Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Din România lucrurilor mărunte. De prin week-end adunate și-napoi la lume date

Căutându-mi gândurile să mi le adun acasă pentru a plănui o nouă săptămână, îmi dădui seama că rămăseseră uitate fix în mijlocul drumului, în lungul drum al zilelor de vineri până luni.
De mult nu mai sunt o ființă foarte socială, dată fiind nu vremea Pandemiei, ci pentru că în jur nu prea mai sunt oameni, ci doar foarte multe personalități. Așa că orice interacțiune cu lumea poate deveni, în sine, un eveniment. Nu-mi lipsesc ieșirile zgomotoase, pentru că, pe timpul facultății plus vreo 15 ani după, am trăit din punct de vedere social din plin; prieteni, găști, petreceri, ieșiri. Acum le consider false și obositoare,  și cei vreo cinci din jur care-au rămas sunt mai mult decât suficienți nevoilor mele de relaționare umană. Acesta a fost și motivul pentru care, acum doi ani, m-am retras din comunitatea de social-media. Dar aceasta este o cu totul altă poveste.

Cum ziceam, m-am găsit proptită în câteva secvențe pe care nu reușeam să le mai deslușesc. De fapt, unica întrebare ce le putea rezuma pe toate era „De ce? De ce ar face cineva așa ceva?”.
Să vă povestesc. Vineri, mă întorsesem de la cabinet și cu o listă de cumpărături specifice pe care le puteam cumpăra de la o farmacie. Parchez mașina acasă și plec să rezolv lista, să o știu bifată. Ajung în fața farmaciei, cât să-mi pun masca și ochelarii, mă uit repede înăuntru să-mi evaluez timpul de așteptare. O casă era ocupată de un domn cu o rețetă compensată, acolo clar dura, o casă era liberă. Un domn se uita în vitrinele cu produse cosmetice. Intru cu lista pregătită, intenționând să rezolv în câteva minute, mă îndrept spre casa liberă, dar doamna mă oprește brusc atrăgându-mi atenția că domnul ce privea în vitrine avea întâietate. Și mă opresc, sperând că nu va dura, totuși, foarte mult. Eroare de calcul, impardonabilă. Domnul, ce avea întâietate, echipat absolut corespunzător, mănuși, căciulă pe ochi și mască, cumpăra produse cosmetice consoartei dumisale. Teoretic nu aceasta era problema. Practic era un dezastru total. Toate produsele care ar fi putut interesa beneficiara erau undeva sus, înșirate pe dulapuri. Așa încât săraca farmacistă s-a ales cu niște fitness gratuit. Urca pe scară, cobora. Domnul poza produsul, îl trimitea pe WhatsApp. Doamna urca iar pe scară, cobora. Domnul poza produsul, trimitea. Probabil vă întrebați de ce nu am plecat. Nu aveam cum. Era fascinantă întreaga situație. Mi-o și imaginam pe beneficiară, lălâie cu aer de mop, arogantă și dominatoare, adresându-i invective „prostului, nepriceputului și încălțatului în papuci de bou” că nu este în stare să-i cumpere o apă termală. Apă termală. Nu, doamna nu era în vreo suferință ce i-ar fi făcut imposibilă deplasarea. Singura ei neputință era lipsa de bun simț și lenea care, din păcate, caracterizează din ce în ce mai mult femeile în ziua de azi. A, da! Îmi permit să vorbesc astfel pentru că tot ceea ce ține de mine și proprietățile mele, eu administrez; de la dus mașina în service, cărat anvelope de două ori pe an, până la cumpărăturile casei și întreaga gestionare, plus tot ceea ce ține de cabinet.

Finalul apoteotic se produce prin achiziționarea produsului, când deja farmacista era leoarcă de la cât urcase coborâse și împinsese scara de colo-colo, cu pielea încrețită sub mănuși, cu părul lipit de frunte de la broboanele de sudoare. Nici cumpărătorul nu arăta mai fericit. De sub fes plecau la vale, pe ceafa-i proaspăt rasă, șiroaie de transpirație, moment numai bun să-l lovească vreo răceală strașnică de la gradele cu minus de-afară. Dar a trecut și vineri, cu bucuria de a-mi primi în sfârșit coletul ce trebuia să ajungă marți.

Sâmbătă mă aștepta o altă aventură. Pe lângă treburi casnice am hotărât să iau masa împreună cu o prietenă pe care nu o mai văzusem de mult. Cum locul cel mai accesibil al orașului este Complexul Palas, îmi propun să profit și intru în Cărturești până la ora stabilită. Mă duc țintit spre zona de cărți care mă interesa. Lume multă, pestriță, destul de zgomotoasă pentru un consumator de carte. Dar, de departe un „domnișor” până în 30 de ani, de asemeni echipat corespunzător căciulă pe ochi, mască, mănuși, fular și ochelari, se făcea remarcat prin înălțime și mersul ferm și apăsat, cu aer doct, vorbind la telefon tare, să-i poată răzbate sunetele până la interlocutor prin cele multe straturi ce se găseau între gură și receptor. Vă reproduc doar frânturi din conversație, pentru simplu motiv că încerca să sape un șanț imaginar între două puncte, în spatele unui asemenea punct aflându-mă eu.

„Da, măi e groasă. Bilirubina… are probleme cu ea. Ustură când urinează. Și face pipi așa mai… dar, să vezi cum arată când face caca… e moale, de culoare… Da, analizele nu sunt bune. Mai trebuie să stea în pat. Când vomită? Pai, când vomită…”

Mă uit odată, nimic, îl mai privesc odată, nimic. Deja, când conversația ajunsese într-un punct intolerabil, pentru loc și moment, mă îndrept spre el și îi atrag atenția. Buimac, ridică niște ochi mirați spre mine și spune în telefon: „Stai că nu știu ce vrea asta de la mine!”

Așa că, firesc este să te întrebi: „De ce? De ce ar face cineva așa ceva?”.
Dar, peste Iași a nins! Frumos, așezat. Privești împrejur, te afli-ntr-o poveste, dar când ai călcat trebuie să fii foarte precaut. În general, bălțile sunt de adâncimi ce te pot lua prin surprindere, mai ales dacă ai nevoie de a merge câțiva pași pe jos. Pe jos, dar nu pe oriunde, ci pe o stradă asfaltată cu „bani Europeni”. Nu se știe în buzunarul cui au ajuns acei bani europeni (probabil la răposatul Nichita), dar sigur urmele de asfalt sunt de pe vremea răposatului Ceaușescu. Vă atașez și vreo două poze, să nu fiți obligați a mă crede doar pe cuvânt; doar despre Iași, ninsoare, stradă. Pe cei doi domni nu-i fac celebri, că mi-au părut destul de oropsiți.
Acum dacă tot mi-am adunat acasă gândurile de pe străzi și din băltoace, să trecem și la ceva muncă, că pâinea singură nu se coace.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Din România lucrurilor mărunte. De prin week-end adunate și-napoi la lume date”

  • habar n am daca e de bine sau de rau, daca vb singur:)),
    …io ma ntreb doar daca e de bine sau de rau daca…stand de vb cu cineva!…senzatia pe care o ai tot aia e, ca vb singur:))))
    tuvce zici, geo, ca tot esti medică!:))

  • Nu aveati de unde sa stiti daca doamna de la celalalt capat al firului nu avea o problema medicala si din cauza aceasta, sotul ei trebuia sa-i trimita poze cu produsele pe care le cauta. V-ati grabit sa puneti etichete pline de venin, doar pentru ca dv. sunteti sanatoasa si foarte activa. Ca medic, ar fi trebuit sa va duca gândul în primul rând la asta. L-ati fi putut chiar întreba pe domnul acela de ce sotia lui nu a venit sa-si faca de una singura cumparaturile de la farmacie.

    • …sa zicem ca e ca tine.
      atunci tu ai pus…doua etichete!, deci ai intrecut o, in cazul asta, pe Smarandita!:)))

    • faci ce faci si tot nambăr oan ramai!:)), pizitia clasica a unui perfectionist!, creca!:))

      • „Creca”, la mine este vorba despre altceva. Exista persoane de la care am unele pretentii si atunci când acestea ma dezamagesc, devin, poate, un pic prea rau…

  • de prin lumi adunate si napoi lumilor date:

    orice prezenta virtuala se cere pastrata in lumea in care se misca.
    pentru a fi acceptata, logic, intr o alta lume, ea trebuie sa si verifice ecuatia de miscare si in lumea aia!:))

  • …painea singura nu se coace?! …oare?

    painea cea de toate zilele nu cumva e chiar Caldura? adica Iubirea? nu cumva cea care ne hraneste e chiar Caldura,
    cu componentele sale, ‘caldura pamantului’ si ‘caldura cerului’, asta din urma mai fiind cunoscuta si sub numele de ‘caldura sufleteasca’?
    se poate hrani omul doar cu painea din cuptor, fara sa se hraneasca cu ‘caldura’ care-l face chiar pe el…paine?

    paine sa fie!, nu zic altfel,
    insa goana dupa paine nu prea mai e goana dupa ‘superpozitiile painii’,
    -painea ce-o papi
    -painea ce esti,
    ci doar gradinarirea hranei care e spre folosul adjectivelor.

    painea despre care vorbesti e doar oglindirea painii pe care am amintit-o, adica ‘painea ce santem’,
    prin urmare creca am pierdut pe drum procedura de ‘oglindire’, tocma daia painea despre care vorbesti devine ‘facere’, deci are nevoie de Actiune, deci are nevoie de ‘consum’, deci are nevoie de ‘acumulare’, deci daia devine ‘painea’ mai degraba o poveste a Acumularii, pentru ca si-a pierdut, poate, ‘procedura de oglindire’, caz in care Actiunea devenea Nonactiune.

    luati de val, de valul lumii, ne-am obisnuit cu ‘limba lumii’, si pasta stiind-o, pe-asta sintem tentati s-o folosim, insa…io simt ca omul are limba lui, si…chiar daca omul, cautandu-si ‘cuvantul’, se simte ‘pierdut in Creatie’, simt ca e mai cu folos s-o cauti, pierdut fiind, decit sa te desavarsesti in vorbitul limbii lumii, care e prin definitie o acumulare, prin urmare n-ajungi la cap in veci!

    oamenii au ajuns sa se nasca…nu in Creatie, ci in ‘sistemul lumii mari’. el nu apartine Creatiei, ci Civilizatiei, cand se naste, deci e luat in evidentele Civilizatiei si mai apoi va fi daltuit dupa chipul si asemanarea ei.
    sa scapi de ciopliturile ‘chirurgilor plasticieni’, ai lumii mari’ si, mai apoi, sa privesti Creatia ‘cu ochii tai’!, …e, zic eu, o urmare a unui proces filozofic intens, ca ‘plasticienii’ Civilizatiei sint priceputi, prin urmare daca te apuci sa te oglindesti in ‘oglinda lumii’…s-ar putea sa ti se para ca esti frumos foc!:))))

    • cel mai sanatos raspuns il primesti atunci cind ‘lumea mare’ te vede ca pe un urat!:))
      cu cit arati mai urat in ochii lumii mari…cu atit esti mai pe ‘cale’:))
      practic…daca omul reuseste sa arate fix pe dos decat e ‘lumea mare’, in sinea lui,
      …inseamna ca a reusit sa si vorbeasca…si!…propria limba, ‘limba omului’.
      ‘limba omului’, aia pe care el o vorbeste…nativ, tre sa fie una!, prin urmare nu limbi straine tre sa invete omul!:))), ca si pe toate de le-ar cunoaste, tot straine i-ar fi!:))

      ne nastem…ca Bradul de Craciun:)))
      astia agata pe noi tot felul de globulete, betele, instalatii, …daruri, te si miri ce!, dupa care ne pun pe raft, frumosi foc cum santem, insa lipsiti de Radacina!

      io zic asa: una e Verdele…bradului ce santem, alta e ‘verdele’ bradului impodobit, ce devenim!

      daia nu mai pot io, ca imaginea mea in ochii altora e intr un fel sau altul:)) , nici nu m pasa care:))), daca eu insumi nu ma vad prea bine!,
      ca mi-au indesat astia, paici, pe lumea asta, in ochi!, tot felul de…globulete, luminite, artificii, betele, daruri si muzici artificial cantate…
      imi scutur ochii ca un caine pe care a nins linintit! si isi scutura zapada:))
      daia am si ajuns la concluzia ca omul se aseamana cu samanta care a cazut pe piatra si n-a incoltit. sau cu samanta care a cazut pe pamantul dintre pietre si, dupa o vreme, s-a uscat:)))

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog