Astăzi, vă voi prezenta un eveniment ocolit de presa „liberă și independentă”, pe scurt, presa „trezită” (woke). Mai mulți martori la un eveniment extrem de nefericit au povestit că un bărbat și-a dat foc în Melbourne, în timp ce striga că este împotriva mandatelor de vaccinare obligatorie din Victoria. Serviciile de urgență au fost chemate la locul unde o mașină a fost cuprinsă de flăcări pe Church St. Richmond, în jurul orei 20:00, în ziua de Anul Nou. Vă dați seama la ce s-a ajuns? Acel domn dorea să intre mort în anul nou, acel bărbat a ajuns să-și pună capăt zilelor într-o societate așa zis perfectă. Australia nu este un stat sărac, teoretic nu este un stat autoritar, nu este prezentă o dictatură sau un regim represiv. În anul 2021, cu câteva ore înaintea anului 2022, într-o țară democrată și „perfectă” s-a ajuns la suicid. Acest eveniment mă poartă cu gândul în trecut, mă face să reflectez cu privire la prezent, dar mai ales cu privire la viitor. Nu credeam că un domn din Australia anului 2021, aproape 2022, mă va face să mă gândesc la domnul Liviu Babeș, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Pentru cei care au uitat, în ziua de 2 martie 1989, domnul Liviu Corneliu Babeș, atunci în vârstă de 47 de ani, și-a dat foc în timp ce cobora pe pârtia Bradul din Poiana Brașov.
Revenind în prezent, ofițerii au stropit bărbatul cu apă, proces desfășurat în momente critice, oamenii asistând la scene disperate, înainte de a-l imobiliza și de a forma o escortă pentru o ambulanță. O femeie care a ajutat la imobilizarea bărbatului a spus că pielea îi ardea până când a fost acoperit cu apă. Femeia a mai spus și că pielea bărbatului era atât de arsă încât se lipise de cămașa ei, la propriu. O să vă redau o frază care aparține acelei femei și vă rog să meditați asupra semnificației celor redate: „Nu mai avea față și țipa despre certificate”. Oare unde s-a ajuns? Un om care nu dorește să se vaccineze trebuie să se sinucidă? Dacă nu dorești să te vaccinezi trebuie să-ți pui capăt zilelor? Vă dați seama că acel om simțea o suferință greu de redat prin cuvinte, dar continua să țipe de ură și supărare, de disperare și lehamite, nicidecum de durere sau suferință? El nu se plângea de durere, deși ardea, la propriu, el se plângea de dictatură. Doamne și ferește, oameni buni, dacă am ajuns să ne punem capăt zilelor pentru că nu dorim să facem parte dintr-un regim autoritar și fiindcă nu vrem să luăm parte la un regim represiv și opresiv, este grav, chiar foarte grav, mai grav decât vă dați seama. Clienții de la restaurantele din apropiere au fost șocați de scenă, unul dintre ei detaliind cum bărbatul s-a acoperit intenționat pe sine și mașina cu benzină înainte de a-și da foc. Dar, domnilor, dumneavoastră ați asistat la o tentativă de suicid, în acele momente erați „speriați de bombe” sau de ce nu ați intervenit? Un client din zonă a spus presei: „Urla despre certificate Striga: No vax ID și arunca cu cărți”
Ce a ajuns și Australia! De fapt, Australia nu a ajuns nimic, pur și simplu s-a întors la origini, la o colonie de pușcăriași. Doar că acum, din păcate, sunt mai mulți gardieni decât deținuți.
Ăsta este viitorul?
Sinistru …