Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Din nou despre contribuția presei la tîmpirea Poporului

Cum USRPLUS a creat criza de Guvern pentru a-și reabilita onoarea în fața electoratului de pe Facebook, alcătuit din zeci de mii de Jupîn Dumitrache, am folosit în cîteva intervenții publice formula a repera onoarea onoarea atribuind-o Miței Baston din D-ale carnavalului. Voind să aflu replica precisă, am căutat de zor în folderul Caragiale piesa D-ale carnavalului. Nici vorbă de vorbă a Miței Baston. Mi-am dat seama că replica, rămasă celebră doar în cultura din suburbii, niciodată citată de la sursă, e din altă bucată a lui Caragiale. Și am găsit-o în Justiție, schiță publicată de Caragiale în Moftul român din 21 februarie 1893, plasată într-unul din volumele sale.

Pentru a înțelege replica faimoasă trebuie să iscodim nițel una dintre temele lui Caragiale în materie de personaje:
Mai toate personajele sale sînt obsedate de ceea ce ele numesc onoarea.
Onoarea de familist, onoarea de negustor, onoarea de doamnă.

Jupîn Dumitrache e în stare să facă moarte de om dacă îi trece cuiva prin cap s-o bîrfească pe nevastă-sa. Mița Baston pune la cale un atac cu ceea ce crede ea a fi vitriol împotriva amantului care „o traduce” și prin asta, evident, îi ciobește onoarea.

Din cîte se vede, onoarea înseamnă pentru aceste personaje ceea ce azi s-ar numi imaginea publică. N-are importanță dacă Veta îl înșeală pe Jupîn Dumitrache. Pentru aceasta crucial rămîne să nu iasă zvon în public.

Preocuparea pentru imagine vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia lăsată în ochii electoratului. La personajele lui Caragiale imaginea înseamnă impresia lăsată în ochii mahalalei.
Obsesia onoarei presupune o imensă vanitate. Un om neatins de morbul vanității nu s-ar deranja prea tare dacă despre el se spun fel de fel de lucruri. Vanitate înseamnă însă la personajele caragialiene nevoia de a se da aristocrați în ochii mahalalei. Numai în lumea înaltă se nasc dueluri mortale dintr-o vorbă așa și așa aruncată de cineva despre altcineva, mai precis despre nevasta acestuia. Personajele de mahala ale lui Caragiale imită persoanele din lumea înaltă. De unde știu ele despre aristocrați gata să moară în duel de dragul onoarei? Cum de unde? Din presa fandosită, atentă la tresăririle din lumea înaltă. Comicul se naște din condiția de mahala știută de cititor și pretențiile personajului de a avea preocupările celor din Centru. Leanca văduva din Justiție e comersantă de băuturi spirtoase. Prevenitul, pe numele său de buletin, Iancu Zugravul, ajuns la judecător beat, pentru că asta e condiția sa de esență, i-a spart Leancăi un clondir de trei litri cu mastică, dar mai ales i-a afectat onoarea:

Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bîrîi?… Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit?
Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domn’ judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ţi şi dregu-ţi, şi mi-a spart clondirul, că nu vrea să-mi plătească… ”

Din cîte se înțelege, în afară de înjurături prevenitul a supărat-o pe Leanca și insinuînd o relație erotică între ea și Mitică, funcționar la Percepție. Acesta i-a dat Leancăi licența. Comicul e cu atît mai mare cu cît cititorul își dă seama că femeia făcea caz de onoare în condițiile în care se culcase cu insul de la Percepție pentru a primi licența de funcționare.

Ce însemna pentru Leanca repararea onoarei? Din cîte ne dăm seama un fel de scuze în public, eventual în fața clienților de la crîșma Hanul Dracului. Și aici întîlnim o imitare de mahala a lumii înalte. În lumea înaltă, descrisă în presă, dar și în literatura proastă, de telenovelă de azi, aristocrații își cer scuze, după ce sînt somați de cei atinși în onoarea de cavaler s-o facă.

Faimoasa replică vine în final, după ce judecătorul de ocol îl condamnă pe prevenit la șapte lei despăgubire civilă și doi lei cheltuieli de judecată:

Leanca: Da, domn’ judecător, onoarea mea, săru’ mâna, nereperată, cum remăne?
Prev. (maliţios): Las’ că ţi-o reperează domn’ Mitică. ”

Marin Preda, autorul unei antologii din opera lui Caragiale, observa în Prefață că definitoriu pentru personajele marelui satiric rămîne deraierea verbală. După ce Lefter Popescu din Două loturi o ia razna, Marin Preda observă:

„E clar, judecînd fondul chestiunii, că ne aflăm în plină dramă. Şi totuşi, rămînem stupefiaţi: nu e o dramă, ci o comedie. În plină nefericire, eroul o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o ţîcneală care zăcea în creierul individului neştiută pînă atunci nici de el însuşi, compusă din expresii şi idei inautentice, dar care dau la iveală viaţa adevărată a conştiinţei lui falsificată de cuvinte. În loc de o comedie umană avem deodată de-a face cu o comedie a cuvîntului.”

Nu, nu ne aflăm în fața unei comedii a cuvîntului. Vorbele care țîșnesc din Lefter Popescu sînt acestea:

„Cum aude cuvîntul viceversa, d. Lefter se face vînăt ca ficatul şi se ridică izbucnind cu o volubilitate supremă:
– Viceversa! Nu se poate, domnule, peste poate! Viceversa! Asta-i şarlatanie, mă-nţelegi? Vă-nvăţ eu minte pe dv. să umblaţi d-acu-ncolo cu infamii şi să vă bateţi joc de oameni, fiindcă este o exploatare şi nu vă mai săturaţi, ca vampirii, pierzînd toată sudoarea fiecare om onest, deoarece se-ncrede orbeşte-n mofturile d-voastră şi cu tripotajuri ovreieşti de bursă, care suntem noi proşti şi nu ne învăţăm odată minte ca să venim, mă-nţelegi, şi să ne revoltăm… da! să ne revoltăm! Aşa să ştiţi: proşti!”

Torentul de vorbe care ședeau în conștiința personajului sînt clișee din presa naționalistă, antisemită, care-i biciuia pe români că se lasă trași pe sfoară de evrei și că se poartă astfel ca niște proști.
Leanca văduva a venit la judecător pentru o pricină civilă. Cu toate acestea la un moment dat, ea deraiază verbal astfel:

„Leanca (cu emoţiune treptată): Eu, să trăiţi, saru’ mîna, domn’ judecător, eu sunt o fomeie sîrmană, Dumnezeu mă ştie cum mă chinuiesc pentru o pîine… De-aia şi pusesem de gînd de la sfîntu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atîtea angarale pentru ca să mai mănînce o bucăţică de pîine, şi nu ne mai dă mîna să plătim licenţa.”

A te chinui pentru o pîine nu sînt vorbele ei. Sînt vorbele presei populiste, care bocea soarta poporului, care popor se chinuie pentru o pîine. Și prevenitul păstrează în cap fără s-o știe clișee de gîndire și de vorbire care nu-i aparțin, întîlnite în presa vremii.

Ca de exemplu:

„Dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de mușterii (un simplu nu se exprimă așa de pretențios, formularea e din presă).
Jud. (foarte aspru): Răspunde! Ce comerţ faci d-ta?
Prev.: Am fost zugrav de case român, domn’ judecător… Dac-am văzut că mă omoară concurenţa străinilor, am deschis tombolă cu obiecte la Moşi.”

Prevenitul pune accent în mod intenționat pe zugrav de case român. Care a fost omorît de concurența streinilor. Nu a multinaționalelor, cum s-ar spune azi, ci a evreilor, cum spunea la vremea lui Caragiale presa naționalistă.
Chestia cu onoarea e luată tot din presă. În presa vremii lui Caragiale se scria pe larg despre dueluri de onoare.

Ce mai încolo și-ncoace.
Personajele lui Caragiale vorbesc și uneori chiar trăiesc sub influența presei.
A presei proaste.
Sau, mă rog, a Presei.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Din nou despre contribuția presei la tîmpirea Poporului”

  • Caragiale a descris parvenitismul, in special al munteanului, așa cum Alecsandri a descris parvenitismul in Moldova. Mă întreb dacă în Ardeal avem aceleași păcate ca și în ‘regat’.

  • ” În plină nefericire a natiei , eroul (Superman) o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o ţîcneală care zăcea în creierul individului neştiută pînă atunci nici de el însuşi”
    Scuze ptr „adaugiri” ! Nu mai puteam rabda !
    Extraordinara idea asemanarii situatiilor din operele lui Caragiale cu actualitatea noastra politica jalnica. Urmaresc de ceva vreme aceasta „paralela”.
    Excelent !

    o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o ţîcneală care zăcea în creierul individului neştiută pînă atunci nici de el însuşi”

  • „Vanity, definitely my favorite sin” (The Devil’s Advocate, 1997)

  • ‘Personajele lui Caragiale vorbesc și uneori chiar trăiesc sub influența presei.’
    :)))
    nu prea cred:))

    Personajele lui Caragiale traiesc pe limba lor si-atat! :))),… n ai cum sa le influentezi pentru ca ele traiesc dincolo de granita influentei 🙂
    Personajele lui Caragiale…joaca teatru!:)))
    de comedie, de cea mai buna calitate 🙂

    de la ‘presa’ ele ‘invata’, …dupa puteri :), roluri, diverse roluri. prinde de ici o replica, de dincolo inca una, din zbor altele…citeva, si la final ‘asambleaza’…rolul! :)))
    ‘romanul’ e…esenta personajelor lui Caragiale, e fix cel care…joaca teatru:)), care pune de-o dramaaa… brusc!, daca asa cere rolul, insa disponibilitatea lui de a juca orice rol posibil e…de invidiat!:)))

    insa…cind vine vorba despre Presa, asta fiind o nascocire aparuta dupa ce Caragiale si-a scris opera, unii romani se prea poate sa incurce rolul dibuit in Presa cu ‘eul’, caz in care opera lui Caragiale chiar nu mai e de actualitate, iar romanul in cauza chiar nu mai e ‘roman’,
    pentru ca esenta romanului e…’zici ca el si faci ca tine’:))

    comedia din opera lui Caragiale se naste din felul cu totul deosebit in care romanii ‘invata’ ‘limbi straine’ :))), adica in felul…delicios in care isi imbraca in toalele lumii mari…’traitul pe limba lui’:))

    azi poporul crede ca acum 30 de ani traiau mai bine pentru simplul fapt ca acum 30 de ani le era mai simplu sa traiasca…pe limba lor, decat le e azi!:)))
    adica…rolurile pe care tre sa le invete pe vremurile astea…sint…cam grele!:))), alea de acu 30 de ani erau mai simplu de jucat!:)))
    romanul, asemenea personajelor caragialiene, …joaca teatru,…si daca ce rezulta e o comedie sau drama…bravo!:))), daia nu mai poate el:)))), insa rolurile pe care le identifica…pe piata sint…olecut bulversante:))

    poporul roman traieste pe limba lui, iar esenta personajelor lui Caragiale este fix…’aceasta limba’! 🙂

  • Domnu’ Cristoiu,

    Sa avem pardon! Presa-i tampeste doar pe ziaristi. Poporul continua sa-si vada de-ale lui fiindca nu si-a pierdut simtul umorului… 🙂

    Cargiale prezinta nu doar vorbele personajelor sale, ci si faptele. Caraghiosul situatiei consta in faptul ca vorbele sunt una, faptele sunt alta. Prin urmare, daca tot vreti o paralela politica, personajul ridicol si caraghios in toata povestea e fix Cutu’ lu’ Johannis care in protocolu’ cu USR-ul se jura ca nu (mai) actioneaza ca tampitu’ iar la scurt timp da’ iar cu bocancu’-n gura. Si-apoi, ca sa fie comedia completa, coru’ ziaristilor se straduiesc sa convinga poporu’ ca USR-ul se plang degeaba.
    Noroc cu poporu’ care a priceput demult ca ziaristii traiesc de-a dreptu-n balamuc!…

    • „Poporul a priceput” ?! Poporul se uită la tv., poporul pricepe ce i se spune la tv. și pricepe în funcție de canalul pe care-l urmărește, de părerile jurnaliștilor pe care-i preferă.
      În povestea cealaltă, vă dau dreptate. Doar cei care nu vor, nu țin cont de protocolul despre care ați amintit.

      • Pe popor il doare-n basca de ce spun sau vor jurnalistii. In 31 de ani cite generatii s-au format?SIntem impartiti. Aia care terminasem macar liceul sau o facultate stim „ca cu tembelizoru’,s-a mintit poporu'”.Deci ce cred jurnalistii sau reporterii ca o sa-i invatam pe copiii nostri?Sa citeasca ce spun ei,da’ sa citeasca printre rnduri si sa faca ce gindesc ei, nu ce gindesc altii.Apoi e generatia de nauci care in’89 erau in scutece, vai de ei ce scoala au facut, semianalfabeti.Nu se uita decit la „influensari”,ce-or mai fi si aia ca te doare capu’ cind ii vezi cu tatuaje peste tot,ochii innecati in droguri sau bere, iar pe ele le vezi cu botox(de arata toate la fel, cu gura cum e curu; de ratza),si cu silicoane de zici ca dau sa decoleze…generatia asta are multe fitze si fumuri la cap, nu asculta ei la jurnalisti.Apoi uurmeaza generatia copiilor ultimei grupe pe cae am descris-o si care, la fel, au probleme cu nebunia din scoli, mai nou si cu covidu’care acam pus educatia pe butuci,desi nu era nevoie sa se intimple asa ceva, si care sint ca zombi,cu nasu- in telefon,tableta si-n jocuri,nici n-au habar de nume de jurnalisti. SPune-i unuia de 18-25 de ani de Ion Cristoiu si-o sa-ti zica – „Cine?”Ce-i aia, sau ala…oamenii numai pun botu’ la nimic,s-a creat un „hau” datorita haosului asta care predomina de 31 de ani.”Vrem o tara ca afara”…fara sa aiba habar cineva,ce inseamna cu adevarat.Daca asta e „tzelul”, apai „afara” nu da nimeni atentie la jurnalisti,sint considerati privilegiati,tupeisti si bogati,asa ca in „afara” ii cam doare-n pridvor de jurnalisti si reporteri…cam aia e.

      • @profu

        Nu fii pesimist. Aminteste-ti de vorba aia celebra „cu televizoru’ ati mintit poporu” si de faza cu CCN-ul = „Clinton News Network”. Oamenii fac acum glume pe seama a tot ce se spune prin in „presa”. Doar cei din „presa” nu-si dau inca seama de ridicolul situatiei in care se afla… 🙂

        • @Paul
          Nu FI atât de sigur, domnu’ Paul!
          Urmărește audiențele posturilor tv. și o să te lămurești.
          Valabil și pentru Domnul care a comentat înaintea ta.

          • @profu,

            Audientele nu inseamna automat insusirea „stirilor”. Multi privesc spunand „ia sa vedem ce mai mint astia”. Dar sunt trecuti toti la audienta. De fapt, noi aici facem cam acelasi lucru, nu? Citim ce scrie domnu’ Cristoiu, dar nu inseamna ca suntem automat de acord cu ce scrie si ne insusim ideile expuse. Dimpotriva, de multe ori ideile lui se bat cap in cap cu ale noastre. Dar, pentru ca suntem fiinte sociale si vrem sa socializam, uite ca facem „audienta”… 🙂

          • Corect. De acord cu comentatorul Paul.
            PS – @profu…”Domnul”care a comentat inaintea lui Paul, nu poate fi „domn” nici daca ar vrea…

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog