Capacitatea intelectuală și umană a celor aflați în funcții decizionale, dar și a celor responsabili în a ne comunica direcția și cerințele ni s-a înfățișat în toată splendoarea în acest ultim an.
Începutul a fost unul de pomină. Început de care nu știu câți dintre dumneavoastră vă mai amintiți. Pe scurt. Fiecare cetățean cu un test pozitiv Covid, asimptomatic, după ce era plimbat în izoletă, precum un animal la circ în lanț, era „arestat”; forțat să rămână închis cu săptămânile într-un salon de spital până când Divinitatea își făcea pomană de el și trăgea la sorți două teste negative consecutive. De ce spun Divinitatea? Pentru că știu cum se primeau, în laborator, probele cu recoltările făcute persoanelor de contact. Principiul era unul simplu: „Lasă-le acolo. Oricum îi trec pe toți pozitiv.” Iar apoi se sta în spital și câte o lună și jumătate. Pe nervii pacientului, dar și pe banii statului, pe facturi uriașe decontate din fondurile de Sănătate.
Paranteză. Nu știu câți dintre dumneavoastră ați avut nevoie de așa numita „internare de zi” când trebuie să te duci în spital pentru o procedură țintită. Dar, din experiența personală și a celor din jur, vă pot spune că o factură emisă pentru așa ceva cuprinde cazare, mâncare, plus multe medicamente și analize de care nici nu ai avut nevoie, dar pe care nici nu l-ai făcut. Asta doar pentru a avea o mică idee despre delapidările uriașe care s-au făcut prin internarea fără rost a tuturor asimptomaticilor.
Revenind. Astfel, coșmarul prin care trecea o persoană depistată pozitiv a fost deschiderea perfectă a balului numit Pandemie, ce continuă în prezent cu bătaia de joc și amenințările (mai au puțin și pun popii să ne blesteme) prin care suntem mânați ca oile în țarc, doar-doar de le iese numărul de vaccinați necesari a fi raportați la nivel European. Astfel, incompetența și lipsa de ancorare în realitatea poporului produc toate aceste catastrofe de organizare, comunicare, eficientizare. Pentru a gestiona o astfel de „criză”, pentru a organiza o „punere în scenă” la milimetru, fără să devii ridicol și nici disperat că situația te depășește, trebuie să cunoști, măcar în linii mari ce motivează sau sperie, ce anume poate produce efectul „catârului sprijinit pe toate cele patru copite ale sale” sau încolonarea, precum la supermarket în zile de reduceri sau de „Black-Friday”, în masa populației. Dar cum ei nu se cunosc nici măcar pe sine, de unde să le vină ideea de a aborda problema cu ajutorul unor experți în psihologia acestei nații. Așadar, ei merg pe bâjbâite, încercând toate variantele, poate se arată una câștigătoare.
Și așa ajung la ceea ce îmi doream să povestesc, de fapt. Sigur știați deja, dar nu a aprins nimeni un bec peste situație, cel mai mare Bau-Bau în rândul copiilor a fost și este Doctorul și Seringa/ Injecția. Adică, marea masă a celor care trebuie acum încolonați la vaccinat au crescut cu această amenințare, pe care se simt datori să o transmită mai departe copiilor din dotare. Cum erai obraznic, cum se aducea liniștea în sat printr-o palmă la fund și un „ Lasă! Chem eu doctorul să te înțepe! Poate așa te potolești!” .
Iar scene de acest gen mi-au fost multe date să văd și la mine în cabinet.
„Doamna doctor, să îi faceți o injecție în limbă că tare mult mai vorbește!”
„Doamna, să veniți cu seringa la noi că uite-l ce cuminte stă aici!”
„Dacă nu iei note bune, o chem pe doamna să îți facă o injecție!”
…și lista poate continua. Dar, din păcate, în multe cazuri, deși am atras atenția cu privire la formulare și amenințare, eu am spus, eu am auzit. Apoi, ajung de se miră că mor cu zile, pentru că le este frică să meargă la medic.
Dar nu numai la cabinet. În fața blocului, doi copii nu mai terminau cu joaca și părinții nu reușeau să îi bage în casă. Una dintre mame, inteligentă „foc”, îi spune copilului: „Tu hai cu mine acasă, pentru că Ștefănuț merge la doctor, la vaccin. Îl înțeapă cu o injecție mare. Au, au! Ce mai doare! Și mie îmi este frică! Au, au! Și ție trebuie să îți fie frică!”.
Așadar, unui popor care are cultivată deja această frică, groaza de spital, doctor, pastile, urgențe, injecții, tratamentul de la începutul Pandemiei a fost cel care i-a făcut pe mulți să ajungă fix la comportamentele aberante de masca în casă, în mașină, în pat și sub pat, să renunțe la libertăți, drepturi și viață, doar-doar de nu trebuie să intre pe mâna temutului Bau-Bau. Desigur, că nici minunații care povesteau cu voce tenebroasă despre ce înseamnă ATI nu au ajutat prea tare fobiei preexistente.
De multe ori mă întreb, când mi se așază pe scaun câte un munte de om tatuat din cap până în vârful picioarelor, de ce începe să transpire, tremurând ca varga. Lui sigur nu de ace îi este frică, la câte înțepături și-a supus corpul. Dar Ac plus Doctor este pentru mulți o combinație din filmele de groază. Am văzut și un fost luptător în Afganistan, la fel de „curajos” în fața unui ac subțire. Posesoarea unui piercing în limbă (ceva groaznic în opinia mea) se scurgea pe scaun, de nu știam cum să deschid un geam și să îi las scaunul mai repede pe spate, să nu leșine. Și, desigur, exemplele pot continua.
Astfel, am ajuns să concluzionez pentru mine, că țelul organizatorilor și înțelepților din Stat prin tot ceea ce au făcut, și continuă să facă: comportament, atitudine, protocoale, bâlbe și contradicții, a fost să obțină o reacție fix pe dos la ceea ce ne spun ei să facem. Altfel eu nu îmi explic. Pentru că pe un neam care își educă copilul amenințându-l cu doctorul și seringa nu ai cum să-l convingi să te aplaude și să te asculte când tu îl împingi cu baioneta din spate să se încoloneze spre a-și trăi coșmarul copilăriei sale.
Oricum, scopul meu nu este despre a da sfaturi pro sau anti-vaccin. Scopul meu este trag un semnal de alarmă spre a căsca ochii și a medita asupra acestui fapt, prin care Doctorul și Seringa sunt în multe case un monstru educațional.
Fotografia am făcut-o în martie, 2019 (exact un an înainte de începerea Pandemiei), în glumă, cu titlu de „amenințare” pentru un prieten. Dar acum, mai mult decât oricând, chiar pot spune că deschiderea minții pentru a primi tratamentul potrivit îți poate salva viața.
P.S.: https://www.stiripesurse.ro/pfizer-medicament-covid-19-tratament-acasa_1761633.html
Foarte interesant articolul,de acord cu ceea ce se scrie in el.
Precizare:
1. link-ul atașat textului are scopul de a arăta că este în teste o alternativă la vaccin, produsă chiar de Pfizer.
2. celebrul „pașaport de verde” are trei rubrici (dintre care două sunt omise cu bună știință de autoritățile noastre, dar și de presă)
– vaccinul
-termenul de 90 de zile de la infectare sau un test cu nivelul anticorpilor
– un test negativ
Pentru că în lumea civilizată, încă, ai dreptul de a Alege. Doar în România este negat acest drept fundamental.
pai da,unde s-au facut cele mai crancene abuzuri din lume in ultimul an?doar nu aveau cum să rateze ocazia şi cu asta.
peste o lună începe Campionatul European de fotbal.se joacă în 11 ţări.peste tot cu spectatori.in rusia,in sankt petersburg mai ales,foarte posibil cu tribunele pline.biletele-s vândute deja.
posibil să se incerce sabotarea campionatului,de aia bolywoodul a lansat tulpina indiana.
dar cea mai mare parte din meciuri se va juca in rusia.
ba-bum!n-o să le placă!ăsta e scenariul nasol
scenariul bun e că ,Vax albina,”paşaportul verde’ se va ofili încă de la inceputul verii
„siringa” era mai cool. De ce ati schimbat cuvântul?
Gresit, nu doar în România…!
ce?seringa,siringa sau abuzul?
Nu doar în România este încalcat dreptul fundamental de a alege. Este clar ca la vara, toate concediile petrecute în „lumea civilizata” vor fi conditionate de adeverintele de vaccinare.
in patria noastra e jucat in picioare,conteaza a naibii de mult nuantele.la 99 de grade nu fierbi
in liceu faceam rost de scuriri,adeverinte medicale veritabile,mai usor decat un copiat la teza.si eram adolescenti.
nu zau,ce crezi ca se va intampla acum?
Cu virusul o vom scoate la capat doar când Pfizer si altii vor reusi sa scoata acel tratament specific eficient, dar atunci vom fi deja în crunta criza economica si raul va fi de alta natura.
tu cu virusu’ n-ai scos-o la capat pana acu’?
raul e de la bun inceput de alta natura
‘Astfel, am ajuns să concluzionez pentru mine, că țelul organizatorilor și înțelepților din Stat prin tot ceea ce au făcut, și continuă să facă: comportament, atitudine, protocoale, bâlbe și contradicții, a fost să obțină o reacție fix pe dos la ceea ce ne spun ei să facem.’
–
Asa o fi, insa eu cred ca e altfel.
felul cum au reactionat ‘organizatorii si inteleptii din stat’ era…cunoscut inca dinainte ca pandemia sa se manifeste..
deci cei care conteaza sint cei care au initiat o astfel de reactie in ‘organizatorii si inteleptii’…neamului, iar acestia au initiat aceasta reactiune in stil plenar, in toata lumea, in toate natiile,
iar ce au facut ulterior a fost doar sa verifice eroarea dintre profilele psihologice pe care le au vizat, si pe care…le aveau pe masa cu…realitatea.
–
prin urmare, ca urmare a nonactiunii numita virus,…o gramada de guverne au reactionat, o gramada de oameni s au manifestat,
in rezumat…pandemia a fost cel mai capabil catalizator plenar…generator de Cunoastere asisderea.
–
Cineva, undeva, a stat si a…Privit.
Ce au privit? State, Natii…in fundul gol, cel mult.
Cineva, undeva, a obtinut suficienta Cunoastere de pe urma Pandemiei pentru ca un Impuls ulterior, plenar sau focusat, sa genereze Armonii!,
prin urmare cu o Actiune…minora!, plasata in timpul si spatiul pitrivit, sa influenteze in sensul pe care l doreste…halci din Civilizatie.
–
Tinta fiind…urmatorul pas in implinirea Revolutiei Mondiale.
Io cred ca ce se ntampla n Lume, azi, se poate pricepe daca si numai daca ceea ce vezi e…Intreaga Creatie, adica…privirea de ansamblu tre sa fie plenara.
Cineva, undeva, stia inca de acum un an ca vom ajunge unde santem azi, iar cu Cunoasterea obtinuta in anul asta a aflat calea catre…unde vom fi la anul!:))
vom fi unde si doresc ei, pentru ca au pe mana o Cunoastere despre… actori, psihologica!, cu muuult mai precisa decat o aveau acum un an.
–
Lumea mare e un teatru de papusi, cu papusi care se cred oameni…autonomi macar intr o oarecare masura, si papusari care manipuleaza ibtr atat de dibaci papusile inxat ele cred ca deciziile pe care le iau…le apartin.
Nu io nu prea cred ca le apartin, ele sint excitate intr un mod precis definit, in stricta corelare cu profilele psihologice, pentru ca efectul sa fie cel dorit de papusari.
Una peste alta cred ca exista un soi de ‘ profil psihologic’ alocat fiecarui guvern, fiecarui stat, dincolo de altele, marunte, ale indivizilor.
–
incerc sa nu uit ca sintem in mileniul al iii lea, iar neurostiintele sint vedete ale vremurilor.
–
stateam de vb cu cineva, la inceputul pandemiei si i am zis asa: atentie, tot ce misca e scanat plenar, orice reactiune, orice actiune e urmarita, tinta fiind…obtinerea Cunoasterii adanci:))
faptul că cei mai mulţi aleg să nu se vaccineze e un semn bun,dătător de speranţă.nu cred că frica de ac si doctor sunt determinante in cazul acesta,ci realitatea care umblă despuiată dar nu are nimeni curajul sa ţipe că e goală.cum să iei „leacul” din mâna nemernicilor care au facut astea de le trăim de mai bine de un an?
sau se merge pe principiul ‘decât să mă inţep,mai bine trag”:)
otrăvitoare,îmbolnăvitoare este toată parada asta toxica de prostie si prostire,plus tăcerea adevaraţilor specialisti,in drept,medicină,sociologie,geopolitică,economie.pe zi ce trece devine tot mai vătămatoare,n-ai un’ să te ascunzi de ea.
Ramses e un câine,că asta imi vine in cap,să punem câinii pe ei?!
Oare cei care sunt vinovați de moartea atâtor pacienți cronici ce nu au primit tratament corespunzător deoarece spitalele s-au transformat în spitale covid,vor fi vreodată judecați?
Cei care ar fi trebuit să fie operați la Foișor și au fost alungați la vreme de noapte au mai puține drepturi decât cei ce au contactat sarscov2?
Drepturile și libertățile celor ce nu doresc să se vaccineze sunt mai puține decât a celor vaccinați?
Întrebările dumneavoastră sunt corecte și perfect justificate. Părerea mea am spus-o deja în acest articol
https://www.cristoiublog.ro/o-condamnare-in-alb-la-exterminare/