Disponibilitatea României de a juca un rol pozitiv în Istoria Europei

Momente și evenimente comentate de mine. În august 1994, mai multe ONG-uri s-au lansat într-o campanie de reamintire a Actului de la 23 August 1944. Despre aceasta am scris în Evenimentul zilei din 13 august 1994 editorialul „O șansă pentru România”:

„Mai multe organizații ale societății civile și-au propus să desfășoare o suită de manifestări consacrate împlinirii a 50 de ani de la Actul de la 23 august 1944. Numele acestor organizații nu spun prea mare lucru. Unele vor fi avînd, probabil, o anume consistență. Sigur e însă că ele n-au rezonanța unor partide politice din opoziție. Cu toate acestea, iscodit mai atent, gestul lor ascunde o abilitate politică surprinzătoare. Pentru că agitația acestor organizații în favoarea lui 23 august 1994 e un șah subtil dat puterii.

Să mă explic.
Aniversarea a 50 de ani de la debarcarea în Normandia a dovedit că aliații occidentali, chiar dacă azi amici ai Germaniei, țin să considere înfrîngerea hitlerismului drept una din marile momente ale secolului al XX-lea. Împlinirea, în 1995, a jumătate de secol de la victoria asupra fascismului va constitui, mai mult ca sigur, punctul final al unor manifestări de excepție. Pînă la 9 mai 1995, trebuie să ne așteptăm la o spectaculoasă trecere în revistă a poziției față de hitlerism a tuturor țărilor europene. La acest bilanț sunt țări care se pot mîndri cu contribuția lor la doborîrea fascismului. Sunt însă și țări, cum ar fi, de exemplu, Ungaria, care nu pot face acest lucru. Ele au mers pînă la capăt alături de Axă. Țările din prima categorie se străduie și se vor strădui să facă mare caz de rolul pe care l-au avut în victoria democrației asupra totalitarismului fascist. E de la sine înțeles că țările care au mers pînă la capăt cu Germania fascistă sunt condamnate să tacă mîlc. Indiscutabil, România face parte din prima categorie. Toți istoricii celui de Al Doilea Război Mondial cad de acord că Actul de la 23 august 1944 constituie unul dintre momentele hotărîtoare pentru sfîrșitul Germaniei fasciste. Prin lovitura îndrăzneață de la 23 august 1944 a românilor, cel de Al Doilea Război Mondial s-a scurtat cu cel puțin șase luni. Pacea, atît de rîvnită de întreaga Europă, a venit cu o jumătate de an mai devreme datorită nouă. E lesne de imaginat cîte vieți omenești au fost salvate prin gestul nostru, cîte distrugeri materiale au fost evitate. În același timp, România nu numai că s-a rupt de Germania, dar s-a și alăturat, cu întregul ei potențial economic și militar, Aliaților. Nu întîmplător, imediat după război, promotorul istoricului Act de la 24 august 1944, Regele Mihai, a fost decorat atît de ruși, cît și de americani. Avem, iată, toate temeiurile ca în perioada următoare – perioadă care va fi marcată de sărbătorirea a 50 de ani de la victoria aliaților asupra Axei – noi, românii, să ne putem mîndri cu contribuția noastră decisivă la victoria democrației asupra totalitarismului fascist.

Aniversarea a jumătate de secol de la 23 august 1944 ar trebui să fie un prilej de a atrage atenția lumii întregi asupra faptului că, prin ieșirea din tabăra Germaniei fasciste și lupta alături de Aliați, România și-a dovedit încă o dată disponibilitatea de a juca un rol pozitiv în istoria Europei. E astfel un interes de ordin național, patriotic, ca în acest an 23 august 1944 să fie sărbătorit cum se cuvine. Dezbărat adică atît de falsificările comuniste de dinainte de decembrie 1989, cît și de cele anticomuniste de după Revoluție. Prezentîndu-l ca un act istoric realizat de Rege în consens cu Armata, cu toate forțele democratice ale țării.
Aniversarea zilei de 23 august 1944 e astfel o șansă pe care România nu trebuie să o rateze.

Inițiativa unei asemenea sărbătoriri ar trebui să revină Guvernului și Președinției. Numai că atît Guvernul, cît și Președinția se află într-o situație extrem de delicată. A sărbători Actul de la 23 august 1944 înseamnă a recunoaște rolul decisiv jucat de Regele Mihai în istoria contemporană a României. Înseamnă a-l obliga pe Ion Iliescu să facă elogiul celui mai mare adversar politic al său. În același timp, a face mare caz de 23 august 1944 înseamnă riscul de a-i supăra rău de tot pe naționaliștii comuniști, care, printr-un paradox tipic balcanic, au ajuns să idolatrizeze personalitatea Mareșalului Antonescu, să considere momentul ieșirii din tabăra fascistă și intrării în tabăra Aliaților drept o trădare națională. Confruntată cu această situație, Puterea preferă să tacă. Agitația unor organizații ale societății civile pe tema lui 23 august 1944 e menită a o constrînge să aleagă între două rele. Sau neagă importanța lui 23 august 1944, și atunci riscă să pună la îndoială un interes național. Sau recunoaște importanța momentului de acum 50 de ani, și atunci riscă să-și contrazică propriile interese politice. Iată de ce gestul unor organizații de a sărbători 23 august 1944 e un subtil șah dat Puterii.