În primele relatări despre noutatea constituită de vaccinurile pe bază de ARN mesager spuneam că oricum le-ar arăta efectele – benefice, malefice, ori inexistente –, ele vor fi covârșitoare iar bilanțul răsunător (nu doar pentru producători). Întocmai cum buturuga mică e capabilă să răstoarne ditamai carul, și nanoplagiatul nostru urma să-și demonstreze mega-efectele pe încheierea tacită a pandemiei și revenirea la mult-râvnita „normalitate”. Speram, firește, să asistăm la înlăturarea unor obstacole care ne blocau vădit drumul și nu la o și mai mare împotmolire, dar ce s-a ales de așteptările noastre?
Pentru cei care se concentrează acum pe promisiunile deșarte ale viitorilor „aleși” să jefuiască mai bine de jumătate de planetă și au uitat unde rămăsesem cu bilanțul pandemic înnodăm firul de unde se rupsese (mai bine zis unde s-a terminat în coadă de pește): În urmă cu câteva luni a apărut într-un jurnal de prestigiu un studiu care relevă problemele întâmpinate de celulă la descifrarea mesajului înglobat de mARN-ul vaccinal, dislexie care se soldează cu producerea altor proteine decât intenționata proteină spike. Un alt studiu de proporții relatează despre raportul răsturnat dintre beneficii și riscuri vaccinale la unele părți ale populației. Și ar mai fi și date proaspete despre excesul de mortalitate care s-a încăpățânat să se mențină ridicat și în 2023. Pe cât de cuprinzătoare studiile și de interesante informațiile, pe atât de mic le-a fost răsunetul în mass-media și în cercurile oficiale odinioară extrem de guralive.
Le abordăm pe rând, cu accentul pe „rebuturile” vaccinale, întrucât ele ar putea constitui dacă nu punctul de plecare al unora dintre problemele cu care continuăm să ne confruntăm, cel puțin un aspect care merită reflecție. De ce ar descifra greșit mesajul o celulă a cărei funcție este tocmai decodarea informației din ARNm și fabricarea de proteine conform rețetei? Motivul îl reprezintă modificările aduse în laborator moleculei de ARNm, cu scopul de a o feri de atacurile sistemului imunitar al gazdei și de a-i prelungi durata de staționare în organism. Ele conduc la citirea lentă și cu greșeli a mesajului și la producerea altor proteine decât cea preconizată. Ribosomal frameshifting se cheamă glisarea cadrului de citire a mașinăriilor producătoare de proteine având ca rezultat apariția de deșeuri moleculare. Să ne imaginăm cifrul ca pe un pieptăn ale cărui capete (A și B) sunt marcate de proiectanți ca reprezentând începutul și respectiv finalul textului. Teoretic decodorul știe exact unde să-și înceapă cititul. Practica, însă, ne demonstrează că nu întotdeauna proiectul se respectă ad litteram în hala de producție. Dinții pieptănului sunt reprezentați de înșiruirea aparent aleatorie a patru litere – celebrele baze azotate –, astfel grupate încât un complex de trei litere (codon) să codifice un aminoacid (cărămida din care se construiește edificiul numit proteină). De neimaginat ce ar putea rezulta dacă decodorul nu pornește de la prima literă, ci de altundeva, și la ce proteine ar putea da naștere codonii ad-hoc!
Să încercăm, totuși, să ne imaginăm: Cele patru litere cu care se lucrează la biosinteza proteinelor sunt AGCU (adenina, guanina, citozina și uracilul). Să spunem că pieptănul nostru ar arăta cam așa: UUUAGGAGUCCAC ș.a.m.d. Dacă cititul se derulează corect, vor rezulta următorii tripleți codificatori de aminoacizi: UUU (fenilalanina); AGG (arginina); AGU (serina); CCA (prolina) etc. Dacă translatorul alunecă cu o singură literă vor rezulta UUA (leucina), GGA (glicina), GUC (valina), CAC (histidina). Inutil să mai menționăm ce proteine pot rezulta din nenumăratele posibilități disruptive ale coerenței citirii. Dacă se întâmplă asta cu o singură proteină, cum rămâne cu zecile de mii de substraturi, enzime și hormoni care mai de care mai sofisticate fabricate de celule? Să nu uităm că cele 1013 celule-fabrici produc nu unul, ci 100.000 de tipuri de proteine!
Dacă greșelile ar constitui regula, ne-am mai afla acum aici, noi și milioanele de forme de viață din biosfera planetară? Firește că și aici există erori de lecturare, ba chiar și un anumit grad de toleranță, dar „analfabetismul funcțional” e infinit mai redus decât printre semenii noștri. Codul genetic este universal, adică e comun tuturor formelor de viață. Același limbaj genetic e „înțeles” de celulele unei plante, unui fluture, unei bacterii sau unui om! Patru litere în combinații de câte trei stau la baza celor 20 de cuvinte (aminoacizi) și formează materialul de construcție a peste 100.000 de fraze (proteine) – care alcătuiesc compoziții biologice (organisme) unice. Cineva trebuie să controleze totul pas cu pas, astfel încât fiecare proces să se deruleze conform planului, erorile să fie corectate sistematic, și tot ce poate fi dăunător să fie înlăturat în timp util.
Specialiștii opinează că doar puține proteine sunt „preparate” respectând întocmai rețeta originală copiată de ARNm din ADN-ul genelor. Însă funcția se menține, ba mai mult: pe parcursul evoluției s-au perfecționat atât modul de citire cât și cel de asamblare și mereu le-au fost aduse îmbunătățiri. Greșelile mici sunt ignorate, cele care ar putea amenința funcția proteinei sunt prevenite încă din ADN. Robustețea genomului face ca tripleții mai fragili și care ar putea pune probleme copierii să fie marcați și suprimați la fața locului. Ca și când autorul rețetei ar bănui că unele dintre ingrediente ar putea pune probleme bucătarilor (ribozomi) și, ca să preîntâmpine o catastrofă culinară, ingredientul buclucaș e „marcat” ca fiind – deocamdată – indisponibil. (O astfel de măsură de prevedere nu poate fi luată și pentru ARNm din vaccin, fiindcă rețeta lui nu se copiază din genom, ci vine din laborator. Și atunci cum rămâne cu calitatea trilioanelor de proteine spike ce urmează să fie fabricate în milioane de celule umane? Cine garantează că vor ieși toate perfecte pe ușa fabricilor?!)
Cum se descurcă totuși bucătarul-șef (celula), în condițiile în care are de pus pe masă un anume meniu, indiferent de abilitățile discipolilor? O face folosindu-se de cuvinte mai accesibile pentru ingrediente. O unitate semantică e codificată de mai multe simboluri diferite, astfel încât, dacă se încurcă o literă, să se poată „intui” totuși cuvântul care să dea sens și frazei. Întâmplarea face să aibă de unde, fiindcă, deși alfabetul are doar patru litere, cele 20 de cuvinte a câte trei litere pot fi înlocuite de „sinonime” formate din litere mai accesibile. Un calcul simplu ne arată că îi stau la dispoziție 64 de combinații, așa că unele dintre cele 20 de ingrediente pot fi codificate și de alte slove. Concret: alanina poate fi codificată prin ACC ori prin ACA, glicina prin GGG sau GGC ș.a.m.d. Dacă proteina care urmează să fie produsă în ribozom dă semne că nu corespunde și că ar putea fi otrăvitoare pentru celulă, transcriptul e distrus pe loc. (Cine să analizeze dacă mARN-ul vaccinal include rețeta toxică și cum să fie nimicită, dacă ea n-a fost arătată în prealabil controlorului de calitate nr. unu, adică genomului?! Vaccinul pune la dispoziția personalului din bucătărie o rețetă „x”, iar acela e obligat s-o prepare, în ciuda posibilei dislexii și a lipsei de experiență.)
Vestea bună este că specialiștii în biologie moleculară au detectat mecanisme de control și de recunoaștere a rebuturilor nu doar în nucleu și în ADN, ci și în citoplasmă, la locul fabricării proteinelor. Și acolo există proteine-pompieri care detectează moleculele cu greșeli de fabricație și încearcă să le evacueze din celulă, altminteri există riscul aglomerării lor și al tulburării funcțiilor celulare, în special al apariției bolilor (neuro)degenerative. Vestea mai puțin bună este că autorii studiului menționat mai sus au detectat deja rebuturile la șoarecii vaccinați cu ARNm și le-au detectat indirect și la oameni, în sensul că au măsurat răspunsul sistemului imunitar la moleculele respective. Comentatorii studiului opinează că acele rebuturi moleculare sunt probabil lipsite de funcție și, prin urmare, nu sunt motive de îngrijorare. Ceva similar se întâmplă și la impactul celulelor cu microorganisme. Într-adevăr, alunecarea cadrului de citire este un tertip de care se folosesc unele virusuri ca să păcălească celulele să le producă nu una, ci mai multe proteine din componență. Numai că, până și virusurile sunt oprite la un moment dat fie de sistemul imunitar, care detectează celula „convertită”, fie de anumite proteine-frână ce apar subit în însuși materialul genetic viral codificator. Din păcate, modul în care sunt introduse în celulă informațiile genetice împachetate în mARN-ul străin diferă. O celulă atacată de un virus și vecinele ei dau imediat alarma și atrag la locul faptei o mulțime de celule specializate în apărare. Una vizitată de cai troieni injectați cu „tunuri genetice” nu se poate apăra la fel de eficient.
Nu știm câte tipuri de proteine pot lua naștere, se spune doar că în urma vaccinării se pot produce și „cantități mici de proteine indezirabile” și nu doar proteină spike, ceea ce s-ar putea să slăbească efectivitatea vaccinului propriu-zis. (La cât de slabă e eficacitatea, pare-se că se produc ceva mai multe proteine indezirabile decât se presupune!) În ce privește periculozitatea proteinelor nedorite, suntem liniștiți de autorii și comentatorii studiului: „Nu s-au detectat până acum probleme serioase” (!) Totodată experții le recomandă celor care se tem sau au un disconfort față de vaccin să încerce cu vaccinuri pe stil vechi, adică pe principiul celui antigripal. Și promit că pe viitor vor optimiza compoziția mARN-ului. Și vor urma cu siguranță multe… generații de ARNm, nu numai pentru înlocuirea vaccinurilor clasice, ci și pentru utilizarea în terapia multor boli, inclusiv a cancerului.
Recurgem la o incursiune în cunoștințele de fiziopatologie și respectiv imunologie pentru a putea practica un exercițiu de imaginație referitor la ce s-ar putea întâmpla cu acele rebuturi moleculare. Sigur, celula își are propriul sistem de epurare a proteinelor uzate sau degenerate: se numește proteazom, un fel de concasor care le mărunțește. Dar proteazomul nu se ocupă doar cu mărunțirea, ci uneori și cu asamblarea de noi structuri, și nu face asta la întâmplare, ci cu sistem (posibil cu scopul de a sprijini sistemul imunitar). Unele sunt reciclate și redate metabolismului, altele, mai problematice, sunt postate ca niște stegulețe pe suprafața celulei pentru a atrage atenția sistemului imunitar capabil să distingă între propriu și străin, între sănătos și infectat/degenerat/malign, și să ia măsuri ce merg până la distrugerea celulei în întregime. Valabil, se înțelege, pentru un sistem imunitar competent. (Cercetătorii încearcă să descifreze tipul proteinelor asamblate de sistemul de epurare în celulele canceroase, cu scopul de a le codifica într-un posibil viitor mARN și de a le utiliza pe post de vaccin anti-cancer.)
Sistemul imunitar ar putea reacționa însă și altfel decât exemplar. Ar putea să răspundă exagerat și să provoace alergii. Ar putea să confunde structurile dubioase cu unele proprii pe care să le atace și să declanșeze boli autoimune. Ar putea să nu le detecteze, iar acumularea lor să conducă la boli neurodegenerative sau la alte tulburări. Că rebuturile vaccinale nu sunt reciclate și epurate fără urme ne-o demonstrează detectarea de anticorpi produși de sistemul de apărare împotriva lor. Nu știm încă dacă recunoașterea funcționează pentru absolut toate deșeurile astfel produse, ori dacă lucrurile se desfășoară mai degrabă similar cu ce cunoaștem din patologia… cancerului. O celulă degenerată malign dispune de stratageme care-i asigură un camuflaj perfect prin care eludează mecanismele de apărare.
Să încercăm să înțelegem cum se ajunge în general la transformări maligne. Fiecare din cele 300 de tipuri de celule din organismul uman își are programul și ritmul propriu de funcționare. Cu puține excepții (neuronii și miocardul) celulele se nasc, cresc, devin adulte, se înmulțesc și dau naștere la urmași pe cât posibil identici (cel puțin funcțional), apoi… mor. Uneori mor la termen, alteori prematur, în funcție de provocările interne și externe. O mulțime de controlori de calitate (proteine) supraveghează fiecare etapă și fiecare interferență. Există celule care trăiesc doar câteva zile (mucoasa intestinului) și altele care ne însoțesc o viață (neuronii, mușchiul inimii). Există unele care au parte de foarte puțină odihnă și care parcurg aproape nonstop cicluri după cicluri, și există altele care, după ce devin mature (diferențiate), intră în repaus – în sensul că se ocupă doar de metabolism, nu și de înmulțire – până când factori interni (genele) și/sau externi (substanțe nutritive, hormoni, leziuni, atacuri) le solicită reluarea ciclului reproductiv și restabilirea integrității.
Oricare le-ar fi menirea, fiecare etapă e însoțită de riscuri mai mult sau mai puțin aleatorii. Numai cine nu muncește nu greșește, și nici micile entități purtătoare de viață nu fac excepție. Mai ales când sunt incitate la proliferare în afara programului genetic și într-un ritm mai alert decât cel obișnuit, ceea ce amplifică riscul afectării materialului genetic și al apariției de mutații. Incitatorii sunt numeroși. Uneori intervin „oncogenii” din mediu, ale căror rele intenții sunt bănuite de mult de noi toți, chiar dacă unele solii ale lor sună îmbucurător: există hrană din abundență și te poți înmulți! Alteori vin bombardamente cu vești proaste despre deteriorări inopinate și nevoia de reparații în vecinătate sau la distanță. Nici măcar nu e nevoie ca solii (să-i numim „factori de creștere”, FC) să pătrundă în celulă, ci e suficient să se lipească de receptorii potriviți de la suprafața membranei, că se și declanșează o întreagă cascadă pe dinăuntru, care stimulează diviziunea celulei. În general natura interzice celulei să-și fabrice singură FC, fiindcă asta ar însemna înmulțire anarhică și cancer, dar asta nu înseamnă că toate celulele se supun regulilor și că nu pot să-și producă singure factorii potențatori ai multiplicării. (Nu știm dacă vreunul dintre rebuturile vaccinale ar putea imita un astfel de „buton”, dar nici nu putem exclude ipoteza.) Alteori celula zgândărită de diverse noxe își multiplică (supraexprimă) și modifică singură receptorii pentru FC, făcându-i mai puțin selectivi și receptivi la cât mai mulți FC, iar consecința este aceeași: proliferarea necontrolată.
Uneori mecanismele scapă de sub controlul multiplu plasat în toate punctele-cheie și devin brusc autonome. O treime din tumorile maligne găzduiesc în celule molecule proteice modificate minimal (punctiform), dar suficient cât să transmită în interiorul celulei un semnal permanent ce-i accelerează înmulțirea. Asta face ca celula să nu mai „depindă” de semnale externe și să se sustragă controlului imunitar. Un ciclu celular decurge într-o anumită ordine și e împărțit în faze strict separate. Există faze în care celula produce proteine pentru a dispune de suficient material pentru urmași, și există faze în care pregătirile au loc exclusiv în nucleu, fiindcă și materialul genetic urmează să se duplice și să dea naștere unor copii perfecte. FC corecți dau semnalul încheierii unei faze și al trecerii în faza următoare ori în repaosul cu durată variabilă (câteva ore, o zi sau ani de-a rândul). Dar, dacă FC sunt haotici, mecanismele deraiază. Un sistem imunitar competent împiedică celulele degenerate să se reproducă, în cel mai rău caz le distruge inițiind programul de sinucidere controlată. Un sistem imunitar slăbit (și au existat destule voci care au imputat vaccinului reprogramarea funcțională a răspunsurilor imune înnăscute) nu mai poate face față provocărilor, iar factorii de supresie tumorală nu mai pot interveni eficient.
Am „plagiat” vaccinul de la modul de acțiune al virusurilor. Până și un virus e prevăzut cu frâne/întrerupător care-i stopează replicarea în celula pe care a păcălit-o să se ocupe de producerea de proteine virale în detrimentul unora proprii. Nu prea știm însă cine, cum și când stopează producția de proteină spike, ori dacă se oprește cu adevărat: cert este că a fost detectată în corp și la câteva luni de la vaccinare. Și ar mai fi și modul de pliere a proteinelor proaspăt ieșite de pe banda de fabricație, fiindcă nu pot fi lăsate sub forma unor lanțuri interminabile de aminoacizi. Plierea este decisivă, chiar vitală, și e supusă unui control riguros. Să ne amintim de dezastrul reprezentat de BSE, boala prionilor (proteine cu pliere greșită). Ne-ar lua prea mult să discutăm și despre modul cum poate avea loc plierea unora dintre proteine, inclusiv a proteinei spike, despre care se știe că dispune de o astfel de regiune prionică. Bolile cauzate de prionii ajunși în sistemul nervos central pot avea o foarte lungă perioadă de incubație, după cum bine știm de la maladia Creutzfeld-Jacob. Cu atât mai rapid și mai teribil este deznodământul, odată boala declanșată.
Cel mai cuprinzător studiu efectuat până în prezent include o cohortă observațională de 99 de milioane de vaccinați și se ocupă cu cele mai frecvente complicații: miocardite, pericardite, tromboze, Guillain Barré (o boală neurologică), edem cerebral etc. Studiul evidențiază o rată de 3-6 ori mai mare comparativ cu rata uzuală a acelor afecțiuni. Din păcate, s-a desfășurat la inițiativa și cu finanțarea CDC – ale cărui poziții în privința vaccinării sunt cunoscute. Nu a analizat decât o perioadă scurtă de șase săptămâni de la vaccin, nu a inclus decât câteva complicații, și nu se face nicio referire la decesele survenite după vaccinare. Nu uită, însă, să sublinieze că „vaccinul a salvat de la moarte timpurie o mulțime de vârstnici”. Culmea ironiei, cei mai păgubiți au fost cei foarte puțin până la deloc amenințați de virus. Per total, se spune, predomină beneficiile. Pentru cine?
Deocamdată și-au câștigat dreptul la despăgubire puțini suferinzi, doar aceia care pot demonstra legătura cu vaccinul. Greu de spus cum arată șansele celorlalți – inclusiv ale acelora care și-au pierdut viața – la recunoașterea cauzalității. În fond, lumea se îmbolnăvește și moare de boli „obișnuite” care existau și înainte de C19. Cum să poți dovedi vreodată că ele se trag de la vaccin și nu de la un simplu… ghinion?! Noi ne întrebăm, totuși, de unde avalanșa de îmbolnăviri la grupe de vârstă neobișnuite și ce se află la baza excesului de mortalitate care a continuat și după pandemie. Dacă grupurile vulnerabile (seniorii și cei cu comorbidități) au plătit deja tributul în pandemie, cine continuă să moară astăzi și ce tribut achită cui? Aproape toate țările vestice au continuat să înregistreze cu 5-8% mai multe decese decât prevedeau statisticile pentru 2023.
O bună perioadă ne-am temut de „intrarea” mARN-ului vaccinal în genom și de eventualele daune. Se pare însă că pentru a produce neplăceri nu trebuie mers atât de departe. Oare câte rebuturi moleculare vaccinale vor fi luat naștere ca urmare a dislexiilor ribosomale și cât de (in)ofensive pot fi? Sinceritatea ne obligă să ne recunoaștem neștiința, cel puțin deocamdată. Adevărul este copilul timpului… Rămâne de văzut dacă și când urmează să se nască. Depinde de noi, actualii „factori de creștere”.
Multumim!
Foarte informativ, excelent documentat, o lectura foarte valoroasa. Structura logica si claritatea, pe care cred ca le-as recunoaste chiar daca nu ati semna articolele, demonstrează un devotament evident de a aduce informatia de specialitate mai aproape si de cei fara un background medical.
Va multumesc, doamna doctor!
Vă mulțumesc și eu!
Mă bucur să constat că încă mai există cititori interesați de temele abordate de mine 🙂
aaa, pai daca e p’asa …si eu ‘Va multumesc, doamna doctor!’ 🙂 :))
🙂 :))
discriminare!
pe față!
nu tratați comentatorii cu egală considerație
și … în ceea ce vă privește pe dumneavoastră …. Io chiar mă oftic
:)))
păi ce,
io nu sunt ușor de recunoscut, chiar daca nu mă semnez?
nu prin structura logică sau prin calitate,însă …Sint ușor de recunoscut? ….sint! :)))
atunci cind intr un sistem care functioneaza ca un Intreg e introdusa o comanda din afara sistemului, asistam la un proces de artificializare a sistemului. e ca si cum ai introduce un cuvint in vocabular, insa el ar fi inteles in chei diferite pentru simplul fapt ca se aseamana cu alte cuvinte care adesea spun povesti plenar diferite
–
in organismul uman, care e un intreg, totul e legat ombilical de dinamica daruirii, caz in care 2 se manifesta in sanul lui 1, in final intreg organismul comportindu se ca un zero, ca un Intreg.
problema acestui cuvant introdus in vocabular e ca el vine pe o alta cale, a acumularii. e pus …cu mana, or asta inseamna ca nu mai vorbim despre un Intreg, noul cuvantul urmand a fi folosit ca fiind un sinonim al altor cuvinte …in mod gresit, pentru ca e inteles gresit din start.
–
ce a facut vaccinul arn mesager? a dezechilibrat organismul, dezechilibrand sistemul de balante al Intregului.
oamenii …in general …deja pun, cel putin in sinea lor, pe seama vacinului …noile probleme de sanatate care au aparut …nu se mai stie cum …in viaa lor dupa ce s au vaccinat
excesul de mortalitate ar trebui sa aiba un trend crescator odata cu trecerea timpului
si marea revolutie e un proces care se desfasoara ca un intreg. problema generata de vaccin in sistemele sociale va culmina cu destramarea sistemului politic, in final
si pentru ca …cel intepat a fost insusi sistemul, de data asta vom vorbi despre un sistem politic artificial.
deci se prea poate ca in final problemele legate de vaccinare sa duca la acceptarea unei solutii fix la fel de radicale ca cea despre care vorbim in cazul sistemului politic, adica sa asistam la solutii care in sine povestesc despre artificialziarea organismului uman ( ne va spune o AI cum anume se poate face asta …):))