Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Din România lucrurilor mărunte. Despre promisiuni și alte nimicuri…

Existența noastră este împănată de multe și mărunte lucruri, mâncătoare de timp și resurse. Este de la sine înțeles că toți privim în sus, spre vârf, ca și cum doar de acolo ar ploua cu rele. Dar, noțiunea elementară pe care uităm a o mai lua în calcul este aceea de „circuit în natură”. Tot ceea ce vine de sus reprezintă consecința a ceea ce pleacă dinspre noi.

În minunată noastră viață, lucrurile ar funcționa mult mai ușor dacă fiecare, în locul în care suntem, ne-am strânge gunoaiele și ne-am face treaba responsabil. Vorbeam cu cineva zilele trecute despre studenți, a căror principală grijă nu este aceea de a performa în vreun fel în profesia aleasă, ci au doar ca unică preocupare cât și ce primesc la angajare, fără a fi străbătuți, nici măcar o secundă, de ideea că pretențiile emise ar trebui să fie direct proporționale cu ceea ce ei sunt apți spre a oferi. Bine, e drept că foarte mulți dintre cei ce activează în diverse domenii au drept lozincă celebrul „Mircea, fă-te că lucrezi!” sau au drept plan de acțiune o brambureală continua, tocmai pentru a se putea văieta despre cât de alergați, munciți, stresați sunt la „job”.

Pentru a-mi explica „pretențiile” cu nevoia de responsabilizare, pentru ca existența noastră să devină net calitativă și cu ceva mai puțin stres, vă voi povesti câteva întâmplări. După cum sper că ați înțeles deja, scriu despre lucruri trăite, nu inventate.

Un exemplu despre cum ne putem încurca existența unul altuia este relația om – sistem bancar. Nu intenționez să povestesc despre coșmarul unui împrumut la bancă, din simplul motiv că, spre norocul meu, nu sunt și nu am fost vreodată în postura de a merge cu miloaga, pentru că fix acesta este sentimentul când ajungi la mâna lor, la Preamărita Bancă! Din postura de lucrător în sistemul privat am fost obligată să dețin un cont bancar. La serviciile primei bănci, cu care am colaborat din 2005 până în 2013, am renunțat pe motivul unei imense nesimțiri din partea lucrătorilor din filiala la care mergeam. Ani de zile, cum mă duceam lunar la bancă, nu era dată ca unul dintre cei cu care interacționam să nu îmi ceară consultații gratuite, să-mi arate o bubă, să-mi povestească despre vreun beteșug, pe principiul foarte prost promovat al „doctorilor fără de arginți” și oricum, știind atât de multe, cât era să le dau un sfat, o rețetă ceva, orice, gratuit, pe timpul meu. Dar nu acesta a fost motivul pentru care am renunțat la serviciile domniilor sale. Pe vremea aceea, încă sufeream de „Sindromul Salvatorului” și nu era zi sau noapte să nu ajut dacă mi se cerea. Ruperea a intervenit în ziua în care, mergând să depun niște bani în cont, sunt dată la o parte de lucrătorul bancar (care beneficiase de multă informație gratuită din partea mea) cu o cruntă nesimțire doar pentru a lua în față un domn cu multe bijuterii pe mână și ceva dinți îmbrăcați în aur. Probabil că nu m-aș fi supărat dacă mi s-ar fi vorbit frumos, dar datul la o parte a fost: „Lăsați-l pe domnul în față, că dumneavoastră oricum scrieți greu un ordin bancar!”. Și a fost necesară o așteptare din partea mea de încă vreo 40 de minute, după ce mai stătusem altele 20 înainte la coadă, pentru că „domnul” ce avusese întâietate nu știa nici să scrie sau să citească, dar avea de tranzacționat un teanc considerabil de bani.

Cu cea de-a doua bancă lucrurile au fost ceva mai ușoare, adevărat fiind faptul și că alegerea am făcut-o doar pentru că o pacientă lucra în acel moment la Sucursala respectivă. Plus că, între timp, au apărut multe facilități care au limitat contactul interuman. Până în acest an. Pe la mijlocul lunii ianuarie, mă sună un distins domn de la bancă să-mi povestească despre necesitatea de a trimite încă un document care ar fi lipsit din dosar. Pe lângă faptul că nu a avut bunăvoința de a mă informa cu privire la noua lege despre transparența în sistemul bancar (cum scriam și în articolul Schimbarea schimbărilor, Anul Nou nu vine niciodată singur) a fost și cu un ton suficient de revendicativ. Fiind la cabinet, între pacienți, îmi notez repede și promit să execut ordinul, prin trimiterea documentului la două adrese de mail indicate de către domnia sa. Ajung acasă, mă descalț, mă spăl pe mâini și primul lucru de care mă apuc este să îmi onorez promisiunea, trecând în mail și o rugăminte de confirmare. A doua zi, aștept. Verific mail, nimic, nici urmă de confirmare dinspre niciuna din adrese. Undeva spre ora 15 sun. A da, sigur era primit. Totul era în regulă, A uitat să confirme… bla, bla. Închid, primesc instant un mail de confirmare. Dar ce, credeți că povestea s-a oprit aici? Nu! Vineri, 5 februarie, la cabinet vine poștărița; scrisoare de la banca. Îmi propun să o deschid acasă, fiind în grabă mare, să prind un curier. Week-end-ul, fiind destul de agitat, îmi găsesc răgaz duminică seara pentru a deschide corespondența cu Preamărita instituție bancară. Somație, să nu zic amenințare, emisă pe 28 ianuarie, mult după ce eu îmi îndeplinisem obligațiile, că mi se închide contul din lipsă document la inventar. Respir adânc, mă calmez, la acea oră nu era oricum nimic de făcut. Dimineață, aștept să bată de un 9.30, să fi trecut momentul de cafea și socializare de luni dimineața la bancă, sun pe numărul doamnei șef de sucursală. Îmi închide. Îl sun pe domnul care îmi ceruse actul și care îmi confirmase primirea. Ridică din umeri, mă trimite să o sun pe doamna mai sus amintită. Îi spun că am sunat. Îmi promite că rezolvă dumnealui. Nu a rezolvat, nu a sunat, nu a revenit, a fost necesară o vizită la bancă. Ce se întâmplase, de fapt? Dosarul contului aferent cabinetului, al cărui proprietar și plătitor de multe taxe către Stat sunt, fusese returnat de la comisia de control a băncii care lucrează pentru ANAF! De ce? Pentru că domnișoarele responsabile nu mai văzuseră în viața lor un stomatolog cu competență în Homeopatie atestată oficial pe Certificatul de liberă practică! Atât! În România nu ai voie să fii supraspecializat!

Nu-i așa că deja v-ați plictisit? Și eu.
Dacă am face o cât de mică analiză am înțelege că întreaga noastră interacțiune umană și instituțională se bazează pe promisiuni de tot felul; de a face, de a respecta, de a onora.

DAR, până la urmă, în practică totul se rezumă la:
„Deșănțată pretenție! Zicea coconașul răsucindu-și mustețile. Zice că i-am jurat s-o iau, ca cînd astfel de jurăminte să mai țin vreodată.” (1829. aprilie Constantin Negruzzi – Zoe)
„A promite e de neam nobil, a te ține de cuvânt este de neam prost!” (autor necunoscut, slogan al anilor 1950).


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Din România lucrurilor mărunte. Despre promisiuni și alte nimicuri…”

  • ‘După cum sper că ați înțeles deja, scriu despre lucruri trăite, nu inventate.’

    da de ce ai simtit nevoia sa ne anunti?:)))

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog