Domnul (încă) președinte, față în față cu logica economiei de piață

Există, se știe, anumite gesturi care definesc profilul psihologic și moral al unor personalități, iar gusturile făcute la început de carieră și la finalul ei sunt cele mai în măsură să o facă. Nu face, desigur, excepție de la regulă nici(încă) președintele Klaus Iohannis și, pentru asta este de ajuns să ne referim la două momente semnificative din biografia sa politică. În ordine cronologică, primul ar fi cel pe care l-a făcut în februarie 2015 la Paris, când, văzând că nimeni nu se repede să îi ia paltonul, l-a aruncat cu mare furie pe capota mașinii de protocol. Au fost, dacă îmi aduc bine aminte, ceva comentarii critice, dar până la urmă incidentul a fost clasat, oameni de bună credință spunând că proaspătul chiriaș din Palatul Cotroceni nu cunoaște, încă, toate rigorile artei diplomației. Au fost,însă, și opinii potrivit cărora nu este vorba despre o treabă atât de complicată, ci pur și simplu de o chestiune de educație. Ca să nu spun mai rău: o chestiune de elementar bun simț și de cei șapte ani de acasă.

Cel de al doilea incident, este cel de ieri, când, întrebat fiind de către jurnaliști ce știe și ce crede despre legea cu unic beneficiar- lege care, adoptată fiind, i-ar permite să candideze pentru Senat și poate pentru funcția de șef al camerei superioare a legislativului-, domnul (încă)președinte al României, s-a arătat a fi foc și pară pe inițiatorii legii și a promis că în nici-un caz nu va permite ca o asemenea lege să existe. Au fost, și de această dată, voci care i-au criticat prestația, voci cărora mă asociez și eu. Înclinând să cred că, mai elegant ar fi fost dacă beneficiarul cadoului pre-electoral le-ar fi  mulțumit frumos celor care s-au gândit la viitorul său, făcând, totodată, mențiunea că,din mai multe motive, este nevoit să îl refuze. Nu mai are, însă, rost să mai despicăm firul în patru, fiindcă în buna tradiție a comunicării publice, aflându-ne la numai două luni și ceva până la alegerile prezidențiale, mai degrabă pierdem vremea despre un personaj care,și așa, nu ne mai spune prea mult.Nouă celor care îl mai credităm doar cu 7 sau 8 % cotă de încredere, dar culmea este că nu numai nouă!

Cu toate aceste nuanțări, o întrebare, rămâne: oare, mai ales după ce ieri Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că soții Klaus și Carmen Iohannis sun buni de plata a circa 260.000 de euro, plus penalizările, dacă am înțeles eu bine împreună cu doamna Rodica Baștea, mai poate rămâne atât de liniștit respectivul domn? Ce-i drept, ANF-ul de la Sibiu i-a sărit în ajutor cu o chichiță juridică, dar alibiul nu poate ține o veșnicie. Iar îngrijorarea celui pe cale să re-devină pur și simplu cetățeanul Klaus Iohanis este cu atât mai mare cu cât vede că, rând pe rând, uși grele(și la propriu și la figurat) i se trântesc în nas. Mai întâi, la NATO, unde el s-a propus și tot el s-au auto-revocat, apoi la UE, unde frau Ursula et comp se fac că uită cât de util le-a fost el la greu și la nevoie. Pentru ca, mai nou și mai nou, până  și cei de la partidul pe care era convins că îl ține la breloc, în loc să îl ajute, au venit cu o năstrușnică scorneală cu eticheta,,kaput!’’ Etichetă pe care, desigur, nedorind să li se aplice, PNL-iștii i-a pasează respectând zicala:,,decât să plângă mama, mai bine să plângă…știm noi cine’’.

Pe bună dreptate, s-ar putea pune întrebarea: de ce nu vrea domnul(încă)președinte să se retragă în liniște acasă, la Sibiu, și să se bucure  de pensioara, deloc modestă, pe care o va încasa? Iar, dacă se va plictisi, să mai dea niște meditații, că tot se știe ce mână calificată și-a făcut în materie…

Întrebare la care Ion Cristoiu a și dat răspunsul cel mai apropiat de adevăr:,,Klaus Iohannis vrea să fie senator pentru imunitate’’. Imunitate care, bineînțeles, l-ar fi scutit să dea răspuns la alte câteva întrebări, deloc comode, care deja circulă în spațiul public, după ce ÎCCJ a decis că familia Iohannis, soț și soție, sunt buni de plată cu cam 300.000 de euro. Ce-i drept, niscai concitadini, oameni cu atribuții în domeniu, adică de la filiala ANAF Sibiu, i-au sărit în ajutor cu o solicitare către Tribunalul  din municipiul reședință de județ, cerând să se declare nul certificatul de moștenitor al unuia dintre imobilele în discuție, emis Rodicăi Baștea, prietena soților Iohannis. Așa că, o fi ea, sentința ÎCCJ, definitivă și irevocabilă, dar, ne deocamdată, ANAF Sibiu este implicată într-un nou litigiu și până la soluționarea acestuia nu îl poate executa pe cetățeanul Klaus Iohannis! Cât va dura acest ,,deocamdată’’ rămâne de văzut, dar, până la urmă, tot va veni o scadență. Și atunci, volens nolens, dosarul va fi scos la vezeală și va fi pus în aplicare! Dosarul cu pricina dar, Doamne apără și ferește, cine poate garanta că nu sunt și altele prin anumite sertare?! De unde tot la vorba lui Ion Cristoiu ajungem:,,Uf, încep să se deschidă ușile dulapului cu dosare!’’

Iată, așadar, care este cheia nervozității cu care se pregătește să părăsească postul domnul(încă)președinte cel cu 7 sau 8 la sută cotă de încredere. Nervozitate care nu mai are nimic în comun cu nervozitatea cu care trântea paltonul pe mașină la Paris în februarie 2015. Nervos fiind, domnia sa, pe atunci, pentru că nu îl cunoaște multă lume. Nervozitate care , după aproape zece ani, s-a transferat la foștii săi protectori, care,acum, îi arată că îl cunosc foarte bine!

Și uite așa, pas cu pas, învață, pe propriile speze, Klaus Iohannis că, în logica mâinii invizibile a pieței care trebuie să stabilească raportul optim între cerere și ofertă, nu există decât valoare de schimb și valoare de întrebuințare. Inclusiv sau mai ales pe piața mediului politic…