Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie. George Simion: Următorul pas pe linie parlamentară va fi depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, guvern numit de acest preşedinte ilegitim>

Don Quijote și oaia năzdrăvană

Don Quijote răsufla ușurat dar nu putea să zâmbească. Cartea în care stăpânul, Don Miguel de Cervantes Saavedra, l-a așezat încă din 1605, nu a ars în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989. Desi scăpat cu viață din incendiul Bibliotecii Centrale Universitare*, Don Quijote nu putea uita cum fumega în bezna diversiunii cenușa sutelor de mii de  volume aprinse în focul luptelor de stradă.
Iscusitul hidalgo hoinărea pe străzi cum îi era obiceiul încă din vremea lungilor lui escapade pe când se războia cu morile de vânt, dar, uitând că afară e iarnă ieșise așa subțirel îmbrăcat fără măcar să-și pună o cămașă mai groasă. Nu bănuise aerul rece de afară stând în casă și picotind în raftul destinat colecției Biblioteca pentru toți. În odaie era încă liniște și mirosul de cetină al crenguței de brad agățată de ușă, îl îndemna la visare. Pe stelaj era vecin cu o mulțime de alți cavaleri respectabili – Pardaillan, Athos, Porthos, Aramis și mulți alții, cu toții cazați în camera fostului elev Nuțu Mihalcea acum bătrâior funcționar la telefoane.
Ce l-a scos brusc din visare a fost bubuiala, vuietul megafoanelor, lozincile răcnite, zgomotul de arme, huruitul șenilelor pe asfalt.
În întunericul acela cețos a văzut soldați, civili, femei, copii, mulțime adunată, o gloată care când se grupa, când se împrăștia.
Măi să fie, își zise Don Quijote, oare unde o fi în clipa asta Nuțu Mihalcea, inginerul electronist și proprietarul bibliotecii din strada Popa Tatu? Sper să fie viu.
Cu asemenea gând cavalerul se îndreptă spre Palatul Telefoanelor sperând intr-o confirmare, sau măcar o alinare a neliniștii sale. Pe drum iată că se întâlni cu presupusul fiu al lui Scorillo ieșit și el din odaie. Pe acesta cavalerul îl cunoștea bine fiindcă locuia pe Columnă, două rafturi mai jos în biblioteca lui Nuțu Mihalcea.
Dar presupusul fiu al lui Scorillo era întunecat la chip și mut ca piatra. Deși reușise cu succes să se extragă din fotografia care înfățișa fragmentele numerotate ale Columnei, el nu schiță vreo expresie și nu părea dispus să dialogheze cu Don Quijote. În urma presupusului fiu al lui Scorillo pășea spășită o oaie. Aha! strigă hidalgo bucuros că vede o făptură care părea vie și care respira.
-Hola, querida oveja! Bună dragă oaie!
-Bonjour querido caballero, răspunse oaia. Pe dată începu între ei un întreg dialog în spaniolă, franceză, germană, maghiară, cehă, poloneză și slavonă fiindcă astea erau regulile în acel moment, extrem de complexe și care necesitau înțelegere sută la sută a fiecărei expresii cu variantele ei în mai multe limbi de circulație. Puteau vorbi și doar românește, dar, ceea ce era subânțeles, nu avea de a face cu nici un alt protocol lingvistic.
Atât cavalerul cât și oaia aflară în timpul altor lungi discuții, întrerupte din când în când de alarme, sirene și trasoare, ce e cu transfugii, cu teroriștii, cu grupările dizidente, cu partizanii din munți din anii 50, cu partidele istorice, cu prolet-cultismul și calea ferată Bumbești Livezeni, cu glaznosti, cu perestroika și așa mai departe. Cavalerul întrebă la un moment dat oaia cum de nu se referă în descrierile ei la folclor, tradiții, obiceiuri? Scuturându-se în blana ei, oaia făcu o serie de importante precizări. Dragă domnule, asemnea lucruri sunt taine la care nu se poate umbla vreme de încă două mii de ani de acum înainte, iar eu, o biată oaie, nu am dreptul să mă ating nici cu gândul de ele.
Cum vorbeau ei așa numai ce se apropie un grup de revoluționari. Și ce să vezi, haț, cât ai clipi, cei doi fură încărcați într-un IMS! Și astfel Don Quijote și oaia năzdrăvană ajunseră taman la Jilava. Acolo, fără avocat, fără proces fură declarați teroriști și dușmani ai poporului și pe loc condamnați la moarte pentru distrugerea Bibliotecii Centrale Universitare.
Din raftul lor, Paradallian, Athos, Portos și Aramis intuind că ceva necurat se petrece și că de prea mult timp Don Quijote lipsește de acasă, porniră în căutarea și în ajutorul acestuia.
Oaia care avea releee peste tot, a apucat behăind diverse coduri să trimită semnale de ajutor și așa aflară cavalerii încotro să o apuce.
Dar ce să vezi, taman când erau pregătiți să lupte cu revoluționarii care îi ținuseră captivi pe vecinii lor de raft (hidalgo, inclusiv oaia), aceștia, adică revoluționarii, dispărură, fiind de acum îmbrăcați în costume de gală și primind medalii de onoare pe Arena Națională.
Athos, Porthos, Aramis, priveau neputincioși puloverele verzi, albastre, liliachii sau vărgate ale revoluționarilor, pulovere care erau aruncate la întâmplare atât în beciul de la Jilava cât și pe scaunele din studioul unu al fostei TVR.
Don Quijote și oaia, au răsuflat ușurați și împreună cu toți ceilalți cavaleri s-au întors nestingheriți pe rafturile lor în biblioteca inginerului Nuțu Mihalcea.
De acolo au început să urmărească seară de seară diverse știri și reclame, deși căzuseră de acord cu toții că televiziunile difuzau mult mai multe reclame decât știri. Între timp știrile deveniseră atât de jalnice încât atunci când doreau să afle noutăți apelau la rafurile învecinate.
Hei! William ești bine? Ești întreg?
Hm…răspundea mâhnit Shakespeare. Nu prea. Dar sunt zile când mă simt mai bine decât Twain care brusc a fost interzis.
Hai să vă spun ceva interesant spuse calm Jules Verne din raftul de lângă veioză.
Ce? Ce? întrebară oaia și hidalgo cu glas șoptit încă marcați de clipele petrecute la Jilava.
Trebuie să îl anunțăm pe inginerul Nuțu Mihalcea că nu are identitate.
Cum așa? strigară în cor toate cărțile de pe rafturi.
N-are nici un fel de drepturi și nici identitate o vreme, continuă Jules Verne coborând glasul.
Hahaha izbucni în râs sarcastic Contele de Monte Cristo cu coperta desprinsă de cotor. Dacă vrea, îi sap eu un tunel lui Monsieur Mihalcea! Cu condiția să intre în sac în locul meu!
Ce e râsul ăsta? N-ai milă? întrebă Winnetou.
Care miiilă??? cântară pe două voci Frații Grimm.
O hărmălaie cuprinsese întreaga bibliotecă.
Presupusul fiu al lui Scorillo se smulse din pagina aceea cu reproduceri proaste făcute prin anii 40, și răcni cât îl țineau bojocii:
Să meargă cineva și să-l anunțe urgent pe Dio Cassius că nu a existat, apoi să fie anunțați toți împărații Romei că nici ei nu au existat! Acum! În clipa asta!!!
Delirează, îi spuse oaia lui Don Quijote. A stat prea mult pe Columnă.
Nici un bai, toate trec, două mii de ani se scurg repede, zise Napoleon flegmatic așezându-se mai comod în locșorul său din Domul Invalizilor.
*Clădirea Bibliotecii Centrale Universitare, ctitoria Regelui Carol I, aflată chiar lângă sediul fostului Comitet Central, a fost incendiată și atacată cu focuri de armă din 22 decembrie 1989, după fuga lui Nicolae Ceaușescu. Atunci, de pe zeci de tancuri ale armatei s-au tras mii de focuri spre bibliotecă, clădirea monument a luat foc și sute de mii de volume, cărți rare, manuscrise, au fost distruse pentru totdeauna.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Don Quijote și oaia năzdrăvană”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *