Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi: De ce-i interzis și să ne treacă prin gînd că-i vorba de Deveselu?

Infecta campanie de discreditare a celor care pun la îndoială versiunea oficială în Cazul Caracal are drept unul dintre punctele principale acuzația că astfel se seamănă neîncredere în opinia publică față de instituțiile statului nostru de drept, care instituții au nevoie ca de aer de convingerea cetățeanului că se dau de ceasul morții pentru a-i garanta lui, cetățeanului, siguranța vieții bla. bla. bla. Acuzația nu e deloc nouă. Pe vremea comunismului, chiar și a celui ceaușist, mai descuiat decît cel dejist, dacă puneai la îndoială o decizie a Partidului, erai imediat taxat de semănător de neîncredere în partid, în comunism, în poporul român. Instituțiile noastre, în frunte cu Securitatea, nu puteau fi decît perfecte. Din simplul motiv că erau instituții ale poporului muncitor. Alături de această acuzație, se cultiva pe scară largă menită a sugruma din fașă orice încercare de a afla adevărul, o alta la fel de aiuritoare. Zicerea sau scrierea ta despre realitățile din jur, dacă era critică, servea propagandei imperialiste. Nu se judeca o clipă dacă ai sau nu dreptate. Nici n-avea importanță. Corectă sau incorectă, falsă sau adevărată, afirmația, suspiciunea, îndoiala, bombăneala ta servea fără ca tu să știi sau vai de tine! cu bună știință imperialismului american. Imperialismul american a dispărut din campaniile de discreditare a celor care nu vor altceva decît să afle adevărul încă încredințați că democrația înseamnă transparență, opusăsecretoșeniei de tip dictatorial.

Locul propagandei imperialiste l-a luat propaganda rusă.
Te întrebi uneori de ce abia se ține pe picioare în plină zi Jean-Claude Juncker? Faci jocul propagandei ruse. Și dacă mai ai și ghinionul ca spunerea sa să fie preluată și lăudată (așa cum făcea pe vremuri Europa Liberăcu tot ce era cîrteală antisocialistă) de vreun site declarat rusesc (precizez, declarat, deoarece adevăratele site-uri rusești sînt sub acoperire de site-uri pro-occindentale) imediat ești ghilotinat ca agent de influență al Rusiei.
Trucul ăsta mizer e folosit și în discreditarea celor care pun la îndoială versiunea oficială privind Cazul Caracal. Ferească Dumnezeu să zici și tu acolo că s-ar putea ca afacerea să aibă legătură cu Deveselu!
La Antiterorism există o sumă de cuvinte care rostite într-o interceptare declanșează imediat alarma.
Ai zis Am o bombă pentru tine, ea te iubește? O întreagă mașinărie tresare automat la cuvîntul bombă.
Așa și cu cuvîntul Deveselu. Ajunge să-l pronunți întîmplător, ca de exemplu, să zici nu departe de Caracal e Deveselu, că imediat moderatorul din fața ta se albește la față și cere publicitate, camerele de luat vederi se întunecă, cei din Regie leșină, bombardați de SMS-uri gen Opriți-l! și o armată de caporali de presă tresare gata să-ți ardă cîteva bulane pe spinare.
Dacă faci imprudența de a spune că Afacerea ar putea fi în legătură cu militarii americani de la Deveselu, te-ai ars. Mai întîi ești proscris mai ceva decît dacă ai pune la îndoială virginitatea Fecioarei Maria. Apoi ești dat cu capul de tastatura computerului pentru că faci jocul propagandei ruse.
Neîndoielnic, propaganda rusă abia așteaptă să facă mare caz de implicarea militarilor americani de la Deveselu în Cazul Caracal. Înseamnă asta că noi n-avem voie să credem și în ipoteza cu Deveselu, ba mai mult să afirmăm asta public? Înseamnă asta că pur și simplu – vorba cronicarului – se sparie gîndul?
Militarii americani de la Deveselu sînt și ei oameni. Din cîte știm de la hitiți încoace, printre oameni sînt și porci. De ce n-ar fi și printre militarii americani de la Deveselu? Chiar dacă prezența lor lîngă Caracal ține de parteneriatul nostru strategic. Eu unul n-am susținut în public implicarea militarilor americani de la Deveselu. De fapt n-am susținut nici o ipoteză privind Cazul Caracal. N-am făcut altceva decît să semnalez în numele opiniei publice zecile de nedumeriri privind felul în care se desfășoară ancheta încă de la ora 6, vineri, 26 iulie 2019. Și văzînd contradicțiile, tîmpeniile, aberațiile, bîlbîielile din documentele oficiale, am susținut, jurnalist convins că avem buni profesioniști și în instituțiile de forță, că nu pot fi atîția proști în același timp și același loc. Prin urmare, am zis și voi zice că explicația contradicțiilor și bîlbîielilor stă nu în prostie, ci în efortul uriaș de a ascunde adevărul. Care efort nu poate fi explicat altfel decît prin intrarea în joc a Rațiunii de stat.

În America s-a ivit și a înflorit Scandalul sinuciderii miliardarului Jeffrey Epstein într-o închisoare de maximă siguranță. Miliardarul era acuzat de trafic sexual cu minori, și în folosul unor personaje suspuse din America și din lume. Dacă respectivul ar fi vorbit, sărea în aer America. Sinuciderea din America a stîrnit zeci de întrebări din partea presei și a opiniei publice. Explicațiile autorităților conturează o Operațiune secretă decisă la cel mai înalt nivel. Scandalul pune la îndoială multe dintre instituțiile americane. E o pagubă. Sînt sigur că la cel mai înalt nivel s-au pus în balanță două pagube produse Americii. Una ivită din dezvăluirile miliardarului, alta, din sinuciderea sa dubioasă. S-a conchis în cele din urmă că paguba produsă de dezvăluiri ar fi infinit mai mare decît cea produsă de sinuciderea cu cîntec. Și s-a optat pentru sinucidere.

Rațiunea de stat e prezentă în mii de asemenea cazuri din Istoria lumii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-a ordonat Churchill să nu fie apărat Coventry de bombardamentele nemțești deși prin deținerea Codului Enigma se știa de lovitură? A făcut asta pentru ca nemții să nu se prindă că le fusese spart Codul. Au murit sute de englezi. Ei și? A contat rațiunea de Stat. De ce n-am crede că și în cazul Caracal e vorba de o rațiune de Stat? S-au luat în calcul pagubele produse de imaginea publică a anchetei dezastruoase și pagubele produse de descoperirea Adevărului. Și s-a conchis, ca și în Scandalul din SUA, că pagubele produse de prostiile din anchetă – compromiterea unor instituții, de exemplu – sînt de preferat celor produse de dezvăluirea adevărului despre Cazul Caracal.

Sînt multe posibilități ca Afacerea să aibă legătură cu Deveselu.
Poate că Gheorghe Dincă e colaborator însemnat al unui Serviciu de contrainformații care asigură securitatea Bazei. Nimic nu e mai util pentru obținerea de informații decît un taximetrist ilegal. Raporta cine a venit nou în Caracal și cine și cum se deplasează.
Poate că Gheorghe Dincă era un pion dintr-o rețea controlată de Servicii care punea la dispoziția militarilor americani de la Deveselu femei în afara oricărei suspiciuni.
Poate că era un simplu furnizor de femei unui client de la Bază. Casa era pe post de bordel de lux. Așa s-ar explica hălăduirea lui din 25 iulie 2019 prin Caracal și Craiova după ce o lăsase acasă pe Alexandra.
Poate că acest client a omorît-o pe Alexndra din greșeală sau surprinzînd-o cu telefonul în mînă.
Poate că Gheorge Dincă a recunoscut un omor pe care nu l-a comis el.
Poate că fata moartă a fost luată de ceea ce în Servicii se numesc curățătorii, cei specializați în dispariția cadavrelor.
Poate, poate…
Poate ne înșelăm.
N-avem însă dreptul să ne expunem cu voce tare ipotezele?
N-avem voie nici să ne gîndim la Deveselu?

Acest editorial a apărut în ediția print și online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

23 comentarii pentru articolul „Diversiunea Monstrul cu butoiul. Azi: De ce-i interzis și să ne treacă prin gînd că-i vorba de Deveselu?”

  • 1. Mă bucur că Maiestrul face trecerea în revistă a tuturor ipotezelor apărute în public, referitoare la ororile din caracal.
    Văd că teza mea inedită, din 3 august (a se vedea postarea de la Gândul din 3 august) – teza referitoare la rolul de răpitor al lui dincă și mai ales cel mai probailul lui rol de CLEANER, este luată serios în considerare și menționată obiectiv.

    2. Nu se pot spune aceleași lucruri îmbucurătoare despre scârțangiul pe hârtie de la EvZilei, dan andronic, plagiator vocațional și având drept second job – trompetist și trombonist în orchestra systemului.
    Altminteri nu se poate explica achiesarea lui necondiționată la OZU (Ordinul de Zi pe Unitate) „Mușamalizați! Mușamalizați! Mușamalizați!”, regăsită în articolul lui de azi.
    Articol la acre mai că nu-l menționează pe Cristoiu drept agent de propagandă rusească.
    Păcat!

    • Deja totul este atat de evident … O Tiranie Soft apasa tot mai greu peste mintea noastra , o tiranie care devine tot mai sufocanta cu fiecare minciuna si manipulare adaugata …

  • Iar dacă ne enervează mult acești caporali și plotoneri iNbecili din system, ia hai să ne gândim la The Vesel Aegis Radar exact ca la O MACHETĂ DE TANC DIN CAUCIUC, exact ca cele utilizate de englezi înainte de pregătirea D-Day.
    Ceea ce este la Deveselu nu este altceva decât O IMENSĂ CUTIE DE TABLĂ, FRUMOS VOPSITĂ, ÎMPREJMUITĂ ȘI PĂZITĂ DE NIGGERI OVERGIFTED (= pouloși și cu testosteronul în gâtiță).

    Da, da!
    Nu e nimic acolo!
    Deveselu e doar o machetă din TABLĂ menită să intoxice pizmașul rus care o consideră a fi o țintă primară a rachetelor lui.
    A văzut careva, vreun traveller, vreun offroader, vreun excursionist, vreun alpinist, vreun voyeurist, vreun rătăcit, vreun somnambul pe undeva pe coclaurile patrie amplasate vreunul din celelalte elemente vizibile ale Scutului?
    Acele uriașe panouri radar, care-s mari cât o zi de post și inconfundabile – GREEN PINE RADAR?

    Așadar, dacă tot ne iau de proști acești popândăi cu fofează de la The Vesel, ia să detonăm și noi „nucleara ca știre”. LA DEVESEL E O DOAR O MACHETĂ DE TABLĂ, cu antene, antenuțe, licurici, instalații de pom, beteală, globuri, Moși Crăciuni, Santa Klaus, reni cu nas de bețivani, vâsc și violuri sub ramura de vâsc.
    DOAR O MACHETĂ CARE SĂ-I PROSTEASCĂ DE CAP PE RUȘI!
    (locația adevărată din Rröemenica a facilităților tehnice ale scutului este una dintre cele mai GEKADOS informații)

    AM (pre) ZÂS!

  • Pana acum Dinca nu are o evaluare psihologica facuta transparent – DE CE ? Pentru ca asta ar atesta ca ARE DISCERNAMANT , ca NU este nebun si POATE FI SUPUS TESTULUI POLIGRAF!

    Tudorel Butoi , mare criminalist care se lauda ca a prins 11 infractori prin acesta metoda , zbiara acum pe la tembelizoare ca lui Gheorge Dinca NU-I TREBUIE TEST POLIGRAF !
    NICI SA NU NE GANDIM !
    EXCLUS!
    NICI SA NU DISCUTAM!
    DINCA ESTE UN DILIU!
    Mai ramane sa spuna ca Dinca este alergic la acest test si s-ar putea imbolnavi grav….

    Care e rolul lui Tudorel Butoi in acoperirea lui Dinca ??

  • Dan Andronic s-a inscris in PNL..? Il prinde de minune imaginea dobandita in ultimile luni, cea de propagandist iohannist..!
    Sau poate il obliga ”onoare si demnitate” de jurnalist ”deontolog” sa dea frumos din coada pe langa Iohannis si cocalarii liberali, drept recunostiinta ca mafiotii iohannisti din Justitie l-au facut scapat de puscarie, nu inainte insa de a-i pune conditia sa-i pupe in dos cat mai des si mai vartos pe Iohannis, pe Smenarii, cocalarii albiti si pitipancel trecute care-si zic ”liberali” si pe cei din gasca de sereisti, procurori si judecatori care i-au ”clasat” cele 17 dosare penale si maretului teuton mioritic din Sibiu..!

    • Andronic ăsta s-a împăunat cu titlul acela „Statul suntem noi” pe care l-a acordat unui serial de articole. Dar nu-i aparține nici măcar 1% paternitatea ideii de a asocia Binomul cu celebra expresie „Statul sunt eu”.
      Asta a văzut-o la o poză trucată de-a mea, în care-l înfățișam pe Florian Coldea în țoalele lui Ludovic iar pe poză era scris „Băh, leta se moa!”
      Poza am postat-o pe FB la Daniel Florea, loc în care el fiind prieten cu Florea a văzut-o.

      Este exact titlul despre care Cristoiu, neștiind originea asocierii, i-a atribuit-o amărâtului gazetar cu lanț, zgardă și botniță de la EvZilei: „…titlul găsit cu genialitate de dan andronic”
      Sanchi!
      Titlul furat cu nerușinare de andronic.

      Acuma, ca să-ți răspund la topic, DA! andronic este „săgeată” a PNL-ului și a systemului.
      M-a surprins zilele trecute cu câtă virulență s-a apucat să-l atace pe Barna!
      Acuma știindu-se că Barna e cel mai probabil contracandidatul lui Plăvannis în turul II, s-a dat OZU să fie tocat la centimetru.
      Andronic a trecut la executarea întocmai și la timp a Ordinului.

      Zilele acestea s-a mai dat un OZU: „MUȘAMALIZAȚI!”
      Andronic – caporal disciplinat, a trecut la executare.
      Deci, în perspectivă imediată, andronic NU MAI ESTE O SURSĂ DE INFORMAȚII CREDIBILĂ.
      Andronic s-a transformat într-o vuvuzelă.

      • A fost achitat in doua dosare,deci asta e pretul .

        • Corect, Jeane!
          Conform axiomei lui sică mandolină: „Cine nu sare ia condamnare”.
          andronic nu a luat condamnare dar acum este mai mult decât evident că… SARE!

  • gurile rele spun ca ambasadori,oameni de afaceri romani si strainezi,oamenidin institutii,politiceni importanti ar fi clienti ai fetitelor unor astfel de retele,fiind inregistrati de catre acestea,si santajati. De aceea mucles pe toata linia.

  • Nu chiar toata lumea vrea adevarul. Si anume cei care STIU adevarul. Daca s-ar atesta oficial ca cineva de la Deveselu a omorat-o pe Alexandra , atunci imediat stirea devine internationala si de rasunet – Ar fi un dezastru pentru imaginea SUA si Armata americana , inclusiv o problema pentru Donald Trump. Problema e mare chiar pentru ca Alexandra este nepoata unui om al serviciilor – un om pe care il aflam curat ,sincer si de buna credinta, pe care sistemul nu il poate reduce la tacere. Sunt sigur ca si lui i s-a trasat sa NU aduca in discutie baza. De asta si este chemat Iohannis la Casa Alba – Chair azi au aparut in presa ceva zornaieli despre regimul Vizelor pt romani …- Deci lucrurile sunt miscate de CEVA.
    Pe “Ai nostri” – ca sa le spunem asa , nici nu-i doare capul de afectarea credibilitatii statului si institutiilor . Problema este cum gestioneaza acum propria lor prostie si lipsa de prudenta in acest gen de activitati…. Cat de prost trebuie sa fii sa accepti o schema atat de riscanta?? – Ii spun doar asa pentru ca altfel am putea presupune ca a fost o actiune de SABOTAJ a relatiilor de parteneriat strategic…

  • De multe ori distinsi domni din afara tarii,spun gurile rele,oameni cu greutate si cu functii grele din occident,veneau la noi unde serveau “trufandale”,minore,copiii,dupa care erau filmati si santajati,si astfel santajati,trebuiau sa faca lobby extern,pentru regimul lui base de exemplu,si asa se explica sustinerea lui base si a sistemului sau in plan extern,asa spun gurile rele.

  • poate fi o metoda a unui sistem de a profita de “slabiciunile”unor reprezentanti ai partenerilor externi,cu functii inalte in administratia partenerilor nostri,de a folosi acele “slabiciuni” pentru a santaja acesti reprezentanti cu rang inalt,ca acestia sa faca lobby pentru sustinerea sistemului de exemplu,si poate fi o cheie pentru care se explica de ce sistemul putred si corupt,si transpartinic poate avea atata sustinere externa,si de ce unul ca base era sustinut de intreg occidentul.

  • de aceea adevarul despre caracal nu va fi aflat ,poate niciodata,implicatiile sunt mult prea mari in acest caz,desi toata lumea de pe strada banuieste adevarul,si oamenii vorbesc pe la colturi despre lucrurile de care am vorbit mai sus,nici o institutie nu va recunoaste oficial adevarul. Cazul caracal egal cazul epstein din america,sunt doua cazuri identice,doar proportiile difera.

  • oricum ai da o peste tot sunt numai diversiuni,nici in lupta dintre psd alde pe de o parte si pnl usr ,nici macar in lupta intre iohannis si psd eu nu cred,cred ca totul e un teatru,totul la noi este transpartinic,dreapta si stanga se injura la televizor,dar pe la spate sunt toti impreuna.

  • Felicitari Maestreeee!

  • Ipoteza .
    Trafic de organe pentru bolnavii din strainatate.
    Organe scoase in lazi frigorifice de cei care nu dau socoteala statului roman si nu sunt verificati de nimeni.
    Nu ucizi ptr,violuri care de cele mai multe nu pot fi demonstrate,sau nu sunt reclamate de frica sau rusine.Si oricum, avocatul te scapa !
    Rusine lui orcan care aseara pe b1 insulta lumea ,facandu i prosti pe cei ce fac legatura cu Deveselu in acest caz.
    cu stima !

  • Aristotel Bunescu este permanent penibil. Aristo fă și tu o pauză!

  • Slugile ajunse in posturi-cheie, la fel ca orice argat din vremurile apuse, au tupeu de mujici: viseaza sa ne impuna ce sa gandim si ce nu. Viseaza sa devenim la fel de degenerati ca ei si stapanii lor.
    La intrebarea din titlu, a raspuns deja trompetista ownerului bulibaso-international al partenerului strategic, cea care are unica misiune si calificare de a tine ocupat un post de ministru si de a nu face nimic: IML are ordin sa declare ca acea copila a fost in butoiul monstrului si mucles… evident ca profesionistii de acolo nu au vocatie de slugi, asa ca au plecat in concediu. Pana vor fi “convinsi”.
    Eu la alte intrebari as fi curios sa cunosc raspunsul, fara legatura cu subiectul:
    Cei 95 de militari eroici, retrasi strategic de partener de la Deveselu, imediat dupa ce disparitia fetitei a devenit publica, au luat cu ei si suveniruri autohtone?
    Bonus intrebare retorica: Oare Politrukul vanzator de copii (nu dau nume) a cerut el sa mearga la Big Sam sau a fost chemat la ordin, sa primeasca norma de aprovizionare cu minori, liste de todo si mucles?
    Si o speranta personala: exista situatii mai grave decat moartea: sper, pentru binele copilei, ca a trecut in lumea celor drepti si nu presteaza pentru patrie, drogata si mutilata, prin vreun buncar dosit de “servicii”.

  • Cu ce “ versiune oficiala “ va luptati de cateva “ganduri” si emisiuni TV?
    Oficial nu stim decat :
    – Ancheta este la DIICOT , deci s-a mers pe ipoteza că ar fi vorba despre trafic de persoane.
    – Orice pistă este luată în calcul, iar anchetatorii lucrează inclusiv la varianta ca Luiza și Alexandra să mai fie încă în viață.
    – Bănilă a spus că ambele adolescente sunt căutate internațional.
    – Procurorul-șef al DIICOT a insistat că ar “periclita investigația” în cazul în care ar oferi detalii.
    – în urma analizelor de expertiza “preliminara” făcute de INML pe fragmentele osoase ridicate din casa lui Gheorghe Dincă antropologic apartin unel fete de 12-17 ani si a rezultat profilul genetic al Alexandrei Măceșanu.
    – Totusi , Alexandra nu a fost declarata decedata;
    – Conform cu raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică a oaselor de la liziera padurii, acestea apartin unei alte fete de 15-19 ani.
    Toate celelalte informatii “din ancheta (????)” au fost date in media de catre Alexandru Cumpanasu si Tonel Pop.
    Este interesant de stiut ce rol au cei doi???

    • Cei doi au ineresul lor. Unul sa castige capital electoral, celalalt sa castige clienti ca avocat. Ca intarata o natiune nu-i intereseaza.

  • Dinca este Superman. E si Omul invizibil. Ba chiar si balaur, sau dragon, din ala care face un om scrum dintr-o rasuflare. Nu am timp sa va dau toata demonstratia, dar asa e. Clar ca buna ziua.

  • Domnule Cristoiu,
    Orice e plauzibil, mai putin Deveselu.De doua saptamani se cauta un scenariu care sa fie livrat tfl-istilor dispusi sa creada orice si sa se inchida cazul. Nu prea merge aia cu psihopatul criminal in serie, ca seria e compusa dintr-o crima! Poate merge aia cu traficantul de carne vie.Pentru prima data televiziunile aflate de obicei in tabere diferite au gasit un scop comun caruia sa-i serveasca. Acela de a-l scoate pe Dinca mare traficant international de minore, nu cumva sa ne gandim la Deveselu. Si mai ales ca este un geniu care se joaca cu anchetatorii trimitandu-i pe piste gresite. Nu se joaca cu nimeni, el, pur si simplu nu stie locul unde sunt cadavrele. Marea echipa de la Bucuresti a fost trimisa cu nu cumva caracalenii sa descopere din prostie vreo pista. Povestea care trebuie prezentata publicului la finalul anchetei insa, trebuie sa lamureasca si urmatoarele enigme:
    1. de ce Dinca a marturisit imediat o crima de care nu l-a acuzat nimeni? Politia intrase peste el s-o caute pe Alexandra, nicidecum pe Luiza. Nu exista nicio proba, niciun indiciu.
    2. de ce Alexandra a sunat abia la ora 11? In versiunea oficiala era singura cu tel langa ea de aprox 3 ore.
    3. de ce dintr-o data companiile de tel nu mai stocheaza conversatiile timp de 6 luni asa cum o faceau in trecut? Pt ca nu o sa fie niciodata prezentata discutia cu Pistol.
    4. de ce in centrul comercial Banie, cu sute de standuri, depozite, mari magazine si o parcare imensa nu exista absolut nicio camera de luat vederi? Singura filmare provine de la o camera amplasata peste strada.
    Si multe altele asemanatoare. Adevarul este ca el a plecat de acasa tocmai pentru a lasa clientilor intimitatea de care aveau nevoie. Probabil nu a ucis pe nimeni niciodata, doar livra marfa si punea locatia la dispozitie. Iar raspunsul la MARIILE INTREBARI: de ce au asteptat politistii, de seara pana la 6 dimineata?. Pt ca daca intrau seara nu gaseau inauntru niciun cadavru, oasele, probele. etc, au aparut in cursul noptii. Asta au asteptat! Iar la intrebarea pe care si-o pun multi: de ce a ars cadavrul cand putea mult mai usor sa-l ingroape sau sa-l arunce in Dunare. Pt ca exista riscul ca acest cadavru sa fie descoperit, fie si peste cativa ani, iar probele biologice pot demonstra ca au existat mai multi violatori (in niciun caz din randurile personalului de la Deveselu!), dar in urma incinerarii aceste probe nu mai pot fi racoltate. De aia trebuia arsa! Bineinteles intr-un butoi improvizat, ziua in amiaza mare, in mijlocul orasului, de catre un idiot analfabet care dintr-o data e expert in reactiile chimice pe care le produc anumite substante! In niciun caz intr-un loc amenajat, unde existau toate cele necesare, cam la 6-7 km distanta de Caracal, de catre unii care n-au mai facut asa ceva de-a lungul timpului, decat peste tot pe unde s-au dus!

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: