Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Domnitorii români şi consilierii străini. Plătiţi pentru a spiona angajatorul?

În vremea domniei lui Petru Cercel (1583-1585), italianul Franco Vincenti, consilier al domnitorului, furniza ambasadorului la Constantinopol informaţii despre Ţara Românească. Un alt secretar al domnitorului, francezul Berthier, furniza informaţii despre politica Ţării Româneşti direct regelui Henric al III-lea (1574-1589), care îl sprijinise insistent pe Petru Cercel pentru a obţine tronul. În secolul XVII, la Paris exista un interes vădit pentru cercetarea informativă a spaţiului românesc, mai ales în contextul Războiului de 30 de ani, în cadrul căruia, prin acordul de la Alba Iulia din anul 1643, Franţa şi Suedia se angajau să sprijine rezistenţa armată din Transilvania împotriva Habsburgilor. Un alt moment care exemplifică interesul francez pentru spaţiul românesc este consemnat în anul 1690, când secretarul ambasadorului Franţei la Constantinopol a efectuat o misiune informativă în Moldova, în urma căreia regele Ludovic al XIV-lea era informat de către ambasadorul francez despre o presupusă intenţie a domnitorului muntean Constantin Brâncoveanu de a oferi ţara austriecilor. Creşterea interesului francez pentru spaţiul românesc se datora, pe lângă originea latină comună, atitudinii românilor, care doreau să scape de dominaţia otomană şi să evite una rusească sau habsburgică. De aceea, pe tot parcursul secolului XVIII, informaţii despre români sunt trimise cu regularitate ambasadorului francez la Constantinopol şi Ministerului de Externe sau regelui Franţei. Aşa cum rezultă dintr-un raport expediat la Paris, în anul 1751, în spaţiul românesc erau trimise persoane bine pregătite în activitatea de culegere de informaţii.

Un exemplu este reprezentat de marchizul de Saint Aulaire, consilier de taină al domnitorului Constantin Ipsilanti, pe care îl ajuta la întocmirea memoriilor adresate ţarului Rusiei. Franţa s-a dovedit a fi interesată nu numai în culegerea de informaţii, ci şi în desfăşurarea de acţiuni de influenţă pe lângă domnitorii români. Adesea, în acest scop se fac adevărate studii asupra psihologiei, calităţilor şi defectelor domnitorilor. Culegerea de informaţii în spaţiul românesc nu a fost doar apanajul diplomaţilor. La astfel de activităţi participă şi alte categorii de persoane, cum ar fi profesorii de limba franceză sosiţi în Principate de la Paris. Folosirea profesorilor în scopuri informative va rămâne o practică în permanenţă actualizată în activitatea serviciilor secrete. Prin acest mijloc, influenţa franceză avea să crească considerabil în societatea românească, generaţia paşoptistă, formată în spiritul culturii şi civilizaţiei franceze, constituind un exemplu elocvent în acest sens. Din acest motiv, influenţa culturală şi morală exercitată de Franţa este considerată periculoasă de Rusia, care s-a străduit să o contracareze permanent.

Cunoaşterea corectă a realităţilor româneşti, a sentimentelor şi idealurilor politice ale populaţiei şi, mai ales, a elitei politice a permis Franţei să ia decizii în cunoştinţă de cauză în politica sa externă privind atitudinea faţă de Principate, în special în problema referitoare la unirea acestora. Conducerea Franţei era convinsă de faptul că acordarea sprijinului în favoarea Unirii îi va mări influenţa pe lângă noii guvernanţi şi, în primul rând, pe lângă domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Este semnificativ, în acest sens, faptul că un rol important în domnia lui Cuza şi în proiectarea imaginii sale externe l-au avut, pe întreaga durată a domniei, doi secretari particulari ai săi, ambii de origine franceză: Victor Place, consul al Franţei la Iaşi (1855-1863) şi Baligot de Beyne, ziarist, fost cancelar al ambasadei Franţei la Constantinopol. Datorită încrederii domnitorului român în cei doi consilieri particulari, aceştia administrau importante sectoare ale statului, printre care şi cel al afacerilor externe. Influenţei franceze, mai mult ca probabil, i se datorează şi înfiinţarea, în noiembrie 1859, a primei structuri de informaţii a armatei române, Secţia a II-a, din cadrul Statului Major General al Armatei. Pe lângă folosirea, în aceeaşi tradiţie franceză, a diplomaţilor în activitatea de culegere de informaţii, epoca lui A. I. Cuza mai consemnează şi funcţionarea unui adevărat serviciu de informaţii, subordonat direct domnitorului, condus de directorul telegrafului şi poştei, Cesar Liebrecht.

Foto: http://www.cultuleroilor.ro/alexandru-ioan-cuza-in-constiinta-romanilor/


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii