Dezbaterea cazurilor Marius Pieleanu și Alfred Bulai, analiză severă și măsuri radicale, nu procese de intenție

Nu îmi stă în obicei să mă amestec în politica editorială a publicațiilor, a posturilor de radio și de televiziune, dar cred că, de data aceasta, s-a ajuns la o situație care excede ceea ce, în mod firesc și necesar, numim dreptul la liberă exprimare a opiniilor. Mă refer, după cum cred că bănuiți, la dezbaterea în spațiul public a cazurilor de hărțuire sexuală care au avut ca protagoniști doi membri ai corpului universitar de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și ale căror victime au fost mai multe studente sau  tinere înscrise la masterat aici, la SNSPA.

După cum era de așteptat, subiectul a fost și este amplu dezbătut în mass media, inclusiv în media alternativă, emițându-se opinii foarte critice pe măsura gravității faptelor. Dar, de aici și până la a se cere desființarea SNSPA și până la blamarea, în bloc, a tuturor cadrelor didactice din instituție, este o cale lungă, care nu poate duce decât la foarte grave abuzuri.

Mă refer, în primul rând, la potopul de neadevăruri debitate pe seama Facultății de comunicare și relații publice și a unor prestigioși profesori universitari ai săi: Paul Dobrescu și Alina Bărgăoanu. Personalități de marcă ale mediului universitar și științific, dintre care i-aș menționa pe Dumitru Borțun și Grigore Georgiu (cu toate scuzele cuvenite celor pe care nu i-am menționat deși o merită pe deplin),  care au la activ lucrări de referință în domeniu. Mențiune la care adaug și faptul că, în mod deloc întâmplător,  nu se face vorbire la bilanțul anului universitar 2023-2024 pe care l-a prezentat public prof.univ.dr. Alina Bărgăoanu și în care sunt consemnate remarcabile reușite ale studenților facultății și ale profesorilor lor. Bilanț la care se adaugă o substanțială serie de cercetări publicate de-a lungul anilor, cea mai recentă fiind cartea ,,Comunicarea guvernamentală în România. O abordare strategică’’, apărută la Editura ,,TRITONIC’’, ai cărei editori sunt Paul Dobrescu și Florin Zeru. Una din două: sau acest bilanț nu corespunde realității și atunci trebuie contrazis cu dovezi clare sau el este adevărat și atunci de ce să fie desființată această facultate?

Raționament cu care, cu regret, nu am argumente și dovezi care să mă determine să operez și în cazul unui anumit acuzator public în ale cărui intervenții am găsit o asemenea luare de poziție. Luare de poziție, nu chiar din întâmplare, care  se bucură de susținerea unor beneficiari ai stipendiilor sorosiste. De mirare, poate, că nu s-a cerut și instituirea unui tribunal al poporului, ca în vremurile de odioasă amintire când tovarășa Alexandra Sidorovici, soția lui Silviu Brucan, acest mentor și far călăuzitor al noilor cerberi, dicta exterminarea elitelor politice și culturale ale țării.

De ce a fost vârâtă în aceeași oală și Facultatea de comunicare și relații publice? Doar pentru faptul că este o facultate a SNSPA?! Care SNSPA este declarată, de către aceiași autoproclamați justițiari, urmașă a defunctei Academii Ștefan Gheorghiu.  Și asta numai pentru că a fost înființată în anul 1991. Nu mi se pare, atunci, deloc întâmplător nici dacă, pe post de argument pentru desființarea SNSPA, este invocat faptul că nu are rost ca aici să se studieze sociologia sau dreptul atâta vreme cât la universități există facultăți de sociologie și de drept. Bine -bine, dar în cazul acesta de ce mai sunt facultăți de drept sau de sociologie la universitățile particulare din București și din țară?

Au, așadar, perfectă dreptate, oameni informați și cu o judecată echilibrată care au atras atenția că Marius Pieleanu și Alfred Bulai erau, până când scandalul nu a mai fi putut ținut sub preș, abonați permanenți ai unor canale de televiziune. Fiindu-ne prezentați nouă, novicilor, ca primele personalități de talie națională ale sociologiei românești  contemporane. Afirmație care, dacă veți cere părerea mediului universitar și a cercetătorilor din București și din țară, tare mă tem că veți fi contraziși. Prezentându-vă, în replică, numele unor personalități cu adevărat marcante având  la activ lucrări de referință în domeniu.

Rezultă, de aici, un alt subiect sensibil, pe care îl deschide întrebarea: cum și pe ce criterii au fost aceste personaje recomandate și selectate ca specialiști de elită, nu numai la canale de televiziune, ci chiar la anumite partide politice? Nu cumva și echipele manageriale ale respectivelor televiziuni și partide trebuiau să fie mai atente atunci când recomandat structurilor de decizie cine sunt cei pe care îi propun să le devină colaboratori permanenți?

Închei aceste notații reluând și întărind convingerea că este de datoria corpului didactic al SNSPA să renunțe la păgubitoarea tactică a eschivărilor și a jumătăților de măsură și să meargă pe firul lucrurilor până la a stabilii care sunt factorii care au generat și au favorizat aceste fapte de neacceptat. Astfel și numai astfel se vor putea lua și pune în act măsuri ferme, categorice pentru a stârpi răul de la rădăcină și pentru a își recăpăta încrederea publică. Nu de alta dar, dacă tot se pretind anumite persoane din corpul didactic al școlii că sunt adepți și promotori ai așa-numitului progresism neo-marxist, atunci este cazul să ne aducem aminte ce spunea Karl Marx:,,A fi radical însemnă a merge la rădăcina tuturor lucrurilor. Iar rădăcina lucrurilor este omul’’.

După cum și  corpul formatorilor de opinie și al moderatorilor dezbaterilor din spațiul public, în mod deosebit din media alternativă, poate și trebuie să își facă, pe cât mai curând, curat în propria ogradă.