Diferă cu ceva Roma lui Seianus de Moscova lui Beria?

Cutremurătoarea repetare. Citind pe Tacitus pentru eseul meu despre domnia lui Tiberius, mă conving încă o dată de cutremurătoarea repetare. Firește, omenirea a progresat de la Tiberiu încoace sau mai bine zis de la Roma încoace. În a sa carte de referință, Viața cotidiană în Roma la apogeul imperiului, Jérôme Carcopino surprinde deosebirea dintre oamenii Franței sale, din 1939, și cei din Roma lui Traian. Chiar și cei mai bogați n-au încălzire centrală, și mai ales n-au frigider, de unde și goana după condimente. Averea nemăsurată e folosită pentru lux pur și simplu. Multimiliardarii Romei imperiale se ușurează în oale de noapte de marmură cu înflorituri. Oricît de bogați ar fi ei se situează sub nivelul de trai al unui șomer din Franța lui Carcopino. Fără a beneficia de banii multimiliardarului roman, șomerul are la dispoziție un wc la care trage apa:

„Sîntem obligați, deci, să ajungem la concluzia că în imobilele din Urbes, dacă pîinea și plăcintele erau coapte la focul închis în cuptor, celelalte alimente erau pregătite pe mașini de gătit, iar pentru lupta împotriva frigului, oamenii nu erau înarmați decît cu cărbuni aprinși în vase de metal. Multe din ustensilele acestea erau portative sau rulante. Unele au fost lucrate în aramă sau în bronz cu o măiestrie, cu o fantezie încîntătoare. Dar grațioasa noblețe a acestei arte industriale nu compensează deloc inferioritatea tehnicii de care depindea și nici posibilitățile reduse ale mijloacelor ei de acțiune. Semețele locuințe ale Romei erau lipsite deopotrivă și de plăcuta căldură pe care o răspîndesc în jurul lor radiatoarele camerelor noastre și de veselia care lucește și scînteiază în flacăra căminului. Pe lîngă acestea, ele erau amenințate cîteodată de atacurile insidioase ale gazelor vătămătoare, aduse prin invazia fumului pe care nu-l evita întotdeauna uscarea prelungită, nici chiar carbonizarea prealabilă a combustibililor (ligna coctilia, acapna); iar locuitorii Romei antice, în timpul iernilor aspre, din fericire cu totul excepționale, nu și-au încălzit niciodată degetele lor amorțite de frig decît în jarul din brasero.”

Da, omenirea a evoluat ca știință, ca atotputernicie asupra naturii. N-a evoluat și nici nu va avea cum să evolueze, pentru că omul a fost scris așa de la începuturi, în planul pshilogiei. Nevoia de Putere, exprimată chiar la motani, care se încaieră de cum dau nas în nas, a fost, este și va fi una dintre esențele firii umane. Dacă luăm în considerare și alte trăsături de esență, vom descoperi că omenirea nu s-a schimbat practic de mii de ani. Tacitus se ocupă pe larg de dictatura lui Seianus, prefectul Gărzii pretoriene de la Roma. Seianus e însă un Beria al vremii sale. Ca și georgianul feroce, Seianus clocotește de nevoia de putere. Ca și Beria el îl manevrează pe Stăpîn – Tiberius– prin specularea suspiciunilor acestuia. Cel puțin în viziunea lui Tacitus, Tiberius e un ins bănuitor, gata să vadă în toți cei din jur complotiști pentru a-i lua puterea.

Era Stalin diferit în privința asta?
Ca și Beria, Seianus folosește pretextul înalt al protejării Împăratului pentru a-și potoli poftele, de la cele de putere pînă la cele de sex. Singura deosebire între cei doi stă în faptul că Seianus e lichidat de Tiberiu în clipa în care acesta din urmă află de planurile ambițioase ale omului său de încredere. Beria îi supraviețuiește lui Stalin. E lichidat însă chiar în 1953, la puțin timp după moartea lui Stalin, de Malenkov și Hrușciov.

Știau ei ce nu știa Stalin?
Nu cred.
Cred că, asemenea lui Tiberiu, Stalin se prinsese de intrigile lui Beria. Aștepta însă momentul cînd să lovească. N-a mai apucat. I-au îndeplinit planul urmașii săi. Ca și Beria, speculînd spaimele lui Tiberiu, Seianus face din Roma un vast spațiu al spionării tuturor cetățenilor. Diferă cu ceva Roma din vremea lui Seianus de cea din vremea lui Beria?

Scrie Tacitus:

„Niciodată orașul n-a fost mai neliniștit, mai îngrozit, încît oamenii se fereau și de ai lor; nu mai voiau să fie auziți nici de cunoscuți, nici de necunoscuți. Pînă și cele fără grai și cele ce n-au suflet – acoperișul, pereții – erau cercetate cu băgare de seamă.”