Diversiunea cu teroriștii a fost planificată cu mult înainte de Căderea lui Ceaușescu

Toate Operațiunile de manipulare a opiniei publice au drept moment premergător obligatoriu testarea profesionistă. Căderea lui Ceaușescu dezvăluie două asemenea teste în pregătirea Loviturii de stat din decembrie 1989.

Înscriind Căderea lui Ceaușescu în șirul marilor schimbări din Europa Centrală și de Est, folosind de astă dată mișcările de stradă, schimbări identificate de autor ca ținînd de renunțarea la Lagărul socialist, după mine, aparținînd Planului de gorbaciovizare a Estului, în cartea La chute de Ceausescu, Paris, Kryos, 2019, Radu Portocală crede că în România Moscova se confrunta cu trei probleme:

1. Resemnarea românilor în fața dictaturii, dată atît de zicala Mămăliga nu explodează, cît și de eșecul altor mișcări, precum cea din Valea Jiului sau de la Brașov. Cu o asemenea povară era practic imposibil să scoți pe români în stradă.
2. Atotputernicia lui Nicolae Ceaușescu, atît prin lunga sa domnie, cît și prin securizarea funcției de șef al partidului. În celelalte partide ale Lagărului, liderii puteau fi schimbați prin plenare ale CC. Era simplu să-i dai jos invocînd o mișcare de protest spontană, mai ales că aveai oamenii tăi în conducere. Nicolae Ceaușescu depindea însă de Congresul partidului. Era mai greu de înlăturat printr-un Congres. În plus, față de alte țări socialiste, România avea o independență fie și relativă față de Moscova. Securitatea și Armata trebuiau penetrate în prealabil.
3. Nicolae Ceaușescu se mai bucura în Occident de simpatie la nivele cele mai înalte. Pentru Căderea lui era nevoie de o compromitere atît de mare în ochii opiniei publice încît guvernele să se simtă obligate să-l condamne.

Esența Loviturii de stat se concentrează – după Radu Portocală – pe demonizarea lui Nicolae Ceaușescu, pe înfățișarea acestuia drept o fiară sălbatică, în stare de orice pentru a supraviețui la Putere. Asta într-o primă etapă, cea a Căderii. A doua etapă, avînd în centru Diversiunea cu Teroriștii, viza lichidarea lui Nicolae Ceaușescu. Putem spune că soarta lui Nicolae Ceaușescu nu doar ca om politic, dar și ca om, a fost decisă de Regizori în clipa cînd s-a făcut Planul Loviturii de stat. Diversiunea cu teroriștii a fost planificată cu mult înainte de Căderea lui Ceaușescu. Ea trebuia să fie punctul culminant al demonizării lui Nicolae Ceaușescu. Urmare a acestei demonizări, înșiși românii trebuiau să ceară lichidarea lui Nicolae Ceaușescu. Teroriștii din decembrie 1989 au avut mai multe roluri:

1. Să legitimeze Noua Putere.
2. Să adîncească demonizarea lui Nicolae Ceaușescu.
3. Să creeze în opinia publică speranța că Fenomenul terorist va lua sfîrțit numai dacă Nicolae Ceaușescu va fi împușcat.

Testarea realității a avut loc în două planuri. Primul al disponibilității românilor de a ieși în stradă la simpla chemare. Al doilea, al disponibilității opiniei publice din lume și de la noi de a mușca din manipulare.

Primul test s-a numit Operațiunea de la Iași. Radu Portocală o trece în revistă pe scurt. În zilele de 13 și 14 decembrie 1989 locuitorii Iașiului au găsit în cutiile poștale manifeste care-i chemau la o demonstrație de protest împotriva regimului pentru ziua de 15 decembrie 1989. Au îndrăznit să meargă în Piața Centrală a orașului doar cîteva zeci de persoane, dispersate înainte de începerea manifestației. S-au operat arestări. Pe lîngă abaterea atenției de la Timișoara, unde era programată să debuteze pe 16 decembrie 1989 adevărata Operațiune, Testul a avertizat că pentru scoaterea românilor în stradă „era nevoie de alte mijloace, mult mai spectaculoase, mai dramatice”. Emoția, judecată de Radu Portocală în cartea despre Macron drept mijlocul prin care se obțin rezultate spectaculoase din punct de vedere politic, avea nevoie de prezentarea lui Nicolae Ceaușescu drept un tiran sîngeros. Aceasta urma să se realizeze prin apariția morților, puși între Dictator și Națiune și evident, o dată cu sporirea numărului lor pînă la proporții inimaginabile, născocirea de sălbăticii crunte din partea Tiranului împotriva propriului Popor.

Al doilea se referă la disponibilitatea presei occidentale de a înghiți orice născocire despre Nicolae Ceaușescu. E vorba de informația apărută în Duminică Times din 18 iunie 1989 privind ridicarea unui gard de sîrmă între România și Ungaria la ordinele lui Nicolae Ceaușescu. Timp de două săptămîni știrea a circulat în presa occidentală. De ce gard de sîrmă? Ungaria demantela gardul de sîrmă dintre ea și Austria. Jurnaliștii maghiari, cei care au livrat informația publicației occidentale, aveau interesul să reliefeze deosebire dintre cele două regimuri comuniste. Radu Portocală arată că totul a fost o născocire. Reporterii trimiși la fața locului să verifice știrea – la mult timp de la difuzarea ei, firește – n-au găsit nici un gard. Autoritățile maghiare au pretins că gardul a fost demantelat după ivirea scandalului mediatic. Pînă la urmă un șef de la Grănicerii maghiari a recunoscut înșelătoria. Era prea tîrziu, după cum își dau seama jurnaliștii profesioniști. Știrea își făcuse efectul. Scrie Radu Portocală:

„Cu toate acestea, experimentul a avut rezultatul scontat: orice informație negativă privind mișeliile regimului de la București putea să fie făcută să pară credibilă și, în cazul în care se dovedea a fi în cele din urmă falsă, redacțiile nu erau nevoite să retracteze sau să ceară scuze publicului. Luptau pentru o cauză bună, ceea ce implica, uneori, și riscuri de acest fel.”

Testul a dovedit că Nicolae Ceaușescu era suficient de demonizat în ochii publicului din Occident încît acesta să creadă orice născocire despre regimul comunist. Presa se vedea constrînsă pînă la urmă să ia în calcul această imagine deja formată. Orice știre negativă era crezută. O știre pozitivă sau o dezmințire nu era crezută de nimeni. Mai ales în condițiile în care regimul era închis într-o secretoșenie absolută.