Laserul de la Măgurele a atins, în martie anul trecut, în premieră mondială, puterea de 10 PetaWatts devenind cel mai puternic din lume.
Invitat la cristoiuTv, la ediția de joi, academician Victor Nicolae Zamfir, director general al Institutului Național de Fizică Nucleară „Horia Hulubei” și al Centrului ELI-NP din Măgurele, a povestit, în termeni pe care să-i înțeleagă oricine, cu ce se ocupă, dar și peripeții legate de eternele păcăleli prin care au fost nevoiți să treacă. Legate de neonorarea unui contract de Italia sau de faptul că alte țări încearcă să scoată România din joc.
Ion Cristoiu, realizatorul emisiunii, l-a întrebat dacă există și aici o bătălie de clientelă politică pentru funcția cea mai înaltă, adică a lui.
„S-ar putea, nu am simțit-o până acum. Eu, mai ales în urma experienței de 10 ani în care am condus Centrul ELI-NP, am un model. Și eu am modelul „bățul”. Spre deosebire de alte locuri, în care toată lumea împinge la roata care se învârte, să o facă să se învârtă mai repede, aici (în România – n.red), de la portar până la cel mai înalt nivel, sunt foarte mulți care au o satisfacție de a găsi un băț care să oprească roata. Cred că nu e numai din invidie sau sabotaj, e și dintr-o cultură. Dacă găsește bățul destul de tare se consideră extrem de deștept. Zice: Ia uite ce am găsit eu și proștii ăia care au venit cu dosarul nu s-au gândit. Avem o cultură a bățului, să-l băgăm într-o roată care încearcă să se învârtă”, a explicat Zamfir.
„Da, când merge un lucru bine, vine unul și vâră bățul și chiar e mândru”, a adăugat Ion Cristoiu.
„Exact, și cu asta v-am răspuns și la întrebare”, a conchis directorul.
Un astfel de „băgat bățul în roată” s-a întâmplat imediat după aderarea României la Uniunea Europeană.
„La 1 ianuarie, 2007 am intrat în UE, pe 10 ianuarie am avut o vizită a tuturor forurilor europene, pentru că s-a găsit un român de-al nostru să facă o sesizare la Bruxelles că la Măgurele se face bomba atomică. Vă dați seama ce a fost pe capul ălora, că pe cine au primit ei în UE! Și am avut controale de la toate agențiile posibile și au stat aici săptămâni și ne-au controlat și subsolul, și-n toalete, și-n acoperișuri. Că un român s-a gândit să facă o poantă bună și să spună că facem bomba atomică”, a povestit Nicolae Zamfir.
Acesta a explicat că nu se poate face bomba atomică la Măgurele pentru că, în primul rând trebuie să fii lăsat, apoi pentru bomba nucleară este nevoie de uraniu îmbogățit.
Lasă un răspuns