Din nou despre ediția necenzurată a Delirului

Cu Valentin Busuioc, de la un site de știri, care mă sună pentru un punct de vedere despre arestarea lui Sebastian Ghiță în Serbia, discut, după încheierea părții jurnalistice, despre ediția din Delirul, scoasă de mine la Expres în primii ani postdecembriști. Am ajuns la subiectul ăsta după ce Valentin Busuioc mi-a zis c-o să vină într-o zi la BAR ca să-i dau un autograf pe ediția din Delirul. Mă prăbușesc, ca de obicei în astfel de cazuri, într-o pledoarie pentru această primă ediție. Îi explic tînărului jurnalist – care pare a fi destul de bun cunoscător al Dosarului – că e ediție rară. După apariția volumului – dau amănunte despre scandalul creat de hotărîrea mea de a scoate partea cu Nicolae Ceaușescu și de a introduce capitolul cu Stalin, scos la cenzură – șantajată de Eugen Simion, nevasta lui Marin Preda, cea de a treia, a interzis să se mai reediteze varianta mea. Ce variantă s-a reeditat și e acum pe piață? Îi reiau interlocutorului, suspicios că iar am dat-o pe năravul bătrîneței intelectuale, cel de a crede că mai tinerii confrați mor să afle ceva de istorie sau de literatură, limitați cum sînt la Facebook și SMS-uri, piesele principale ale Afacerii Preda. Nu știu dacă am mai scris-o. Sigur e c-am mai spus-o

Prima ediție din Delirul a apărut în ianuarie 1975. Pentru că întîia oară după 23 august 1944, într-o carte aflată deja în librării se scria despre Mareșalul Ion Antonescu și altfel decît despre Fascistul care a dus țara la dezastru, ediția a cunoscut un succes enorm din toate punctele de vedere: de critică, de public, de cafenele. Un articol sever din Literaturnaia Gazeta, apărut în 14 mai 1975 și despre care am scris undeva plecînd de la Cartea Albă a Securității, articol urmat de un comentariu prosovietic din Der Spiegell, dă alarma la București. Nicolae Ceaușescu ducea după criza din 1968 o politică de ceea ce s-ar numi Evitarea provocărilor inutile la adresa Moscovei. Prudența lui Nicolae Ceaușescu le-a dat staliniștilor reveniți în istoriografia românească după marea lor revanșă care a fost decembrie 1989 posibilitatea de a vorbi de o dizidență de ochii lumii. În realitate, Nicolae Ceaușescu chiar ducea o politică de independență reală față de Kremilin. Această politică presupunea însă angajarea unui Scandal cu Moscova doar cînd era nevoie și nu oricînd, în chestiuni care nu afectau interese naționale. Cartea despre Mareșal apăruse, intrase deja în conștiința publică. Alături de răspunsul nostru, scris de Dumitru Popescu, s-a decis înlocuirea primei ediții pe șest, fără precizarea a doua ediție revăzută și adăugită, a unei variante curățate de autor. Desigur, capitolul despre Stalin fusese scos chiar din ediția princeps. În această înlocuire pe șest, sînt scoase fragmente gen cel în care jurnaliștii de la Curentul, eliberați de groaza Rebeliunii, se masturbează, și se introduce capitolul cu tînărul revoluționar. Chestia cu tînărul revoluționar, deși trimitea străveziu la Ceaușescu, nu fusese plasată doar de dragul Cultului. Ea avea și rolul de a introduce în roman forțele antifasciste, forțele ridicate împotriva războiului antisovietic – comuniștii –, pentru a da semn Moscovei c-am ținut cont de criticile frățești. Așa cum am scris și zis – și reiau argumentațiile în taifasul cu Valentin Busuioc –, capitolul cu Stalin e crucial pentru arhitectura Delirului. Romanul nu e reabilitarea lui Antonescu. Romanul e întruchiparea strălucită a tezei potrivit căreia Istoria poate intra în Delir uneori, cînd muritorii nici nu se așteaptă la așa ceva, dovada forței incontestabile a gînditorului Marin Preda. În primii ani postdecembriști, luînd legătura cu familia lui Preda, am primit capitolul despre Stalin în manuscris și l-am scos în ediția necenzurată. Cu de la mine putere, am lăsat pe dinafară capitolul cu tînărul revoluționar, argumentînd că el nu e produsul voinței autorului. A ieșit mare scandal. Marin Preda era o zacuscă inepuizabilă pentru istoricii literari și intrarea pe piața lor a unui străin ca mine – deși nu eram străin de opera lui Preda, scosesem înainte vreme schițele și povestirile neliniștitului Preda din anii premergători Întîlnirii din Pămînturi – i-a deranjat. Pe scurt, urmarea acestui scandal, noile ediții din Delirul au revenit la conținutul artificial din ediția pe șest din partea a doua a lui 1975. Ediția mea se găsește cu greu – eu însumi, care n-o aveam – am procurat-o pe căi complicate – și i-am atras atenția lui Valentin Busuioc că posedă o comoară. Acesta îmi măturisește că a cumpărat-o de la un ambulant din suburbii; a dat pe ea cinci lei.