mai exista.
–
prin urmare mai întâi IA și QC, că sa nu moara, și abia dupaia mai vedem cum ebcu supremația…
Io mi am rezervat loc în barca Proștilor. nu că mă cred în stare să fiu Prost, însă …din cite observ …mă chinuie talentul:)))
–
Deștepți, Bogați, …tot aia
asta e vremea Proștilor:))), adică a Săracilor(ăștia fiind saracii cu Duhul)
@Paul
Ce n-au inteles yankeii e ca Europa e o chestie mult prea complicata care le depaseste capacitatea de intelegere iar Rusia e chiar o necunoscuta pentru mintzishoarele lor obisnuite doar sa traga cu Coltul la masa de poker. Papagalii au crezut ca vor demantela Rusia dar au reusit ce n-a vazut Parisu’, adica sfarsitul jucariei UE si a NATO. Se pare ca „juniorii” de la Judging Freedom stiu ei cate ceva si nu dorm in cizme. Asta ca sa fiu elegant in exprimare. Daca totusi vor renunta la ratiune, Universul nu va sughita fara veriga dintre maimutze si oi.
PS Bataliile din colonie sunt doar marginale fata de realele probleme cu care ne confruntam pe coaja. Coldea, Kovesi, Geoana,etc, sunt elemente nesemnificative vizavi de rahatul major in care ne aflam pe planeta. O singura nucleara le va face pe toate irelevante. Sper sa nu traim evenimentul.
‘Ce n-au inteles yankeii e ca Europa e o chestie mult prea complicata care le depaseste capacitatea de intelegere’
–
pesemne ca asta o fi momentul in care se trece la ‘stilul nordstreem’. semilumea de vest e unipolara.
‘iar Rusia e chiar o necunoscuta’
–
noua lume, pe care unii si o doresc iar altii nu, se prea poate ca pentru si mai altii sa fie o si mai necunoscuta.
deci exista unii care isi doresc noua lume si practic o pun la cale, exista altii care nu si o doresc insa fara ei noua lume nu se va naste si mai exista unii care …au auzit si ei despre o ‘noua lume’ care se naste si …dau si ei din coate.
pina una alta ‘noua lume’ e n grafic si e pusa la cale de cei care si o doresc si de aia care nu si o doresc, insa n au nimic impotriva sa se nasca …si dupa chipul lor..
‘sfarsitul jucariei UE si a NATO.’
–
…e inceputul ‘ue SI nato’
in ‘noua lume’ semilumea de vest va functiona ca un intreg, ‘ue’ si ‘nato’ se vor contopi, dimensiunile financiare, economice si militare se vor contopi ( intr un soi de ‘nou sistem social’ )
nemtii tocmai au declarat ca Europa e pe moarte
–
a existat ceva si mai nainte…
prima din ue are au stiut ca e pe moarte au cei cu brexitul. atunci s a manifestat moartea. mai altfel spus mutarile de azi au fost gandite inca de pe vremea pozitionarii ‘brexit’, ca brexitul a fost o pozitionare strategica
insa …bineinteles ca semilumea de vest e si ea polarizata, insa in sinele ei, ea tot unipolara va ramane.
globalizarea a scos din joc varianta unei Lumi multipolare. ura si la gara.
–
polarizarea devine ‘unipolar-multipolar’
deci ce se mai poate e o semilume unipolara si o semilume multipolara
–
globalizarea a fost ‘cap de linie’ si pentru ‘polarizare’.
dupa globalizare mai urmeaza doar ‘polarizarea sinelui civilizatiei mare cit planeta’, caz in care jumate devine multipolara iar jumatea ailalta devine multipolara.
bine, poti trage speranta si la alt tip de polarizare, ..ca creca nu se supara nimeni. insa disponibila mai e doar ‘polarizarea sinelui’. globalizarea a anuntat ‘marele reflux’, ‘insularizarea, deci toate apele in lume isi schimba sensul…, povestile devine …’despre sine’, despre sinele civilizatiei mare cit planeta
concluzia…pare a fi clara, cei care nu inteleg au fost totusi capabili sa gandeasca un plan cind altii se jucau in tarana
–
pentru prima data in istorie, poate, vorbim despre un joc care nu se mai poarta doar de catre unii actori ai unui state, ci de toti actorii unui stat care functioneaza ca un intreg. prin urmare atunci cind te uiti la sua vezi …tot, dar tot ce inseamna sua, cu tot cu multinationale si cu tot cu miliardarii ei, cu tot cu fondurile lor de investitii, cu tot cu tot cu tot.
unii au priceput ca jocul e …adinc, daca pierde unu’…pierd toti, pentru ca se demoleaza o lume si se construieste, concomitent, alta, prin urmare si or fi zis …’jocul asta l jucam impreuna, ca tre sa l cistigam. dupaia ..mai vedem noi’
in unele state toti, tot ce misca e asamblat intr un soi de intreg. cu tot cu catel si purcel. practic toata energia disponibila e impletita intr un intreg. acesti actori …s au tot imbogatit pe vremea asta, deci au devenit mai puternici, nu mai slabi.
prin 2014 se vorbea oficial despre Noua Lume, pe care unii si o doresc iar altii nu, insa si unii si altii ‘o cunosc in amanunt’, despre care unii mai degraba habar n au, insa aud si ei vorbindu se prin piete.
–
o noua mutare de acest calibru, o noua lume, una Nou-Nouta, e clar ca a venit la pachet cu o noua ‘stare’, pe masura ‘mutarii’, pe masura procesului care urma sa se desfasoare. prin urmare cea care unifica e aceasta stare, care e clar ca a fost deja activata prin unele tari, io i am zis ‘starea de revolutie mondiala’.
prin simplul fapt ca ea exista …unifica dinamici.
prin urmare lumea se mparte in doua,
unii care si au activat starea de revolutie mondiala
altii care habar n au ca n lume se manifesta o revolutie mondiala, care inunda orice coltisor al Civilizatiei ( mare cit planeta )
astfel, in timp ce unii au ca referinta o criza, fie ea si mondiala,
altii au ca referinta Marea Revolutie, Revolutia Mondiala, caz in care o criza e vazuta ca o parte a Revolutiei Mondiale, deci capabila sa se armonizeze cu o alta criza intr u atingerea dezideratului( innoirea lumii din temelie )
mai simplu spus unii vad o criza in cheia castigator-perdant, iar altii o vad in cheia vechi-nou, …ce a murit si ce s a nascut ca efect al unei crize, a altei crize…
adica unii se preocupa cu, spre ex, criza din ucr, insa altii stau si asambleaza intr un intreg toate crizele care se manifesta concomitent( e deja vizibila suprapunerea), incercind sa inteleaga influentele pe care acestea le aduc in innoirea din temelie a lumii mari, pentru a se pozitiona convenabil.
sintem in plina Revolutie Mondiala
o lume moare si alta se naste.
insa de data asta nou alume e Nou-Nouta, esenta ei e Artificiala.
esenta ei e Inteligenta Artificiala.
–
o lume moare, aia a inteligentei naturale, o noua lume se naste, ea fiind a inteligentei artificiale
IA e aici pentru a prelua stafeta
–
prin urmare din balamucul in care se afla lumea mare se va iesi exclusiv decartind IA.
razboiul mondial s a finalizat decartind o ‘dinamica nucleara’
revolutia mondiala se va ‘incheia’ ( revolutia mondiala e perpetua, se ncheie la infinit ) decartind o ‘dinamica cuantica’
Esenta Marii Revolutii, a Revolutiei Mondiale e ‘Quantum AI’
din acest punct de vedere China e in top, China e in frunte, momentan ea se arata a fi cea mai capabila in a disipa o prezenta AI intr un ‘nou sistem social’, care unifica toate sistemele sociale care se manifesta azi.
pina una alta cea care se arata a fi mai apropiata de masura Noii Lumi e China si doar ea. totusi, evolutia Ai si quantum computer e uimitoare, prin urmare jocul e deschis.
–
( unde mai pui ca inca din startul revolutiei mondiale s a putut simti prezenta unei ‘minti’ care tine totul in frau la nivel mondial, prin urmare …cine stie cit de departe o fi ajuns cercetarea si dezvoltarea pe taramul cuantic, pentru ca ‘mintea’ asta e ‘rece clot’, suna a AI, pe alocuri a QAI… )
Si devine si mai clar de unde ai tu bani de parizer. Apropos, ai zis ca Pacuraru si-a angajat familia la Realitatea. E patron, face ce vrea pe banii lui. Dar cum dracu analfabeta de nevasta a lui Coldea a ajuns profesor? Cum repetentul Coldea preda la universitati? Ce invata copii aceea? Sa fure? Sa tradeze? Bai diliule fugi cat mai poti, mori demn cu parizerul tau dar nu te baga in rahat aiurea!!!!
Marele general Stoltenberg a convins greii( ha ha ha) NATO să permită Ucrainei să atace Rusia cu arme Occidentale…doamne ajuta-i pe cei fără creier când vor exploda lopețile atomice in capul nostru!
Babatez, tot citind si ascultand presa si MSM plus media alternativa, si trecand peste zgomotele de fond cu campania electorala, cu plecarea lui Coldea1.0 dupa care va veni Coldea 2.0 sau Binomul 2.0 dupa Binomul 1.0, se desprind cateva lucruri esentiale. Fiscul a scapat caii pe miriste, cenzura e tot mai puternica, in Europa se trece accelerat la armata obligatorie iar NATO face orice ca sa intre in razboi direct cu rusii, in prima faza cu statele Chihuahua, apoi si cu cateii mai maricei, SUA fiind cea care crede ca va veni la sfarsit doar sa smantaneasca oalele. De asemenea cred ca americanii s-au gandit ca o ultima concesie cu scopul de a-si prezerva macar o parte din cascavalul global, sa faca o intelegere subterana cu chinezii si sa-si faca fiecare partea, dar numai daca vor reusi sa sparga nuca Rusia. Ramane doar sa vedem cat de parolisti sau cat de fraieri vor fi chinezii daca pun botul. Repet, tot scandalul din Romania e facut doar pentru a ne lua ochii de la ce ni se pregateste la scara globala. Pana una alta, ochii geana pe Odessa si Transnistria ca pe butelie si priviti mai de la distanta. Treaba se-mpute pe zi ce trece.
@
cea care se va adinci e granita între cele două semilumi
ce e deasemenea clar e că pe oriunde exista potențiale războinice se vor usca motive pentru că ele să fie consumate plenar, energia rezultata fiind deasemenea folosita la nașterea noii lumi ( adica la demolarea asteia și la constructiabalteia, pe o temelie nou-nouta )
atacuri in adîncime?
ok, cu cit mai in adîncime cu atât granita se muta mai spre Nipru. însă totul se întâmplă …pe teren, adică se face cu consum de energie, nu prin dare la pace, care duce la sleirea unora și avantajarea altora, situație folositoare unora, daca referinta e noua lume.
eu cred că înțelegeri mai exista, însă la destinație ajungi numai dacă te țin opincile, adică prin forte proprii. de ce așa? pai pentru că mai nou se poate cîștiga și pe flux si pe reflux. daca o dadeau din prima la pace în ucr …mai ajungea ue in halul în care e?
daca obdadeaublanpace din prima, sau de acum, mai vorbeam azibdespreno noua etapă de adîncime a faliei dintre cele două semilumi?
acum operațiunea trebuie sa se adinceasca, deci și ue se va adînci pe aceeași carare, adică UE tre sa inainteze pe calea pe care a luat o, deci operațiunea tre sa se adinceasca
Am uitat. Cum se face ca dintr-o data si asa hodoronc tronc, pe iubitii nostri conducatori i-a apucat dragostea de autostrazi, drumuri expres si poduri, mai ales prin estul tarii? Mai stiti ce-a zis Hodges, apropos de chestiune, n-asa?
@cib
daca va veni vorba despre odesa, atunci ‘china in ungaria’ se vede altfel
@CIB
https://www.stiripesurse.ro/s-a-ales-praful-de-faima-tancurilor-americane-abrams-cele-31-de-bucati-trimise-in-ucraina-au-fost-deja-pierdute-ce-le-face-atat-de-slabe-pe-front_3334891.html
Toate Bune!!!
vali
🙂
Prezumptia de nevinovatie trebuie aplicata oricarui om, indiferent ca ne place sau nu de acel om.
Dar faptul ca tocmai lui Coldea i se intampla asta, pentru mine, este un lucru minunat.
Coldea, „marele” Coldea, cel care a distrus zeci de vieti ci nemerniciile lui, impreuna cu Kovesi, gusta din propria ciorba.
Pofta mare, zic.
Tovarăși hai sa facem un pic de brainstorm sau un scenariu S.F. STUDIU DE CAZ…2 persoane orice asemănare cu persoane reale este pur si simplu întâmplatoare
Tovarășul CRISTOIU +COLDEA=P.C.R.(pile cunoștințe relații) sunt la același nivel datorita ocupațiilor lor fiecare dintre EI având acces la multe informații mai mult sau mai puțin clasificate.
Tovarășul Cristoiu are același stil de viata comunist fără sa fie patronul unui edituri celebre muncind din greu pentru fiecare gadget care îl cumpăra pe când tovarășul Coldea este milionar nu in lei ci in euro ,etc
Concluzia mea este ca tov.Coldea este un AS in afaceri LEGALE .
P.S.TOV.CRISTOIU a spus ca va apărea ceva mare înainte de alegeri pentru deturnarea lor spre o direcție anume posibil sa se mute privirea de la PATRIOT sau coana KODRUTA a intrat pe o ușă la U.E. unde scrie clar ACCESUL PERMIS DOAR PERSOANELOR AUTORIZATE.
Totuși nu ați observat ca războiul din Ucraina se desfășoară in funcție de cotațiile de la bursa?
Maestre, poate n-ați știut dar după Iohannis și Clotide a scris o carte publicată, unde altundeva, decât Humanitas.
Cică e o carte autobiografică de parcă viața ei ar interesa pe cineva. Nu știm de cine a fost defapt scrisă fiindcă e că e în limba română ori ea nu știe limba decât minimal.
Se pare că toți dintr-o dată au vocație de scriitori ca și cei trecuți prin închisoare care pentru reducerea pedepsei au scris cărți.
Probabil Clotide și-a făcut antrenamentul pentru viitor.
E bună postura de apărător dar în cazul de față sunteți extrem de părtinitor cu toți cei ce poartă epoleți. Oricum se interpretează discuții din spațiul public care sunt departe de conținutul unui dosar în care se tot adună probe și nu este la vedere în faza de urmărire penală.
Alegerile Dvs. în materie de personaje din lumea politică se vede că n-au fost cele mai inspirate. Am să dau exemplu curățenia din sectorul în care locuiți și care este similară celei din Montmartre, adică detestabilă. Este din nefericire tot atribuția primăriței…
La alegerile cele din urmă este întrebat poporul și nu aliatul extern X sau Y.
Maestre, aveți dreptate trebuie respectată prezumția de nevinovăție dar totuși trebuie să recunoașteți că acest Coldea timp de 20 nu a fost o persoană oarecare.
A fost unealta de bază care a executat ordinul dat pentru România de intervenție asupra politicului, pentru distrugerea unui anumit partid – PSD – sub stindardul anticorupției.
El ar putea fi judecat atât de ușor, cu probe de atâte: trafic de influență, abuz în serviciu, depășirea competențelor, așa cum au fost judecați mii de politicieni iar mulți dintre ei condamnați degeaba.
Doar pe trafic de influență cred că s-ar strânge o tonă de dosare care să fie cărate cu cărucioarele.
De ce draq nu s-a rezumat la fișa postului să răspundă el.
Cuplul diabolic Coldea-Koveși este de nedespărțit în mintea tuturor, ticăloșiile lor nu poat fi uitate.
Așa că este greu să-i acorzi acestui personaj prezumția de nevinovăție.
Se pare că după pensionare Coldea nu s-a potolit, a continuat să facă ce știa mai bine, șantaj și escrocare.
Adik nu s-a săturat să strângă bani.
*
Aseară am ales un joc și pentru prima dată am ascultat emisiunea de la Anca Alexandrescu timp de 3 ore cap-coadă.
A fost invitat generalul (r.) Dumitru Iliescu.
Exceptând amănuntele a spus lucruri pe care toți le știam. De exemplu că lupta cu tema „corupția” a fost comandată de SUA.
Păi asta se știa fiindcă au declarat pe față chiar ultimii șase ambasadori ai SUA inclusiv cea prezentă.
Apoi că tot ambasadorii SUA au dat ordinul de distrugere a PSD – celebra listă cu arestări.
ȘI așa Băsescu – Iohannis – Coldea – Koveși au instaurat în Româmia inchiziția medievală și poliția politică de tip stalinist.
Iohannis cu asta s-a ocupat în mandatele sale, de PeeSeeDee, PeeSeeDee, PeeSeeDee.
Coldea scria dosarele, Dumbravă transmitea judecătorilor sentințele iar Koveși pregătea prin procurorii săi și șefii de închisori saltelele ude la Beciul Domneasc. Procurorii au lucrat cu cătușe și amenințări cu pistolul la tâmplă la interogatorii.
Ce am aflat nou din interviul dl. Iliescu a fost că SUA a dat un miliard și jumătate la SRI pentru indeplinirea acestui deziderat, și pentru „fidelizarea presei”.
Da, mereu m-am întrebat cum s-a finanțat și cât a costat campania uriașă a mass-media împotriva PSD fiindcă au fost inplicate cu mici excepții de la toate marile și micile posturi TV și Radio, la ziare și până la angajarea de troli.
Toți au fost „fidelizați” (!) adik vânduți cauzei.
Și astăzi după atâția ani campania încă mai funcționează.
*
Dar ce mă bucură că după atâția ani de mizerie care în care România a involuat totuși acțiunile desfășirate de SUA de asupra României NU au mers. Dovadă votul. PSD a ieșit de fiecare dată pe locul întâi la vot.
Lui Iohannis mă mir că nu i-a crâpat fierea în el de ciudă că eforturile sale au fost degeaba.
Nici lui Iohannis românii nu-i pot acorda prezumța de nevinovăție fiindcă de când a fost „fidelizat” a pus 3 guverne impotente – Cioloș, Orban și Cîțu care NU câștigaseră alegerile și care au adus numai pagube economice României.
(HAA, Haa guverbele astea erau gata „fidelizate” și ele, unele de același stăpân altele de unii mai din europa.
*
Poza cu Ciucă și Nicușor Dan care se prăpădeau de râs împreună e clar că e poză de campanie electorală.
PNL se dovedește duplicitar ca întotdeauna.
Păi cine să creadă că Nicușor Dan este tipul să spună bancuri iar Ciucă că e tipul capabil să înțeleagă un banc!?
PSD, PSD nu trebuia să salvezi PNL, nu merită!
Imi place ! In timp ce mafia psd-pnl isi imparte tara, „suveranistii” se mananca intre ei, ca sa pecetluiasca , pe veci, domnia ciumei pesedisto-penelista. Suveranistii au mancat-o pe Duana Sosoaca si acum se lupta intre ei, pentru un securist. Halal natiune !
@Domnu’ Cristoiu,
Asta v-am spus-o demult, da’ daca nu intrati si prin „subsol” din cand in cand, ce sa va fac?… 🙂
Paul a scris pe 24/05/2024 la 16:26
Asta-i miscarea facuta de gasca lu’ Geoana ca sa dea sah la gasca lu’ Kovesi.
Cred ca jocu’ cu alegerile e facut deja in favoarea lu’ prostanacu’ de la NATO…!
@cib
Cre’ ca jocu’ din comentariul tau (l-am vazut abia acum, sorry!) il explica colonelu’ cand vorbeste despre miscarea pe care o va face cat de curand Germania. Si, ca sa vezi coincidenta, nemtii tocmai au declarat ca Europa e pe moarte… hehe!… si fix inainte de intalnirea cu colegu’ francezu’ Macron!… 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=nunYirITgT0
@Paul
Dacat atat am putut!😁
@cib,
Le vezi tu bine, uneori mai bine ca seniorii chiar.
Chestiunea e ca noi avem acces la informatii incomplete si adesea ni se servesc gogoase golite de continut. Important este sa nu pierdem din vedere „the big picture”.
Ca lumea se schimba sub ochii nostrii e o axioma greu de combatut. In punctul asta are @online dreptate. Da’ cine ce vrea sa faca e putin mai dificil de stabilit.
Explicatia colonelului despre planurile NATO versus BRICS mi se pare corecta fiindca tine cont de tot ce se stie pana la ora asta.
Da’ vorba aia: om trai si-om vedea… (au spus orbii)… 🙂
‘Ca lumea se schimba sub ochii nostrii e o axioma greu de combatut.’
pai da, dar eu zic ca lumea e in schimbare fundamentala, plenara, nemaivazuta nemaiauzita, io zic ca schimbarea e in fapt o metamorfoza, or asta …vad ca e usor de combatut, …toti cei care zic ca lumea se schimba sub ochii nostri au si tendinta de a spune ca …’noi lumi’ au mai existat in istorie, deci nimic nou.
io zic ca totul e nou, tura asta, pentru ca metamorfoza e o translatie de la natural la artificial, deci de la sistemul numit Natura la sistemul pe care io l numesc Antinatura,
–
mai simplu: sintem in plina Revolutie Mondiala, in plina Metamorfoza ( Revolutie Plenara )
cu toate ca sintem …putin sint cei care se comporta ca atare. insa sint, nimic de zis…
exista operatiunea speciala din ucr
pe care unii o numesc razboi
–
exista operatiunea speciala din gaza
pe care unii o numesc razboi
–
daca o exista, atunci si taiwan tot o operatiune speciala va fi
insa pesemne ca unii o vor numi si pe asta razboi
–
de unde rezulta ca unii stiu prea bine cu ce se papa vremurile, vorbind despre ‘operatiuni speciale’ ( care prin definitie se pandemizeaza, insa nu pot deveni ‘razboi mondial’ pe motiv ca aceasta definitie a disparut de pe ecrane, si a consumat potentialul plenar )
iar altii o tin danga langa cu razboiul care se poate mondializa, deci si ei stiu prea bine ceva,…insa ce anume nu e prea clar( pentru ca ‘razboiul mondial’ e imposibil, definitia lui si a consumat plenar energia )
crizele pandemice au preluat stafeta ‘mondializarii’ din ‘razboiul mondial’, iar intrarea in armonie a crizelor a preluat stafeta ‘razboiului’, din ‘razboiul mondial’
–
si sa vrei nu mai ai de unde sa faci rost de un razboi mondial. insa si daca ai face rost de unul el ar fi …mic copil pe linga Revolutia Mondiala, pe linga Metamorfoza. asa ca nu vad de ce or fi atat de ‘tristi’ unii ca n au parte de razboi mondial
@Online
„mic copil pe linga Revolutia Mondiala, pe linga Metamorfoza”
Vad ca e chef de vorba…Online…treaba e simpla…s-au incaierat Rusii si Chinezii cu Americanii…victime colaterale suntem noi europenii…unii au mijloace de productie(Chinezii),altii au resurse(Rusii)…si americanii ce au…Blasfemii ca sa folosesc un termen religios…ideologii la limita sau in cadrul bolilor psihice…e clar cine va castiga…singura necunoscuta e cat va mai dura acest proces…Revolutie Mondiala,Metamorfoza….cum zici tu…Americanii au incercat doua manevre clasice de diversiune(distragere a
atentiei)…Plandemia si Razboiul..nu le-a iesit…pana la anul zic ca se cern lucrurile…din punctul asta de vedere e irelevant cine va castiga alegerile in America…ei sunt oricum pe topogan….
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Uite aici…citeste de unde importa Chinezii petrol si ce ii doare pe Americani…
https://www.wsj.com/world/how-america-inadvertently-created-an-axis-of-evasion-led-by-china-0a9bc477?mod=hp_lead_pos7
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
‘doua manevre clasice de diversiune(distragere a
atentiei)…Plandemia si Razboiul’
–
io zic ca au fost pasi. pasi spre o destinatie. si ei au fost facuti.
cine o fi proiectat pasii …habar n am!
@Online
Uite aici…meandrele concretului a le lui ion ilici iliescu…ao sa facem Foamea…si pe mine ca sunt grasut ma afecteaza…
https://economistii.ro/2024/05/30/importam-70-din-carnea-de-porc-consumata-nu-mai-producem-nimic/
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
daca referinta e Civilizatia, atunci diferenta o face Ai, nu petrolul.
petrolul …si a trait traiul si a papat malaiul,…daca referinta e Civilizatia
AI si nimic altceva ( in afara de ‘procedurile de Echilibrare pe care le initiaza Natura ) nu e ‘de luat in seama’ pe vremurile astea, daca referinta e Civilizatia.
–
Civilizatia e pe moarte. ura si la gara. numai are scapare,…pe cale naturala. moare. daca existau doua civilizatii…prelua legatura aia care ramanea, insa Globalizarea a dus la manifestarea unei singure civilizati, Civilizatia ( mare cit planeta )
deci …Ai e singira scapare, alta n ai de unde sa faci rost.
asa ca …ochii pe AI, daca referinta e Civilizatia.
din aceasta perspectiva …cine stie de unde sare iepurele, poate de la americani,…poate de la chinezi,…poate de la altcineva. cine stie?!
–
ce e clar e ca ‘sanatatea civilizatiei’ se va inrautati si doar se va inrautati. e pe moarte si problemele se adincesc.
doar IA o mai scapa.
–
cum? …habar n am, insa mai departe ‘se merge’, daca referinta e Civilizatia, exclusiv pe mana AI. de ce asa? …pai …cine stie ce se mai intampla pe planeta… de ajungem intr o pozitie atat de deosebita
e n regula sa ai grija de relația cu Natura,..având grijă ce Artificializezi, pentru că va veni vremea,…și cum se zice ea e aproape, cînd daca nu te mpaci bine cu ea singură soluție mai e doar una, sa Artificializezi tot, inclusiv carnea de porc
@Online
Uite Online…are dreptate CIB…China va cumpara toata planeta in viu…
https://www.bursa.ro/mai-poate-fi-oprit-marsul-chinei-catre-suprematia-in-microprocesoare-86407254
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
@Online
Uite tradatorii…oricum…numai la mine pe bloc sa nu cada vreo racheta…poate sa cada in alta parte…
„Financial Times: NATO dispune de doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic A.F. Internaţional / 30 mai”
https://www.bursa.ro/financial-times-nato-dispune-de-doar-5-procente-din-apararea-aeriana-necesara-pentru-a-proteja-flancul-estic-60907253
„Ciolacu, despre propunerea de a da Ucrainei un sistem Patriot: „Dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina nu înseamnă că nu mai acoperă România” R.S. Politică / 30 mai”
https: //www.bursa.ro/ciolacu-despre-propunerea-de-a-da-ucrainei-un-sistem-patriot-daca-un-sistem-acopera-si-parte-din-ucraina-nu-inseamna-ca-nu-mai-acopera-romania-02907255
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
daca, in opinia mea, diferența o face AI și QC atunci …aia e, astea fac diferența.
și dacă vei cumpără n viu toată planeta, daca nu ai și astea doua n buzunare …geaba
aia cu UE e pe moarte e de grădinița.
cea care e pe moarte e Civilizația mare cit planeta și …nici oua pentru inca o civilizație de acest tip nu mai exista.
–
prin urmare mai întâi IA și QC, că sa nu moara, și abia dupaia mai vedem cum ebcu supremația…
@Online
IA se dezvolta…toate companiile de IT dau afara oameni…vorba Ta…numai destept sa nu fii pe vremurile astea…
https://www.economica.net/profitul-oracle-romania-s-a-prabusit-cu-94-la-sub-2-milioane-de-lei-in-2023a-doua-subsidiara-a-raportat-un-castig-de-35-ori-mai-mare-au-renuntat-peste-650-angajati_750380.html
Zi Frumoasa Online!!!
vali
🙂
Io mi am rezervat loc în barca Proștilor. nu că mă cred în stare să fiu Prost, însă …din cite observ …mă chinuie talentul:)))
–
Deștepți, Bogați, …tot aia
asta e vremea Proștilor:))), adică a Săracilor(ăștia fiind saracii cu Duhul)
@Paul
Ce n-au inteles yankeii e ca Europa e o chestie mult prea complicata care le depaseste capacitatea de intelegere iar Rusia e chiar o necunoscuta pentru mintzishoarele lor obisnuite doar sa traga cu Coltul la masa de poker. Papagalii au crezut ca vor demantela Rusia dar au reusit ce n-a vazut Parisu’, adica sfarsitul jucariei UE si a NATO. Se pare ca „juniorii” de la Judging Freedom stiu ei cate ceva si nu dorm in cizme. Asta ca sa fiu elegant in exprimare. Daca totusi vor renunta la ratiune, Universul nu va sughita fara veriga dintre maimutze si oi.
PS Bataliile din colonie sunt doar marginale fata de realele probleme cu care ne confruntam pe coaja. Coldea, Kovesi, Geoana,etc, sunt elemente nesemnificative vizavi de rahatul major in care ne aflam pe planeta. O singura nucleara le va face pe toate irelevante. Sper sa nu traim evenimentul.
‘Ce n-au inteles yankeii e ca Europa e o chestie mult prea complicata care le depaseste capacitatea de intelegere’
–
pesemne ca asta o fi momentul in care se trece la ‘stilul nordstreem’. semilumea de vest e unipolara.
‘iar Rusia e chiar o necunoscuta’
–
noua lume, pe care unii si o doresc iar altii nu, se prea poate ca pentru si mai altii sa fie o si mai necunoscuta.
deci exista unii care isi doresc noua lume si practic o pun la cale, exista altii care nu si o doresc insa fara ei noua lume nu se va naste si mai exista unii care …au auzit si ei despre o ‘noua lume’ care se naste si …dau si ei din coate.
pina una alta ‘noua lume’ e n grafic si e pusa la cale de cei care si o doresc si de aia care nu si o doresc, insa n au nimic impotriva sa se nasca …si dupa chipul lor..
‘sfarsitul jucariei UE si a NATO.’
–
…e inceputul ‘ue SI nato’
in ‘noua lume’ semilumea de vest va functiona ca un intreg, ‘ue’ si ‘nato’ se vor contopi, dimensiunile financiare, economice si militare se vor contopi ( intr un soi de ‘nou sistem social’ )
nemtii tocmai au declarat ca Europa e pe moarte
–
a existat ceva si mai nainte…
prima din ue are au stiut ca e pe moarte au cei cu brexitul. atunci s a manifestat moartea. mai altfel spus mutarile de azi au fost gandite inca de pe vremea pozitionarii ‘brexit’, ca brexitul a fost o pozitionare strategica
insa …bineinteles ca semilumea de vest e si ea polarizata, insa in sinele ei, ea tot unipolara va ramane.
globalizarea a scos din joc varianta unei Lumi multipolare. ura si la gara.
–
polarizarea devine ‘unipolar-multipolar’
deci ce se mai poate e o semilume unipolara si o semilume multipolara
–
globalizarea a fost ‘cap de linie’ si pentru ‘polarizare’.
dupa globalizare mai urmeaza doar ‘polarizarea sinelui civilizatiei mare cit planeta’, caz in care jumate devine multipolara iar jumatea ailalta devine multipolara.
bine, poti trage speranta si la alt tip de polarizare, ..ca creca nu se supara nimeni. insa disponibila mai e doar ‘polarizarea sinelui’. globalizarea a anuntat ‘marele reflux’, ‘insularizarea, deci toate apele in lume isi schimba sensul…, povestile devine …’despre sine’, despre sinele civilizatiei mare cit planeta
brexitul a fost despre polarizarea sinelui semilumii de vest. inca de pe vremea aia se ‘gandeau’ mutari pentru vremea de azi.
concluzia…pare a fi clara, cei care nu inteleg au fost totusi capabili sa gandeasca un plan cind altii se jucau in tarana
–
pentru prima data in istorie, poate, vorbim despre un joc care nu se mai poarta doar de catre unii actori ai unui state, ci de toti actorii unui stat care functioneaza ca un intreg. prin urmare atunci cind te uiti la sua vezi …tot, dar tot ce inseamna sua, cu tot cu multinationale si cu tot cu miliardarii ei, cu tot cu fondurile lor de investitii, cu tot cu tot cu tot.
unii au priceput ca jocul e …adinc, daca pierde unu’…pierd toti, pentru ca se demoleaza o lume si se construieste, concomitent, alta, prin urmare si or fi zis …’jocul asta l jucam impreuna, ca tre sa l cistigam. dupaia ..mai vedem noi’
in unele state toti, tot ce misca e asamblat intr un soi de intreg. cu tot cu catel si purcel. practic toata energia disponibila e impletita intr un intreg. acesti actori …s au tot imbogatit pe vremea asta, deci au devenit mai puternici, nu mai slabi.
prin 2014 se vorbea oficial despre Noua Lume, pe care unii si o doresc iar altii nu, insa si unii si altii ‘o cunosc in amanunt’, despre care unii mai degraba habar n au, insa aud si ei vorbindu se prin piete.
–
o noua mutare de acest calibru, o noua lume, una Nou-Nouta, e clar ca a venit la pachet cu o noua ‘stare’, pe masura ‘mutarii’, pe masura procesului care urma sa se desfasoare. prin urmare cea care unifica e aceasta stare, care e clar ca a fost deja activata prin unele tari, io i am zis ‘starea de revolutie mondiala’.
prin simplul fapt ca ea exista …unifica dinamici.
prin urmare lumea se mparte in doua,
unii care si au activat starea de revolutie mondiala
altii care habar n au ca n lume se manifesta o revolutie mondiala, care inunda orice coltisor al Civilizatiei ( mare cit planeta )
astfel, in timp ce unii au ca referinta o criza, fie ea si mondiala,
altii au ca referinta Marea Revolutie, Revolutia Mondiala, caz in care o criza e vazuta ca o parte a Revolutiei Mondiale, deci capabila sa se armonizeze cu o alta criza intr u atingerea dezideratului( innoirea lumii din temelie )
mai simplu spus unii vad o criza in cheia castigator-perdant, iar altii o vad in cheia vechi-nou, …ce a murit si ce s a nascut ca efect al unei crize, a altei crize…
adica unii se preocupa cu, spre ex, criza din ucr, insa altii stau si asambleaza intr un intreg toate crizele care se manifesta concomitent( e deja vizibila suprapunerea), incercind sa inteleaga influentele pe care acestea le aduc in innoirea din temelie a lumii mari, pentru a se pozitiona convenabil.
sintem in plina Revolutie Mondiala
o lume moare si alta se naste.
insa de data asta nou alume e Nou-Nouta, esenta ei e Artificiala.
esenta ei e Inteligenta Artificiala.
–
o lume moare, aia a inteligentei naturale, o noua lume se naste, ea fiind a inteligentei artificiale
IA e aici pentru a prelua stafeta
–
prin urmare din balamucul in care se afla lumea mare se va iesi exclusiv decartind IA.
razboiul mondial s a finalizat decartind o ‘dinamica nucleara’
revolutia mondiala se va ‘incheia’ ( revolutia mondiala e perpetua, se ncheie la infinit ) decartind o ‘dinamica cuantica’
Esenta Marii Revolutii, a Revolutiei Mondiale e ‘Quantum AI’
din acest punct de vedere China e in top, China e in frunte, momentan ea se arata a fi cea mai capabila in a disipa o prezenta AI intr un ‘nou sistem social’, care unifica toate sistemele sociale care se manifesta azi.
pina una alta cea care se arata a fi mai apropiata de masura Noii Lumi e China si doar ea. totusi, evolutia Ai si quantum computer e uimitoare, prin urmare jocul e deschis.
–
( unde mai pui ca inca din startul revolutiei mondiale s a putut simti prezenta unei ‘minti’ care tine totul in frau la nivel mondial, prin urmare …cine stie cit de departe o fi ajuns cercetarea si dezvoltarea pe taramul cuantic, pentru ca ‘mintea’ asta e ‘rece clot’, suna a AI, pe alocuri a QAI… )
Ascultați-mă ce vă spun! Kovesi e viitoarea președintă a României!