Din nou despre „busturi cu adnotări polemice”. Pentru Goga „da!”, pentru von Brukenthal „ba!”

De parcă nu ar fi fost de ajuns participarea pseudo-președintelui Klaus Iohannis la dezvelirea statuii lui Samuel von Brukenthal –guvernatorul Transilvaniei în anii în care a fost reprimată răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan-, iată că Administrația Prezidențială susține că informațiile referitoare la acest subiect, ca și cele privind motivele pentru care atât de controversatului personaj i se ridică un impresionant monument tocmai în centrul Sibiului „nu se înscriu în categoria informațiilor de interes public”. Administrația Prezidențială a răspuns demersului inițiat de către colegii noștri de breaslă de la agenția Mediafax și de la canalul Aleph News, în conformitate cu spiritul și litera Legii nr.544/2001 privind accesul la informațiile de interes public.

Mi s-ar putea, foarte probabil, răspunde și mie  că discuția pe subiect este definitiv închisă, pe de o parte pentru că Administrația Prezidențială și-a precizat punctul de vedere, iar, pe de altă parte, dat fiind faptul că respectivul demers aparține numai unor entități ale mediului jurnalistic și, prin urmare, chestiunea îi privește direct și personal.  Răspunsuri pe care le resping în mod categoric atâta vreme cât prezența persoanei care deține și exercită prerogativele instituției Președintelui României și, prin aceasta, de Președinte al tuturor românilor, la o manifestare omagială consacrată unui personaj care, în conformitate cu interesele nobilimii maghiare, a dus o odioasă politică de persecutare și de umilire a românilor din această zonă a Transilvaniei, este un act care poate avea grave și dureroase conotații în conștiința publică. Motiv pentru care, nu numai ca ziarist, dar și ca simplu cetățean al statului român, mă declar pe deplin solidar cu confrații de la Agenția Mediafax și de la canalul Aleph News și îi cer pseudo – președintelui Klaus Iohannis să răspundă public întrebărilor foarte corecte și perfect îndreptățite care i-au fost adresate. Răspunsuri care, fără dar și poate,  se înscriu- și trebuie să se înscrie!-în categoria informațiilor de interes public.

Asta cu atât mai mult cu cât ceremoniile de la Sibiu au avut loc în zilele când se împlineau 149 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Legendarul Crăișor al Munților, pentru care pseudo-președintelui Klaus Iohannis i-a luat ceva vreme până să aprobe recunoașterea sa oficială ca Erou al Națiunii Române. Așa după cum numai cu greu a catadixit chiriașul din Dealul Cotroceni să se semneze legea prin care ziua de 4 iunie a fost proclamată Ziua Tratatului de la Trianon. Tratatul prin care Puterile Aliate învingătoare din Primul Război Mondial au recunoscut actul istoric al Marii Uniri. Acestea fiind două pete negre, imposibil de șters sau măcar de ascuns, din jalnicul palmares al celui care, pe zi ce trece, dovedește oricărui om de bună credință cât de mare dreptate a avut senatorul Titus Corlățean când l-a gratulat cu titlul de „domnul pseudo-președinte”. Palmares la care, iată, se adaugă și subiectul acestor însemnări.

Desigur, în dezbaterea publică declanșată de acest foarte greu de calificat gest al pseudo-președintelui Klaus Iohannis, au fost aduse multiple și variate argumente pro și contra privindu-l pe Samuel von Brukenthal. Cele mai multe fiind de ordin negativ, având în vedere caracterul fățiș și înverșunat anti-românesc  al acțiunilor sale, cărora, pentru o dreaptă măsură, se cuvine să le adăugăm și unele incontestabile merite în înflorirea artei și culturii Sibiului. Muzeul care îi poartă numele fiind o incontestabilă dovadă.

De aceea, cred că o salutară și perfect îndreptățită judecată în această controversă avem în opiniile unei personalități emblematice a familiei istoricilor, academicianul Răzvan Theodorescu. Iată: „Se poate spune că pe talgerul vieții lui Brukenthal stau lucruri foarte bune, cultural vorbind, dar stă și acest mare păcat care este reprimarea  de la 1785”. Fiind vorba despre sângeroasa reprimare a răscoalei în fruntea cărora s-au aflat Horia, Cloșca și Crișan și despre executarea sadică, tragerea pe roată, a doi dintre eroii și martirii ridicării românilor din Transilvania.

Să admitem, însă, că au existat și motive temeinice pentru care lui Samuel von Brukenthal i s-a ridicat o impresionantă statuie în centrul Sibiului. Motive- sau interese?- care au avut câștig de cauză în fața adevărului istoric mult mai complex și mai încărcat. Situație care îmi aduce aminte de controversa iscată atunci când, la Iași, a fost dezvelită statuia lui Octavian Goga. Fapt care a declanșat un energic protest din partea celor care vedeau în Octavian Goga mai puțin pe „Poetul Pătimirii Noastre”, din anii premergători Marii Uniri, ci, în primul rând, pe omul politic exponent și promotor al unui șovinism agresiv și al antisemitismului. Situație în care edilii Iașiului – această „Florență a României” cum atât de expresiv a numit-o G. Călinescu- au dispus ca la statuie să se pună o plăcuță pe care să se marcheze și aderența lui Octavian Goga la aceste funeste ideologii. Gest pe care, la vremea respectivă, l-am comentat și eu în termeni categorici, scriind despre „bustul cu adnotări polemice”.

Avem, iată, ocazia să ne întrebăm dacă, și în cazul statuii lui Samuel von Brukenthal, nu ar fi fost nevoie tot de o asemenea plăcuță care să menționeze „ce este viu și ce este mort” în moștenirea personajului. Nu de alta, dar mi se parte rușinos de incorect și profund nedrept ca în cazul lui Octavian Goga răspunsul să fie „da!”, pe când pentru Samuel von Brukenthal să ni se spună „ba!”.